Aparate de inregistrare a consumului de timp a ritmului de munca si a imaginilor folosite in organizarea ergonomica a muncii

Ergonomia - stiinta interdisciplinara

Veacul in care traim se desfasoara sub semnul stiintei. Intr-adevar, aplicatiile stiintei si mai ales a celor psiho-sociale in domeniul productiei economice sunt de-a dreptul impresionante. Aceste aplicatii fac eforturi de anulare a dezacordului dintre conditia materiala de viata, pe de o parte si de dezvoltare sufleteasca si culturala, pe de alta parte.

Greutatile si eforturile in dezvoltarea si aplicarea stiintelor psiho-sociale in productia economica nu sunt generate numai de complexitatea fenomenelor, pe care le studiaza, ci si de interactiunea lor. De aici a rezultat si necesitatea de a se uni intr-o stiinta interdisciplinara a conditiei umane atat psihologia, sociologia, fiziologia, antropologia culturala, stiintele economice si tehnice, antropometria cat si alte stiinte. Stiinta interdisciplinara care a rezultat a fost ERGONOMIA.

Aceasta denumire a fost lansata de psihologul englez K.F.H. Morrell in 1949. Denumirea deriva de la cuvintele de origine greaca si anume: " ergos" =munca si "nomos" =lege.

Masurarea timpului de munca

Masurarea si studierea consumului de timp de munca constituie un instrument pentru cunoasterea reala, exacta a metodelor de munca folosite si pentru depistarea lipsurilor si deficientelor in folosirea lui.

Aceasta masurare serveste la:

scoaterea in evidenta a pierderilor de timp si a cauzelor acestora;

compararea diverselor metode de munca in vederea stabilirii celei mai eficiente;

stabilirea normelor si normativelor de munca;

verificarea calitatii normelor si normativelor de munca.

Etapele masurarii timpului de munca

Indiferent de scop si de metoda utilizata, masurarea timpului de munca cuprinde urmatoarele etape:

pregatirea masurarii consta in analiza modului de organizare a locului de munca la care urmeaza a se face masurarea, a tipului de productie, a conditiilor de munca, stabilirea numarului minim de masuratori, pregatirea fiselor de observare si a aparatelor de masurare necesare;

masurarea propriu-zisa se realizeaza diferit, in functie de metoda aplicata;

prelucrarea si analiza datelor se face de asemenea, in mod diferit de la o metoda la alta. Intrucat se realizeaza in mod diferit, in functie de metoda de masurare aplicata, descrierea in detaliu se va face odata cu prezentarea fiecarei metode.

Aparate folosite la masurarea timpului

La masurarea timpului aparatele cele mai frecvent folosite sunt:

ceasornicele - se folosesc la masurarea timpului de munca, atunci cand pentru efectuarea masurarilor este suficient gradul de precizie obtinut de acestea (duratele fiind exprimate in minute sau zeci de secunde);

cronometrele - sunt cele mai raspandite pentru masurarea timpului de folosire si a preciziei mari de masurare. Exista diferite tipuri de cronometre care se disting dupa modelul de folosire;

micrometrul - este un aparat actionat electric, asemanator cronometrului, la care o rotatie completa corespunde timpului de o secunda;

aparate de inregistrare cu mecanism de ceasornic - au, de regula, urmatoarele parti comune: o banda pentru inregistrare, care se deplaseaza cu o viteza constanta, un mecanism de actionare a deplasarii benzii, un mecanism de inregistrare, unul sau mai multe dispozitive pentru reglarea si dirijarea mecanismelor. Este indicata folosirea unor astfel de aparate pentru masurarea manuirilor cu durate scurte;

cronociclografierea - este o metoda de masurare care consta in fotografierea drumului luminos al miscarii printr-o linie intrerupta; lungimea unei portiuni a drumului luminos al miscarii corespunde unui anumit timp, cat dureaza sclipirea luminii;

filmarea - este o metoda foarte eficienta in analiza proceselor de munca, deoarece reda fidel imaginile si ritmul muncii. Ea conserva pe timp nelimitat evenimentul de munca consemnat;

videoscopul - prezinta marele avantaj ca permite realizarea simultana a inregistrarii imaginilor si sunetului pe aceeasi banda magnetica. El este economic si practic in efectuarea studiului. Reluarea unei activitati inregistrate este instantanee;

osciloscopul - asigura inregistrarea structurii procesului studial, al succesiunii ssi a modului de executare a partilor mecanice si manual-mecanice ale operatiei.

