Opera de arta - valoare si accesibilitate

1. care sunt criteriile in functie de care decidem ca un obiect este opera de arta? Ce anume face un obiect sa devina opera de arta?

Exista mai multe criterii in funcție de care un obiect poate fi considerat opera de arta.

1.1 Criteriul estetic (frumusețea) - este cel mai evident criteriu. Multe opere de arta se disting prin frumusețe. Frumusețea insa este un criteriu subiectiv și difera in funcție de gusturile persoanei care recepteaza opera de arta. Criteriile estetice se schimba de la o epoca la alta (ce este frumos intr-o anumita epoca nu este neaparat frumos intr-o alta). Frumusețea insa este un criteriu care conteaza destul de puțin in considerarea unui obiect ca fiind opera de arta. Exista opere de arta care nu au nimic frumos in ele si totusi sunt considerate capodopere. Exemplu: toate obiectele create/produse in cadrul mișcarii dadaiste care nu mai respecta nici o regula a artei clasice.

Definiție: Opera de arta este un obiect ce se cere a fi experimentat in mod estetic, adica acordand o mai mare importanta formei decat functiei, aspectului estetic decat aspectului util. (Pierre Bourdieu)

1.2. Renumele creatorului - este un alt criteriu care poate transforma un obiect in opera de arta. Sunt situații in care creatorul nu are un renume in momentul crearii obiectului de arta și acest renume este caștigat mai tarziu. Van Gogh este unul dintre pictorii care nu a avut un renume in timpul vieții, dar a devenit foarte cunoscut dupa moartea sa. Picasso in schimb, a fost un pictor extrem de cunoscut și renumit in epoca sa.

1.3. Monumentalitatea, rafinamentul sau finețea realizarii - este tot un criteriu estetic, vizibil in arhitectura, dar și in artele grafice sau in meșteșugurile tradiționale. Catedralele gotice, pictura pe boabe de orez, arta miniaturilor turcești, sunt exemple ce ilustreaza acest criteriu.

1.4. Vechimea obiectului - Exista obiecte care initial au o functie utilitara si abia apoi, odata cu trecerea timpului, devin opere de arta (antichitatile). In acest nu conteaza frumusețea obiectului, sau renumele celui ce le-a creat (creatorul poate fi anonim). In cazul acestor obiecte timpul este criteriul cel mai important pentru determinarea caracterului unei opere de arta (cu cat un obiect este mai vechi, cu atat e mai valoros).

1.5. Criteriul afectiv - faptul ca acel obiect trezește sentimente puternice, pozitive sau negative. Mai ales literatura se incadreaza aici: au existat carți care au avut un efect devastator asupra cititorilor lor și astfel au devenit foarte cunoscute in epoca in care au aparut, iar ulterior, au devenit capodopere (de exemplu "Suferințele tanarului Werther" - Goethe, efectul Werther). Estetica uratului are la baza același criteriu afectiv - creeaza o impresie afectiva puternica.

1.6. Mesajul transmis de opera de arta - este poate cel mai important criteriu, pentru ca adesea mesajul este mai important decat frumusețea acelui obiect, renumele celui care l-a creat sau vechimea lui. Obiectele de arta au de obicei un mesaj polisemantic, in sensul ca fiecare persoana poate sa recepteze un mesaj diferit, sa ințeleaga altceva din aceeași opera de arta. Fiecare receptor, in funcție de educația și sensibilitatea lui, de gusturile pe care și le-a cultivat, interpreteaza opera de arta in mod diferit. Studiu de caz: mișcarea dadaista.

La toate aceste criterii se adauga mecanismul de consacrare a operelor de arta. In orice societate/cultura exista instituții care au putere de consacrare (vezi "Economia bunurilor simbolice" - Pierre Bourdieu), cum ar fi instutuția educației (a introduce o opera in programa școlara pentru a fi studiata este o modalitate de consacrare), instituția criticii (critica literara, de teatru, de film, critica artelor vizuale), instituțiile ce intermediaza vanzarea operelor de arta (librarii, galerii de arta), instituții de arta (academii, muzee.

2. Care sunt factorii de care depinde receptarea operei de arta?

Procesul de receptare este etapa cea mai importanta a creatiei artistice, pentru ca prin intermediul sau opera isi realizeaza functiile. In cazul artei avem de-a face cu un mesaj polisemantic, deci ambiguu, care poate fi receptat in modalitati diferite. De aceea receptarea poate fi un proces extrem de complicat. Orice interpretare poate fi considerata o recreare a operei. Pentru a recepta o opera de arta spectatorul trebuie sa posede un cod de descifrare, adica sa cunoasca sensul simbolurilor cuprinse in opera. Aceasta inițiere in simbolistica operelor de arta se obține prin invațamantul generalizat, sau specializat, de arta și prin experienta artistica directa adica prin consumul de arta. Alte criterii de receptare a unei opere de arta sunt experiența receptorului, modul de gandire atitudinile fața de arta in general și fața de opera respectiva, gusturile și valorile celui ce recepteaza.

Publicul reprezinta totalitatea celor care recepteaza arta si carora li se adreseaza creatorii. Publicul s-a schimbat foarte mult de-a lungul timpului. Inițial, publicul era foarte restrans, format din aristocrație, singura clasa sociala care avea educația și resursele necesare pentru a gusta arta. In epoca moderna asistam la o crestere foarte mare a publicului, ca urmare a procesului de urbanizare, de democratizare a accesului la cultura, a extinderii procesului de invatamant si a mijloacelor de comunicare in masa. Un al doilea fenomen ce are loc cu publicul de astazi este faptul ca el se diferențiaza in funcție de de factori sociali, de profesie, de gradul de cultura.

