Pictura - APARENȚA - ESENȚA

Arte Plastice

Pictura

 

APARENȚA - ESENȚA

Introducere

Aparența, esența, oare ce conteaza cu adevarat? Aspectul sau sufletul unui om? Aspectul meu sau ființa din mine? Se da o lupta, este un razboi crunt in aceasta aparența mincinoasa cele mai multe adevaruri se ascund. Oare in toți cei care trec nevazuți ca niște umbre, se zbat adevaratele valori, adevaratele persoane? Nimeni nu va ști niciodata adevarata esența, existența adevarata, caci se vor lovi mereu de același scut impenetrabil, de aceeași aparența in care totul este valabil.

Totul se reduce doar la prima impresie pe care toți oamenii și-o fac despre persoana de langa ei.

Acest contrastul iscat intre cele doi termeni a reprezentat pentru mine punctul de pornire in demersul plastic al celor doua compoziții ce compun lucrarea de licența.

De ce? Pentru ca noi facem parte dintr-un intreg care este lumea, din care noi reprezentam doar o parte minuscula, asemenea unei particule de nisip intr-un deșert, unde prezența noastra devine atat de nesemnificativa, exact acest lucru am dorit sa-l redau prin mesajul transmis de lucrarile mele.

In acest fel am decis sa transpun prin pictura aceste framantari interioare ce ma leaga de cele spuse mai sus.

Astfel am realizat doua compoziții abstracte, doua compoziții in care gestualul are un loc de cinste, dar in care nu uit sa fac legatura cu figurativul, pentru ca acestea reprezinta o continua ințelegere a personalitații mele, astfel ca am introdus doua autoportrete, surprinse in ipostaze, stari diferite.

Interiorul este cel care exprima mișcarea. "Exteriorul este finit, este sfarșitul forțelor motrice, limitele influenței lor dictate de forțele originale."

Aceste cuvinte surprind foarte bine viziunea mea in care mi-am conceput și realizat proiectul pentru lucrarea de licența.

El constituie un punct de maturitate prin prisma faptului ca a necesitat o abordare mai complexa din punct de vedere structural-tematic, tehnic, compozițional, avand ca punct de plecare niște cautari mai vechi ce țin de permanenta introspecție pe care eu am realizat-o asupra personalitații mele.

Acesta constituind și motivul pentru care abordat aceasta tema, intituland-o Aparența Esența, dat fiind ca oamenii au tendința de a te judeca dupa infațișarea exterioara, fara a avea rabdarea sa decopere "esența" personalitații tale. Toata aceasta graba in a alege o eticheta pentru fiecare persoana ce o intalnește, este intr-un fel și o slabiciune a ei nereușind aproape niciodata, sa-i cantareasca valoarea.

Cele doua lucrari iși au miza de a starni curiozitatea "descoperirii", de a patrunde in profunzime, de a-i lasa puține elemente de citit, de al obliga sa depuna o munca de extragere a adevaratei fețe pe care o cauta.

Astfel privitorul are ocazia sa descopere tocmai ce spunea Yvonne Hasan ca: "redarea dupa esența și nu dupa aparența presupune integrarea in structura imaginii atat a spațiului interior al formelor cat și al celui exterior."

Am ales aceasta apropiere de Expresionismul abstract pentru ca așa pot sa creez intr-o viziune proprie, o legatura intre cele doua lucrari.

Expresionismul abstract este o miscare artistica care s-a dezvoltat la mijlocul secolului al XX-lea si care consta in reprezentarea gandurilor si sentimentelor in actul picturii intr-o maniera spontana, folosind tratamentul expresiv al materiei, formele abstracte si culorile cele mai variate

Schopenhauer este acela care a afirmat pentru prima oara ca toate artele nazuiesc catre conditia muzicii; aceasta observație a fost deseori repetata si a devenit sursa multor greșeli, dar de fapt exprima un adevar de seama. Schopenhauer avea in vedere atributele abstracte ale muzicii; in muzica, și aproape numai in muzica, artistul are posibilitatea de a se adresa direct auditoriului, fara a fi silit sa recurga la un mijloc de comunicare folosit in mod obișnuit și pentru alte scopuri. Arhitectul este nevoit sa se exprime prin cladiri care au și anumite rosturi utilitare. Poetul este nevoit sa se slujeasca de cuvinte folosite in mod curent in orice conversație obișnuita. Pictorul trebuie sa se exprime prin reprezentarea lumii vizibile. []"^[3]

Asemenea muzicii la care se refera Schopenhauer, eu incerc sa transmit picturii mele forța interioara, gandurile și sentimentele printr-un limbaj plastic, cu prea puține elemente tributare lumii exterioare. Astfel ma folosesc de pictura pentru a-mi "construi" pe panza toate aceste "cladiri" intr-un mod cat mai simplu și la obiect, faurind astfel un fel de "lumea" a mea.