Inregistrarea procesului de munca se realizeaza pe baza transformarii deplasarilor partilor din masina-unealta, in variatii ale intensitatii electrice, cu ajutorul unui sistem de emitatori montati pe masina-unealta si pusi in legatura cu oscilograful.

Pentru efectuarea observarilor si a masuratorilor se mai folosesc o serie de materiale auxiliare, concretizate in diverse fise in care se inregistreaza cele observate, precum si valorile de timp masurate. Aceste fise variaza de la o metoda la alta, in functie de obiectivul urmarit prin observarea efectuata.

Metodele de studiere si masurare a timpului de munca

Studierea timpului de munca se realizeaza atat prin metode de inregistrare directa a timpului (duratei), cat si prin prelucrarea unor elemente intermediare, deci prin metode de inregistrare indirecte a timpului.

Fotografierea timpului de munca

Prin fotografierea timpului de munca , a timpului de folosire a utilajului si a timpului de trecere a obiectului muncii se urmareste:

obtinerea de date pentru studiul metodelor;

obtinerea de date necesare pentru stabilirea duratei normale a diverselor elemente structurale ale normei de munca;

verificarea noilor norme;

studierea gradului de ocupare a executantilor in cadrul schimbului, a gradului si a modului de folosire a timpului, depistarii cauzelor pierderii de timp si stabilirea de masuri pentru eliminarea acestora;

stabilirea normelor de servire si a normelor sau normativelor de persoane;

stabilirea timpului operativ, la procesele de munca cu elemente care se repeta in mod neuniform sau cu elemente supuse observarilor a caror durata variaza in limite foarte largi.

In functie de numarul muncitorilor, al utilajelor sau obiectelor muncii, fotografierea poate fi individuala sau obiectiva..

Fotografierea individuala a utilizarii timpului de munca are ca obiect observarea unui singur muncitor care serveste unul sau mai multe locuri de munca sau masini, pe durata unui schimb. Ea se desfasoara in trei etape:

pregatirea fotografierii: se aleg locurile de munca, persoanele, utilajele ce urmeaza a fi observate si se aleg locurile de munca, persoanele, utilajele ce urmeaza a fi observate si se face familiarizarea cu specificul procesului de productie;

fotografierea propriu-zisa consta in inregistrarea in foaia de fotografiere individuala a tuturor consumurilor de timp in ordinea de succesiune a actiunilor executantilor.

Prelucrarea si interpretarea datelor. Dupa intocmirea balantei timpului de munca se calculeaza diferenta de timp (Δt), procentul care depaseste nivelul timpului admisibil (Pdt) si procentul de crestere a productivitatii (Pw).

Pdt = (Δt /Tto) x 100

Pw = [Pdt/(100-Pdt)] x 100

Modul de prelucrare a datelor are ca scop punerea in evidenta a diferentelor dintre nivelul inregistrat al categoriei de timp din structura timpului de munca si nivelul admisibil al acestor categorii, stabilit prin studii analitice sau prin diferite normative

Pe baza analizei critice a situatiei existente se elaboreaza metodele imbunatatite de munca si se estimeaza procentual influenta acestora asupra utilizarii timpului de munca.

Fotografierea colectiva consta in efectuarea de observari simultane asupra a trei sau mai multi muncitori care servesc unul sau mai multe locuri de munca sau masini, indiferent daca sunt sau nu legate intre ele prin procesul de productie.

Atunci cand se observa munca a cel mult trei muncitori, observarile se inregistreaza in mod continuu, ca si in cazul fotografierii individuale, insa pe o fisa de observatie tripla; prelucrarea datelor se face ca si la fotografierea individuala a utilizarii timpului de munca.

In cazul observarii unui numar mai mare de muncitori, inregistrarea se face numai la anumite intervale egale de timp stabilite in prealabil, notand toate categoriile ansamblului de timp care au avut loc in intervalele respective la fiecare loc de munca.

Dupa incheierea observarilor efectuate in zile diferite, se centralizeaza datele astfel incat sa se alcatuiasca schimburi complete pentru fiecare muncitor.

Mentionam ca numarul de observari multiplicat cu durata intervalului de observare este egal cu durata totala a schimbului de munca.

Analiza si proiectarea structurii utilizarii timpului de munca decurg ca si la fotografierea individuala a utilizarii timpului de munca.

Autofotografierea timpului de munca

Aceasta metoda consta in efectuarea observarilor de catre insusi executorul procesului de munca.

In cazul autofotografierii se urmaresc numai intreprinderile in munca in vederea analizei cauzelor care le genereaza.

Autofotografierea, de regula, se face in paralel cu fotografierea timpului, pentru a completa si verifica constatarile facute prin fotografiere.

