Ea era o natura mai optimista, avea un deosebit dar de a povesti cu insufletire si citea copiilor de preferinta din operele clasicilor.
In acest mediu a crescut acela in care oamenii aveau sa recunoasca pe pictorul lumii animale; acela pe care contemporanii sai l-au pretuit ca pe un neasemuit poet al vietii din natura. Ascultandu-l pe acest entuziast, nu numai auzul era incantat, ci si ochiul era fermecat de infatisarea sa: parul lung, blond inchis, ochii cenusii-albastrii cercetatori, fruntea impresionanta. Statura sa era zvelta. Mai tarziu pura barba.
Brehm a ramas mereu acelasi; un om liber, indragostit de (natura binecuvantata (, cum spunea el. Ochilor lui nu le scapa nimic, darul lui de observare se apropia de perceptia artistica, care isi avea originea in atractia lui pentru poezie si frumos.
Tanarul Brehm a vrut la inceput sa se faca arhitect, spre a exercita o profesiune cu tangente artistice. Timp de 4 ani s-a pregatit la Altenburg, pana cand in viata lui s-a produs o cotitura brusca. Pasiunea lui pentru natura a izbucnit nestavilita atunci cand a auzit ca un vanator si ornitolog , baronul John Wwilhelm von Müller din Württenberg, cauta un tanar insotitor pentru o calatorie de explorare in Africa. Brehm nu mai putea fi retinut.
El a plecat si a ramas 5 ani in Africa - in Egipt si in Sudan. Pentru prima data nazuintele sale s-au implinit; el a putut sa se afunde intr-o lume de oameni si animale, inca necunoscuta. Mai usor decat toti insotitorii a reusit sa invinga greutatile climei tropicale, in special accesele de friguri.
Preferinta lui a mers catre lumea pasarilor si pentru a le studia si-a luat ca ajutor pe unul din fratii lui care l-au ajutat cu mult succes. Pierderea acestui frate, care s-a inecat in timpul calatoriei, a fost deosebit de dureroasa pentru Alfred Edmund Brehm, care, desi avea o fire barbateasca, era totusi foarte sentimental si sensibil.
Si din alte punct de vedere , calatoria de cercetare africana a intampinat multe greutati. Baronul Müller promisese, inainte de inapoierea lui timpurie in Europa, s-ai trimita mijloacele banesti necesare, care insa nu au mai venit . Dar aceasta n-a putut zruncina hotararea tanarului Brehm . El era destul de format spre a se putea descurca singur si, curand, a reusit sa castige prietenia sefilor si conducatorilor de triburi, mai ales pntru ca invataselimba araba, obtinand de la acestia mijloacele necesare pentru continuarea cercetarilor si pentru calatoria de inapoiere.
In 1852, el s-a inapouiat in Germania cu comorile adunate - vii si moarte. Mergand in continuare pe fagasul vocatiei sale, el a studiat de aici inainte stiintele naturale la Jena si viena. A fost un student straniu; pe de o parte acomodindu-se cu noul sau mediu el participa la diferite manifestari ale vietii studentesti, pe de alta parte el traia in mijlocul animalelor vii pe care le ingrijea si le observa. Colegii sai faceau mult haz de maimutele care sareau din camera lui, dar erau mandrii de aptitudinile scriitoricesti ale camaradului lor. Povestirile sale asupra pasarilor ii captivau intotdeauna iar cercurile de specialisti au inceput sa acordew atentie comunicarilor sale stiintifice. Nu este deci de mirare ca el a participat in mod stralucitor la constituirea "Societatii germane de ornitologie".
Prima lui lucrare mai mare, Schite de calatorie din Africa de nord (3 volume), a aparut dupa obtinerea titluilui de doctor in filozofie.
In activitatea lui Alfred Brehm se pot deosebi mai multe laturi.