Lucrarile au evoluat pe parcurs, pornind de la schița, care a reprezentat doar o simpla idee, am inceput sa o dezvolt ajungand intr-un final la cele doua compoziții.

Analiza Plastica

"O pictura este constituita din doua aparențe, doua planuri care se susțin reciproc și care interfereaza intr-un mod complex. Cea dintai se refera la partea abstracta a tabloului, cea de-a doua aparența este reprezentarea imaginii."[4]

Dimensiunea totala a lucrarii este de 200/170 cm. Este alcatuit din doua panze cu dimensiunea de 170/100 cm.

Cele doua lucrari sunt in tehnica uleiului pe panza, in care pe fondul unui peisaj abstract, am inserat doua autoportrete care ma redau in ipostaze diferite.

Peisajul abstract a rezultat in urma prelucrarilor in photoshop prin diferite filtre a unui peisaj al artistului chinez Zao Wou Ki. Largherțea tușelor, modul cum trateaza peisajul, simplificand formele, ajungand la stadiul unde realul frizeaza cu abstractul, și modul cum a reușit sa stapaneasca suprafața m-a convins sa-l folosesc ca baza pentru cele doua lucrari.

Cele doua tablouri ce compun lucrarea de licența au un caracter secvențial pentru ca reprezinta același element, aceeași idee, reluata, astfel ca in prima lucrare apare o privire de ansamblu asupra acesteia (ideea), in cea de-a doua aceasta abordare panoramica este restransa la cadre de elemente strict necesare exprimarii.

Astfel, in prima, structura lucrarii este formata din trei registre ce pot fi asemuite cu trei perioade din viața mea, și aici ma refer la prima parte a vieții ce se termina odata cu terminarea liceului, o a doua parte

surprinde perioada facultații, iar cea de-a treia se identifica cu anii ce vor urma terminarii facultații.

Pe aceasta structura am inserat o imagine cu un puternic caracter figurativ, un portret ce este practic un autoportretul meu. Am folosit tehnica de clar-obscur pentru realizarea lui, dar prin folosirea tehnicii de ud-pe-ud acesta reușește sa se integreze destul de bine in contextul lucrarii, dimensiunea chipului, locul unde este amplasat și tonalitatea figurii ajutand la echilibrul compozițional. Elementele non-figurative, tușe ample, zone picturale amestecate cu zone de dripping[5] leaga intreaga lucrare.

Registrul inferior este dominat de un gri neutru, echivaland cu multitudinea de idei indecise, ganduri ce nu sunt duse pana la capat, acțiuni, de multe ori la voia intamplarii. Iar in plan profesional, o preocupare de multe ori mecanica, ce se rezuma prin exersarea mainii și a ochiului, in tehnica desenului redat intr-o viziune mimetica, in care surprindeam lumea sub influența unor mari artiști ce și-au dedicat viața acestui mod de tratare a subiectului din operele lor.

Aceasta perioada, in care s-a manifestat abordarea manualista a fost marcata de prea puține incercari de cercetare, de aprofundare și de ințelegere a ceea ce eu desenam sau pictam. Privind in urma aș putea spune ca transformarile ce aveau loc in plan fizic și mental ma privau de aceasta preocupare.

Lipsa elementelor ce aparțin acestui registru, cu excepția autoportretului pe un fond gri, redau cu destula claritate singura preocupare serioasa pe care o aveam in acea perioada. Grafica mimetica este chiar sugerata de griurile prezente in autoportretul realizat in clar-obscur.

