Teorii ale fenomenelor electromagnetice

Teorii ale fenomenelor electromagnetice

Principalele teorii elaborate in vederea explicarii fenomenelor electromagnetice sunt:

1. Teoria actiunii la distanta, conform careia actiunile ponderomotoare (forte de cupluri) se transmit prin spatiu la orice distanta, instantaneu, cu viteza infinita. Aceasta teorie este depasita, avand doar un interes istoric.

2. Teoria actiunii din aproape in aproape (prin contiguitate), conform careia actiunile ponderomotoare se transmit din aproape in aproape in spatiu si timp cu viteza foarte mare (in vid - cu viteza luminii), dar finita.

Este o teorie macroscopica fenomenologica, initiata de Faraday - prin introducerea notiunii de camp electromagnetic (1831) - si desavarsita de Maxwell si Hertz (se mai numeste si "Teoria macroscopica clasica a lui Maxwell si Hertz"). Este o teorie macroscopica deoarece ia in consideratie aspectul continuu al materiei (si energiei), fara a se preocupa de fenomenele de la nivelul atomic al acesteia.

Nota

Campul electromagnetic este un sistem fizic care are, ca si corpurile, impuls si energie, el coexistand si interactionand cu corpurile aflate in stare electromagnetica.

In regim variabil, la variatii suficient de rapide (respectiv la frecvente suficient de ridicate), campul electromagnetic poate exista si independent, desprins de corpuri, propagandu-se la distanta cu viteza foarte mare, dar finita, sub forma de unde electromagnetice.

Aceasta teorie, unanim acceptata de specialisti, sta la baza prezentului suport de curs, explicarea la nivel macroscopic a fenomenelor electromagnetice fiind adecvata utilizarilor tehnice ale acestor fenomene (chiar cu unele limitari care constau in imposibilitatea explicarii la aceasta scara (macroscopica, continua) a unor fenomene ca: electroliza, polarizatia electrica si magnetica, interactiunile la energii si impulsuri foarte mici).

3. Teoria microscopica clasica (H.A. Lorenz), care ia in consideratie structura discontinua a substantei, dar modelul continuu al campului electromagnetic.

4. Teoria relativitatii restranse (Electrodinamica relativista - A. Einstein, 1905), conform careia pentru orice observator aflat intr-un sistem inertial, viteza de propagare a undelor electromagnetice in vid este aceeasi: c=3,10⁸ m/s - viteza luminii, oricare ar fi viteza relativa a sistemului de referinta inertial in raport cu celelalte sisteme.

5. Teoria cuantica, prin care s-a introdus cuantizarea (discretizarea) campului electromagnetic.