In fisa de observare, muncitorul noteaza denumirile intreprinderilor de munca, ora inceperii si ora terminarii acestora, precum si cauzele care le-au provocat. In partea a II-a a fisei muncitorul face propuneri pentru inlaturarea pierderilor de timp.

Pentru a putea analiza cauzele si amploarea lipsurilor la nivelul intreprinderii sau sectiei, se centralizeaza fisele de observare de autofotografiere ale mai multor muncitori cu aceeasi meserie sau cu meserii diferite.

Cronometrarea timpului de munca

Are ca obiect masurarea si analiza critica a consumurilor de timp pentru fiecare unitate de produs. De obicei, se studiaza timpul operativ cu cele doua componente ale sale, timp de baza si timp ajutator.

Aceasta metoda da posibilitatea sa se constate daca sunt lipsuri in organizarea locului de munca, daca muncitorul executa miscari inutile care ar putea fi evitate, precum si daca elementele operatiei corespund conditiilor tehnologice precise. Dat fiind faptul ca nivelul productivitatii muncii nu este uniform in tot cursul zilei de munca, este remarcabil sa se faca cronometrari in tot cursul acesteia exceptand prima si ultima jumatate de ora, respectiv timpul de acomodare de la inceputul schimbului si cel de la sfarsitul schimbului cand oboseala este mai accentuata.

In functie de timpul curent cronometrarea se poate efectua: continuu, repetat, selectiv si selectiv-grupat.

cronometrarea continua se foloseste mai ales la masurarea operatiilor ale caror elemente au o durata mai mare de trei secunde si consta in inregistrarea elementelor de timp in succesiunea lor tehnologica, fara intrerupere, de la inceputul pana la sfarsitul operatiei (ciclului) respectiv;

cronometrarea repetata consta din inregistrarea duratelor de munca ale unei operatii, luate separat, intr-o anumita ordine de alternanta. Aceasta cronometrare se foloseste la studierea elementelor de munca cu o durata, de regula, mai mica de trei secunde;

cronometrarea selectiva consta din inregistrarea separata a duratelor unor elemente de munca, ce se urmaresc in mod special, indiferent de ordinea si durata lor in desfasurarea procesului analizat;

cronometrarea selectiv-grupata consta din inregistrarea duratelor elementelor de munca ale unei operatii grupate variabil de la un ciclu la altul.

In functie de ritmul de munca, care influenteaza editarea cronometrarii timpului de munca, distingem doua forme si anume:

1. Cronometrarea timpului de munca in timp real care este cea mai frecvent intalnita. Etapele ei sunt:

a)  pregatirea cronometrarii consta in pregatirea observatorului, alegerea executorului ce urmeaza a fi observat, stabilirea

momentului observarii si defalcarea operatiei in elementele de munca componente.

Pregatirea observatorului se refera la informarea acestuia asupra locului de munca unde se desfasoara activitatea ce urmeaza a fi cronometrata si la studierea de catre acesta a locului respectiv, sub aspect tehnologic si organizatoric.

Alegerea executorului are in vedere ca el sa aiba calificarea corespunzatoare lucrarii analizate (sa aiba pregatirea teoretica si practica necesara efectuarii lucrarii respective, sa aiba capacitatea de a-si insusi metodele de munca prescrise pentru acea lucrare).

Stabilirea momentului observarii (cronometrarii) consta in precizarea perioadelor in care urmeaza a se face observarile. Este recomandabil ca acestea sa fie repartizate pe intregul schimb, in diferite zile.

Descompunerea operatiei in elemente de munca componente consta in delimitarea operatiilor si, dupa caz, a subdiviziunilor ei, stabilindu-se momentele de delimitare, in cazul succesiunii lor tehnologice.

b) efectuarea cronometrarii; datorita faptului ca timpul de executie a diferitelor elemente ale unei operatii variaza de la un ciclu la altul, masurarea unui singur ciclu nu este suficienta pentru a se obtine datele necesare stabilirii unui timp real de executie. De aceea, trebuie efectuate mai multe masurari, din a caror prelucrare sa rezulte valori medii, care includ efectul acestor variatii inevitabile ale unor elemente din cadrul procesului de munca analizat.

Cu cat numarul de observari este mai mare, cu atat mai precis si mai fundamental se stabileste valoarea medie a sirului cronometric.

Stabilirea numarului minim de masuratori se face in functie de:

importanta dispersiei de valori obtinute pentru acelasi element;

gradul de exactitate dorit.