Urcand in registrul superior, ce este sinonim cu perioada facultații, in care orizontul artistic s-a largit cel mai mult, in care munca de cercetare și abordare diversa a multitudinilor de teme ce le primeam in atelier, și-au gasit rezolvarea intr-o serie de lucrari, pline de culoare și texturi. Acest registru este strabatut de elemente ce țin de expresionismul abstract; fondul de un albastru ceruleum este brazdat de scurgeri de culoare, gama de albastru, care domina al doilea registru, reprezinta practic aceasta libertate de exprimare cu care m-am obișnuit inca din primele luni ale studenției. Practic am inceput sa ma eliberez de viziunea mimetica, și am patruns dincolo de aparența materialitații și a conturului obiectelor. Astfel am intrat intr-un fel de abstracție gestuala care m-a ajutat sa-mi definesc lucrarea printr-o eliberare totala de emoții, trairi și gesturi avand placerea sa fi creat ceva ce imi da o satisfacție atunci cand o privesc.

Culorile folosite in compunerea primei lucrari sunt culori reci pe mare parte din suprafața panzei, dar am folosit și culori calde care in contradicție product contrastul de cald-rece pe care l-am utilizat ca mod de exprimare a diferenței dintre mine ca persoana și restul lumii. Deasemenea in partea de jos a lucrarii se poate observa o forma care se rupe total de tot, o forma regulata care in toata aceasta descarcare emoționala, tinde sa echilibreze portretul aflat in registrul inferior.

Toate aceste intreruperi din fondurile celor trei registre, au rolul de a le uni asta și pentru ca albastru ceruleum, culoarea dominanta apare in toate cele trei zone ale lucrarii.

In privința formei regulate pot spune ca ajuta la "domolirea" compoziționala a lucrarii, pentru ca ai putea avea impresia ca totul este facut "a la prima", dar nu este așa, fiindca toata compoziția a fost gandita sa aiba o ritmicitate, ca un joc al gesturilor, al emoțiilor transpuse direct pe panza.

A doua lucrare este compusa pe un fond albastru ceruleum care are o transparența asemenea apei, o transparența care se transmite și autoportretului realizat in glasiuri.

Lucrarea are doua centre de interes, cel al autoportretului in anamorfoza și o zona de metamorfoza in care se pot identifica la o privire mai atenta, forma abstarctizata a unor animale.

Registrul inferior, este ocupat aproape in totalitate de autoportretul in anamorfoza, realizat in glasiuri dandu-i o transparența aparte, face trecerea de la lumea reala catre lumea interioara a mea, o lume care am reprezentat-o printr-o dominanta de albastru ceruleum, ușor de confundat cu apa; apa care reprezinta un loc plin de viața, un loc unde iși au adapostul o mulțime de vietați, este un loc al mișcarii continue al curenților calzi și reci. Lucru care se poate observa și in lucrare, adica aceste semne cromatice se pot identifica cu niște direcții compoziționale care se pot ușor confunda cu acești curenți existenți in oceanele lumii. Lumea mea interioara se poate compara cu ocean imens de semne, contraste și direcții.

Legat de lucrarea mea aceste direcții ma ajuta sa-mi definitivez ideea de reprezentare a lumii interioare pe care incerc sa o redau in aceasta compoziție, o lume in care ma simt bine, o lume unde nimeni nu poate sa ma abata de la ceva anume, unde nu poate sa intervina, unde nu pot sa-mi distraga atenția atunci cand fac ceva.

Anamorfoza este o reprezentare deformata a unor elemente ce pot fi percepute asa cum sunt in realitate doar daca sunt privite dintr-un anumit unghi (uneori chiar cu ajutorul unor oglinzi speciale). Tehnica este des folosita in secolul XVI, in variante mai mult sau mai putin complexe, iar cea din lucrarea lui Holbein este una de referinta in istoria picturii. In Ambasadorii anamorfoza este extrem de vizibila, fiind amplasata chiar in centrul pardoselii, acea imagine ciudata ce pare in plus reprezinta in realitate un craniu. Este pentru prima data cand un pictor introduce intr-un tablou laic un craniu de dimensiuni atat de mari care, in plus, este si deformat prin anamorfoza. Mesajul este simplu: totul trece, nimic nu e vesnic, totul e atins de moarte si ambitiile si placerile lumii sunt doar vanitate. Aceasta este si "cheia" prin care se poate descifra mai departe intregul tablou, caci privite prin aceasta prisma, a trecerii timpului, obiectele reprezentate capata noi semnificatii. De altfel, una dintre teorii afirma ca uitandu-ne la toate obiectele si conceptele lumesti prezente in tablou, tindem sa uitam de prezența simbolului mortii, insa privind anamorfoza din unghiul corect, procesul simbolizeaza moartea, caci tot restul lucrarii devine neclar, ramanand doar craniul.

