Concurand cu ursul brun pentru titlul de cel mai mare carnivor terestru, maiestuosul urs polar este regele banchizelor din regiunea arctica. Adaptarea sa la apa il clasifica drept mamifer marin.
Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strans inruditi pentru a produce hibrizi fertili in programe de incrucisare in captivitate. Insa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata in unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamant - regiunea arctica circumpolara.
Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura in aerul si in apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele ofera si mai multa izolare, in special in timp ce ursul inoata.
Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul in pamant si ruperea scoartei copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvarcoleste. Labele anterioare masive - cu diametre de pana la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca niste inotatoare in timpul inotului; labele posterioare au rolul de carma.
Comportamentul natural.
Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe intinderi mari - in decursul unui an ei pot sa cutreiere peste 51.000 km2 de teren inghetat si zilnic parcurg peste 40km. Insa majoritatea ursilor apartin unor populatii care raman in aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat este intinderea vasta unde calota glaciara polara intalneste Oceanul Inghetat si gheata se sparge. Iarna, cand suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, cand gheata se micsoreaza, se indreapta spre nord. Cand este necesar, ei inoata ore in sir pentru a ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot inota aproape 100km fara odihna, cu o viteza medie de 10km pe ora.
Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa intr-o tarare stangace a picioarelor - este mai mica, in medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamantul golas. Ei pot sa urce stanci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecand pe dealuri in jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frane.
Obiceiuri de hranire.
Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, in ciuda marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie, mananca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii din timpul verii il obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va manca mamifere mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Cand nu ii ramane altceva, trece la vegetatie - fructe si plante.
Cum ramane in forma.
Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care ii permite sa manance pana la 70kg la o singura masa. Ursul isi vaneaza prada in mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore in sir la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care ii permite sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau in vizuina sa, sub o patura de zapada de 1m adancime. Uneori pandeste o foca ce se odihneste inotand in liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.
