De la aprecieri elogioase la observatii critice, avem o gama larga de caracterizari ale cetatii de pe Dambovita. Marturii ale unor oameni culti, sau impresii subiective si superficiale se succed de-a lungul timpului. Din insiruirea lor se desprinde o idée dominanta : Bucurestiul a fost dintotdeauna un oras al contrastelor. Sa pornim deci pe firul istoriei .
Parisianul Pierre Lescalopier a ajuns la Bucuresti in al treilea sfert al secolului XVI. Cu scrisori de acreditare de la Constantinopol, el merge la curtea lui Alexandru Voda, unde este primit cu onoruri ca un sol al regelui Frantei . Lescalopier prezinta Bucurestiul in termeni de revelatie : "Orasul e inatrit- pe vechea lui asezare din deal- cu trunchiuri mari de copac infipte in pamant, unul langa altul, si legate intre ele cu niste injghebari lungi si mari de lemn; ulitele sunt si ele acoperite cu trunchiuri de copac.Orasul n-are nici o cladire cumsecade. Sunt numai doua biserici (informatie eronata- n.n.) si acelea din lemn, dintre care una saseasca. Casele sunt acoperite cu tigle, cu sindrila sau cu stuf".
In 1702, pe la mijlocul domniei lui Constantin Brancoveanu,
Bucurestiul este vizitat de epigrafistul englez Edmod Chishull, capelan la factoria cpmpaniei Turciei de la Smirna. Calatorul ii descrie astfel pe domnitor:"e un factor de buna randuiala si disciplina in tara , un invietor al architecturii si indemnator al invataturii in Bucuresti si in alte locuri din Principat; a introdus de doua ori trei tipografii si a publicat unele carti de folos pentru invatatura".
Descrierea orasului: in jur mahalale cu case sub pamant; in mijloc Curtea si casele boierilor- ziduri de piatra, gradini intre uluci groase de stejar, acoperisuri de sindrila. Strazile sut podite. " Vederea totala e placuta de la distanta, din cauza multelor case ale boierimii, a palatului princiar si a numeroaselor biserici si manastiri".