Hans Holbein - Ambasadorii

Daca la H. Holbein, conform celor spuse mai sus, folosirea anamorfozei reprezinta ideea ca toți suntem trecatori, la mine in lucrare reprezinta un mod de redare a ideei de cunoaștere a unei persoane, de a-i vedea adevarata fața a ei, fara a avea idei preconcepute despre ea; in lucrarea mea anamorfoza autoportretului arata o fața necunoscuta a mea, sugereaza un temperament total, o fața diferita de cea cu care ma afișez.

Dinamica lucrarii este data de aceste direcție accendenta din registrul superior și de aceste patrate de diferite nuanțe cromatice care țin sa stabilizeze fondul ce devenise foarte vibrat, rezultand contrastul de cald-rece-complementar și agitat-calm.

Contrastul agitat-calm din registrul superior rezulta datorita juxtapunerii zonelor de pete plate din fond cu zonele agitate, pline expresie, gestualiste.

Nuanțele cromatice rezultate in urma ștergerii cu carpa a culorii, care in prima faza am dorit sa le anulez, confera lucrarii savoare și un plus de originalitate.

Astfel, in cea de-a doua lucrare tind sa ma indrept spre o reprezentare cat mai libera din punct de vedere al expresiei cromatice și gestuale; lucru nu prea des intalnit in lucrarile mele din timpul facultații.

Pentru a rupe acest gestualism m-am folosit de patrate de diferite culori ca sa lege cele doua registre, cel superior și inferior, pentru ca fara ele ar fi izolate unul de altul.

In registrul inferior autoportretul reprezentat in anamorfoza este susținut prin alaturare langa el a unui patrat de violet murdar care la o studiere mai atenta se pot observa nuanțe de negru, roșu și albastru primar. Acest patrat ajuta ca zona de jos sa se lege de cea superioara prin faptul ca aceste patrate se regasesc și in acel registru, astfel facandu-se o legatura din punct de vedere compozițional. Fara acesta portretul ramane izolat de restul lucrarii, astfel se pierdea compozițional de registrul superior.

Am ales pentru aceasta lucrare un fond comun pentru ambele registre tocmai pentru a face legatura dintre ele și creand astfel iluzia unei lumi interioare aparte, in care totul graviteaza in jurul meu, eu devenind centrul propriului meu "univers".

Influențe stilistice

Aparența - Esența, cum mi-am intitulat lucrarea mea, se poate incadra intre Expresionismului abstract, Abstracția gestuala și Abstracția cromatica.

Toate cele trei tipuri de pictura au avut intr-un fel sau altul fiecare o influența asupra modul meu de lucru in momentul cand m-am apuc sa fac cele doua lucrari, dar am fost hotarat sa nu copiez niciun artist al acestui curent, pentru ca am vrut ca ceea ce a rezultat sa pot spune ca are ceva din stilul meu de a picta. Ei au reprezentat doar un punct de pornire in demersul artistic al lucrarior.

Expresionismul abstract este o miscare artistica care s-a dezvoltat la mijlocul secolului al XX-lea si care consta in reprezentarea gandurilor si sentimentelor in actul picturii intr-o maniera spontana, folosind tratamentul expresiv al materiei, formele abstracte si culorile cele mai variate.

Miscarea a luat nastere in cercurile artistice din New York in perioada imediata dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si a durat in Statele Unite pana prin anul 1970. Expresionismul abstract, constituit din mai multe curente, nu este caracterizat prin omogenitate.

