Scheletul uman este format din 206 oase separate, unite intre ele prin diferite articulatii. Marimea, respectiv forma diferitelor oase este determinata de functia anatomica. Cel mai mare os este femurul avand 50 de cm iar ce mai mic este scarita (2,6 mm), una din oscioarele auditive.
Oasele se impart in patru mari grupe:
1.Oasele lungi sau cilindrice: dupa cum le arata si denumirea, sunt alungite, usor curbate, au rolul de a amortiza socurile. Din aceasta categorie fac parte oasele gambei, oasele bratului si oasele degetelor.
2.Oasele scurte sau cubice: sunt colturoase, groase. Asa sunt de exemplu oasele carpiene si tarsiene.
3.Oasele neregulate: conform denumirii, au forme si dimensiuni variate. Formeaza unele parti ale spatelui, fetei.
4.Oasele late costale, craniul, spatula: reprezinta scuturi ale organelor vitale.
I. Muschii si oasele
Peste 500 de muschi -asa numitii muschi scheletici-se ataseaza de oasele noastre. Muschii se insera pe oase prin intermediul prelungirilor numite ligamente. In timpul miscarii, muschii corespunzatori se contracta, deplasand osul care apartin de acestia. Muschii si oasele formeaza impreuna cele mai mari sisteme organice ale organismului nostru: Sistemul osos si muscular.
Scheletul este flexibil datorita articulatiilor care unesc oasele. Unele articulatii sunt insa fixe, oasele fiind sudate intre ele la nivelul marginilor, astfel incat par a fi un singur os. Asa de exemplu, osul pereche al bazinului (osul coxal) este format de fapt din trei oase: portiunea superioara este iliumul, partea inferioara anterioara este pubisul, iar cea posterioara este ischiumul. La noi nascuti si la copii, aceste oase se pot deplasa putin unul fata de celalalt, dar pana la maturitate se osifica complet.
O alta categorie importanta a legaturilor inter osoase este articulatia mobila, dar masura miscarii este variabila. Cea mai mare articulatie a organismului nostru, articulatia genunchiului de exemplu functioneaza ca o balama permite inainte si inapoi a gambei, dar nu permite miscari laterale si orientate inainte. La fel functioneaza si articulatia degetelor.
Articulatiile coxo-femurala, dintre osul bazinului si femur, este o articulatie numita sferica sau libera: suprafata sferica a corpului articular al femurului se potriveste in cavitatea articulara a bazinului. Aceasta structura confera o mobilitate a articulatiilor permitand miscari ample inainte, inapoi si lateral. La fel este articulatia umarului (intre humerus si spata).
II. Articulatiile coloanei vertebrale
Coloana vertebrala umana este formata din 26 de oase separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulatii. Vertebrele se deplaseaza putin fata de vertebrele invecinate dar aceste deplasari mici, adunate la un loc determina o flexibilitate deosebita a coloanei vertebrale. Daca nu ar fi asa, nu ne-am putea apleca in fata, in spate sau lateral.
La intalnirea capului si a coloanei vertebrele gasi un altfel de articulatie. Datorita celor doua proeminente (conditii) ale omului occipital care se potrivesc in cavitatile articulare ale primei vertebre, ne putem aplica capul inainte si inapoi .Prima vertebra cervicala se numeste atlas (dupa titanul din mitologia greaca care tine pe umeri intreaga lume). Atlasul, de forma unui inel, se potriveste cu a doua vertebra cervicala, axis articulatia dintre ce le doua vertebre se numeste articulatie pivotanta care permite rotirea antebratului.
Cele m-ai simple articulatii ale scheletului sunt probabil cele in care o suprafata articulara aluneca peste. O asemenea articulatie este intre rotula si extremitate distala a femurului, sau intre oasele carpiene.
Oasele care se articuleaza in sa, se pot deplasa in directii diferite, dar nici unul nu se poate deplasa fata de celalalt os. O asemenea articulatie este intre osul metacarpian al degetului mare si oasele carpiene. Datorita acestei caracteristici ale articulatiei in sa, ne putem intoarce degetul mare spre palma. Fara aceasta capacitate, ne-ar fi foarte greu sa apucam obiectele.
III. Lubrifierea articulatiilor
In articulatie capete osoase care se intalnesc, se deplaseaza unul fata de celalalt, iar uneori chiar se ating si se freaca intre ele. Pentru a nu uza, capetele osoase sunt acoperite cu un strat neted, lucios numit cartilaj. Pe langa acesta, articulatia este inconjurata de un sac, care produce lichidul articular (lichid sinovial) vascos. Acest lichid sinovial siropos, are rolul de a lubrifia articulatia, la fel ca vaselina, sau uleiul de masinarii. Cartilajul si lichidul articulos previn tocirea si uzura capetelor oaselor in urma frecarii intre ele. In articulatiile dintre vertebre, care (cu exceptia articulatiei dintre atlas si axis) permit doar miscari limitate, si gasesc niste discuri intervertebrale cartilaginoase. Daca unul dintre discuri este dislocat si apasa un nerv, se produce una din afectiunile dureroase, numite hernie de disc.