Pot exista trei situatii in ce priveste receptarea operei de arta:

Sa existe o suprapunere totala intre opera si codurile receptorului (adica receptorul intelege fara efort opera de arta). In acest caz, opera nu este originala, iar informatia estetica este aproape de zero. Mesajul acesteia este banal si inteligibil. (de exemplu arta naiva, arta primitiva, cultura de masa). Operele din productia de serie, de tip industrial, sunt accesibile, banale, nu pun dificultati de receptare din partea publicului. Ele formeaza cultura de consum.

2. Opera este total diferita de codurile receptorului, (acesta face eforturi mari pentru a o intelege, pentru a o descifra), ceea ce inseamna ca are o originalitate maxima, este total imprevizibila, iar experienta estetica a receptorului este insuficienta pentru a-l ajuta sa o recepteze. Mesajul este aproape indescifrabil. Astfel pe masura ce creste gradul de originalitate al unei opere, scade accesibilitatea ei, adica receptorul are dificultati in o recepta. Aceasta tendinta se remarca in productia culturala a secolului XX (arta moderna, abstracta).

Cand exista o interferenta intre codurile receptorului si ale operei (receptorul intelege opera partial, nu in totalitate).

Valoare

Originalitate(informatie)    Accesibilitate (redundanta)

Accesibilitatea depinde nu numai de opera ci si de experienta publicului si de orizontul de asteptare al acestuia. Orizontul de asteptare este un ansamblu de conventii si coduri acumulate de receptor, o anumita viziune asupra lumii si asupra artei, un set de asteptari psihologice cu care receptorul intampina arta.

Care sunt fazele receptarii unei opere de arta?

Receptarea este un proces activ, este o forma de activitate umana, care presupune anumite faze (care sunt?): perceptia, trairea estetica (afectivitate produsa de opera respectiva), intelegerea si interpretarea operei, judecata de gust (imi place/nu-mi place) si de valoare (e valoroasa/nu e valoroasa). Toate aceste faze au o dimensiune subiectiva si receptorul are un rol creativ in desfasurarea lor. In timpul receptarii are loc o pierdere de informatie dar si un adaos de informatie estetica.

In ce priveste perceperea unei opere de arta, exista diferente intre perceperea artistica si cea naiva (intre felul in care percepe opera un artist si felul in care percepe opera un profan in arta).

Perceperea naiva descifreaza doar sensul denotativ al simbolului (frunzele dintr-un tablou sunt interpretate simplu ca frunze). Acest tip de perceptie se bazeaza pe experienta si pe proprietatile evidente ale operei de arta.

Perceperea artistica descifreaza si sensul conotativ al operei (de ex. roseata din obraji nu este interpretata simplu ca emotie, ci poate fi un semn de distinctie, sau pasarile dintr-un tablou semnifica libertate). Acest tip de perceptie decodifica si elemente legate de stil, poate sa plaseze opera intr-un anumit curent artistic. Acest tip de percepere se invata, presupune o competenta artistica.

4. Care sunt diferentele intre operele superficiale si cele profunde?

Operele profunde sunt cele care permit interpretari multiple, care pot trezi interesul unor receptori cat mai diferiti. Operele superficiale sunt cele care nu pot fi interpretate decat intr-un singur fel, au un mesaj extrem de simplu si de neproblematic.

Umberto Eco propune conceptul de opera deschisa. Opera deschisa se refera la faptul ca orice opera presupune o rezerva nedefinita de intelesuri care pot fi receptate diferit. Opera deschisa este o opera profunda.

Umberto Eco afirma ca exista o deschidere de gradul I, caracteristica oricarei opere, chiar si atunci cand artistul nu intentioneaza sa construiasca si sa comunice un mesaj ambiguu. (oricat de simpla ar fi opera, receptori diferiti gasesc in ea sensuri diferite.)

Deschiderea de gradul II este caracteristica operelor avangardiste si postavangardiste care sunt deliberat construite in mod ambiguu, astfel incat receptorul este solicitat sa colaboreze cu opera pentru intelegerea sensului ei. Astfel opera suporta mai multe lecturi posibile, in functie de natura receptorilor, de orizontul lor de asteptare. Adesea opera mizeaza pe participarea imginativa a receptorului, cum se intampla in teatru de exemplu, unde decorul poate fi alcatuit doar din cateva elemente care sugereaza atmosfera in care se desfasoara actiunea, iar receptorul completeaza acest cadru prin imaginatie.

Sensurile operei sunt doar un suport pentru imaginatia receptorului, care trebuie sa gaseasca "chei" prin care sa descifreze opera. De fapt el trebuie sa asimileze personal opera. Paul Valery: "eu scriu jumatate de poem, cealalta jumatate o scrie cititorul".

Care sunt criteriile dupa care putem judeca valoarea unei opere de arta?

Criteriul cel mai bun pentru judecarea valorii unei opere de arta este numarul si varietatea "lecturilor" pe care le permite, fara ca mesajul ei  sa se epuizeze. Daca putem experimenta o opera de arta de mai multe ori si de fiecare data sa ne releve noi sensuri, atunci este o opera valoroasa. "O carte proasta este aceea care este previzibila, care da totul dintr-o singura citire si pe care o aranjam apoi frumos intr-un raft." (Robert Escarpit)

Un alt criteriu care da valoarea unei opere de arta este ca aceasta sa fi fost considerata opera de o instanta de consacrare, in termenii lui Bourdieu (vezi mai sus).