Expresionismul abstract isi are radacinile in opera non-figurativa a lui Wassily Kandinsky si in productiile artistilor suprarealisti, care lasau in mod voluntar subconstientul lor sa se exprime spontan in activitatea creatoare. Sosirea la New York in timpul celui de al doilea razboi mondial a unor pictori de avangarda europeni ca Max Ernst (1891-1976), Marcel Duchamp (1887-1968), Marc Chagall (1887-1985) si Yves Tanguy (1900-1955) a influentat pe artistii americani, care s-au asociat acestei tendinte intre anii '40 si '50. Activitatea lor a fost marcata

Giorgio de Chirico - Cantec de iubire

Zao Wou Ki - Compoziție 395

Zao Wou Ki - Compoziție 393

Zao Wou Ki - Compoziție

si de abstractionismul subiectiv al pictorului Arshile Gorky (1904-1948), de origine armeana, care a emigrat in Statele Unite in 1920, precum si de operele lui Hans Hofmann (1880-1966), care punea accentul pe interactiunea dinamica a planurilor de culoare.

Centrul miscarii expresionist abstracte a fost la New York, de unde si denumirea frecventa de Scoala din New York (New York School of Painting). Aspectele acestui curent erau tot atat de numeroase ca si pictorii care il reprezinta, totusi din acest conglomerat se detaseaza doua tendinte majore: action painting si color field painting.

Action painting (abstractie gestuala, pictura gestuala, gestualism). Ceea ce conteaza in creatiile gestuale este inregistrarea cu fidelitate a tensiunii spirituale si fizice ('action') a autorului in momentul pictarii. Pentru aceasta, Jackson Pollock, de pilda, renunta la sevalet, asternind panza pe podea si lasand sa se scurga culorile direct din diferite recipiente sau de pe pensula, dupa care trasa linii intretesute, realizand un arabesc fara sfarsit. Tehnica sa, numita 'dripping' (in engleza to drip = a picura, a se scurge), este adaptata intentiei de a picta nu ceea ce vede, ci ceea ce simte pictorul, tabloul devenind o inedita 'seismograma' a descarcarilor sale de energie. Willem de Kooning si Franz Kline, alti reprezentanti ai stilului action painting, realizeaza compozitii cromatice cu largi suprafete de culoare, creand abstractii ritmice intr-un spatiu virtual infinit.

Color field painting (abstracția cromatica), termenul folosit de Clement Greenberg pentru a caracteriza pictura unor artisti ca Mark Rothko (1903-1970), Clyford Still (1904-1980) si Barnett Newman (1905-1970), artisti care accentuau unificarea culorii cu forma. Reprezentantii acestui stil practica o pictura din campuri ample de culoare, dispuse in tente plate, active in acelasi plan, in care uneori isi fac aparitia principii rationaliste ordonatoare.

Echivalentul european al expresionismului abstract s-a manifestat sub forma stilului denumit in Franta tașism' (in franceza tache = pata), denumire data de criticul Pierre Guéguen in 1951, referindu-se la operele lui Pierre Soulages si Georges Mathieu, caracterizat uneori si cu termenele de 'arta informala' sau 'abstractie lirica', stil care se recunoaste prin proiectia unor pete de culoare in absenta oricarei structuri organizate. Printre pictorii care se incadreaza in aceasta forma de exprimare artistica se numara spaniolul Antoni Tàpies, francezii Pierre Schneider, Jean Dubuffet si Camille Bryen, germanul Alfred Otto Wolfgang Schulze zis Wols si italianul Alberto Burri. Si in creatia pictorului german Gerhard Richter se pot recunoaste in unele tablouri elemente ale expresionismului abstract, desi stilul lui, cu totul original, se sustrage oricaror incadrari rigide.

Dintre artiștii reprezentativi ai acestui curent artistic mai inspirat, ca mod de lucru poate de la Jackson Pollock. Tehnica denumita dripping, care l-a facut cunoscut pe Pollock, este o tehnica ce am folosit-o cel mai mult in prima lucrare, care reprezinta pentru mine gesturi, emoții pe care le-am exteriorizat pentru ca privitorul sa ințeleaga trairile din timpul lucrului, faptul ca mi-am transpus trairile direct pe suprafața de lucru care este panza.

