Gandirea lumii vechi isi gaseste cea mai luminoasa expresie in conceptiile filosofice ale Greciei Antice. Incununarea gandirii materialistice o constituie teoria atomica. Cuvantul atom a fost folosit pentru prima data acum 2500 de ani. Atomii, asa cum ii cunoastem astazi, se aseamana foarte putin cu particule concepute de filozofii din Abdera.
Filozofii greci, Leucip si Democrit, au afirmat ca universul este alcatuit din particule invizibile, indivizibile - atomi - separate prin vid ; diversitatea corpurilor si fenomenelor din natura se explica prin aceea ca atomii au forme si marimi diferite si au proprietatea de a intra in combinatii diverse. Prima teorie atomica a lui Democrit nu s-a putut impune din lipsa dovezilor experimentale ; cu toate acestea a influentat si inspirat savanti de-a lungul timpului.
Chimistul si fizicianul englez John Dalton (1805) a formulat ipoteza ca toate substantele unt formate din particule mici de materie numite atomi, dupa cuvantul atomos, din limba greaca ( indivizibil ). John Dalton (1766-1844) considera ca un element chimic este alcatuit, din multime de atomi. Fiecare atom, fiind indivizibil, se poate uni cu un numar intreg de alti atomi, formand substante diferite.
Acest fizician este considerat parintele teoriei atomice.
Confirmarea lui experimentala ridica chimia pe o treapta superioara. Inceputul sec. al XIX - lea marcheaza trecerea la valorificarea datelor experimentale pentru formularea de generalizari teoretice. Experimentele efectuate in secolul XIX - lea si al XX - lea au dus treptat la concluzia ca atomii, particulele foarte mici stabile, au structura complexa.
Sir Joseph John Thomson (1856-1940) - fizician englez, a propus un model static al atomului ; a presupus ca atomul trebuia sa fie format dintr-o sfera uniforma, de electricitate pozitiva, in care se gasesc electroni astfel incat atomul sa fie neutru din punct de vedere electric.
Fizicianul englez, sir Ernest Rutherford (1871-1937) a stabilit existenta nucleului atomic si a pus bazele unui model dinamic al atomului, model planetar (1911); atomul este format din un nucleu central, care contine sarcina pozitiva a atomului si aproximativ intreaga masa si o "atmosfera inconjuratoare" formate din un numar necesar de electroni astfel incat atomul sa fie neutru; pentru ca electronii sa se mentina la o anumita distanta de nucleu, ei trebuie sa se miste cu o vitezo foarte mare, astfel incat forta centrifuga sa echilibreze forta de atractie electrostatica a atomului.
Modelul duce la concluzia ca atomul nu este stabil : electronul, in miscare va emite continuu o radiatie electromagnetica, energia sa va scadea treptat ducand la "caderea" lui pe nucleu.
Experimental s-a demonstrat ca atomul este stabil si nu emite radiatii in starea fundamentala.
Fizicianul danez Niels Bohr (1985-1968) a dezvoltat ideile lui Rutherford si a conceput primul model atomic care a putut explica destul de bine multe proprietati ale atomului de N ; el a comparat atomul cu un sistem solar : nucleul tine locul Soarelui, iar electronii - locul planetelor, ce se rotesc pe orbitele lor.
Nucleul atomului lui Bohr este inconjurat de electroni care se deplaseaza numai pe anumite orbite mai apropiate sau mai departate de nucleu, fara sa emita radiatii.
Ulterior teoria lui s-a dovedit insuficienta pentru explicarea unor fapte experimentale si a problemelor cantitative dintre ele.
Ervin Schrodinger (1887-1961) - fizician austriac care a dezvoltat modelul Bohr, considerand ca electronul nu se deplaseaza pe anumite orbite distincte, ci el este distribuit sub forma unui nor in jurul nucleului; distributia unui electron sub forma de nor a fost denumita orbital atomic.
Notarea orbitalilor cu literel s, p, d, f, arata unele caracteristici din spectroscopie :
s - sharp = precis, fix, exact ;
p - principal ;
d - difuz ;
f - fin .
Deci atomul trebuie imaginat ca avand un nucleu incarcat pozitiv, inconjurat de un nor electronic, cu sarcina negativa difuza.
