Descoperirea
Primele ramasite ale dinozaurilor au fost descoperite in Anglia prin anii 1820. Pe la 1840 erau cunoscute deja cateva genuri, ceea ce i-a permis marelui anatomist Richard Owen sa le dea numele de Dinosauria (din greceste, "reptile teribile"). Prin aceasta, el a admis singularitatea dimensiunii lor in lumea animala, mediul terestru de viata, pozitia lor verticala, includerea ultimelor cinci vertebre in centura pelviana. Totusi, pozitia bipeda a dinozaurilor -neobisnuita pentru o reptila, si care a dus la multe speculatii cu privire la comportamentul, psihologia si modul lor de locomotie- nu a fost recunoscuta decat odata cu expeditiile din anii '80 ai aceluiasi secol cand au fost recuperate primele schelete complet pastrate.
Tot in anii '80, H.G. Seeley si-a dat seama ca dinozaurii pot fi impartiti in doua ordine pe baza formei centurii pelviene. Ornitischia aveau oasele pubiene asemanatoare cu cele ale pasarilor, in timp ce la Saurischia ele se asemanau mai mult cu cele ale reptilelor. Paradoxal, pasarile isi au originea in ordinul Saurischia, ele desprinzandu-se din grupul celurosaurilor care erau dinozauri carnivori de mici dimensiuni.
Dinozaurii se caracterizeaza prin pozitia erecta in care membrele sunt aduse mai mult sau mai putin sub corp la fel ca la mamifere, si nu in parti ca in cazul crocodililor, soparlelor si broastelor testoase. Ei au in comun aceasta caracteristica cu pterozaurii, cele mai apropiate rude ale lor, ca si cu descendentii lor pasarile. Amprentele lor arata ca dinozaurii bipezi paseau in acelasi mod ca si pasarile, punand un picior in fata celuilalt, cu degetele orientate catre interior. Dimensiunea creierului lor varia in raport cu dimensiunea corpului, fiind minima la Sauropode si maxima la carnivorii mici.
Ordinul Ornitischia
Tipurile primitive de dinozauri ornistichieni includ putin cunoscutul Pisanosaurus din America de Sud si grupe din Jurasicul timpuriu ca Heterodontosaurus si Scutellosaurus. In timpul Jurasicului timpuriu ornitischienii se despartisera deja in mai multe ramuri majore. Prima din ele, cunoscuta sub numele de Thyreophora, include stegozaurii acoperiti cu placi si ankilozaurii cu armura si a existat din Jurasicul timpuriu pana in Cretacicul tarziu. O a doua ramura, Ornithopoda, include hadrozaurii si rudele lor iguanodontii, ca si ceratopsienii cu coarne si rudele lor pachicefalozaurii. Ornitopodele au existat de asemenea din Jurasicul timpuriu pana in Cretacicul tarziu.
Dinozaurii ornitoschieni se disting prin centura pelviana asemanatoare cu cea a pasarilor si prin prezenta unui os numit predentar situat la capatul maxilarului inferior. Toti ornitischienii erau ierbivori, si predentarul pare sa fi avut rolul unui cioc cu care culegea vegetatia. De asemenea facea legatura intre cele doua jumatati ale maxilarului inferior si le permitea sa absoarba si sa transmita forta in timpul masticatiei. La dinozaurii cu cioc falcile prezinta mai multe duzini de dinti asezati in asa fel incat sa formeze o singura lama cornoasa folosita la mestecat. Ca si la toate celelalte vertebrate cu exceptia mamiferelor, dintii erau inlocuiti continuu in timpul vietii prin resorbirea radacinilor si cresterea simultana a unor coroane noi.
Cel mai cunoscut reprezentant al ordinului Ornitischia este fara indoiala Iguanodonus, o varietate de dinozaur ierbivor de mari dimensiuni care a trait in Europa si America de Nord in perioada Cretacicului timpuriu ale carei limite sunt cuprinse intre 145 si 97 milioane de ani. Iguanodonul cantarea pana la 4.5 tone, atingea o lungime de 7.5 m si avea 4.5 m inaltime atunci cand se ridica pe picioarele din spate. Cele trei degete de la picioare si trei din cele cinci degete ale membrelor inferioare mai scurte erau echipate cu gheare netede, in forma de carlige; primul deget al mainii, un deget mare osos, de forma ascutita, situat perpendicular pe celelalte, era probabil folosit pentru aparare; degetul mic era folosit la apucare. Capul lung si plat al Iguanodonului se terminat intr-un cioc cornos si falcile sale contineau dinti care se aseamana oarecum celor ai soparlei iguana -de aici si numele care inseamna "dinte de iguana". Este posibil ca aceste animale sa fi trait in cirezi si probabil ca aveau o pozitie patrupeda in timpul hranirii si mersului dar "adusa-inapoi" pentru alergarea bipeda.
Dinozaurii Saurischieni
Saurischienii includ doua grupe majore: (1) ierbivorele Sauropodomorpha, care cuprind giganticele Sauropode cu gatul lung ca Diplodocus si Apatosaurus, plus mai putin cunoscutele Prosauropoda (exemplu: Plateosaurus) si (2) carnivorele Theropoda, care includ toate reptilele consumatoare de carne mici si mari de la Coelofisis, Compsognatus si Deinonichus si pana la uriasii Allosaurus si Tyranosaurus.Chiar mai mari si mai voluminoase sunt Saropodele Supersaurus si Ultrasaurus ale caror fosile au fost gasite in Colorado, in Statele Unite, ca si Seismosaurus care probabil este cel mai mare dinozaur cunoscut pana in prezent si al carui schelet a fost descoperit in New Mexico.
Saurischienii au gaturi lungi si gheare mari la primele degete de la maini si picioare, cel de-al patrulea si al cincilea deget de la maini fiind reduse sau absente (ca si la pasari, care pastreaza doar primele trei degete). Sauropozii au devenit uriasi si au adoptat pozitia patrupeda si au unele adaptari foarte interesante pentru hranirea cu vegetatia aflata la inaltime. La Diplodocus, de exemplu, gatul si coada sunt foarte lungi; coada are o terminatie in forma de bici care este posibil sa fi fost utilizata pentru aparare. La Brachiosaurus, in contrast, gatul este foarte lung dar coada este scurta. Brachiosaurus avea membre anterioare mai lungi decat cele posterioare, acestea permitandu-i impreuna cu gatul sa ajunga la vegetatia aflata la inaltime.
Marile carnivore terapode ca Tyrannosaurus aveau capete foarte mari cu falci imense pline de dinti curbati, cu margini ca de fierastrau. Membrele inferioare aveau dimensiuni reduse, dar soldurile si membrele posterioare erau masive, si pradatorul nu avea decat sa-si apuce vanatul in falcim sa se propteasca pe picioare si sa-i smulga si sa-i rupa carnea. Micile terapode ca de exemplu Deinonichus erau probabil mult mai agile, fiin vanatori tenaci care vanau prada si o atacau in grup, sfasiind-o cu dintii si ghearele. Totusi, unele ramuri de terapode mici, ca Struthiomimus si rudele sale nu aveau dinti.
Cel mai feroce pradator care a trait vreodata pe aceasta planeta. Un monstru cu adevarat. Acesta este Tyrannosaurus (din latina, "soparla-tiran"), dinozaur de mari dimensiuni, biped, care a trait in perioada Cretacicului tarziu, acum mai bine de 65 de milioane de ani.