Dupa indelungate cautari, de la pictura naturalist-figurativa pana la suprarealism, din anul 1946 incepe perioada sa de creatie cu adevarat novatoare, cind se rupe complet de suportul figurativ, de poetica reprezentarii. E si perioada inovatiilor tehnice, asternand culoarea prin picurare, prin scurgere (drip paintings). Cu aceasta tehnica de action painting sau 'pictura gestuala' creeaza structuri coloristice complexe, conglomerate una intr-alta, ca in Cathedral ( ). Lui Pollock i se datoreaza in cea mai mare parte demarajul unei picturi americane eliberate de modelele europene, desi, fireste, se pot gasi filiatiile sale intr-o serie de demersuri ale suprarealismului, dadaismului si abstractionismului liric. Pollock impinge insa pana la limita consecintele unor tentative de a desprinde emotia de orice aluzie metaforica si de a lasa impulsul creator sa se declanseze fara constrangere si fara nicio obligatie explicativa. Intr-adevar, important este momentul creatiei, moment exploziv ce epuizeaza nevoia de expresie si comunicare. Pentru ca, practic, panzele lui Pollock se pastreaza surprinzator de elocvent, ca opere finite, in cadrele picturii autentice. Traiectele de culoare, care se intretaie intr-o ametitoare miscare spatiala, angajeaza relatii armonice, iar suprafata se dovedeste compusa cu multa rigoare.

Dar pot spune ca și Giorgio de Chirico a avut o influența asupra mea, adica m-am folosit de mesajul pe el il transmite prin personajele, care devin "manechine", iși pierd din umanitate, din ființa lor umana. In cele doua lucrari, prin autoportretele redat in moduri diferite, am incercat sa transmit ideea de detașare a omului fața de lumea exterioara in care traiește unde intr-un final ajunge sa nu mai reziste, și iși cauta un loc de refugiu in sine. Devenind astfel pentru cei "din exterior" doar o "piesa de decor", un anonim care trece neobservat printre aceștia.

Jackson Pollock - Catedrala

Concluzii

Perioada facultații a reprezentat pentru mine un pas inainte din punct de vedere al abordarii plastice. Pentru ca am realizat cat de mult m-a ajutat sa-mi capat o libertate de exprimare artistica.

Practic "mi-a deschis" ochii, prin simplu fapt ca avand o bibliografie bogata, de unde am putut sa aleg ce am crezut ca ma ajuta in acest demers al dezvoltarii expresiei artistice, am ajuns sa ințeleg unele probleme care inainte nu prea le gaseam o explicație pe ințelesul meu.

Deasemenea, anii studenției concid cu "eliberarea" mea de sub "sceptrul" mimetismului, cu care ma caracterizam inainte, "descoperirea" unui nou limbaj de expresie artistica.

Astfel am pornit la drum cu gandul de a-mi pune in practica noile cunoștiințe și prin crearea unei compoziții, care vine in ajutorul lor, sa-mi demonstrez ca sunt totuși o fire foarte creativa.

Am vrut ca și ideea aceasta de a vedea lucrurile din doua perspective, cea a aparenței și cea a esenței, sa aiba intr-un fel o legatura cu mine, cu personalitatea mea, lucru redat și in cele doua lucrari prin diferențierea celor autoportretelor.

Astfel cu ajutorul elementelor de limbaj plastic, linia, pata, tușele și cromatica, am reușit sa realizez o compoziție care pot spune ca nimeni nu a incercat sa "dezbata" acesta opoziție a celor doi termeni: aparența și esența, intr-o singura compoziție, rezultand astfel ceva care are o originalitate aparte.

Prin urmare, cele doua lucrari, formeaza un puternic contrast visual prin clar-obscur, agitat-calm, cald-rece, care tinde spre final sa devina un "intreg" care are transmis un singur mesaj privitorului.

Deși m-am inspirat puțin de la artiști precum Jackson Pollock, Zao Wou Ki și Giorgio de Chirico, care țin de  Expresionismul Abstract, mi-am creat propriul meu tipar care m-a indrumat spre acest mod de exprimare plastica, nu i-am copiat, m-am folosit de limbajul lor plastic doar ca pretext al propriului meu limbaj de semne.

In final aș putea spune ca "in cautarea esenței mișcarii interioare sub pojghița aparenței este necesara analiza faptelor naturii. Caci nu distingem de la prima privire cum domina legea in natura. Trebuie mai intai sa cautam, sa cercetam."[6]

Deci aș putea spune ca totul se reduce intr-un final la cautare și cercetare.

Bibliografie

Yvonne Hasan, Paul Klee și pictura moderna, Editura Meridiane, București, 1999

Herbert Read, Imagine și idee, Editura Univers, București, 1970

Raoul Sarbu, Cele doua aparențe ale picturii, Editura Miron