Fiecare articulatie mobila este tinuta de ligamente elastice, care prinde capetele oaselor care formeaza articulatia. Aceste ligamente protejeaza articulatia de deplasarile care depasesc limita obisnuita si nu ar forta prea mult articulatia, respectiv de luxatii
IV. Numaratoarea oaselor
Capul uman este format in totalitate de 29 de oase. Neurocraniul este compus din 8 oase; acestea sunt bine sudate, pentru a proteja creierul sensibil la actiunile din exterior. Ale 14 oase intra in formarea fetei (craniul visceral), in cele doua urechi mai exista cate trei osisoare auditive, iar urmatorul si totodata ultimul este mandibula. Cavitatea unor oase craniene reduc greutatea craniului.
In formarea coloanei vertebrale intra 26 de oase. Cele 7 vertebre cervicale sunt urmate de 12 vertebre dorsale, iar acestea de 5 vertebre lombare late, puternice. Osul sacru situat intre oasele care formeaza bazinul, este alcatuit din sudarea a 5 vertebre sacrale. Ultima vertebra a coloanei este cocisul. Acesta era format initial din 4 oase care s-au unit.
Oasele care formeaza toracele sunt 25 la numar. Pe cele lungi si curbate, in centru fiind situat sternul. La extremitatea posterioara, coastele sunt in legatura directa cu vertebrele dorsale, iar in fata celor 10 perechi de coaste se ataseaza la stern prin intermediul unui cartilaj.
Oasele centurii scapulare, ale bratului, antebratului si mainii sunt in numar de 64 reprezentand aproximativ 1/3 din numarul total al oaselor corpului uman. In centura scapulara de o parte si de alta sunt situate cate o clavicula si cate o spata.
Bratul este format dintr-un os, iar antebratul din doua oase lungi: humerusul, respectiv radiusul si ulma (prin aceasta anatomistii intelegand regiunea capometacarpiana si regiunea falangelor) este alcatuita din mai multe oase: cele 8 oase carpiene, care asigura jocul incheieturii celor 5 oase metacarpiene, cele 2 falange ale degetului mare respectiv cele 3 falange la restul degetelor - in total 27 pe ambele parti.
Centura pelviana si piciorul sunt formate din 62 de oase. Si acestea reprezinta aproximativ 1/3 din numarul total de oase. Osul pereche al centurii pelviene, impreuna cu osul sacru al coloanei vertebrale formeaza bazinul. De aici in jos urmeaza femurul, rotula, tichia si fibula. In regiunea gleznei de o parte si de alta se gasesc cate 7 oase tarsiene, cate 5 oase metatarsiene si s termina cu cele doua falange ale degetelor mari, respectiv cele 3 falange ale celorlalte 10 de la picior.
V. Structura interna a oaselor
Oasele organismului viu deloc atat de uscate, albe si rigide, precum am putea crede vazand scheletele expuse in muzeu. Osul viu este de culoare cenusie, fiind acoperit de o membrana rezistenta - peri os - prin care patrunde venele si nervii destinati oasele.
Desi oasele par a fi compacte, in realitate sunt pline de mici cavitati. Sub periost urmeaza compacta osului, sau tesutul osos de tip Havers. Daca facem o sectiune transversala la nivelul unui os putem observa o multime de mici cercuri. Aceste asa numite canale Havers strabat longitudinal osul, avand rolul de a adaposti vasele si nervii care patrund din perios in os. In lungul acestor canale, in mici lacune osoase, sunt situate niste celule de dimensiuni microscopice celulele osoase sau osteocitele, care formeaza partea solida a osului.
Stratul poros, buretos, ce se intinde sub tesutul compact, se numeste tesut osos spongios, cu toate ca si acesta este solid. In sfarsit in interiorul osului, intalnim maduva osoasa. Aici este produsa marea parte a celulelor sangvine.
VI. Regenerarea oaselor
Asemenea celorlalte organe, si oasele sunt in permanenta schimbare, se uzeaza si se regenereaza. Sub efectul fortelor care actioneaza asupra oaselor, de la nastere, pana la moarte, se realizeaza dizolvarea tesutului vechi si formarea tesutului osos nou. Aceasta inseamna, ca in primul rand se transforma oasele regiunii corporale puternic solicitate atat de intens, slabesc. Daca cineva se misca putin pe o perioada mai lunga de timp, de exemplu din cauza unei boli, oasele lui vor fi mai slabe.
Oasele pot fi comprimate si nu sunt atat de fragile: se pot indoi putin si pot amortiza energia unor lovituri mai mici sau zguduituri. Cand sarim, asupra oaselor noastre actioneaza forte extrem de mari. Femurul rezista la o presiune atat de mare, ca si cand pe fiecare centimetru patrat s-ar distribui greutatea unui hipopotan. Insa in anumite situatii osul se poate fisura sau rupe cu usurinta.
VII. Vindecarea oaselor
Medicul repune fara intarziere osul fracturat, deoarece imediat dupa accidentare incep procesele de vindecare. La inceput se formeaza un hematom mare intre capetele osoase fracturate, apoi substantele minerale sunt indepartate de la nivelul fracturii prin intermediul sangelui. Intre timp, cheagul de sange este impanzit de o retea fibroasa, care va prinde capetele fracturate. Osteocitele care migreaza in sectiunea fibroasa, vor forma un nou os puternic.
Aproximativ in trei saptamani ia nastere acea formatiune osoasa bogata in calciu, care va uni din nou capetele osoase fracturate. Aceasta formatiune numita celus , se transforma treptat in tesut osos adevarat. In urmatoarele luni si ani se netezesc proeminentele sau muchiile eventual ramase la nivelul fracturii, osul fiind ca inainte de fractura.
