Evul Mediu
In Europa Occidentala, biserica catolica fiind contra machiajului, numai femeile "usoare " foloseau acest mijloc de infrumusetare. In Orient insa, in conditiile concurentei intre femeile din haremuri, s-au dezvoltat cele mai rafinate sisteme de machiaj. Machiajul ochilor, care se vedeau dintre valurile ce acopereau fata femeiii musulmane, avea cea mai mare importanta. Femeile bizantine se machiau mult pe obraji si pe buze cu farduri in culori si cu o stralucire artificiala.
Secolele XVI - XIX
Machiajul cauta sa realizeze un aspect cat se poate de natural. La moda este pielea alba care este pusa in valoare cu ajutorul alunitelor false. Aceasta este epoca de aur a sarlatanilor fabricanti de priduse cosmetice, care se folosesc de lipsa de cunostinte a oamenilor epocii, prezentand numeroase produse miraculoase menite sa imbunatateasca sau chiar sa schimbe total infatisarea doamnelor simandicoase. Este epoca de prestigiu a Frantei din punctul de vedere al elegantei, luxului si modei. Se raspandeste intrebuintarea pudrei de culoare alba, ochii sunt accentuati prin machiaj, buzele vopsite cu rosu. Revolutia aduce, insa, dupa ea, o perioada de austeritate. In 1806, doctorul Carol publica "Enciclopedia frumusetii " in care vorbeste despre igiena, cosmetica si machiaj. Este prima legatura care se face intre stiinta si cosmetica. La noi in tara, machiajul, numit "sulemenit ", de la cuvantul turcesc "sülümen ", era un obicei oriental care dainuia de sute de ani. In 1820, s-a produs in tarile Romane o reforma radicala in imbracamintea femeilor, prin adoptarea hainelor europene, desi machiajul continua sa fie foarte folosit din cauza influentei orientale si sa fie raspandit in toate clasele sociale. In formularul cosmetic al lui Stefan Fodor, aparut in 1858, autorul povesteste despre femeile de la tara, care-si vopseau fata si buzele cu foita rosie umezita. In acest timp, in Franta, mashiajul femeilor tindea spre paloare. Pe vremea lui Napoleon al II-lea, exista o celebra frumusete a timpului, Marchiza de Paiva, cu un ten foarte frumos, dar colorat, care-i dadea un aspect de femeie sanatoasa. Trebuind sa fie prezentata la curte, o prietena binevoitoare i-a atras atentia ca ar fi mai bine sa se machieze in culori palide si sa tuseasca din cand in cand, pentru a avea succes. Se purtau frumusetile putin ofticoase. In 1879, la noi in tara, N. Kalinderu publica o lucrare despre cosmetica si accidentele ei si propune ca "consiliile de igiena sa nu piarda din vedere analizarea din cand in cand a dresurilor si a pulverilor care se vand in magazinele speciale ".
Sunt primele zvacniri ale nasterii cosmeticii stiintifice.
Secolul al XX-lea
Este caracterizat prin dezvoltarea productiei de produse cosmetice, trecerea la fabricarea industriala si stiintifica, diminuarea preturilor de vanzare si cresterea nivelului de trai, emanciparea femeii si schimbarea felului ei de viata. Doctorul roman Aurel Voina a devenit un cosmetolog cu renume mondial. El a pus bazele unei noi stiinte pe care a numit-o cosmiatria (in greceste kosmeo = podoaba si iatria = medicina), pe care o considera o disciplina medicala, ce trebuie sa fie ferita de dibuiri, de influente empirice si in sarcina careia intra si educatia sanitara cosmetica a maselor populare. Doctorul Aurel Voina spunea ca nu trebuie condamnata cochetaria femeii preocupate de cosmetica si machiaj. "Ca arma biologica proprie firii omenesti, cocjetaria nu trebuie sa se limiteze la actiuni de cucerire, ea trebuie sa actioneze si pentru consolidarea legaturilor consfintite prin casatorie, dar vulnerabile, daca nu exista aportul continuu adus de atentiile reciproce firesti dintre sot si sotie ".
Pentru prima oars la noi, doctorul Voinea a vorbit despre acaiunea de protecaie a produselor de machiaj asupra pielii. Odata cu aparitia cinematografului, spectacolul cel mai popular, cu cea mai mare adresabilitate, a inceput o era noua. Vedetele de cinema au devenit cele mai mari lansatoare de moda. Femeile din toata lumea le imitau. Unele au creat tipuri feminine care au caracterizat cate o epoca. Protagonistele filmelor mute dinainte de razboiul 1914-1919 erau femei mai grasute, imbracate in haine incomode, cu parul lung, si al caror farmec consta intr-un ten foarte alb, sprancene groase si ochi machiati foarte puternic.