In practica, se obisnuieste sa se efectueze 25-30 cronometrari, ceea ce corespunde unui raport de 0,35-0,40 intre diferenta dintre durata maxima si cea minima, pe de o parte, si durata medie a elementului cronometrat, pe de alta parte. Daca stabilirea numarului de observari se completeaza in fisa de observare, elementele de munca supuse observarii, in ordinea lor tehnologica stabilita prin descompunerea procesului. Apoi se trece la cronometrarea propriu-zisa.

Se noteaza timpul curent (C) pe coloana fiecarei observari, respectiv momentul care delimiteaza sfarsitul unui element de inceputul elementului urmator, conform delimitarii dintre momente, stabilite in etapa pregatirii cronometrarii.

c)  prelucrarea datelor; principalul moment in prelucrarea rezultatelor consta in determinarea duratei fiecarui element supus observarii.

Duratele fiecarui element inscris pe randul "T" intr-un numar oarecare de observari formeaza asa numitul sir cronologic.

Calitatea rezultatelor obtinute prin observarile cronometrice depinde de marimea dispersiei valorilor sirului cronometric si de numarul de observari efectuate.

Marimea dispersiei se caracterizeaza prin coeficientul de stabilire a sirului (Cs) care se determina ca raport intre valoarea maxima (Amax) si cea minima (Amin) a duratei elementului masurat pentru care s-a format sirul cronometric.

Cs = Amax/Amin

Cs Csa

Cs - coeficientul de stabilitate al oricarui sir cronologic

Csa - coeficientul de stabilitate admisibil. Variaza in functie de productie si de caracterul muncii.

In continuarea prelucrarii rezolvarii observarilor se determina durata medie pentru fiecare element al operatiei (Amed) ca medie aritmetica a tuturor masuratorilor sirului de observari considerat corespunzator (A1, . ,Ax), respectiv dupa incadrarea acestuia in Csa adica:

Amed=(A1+A2+, . ,+Ax)/n

n - numarul de masuratori bune ale sirului cronologic

Dupa prelucrarea sirului cronologic, se trece la analiza si proiectarea executarii mai amanuntite a operatiei studiate. Astfel, in cazul operatiilor manuale sau manual-mecanice, analiza rezultatelor observarii consta in inlaturarea unor elemente care nu sunt necesare sau in inlocuirea unor manuiri cu altele mai rationale, atat in ceea ce priveste durata, cat si gradul de oboseala a muncitorului.

Cronometrarea timpului de munca in ritm corectat

Ritmul de munca este egal cu evolutia mai rapida sau mai lenta a executarii unei operatii sau lucrari, caracterizata prin siguranta si viteza efectuarii miscarilor de catre un executant, dupa o metoda de munca determinata.

In toate cazurile, se poate intelege in mod conventional un anumit ritm considerat normal sau de baza, fata de care pot fi comparate de catre un observator experimental, ritmurile realizate de executantul observat. Acest ritm este numit ritm de referinta.

In tara noastra este considerat ritm de referinta "ritmul realizat pe toata durata unui schimb de catre un executant cu calificarea corespunzatoare lucrarilor executate si cu insusirile fizice si psihice normale, care lucreaza in conditii de munca precizate, utilizeaza timpul de munca in mod corespunzator, respecta metoda de munca stabilita, executa miscarile cu siguranta si obtine rezultate corespunzatoare cantitativ si calitativ". In tara noastra, un astfel de ritm de referinta este denumit ritm normal.

In raport cu acest ritm normal se opereaza corectarea ritmului observat, fie prin evaluare, fie prin masurare.

Prin evaluarea ritmului de munca se intelege "activitatea mintala prin care un observator antrenat, bun cunoscator al procesului tehnologic si de munca pe care il observa, estimeaza ritmul de munca al unui executant individual, in raport cu reprezentarea mintala pe care o are despre ritmul normal sau de referinta".

Intre ritmul de munca si timpul de munca exista un raport invers proportional. Cu cat ritmul este mai ridicat, cu atat timpul de executie este mai redus.

Ro x To = C

Ro - media aritmetica a ritmurilor observate;

To - media aritmetica a timpului de observare;

C - constanta.

Pentru determinarea timpului normal (corectat), corespunzator ritmului normal vom folosi urmatoarea formula:

Tn = (Ro x To) / Rn

Tn - timp normal

Rn - ritm normal

Metodele de evaluare a ritmului de munca

Metoda evaluarii directe a ritmului de munca ia in considerare urmatorii factori:

a) eficienta muncii - depinde de aptitudini, de indemanare, de experienta profesionala si de deprindere.

Concluzii referitoare la eficienta muncii:

executantul efectueaza miscarile sale cu abilitate, adica astfel incat efectul sa se atinga in modul cel mai favorabil, cu cel mai mic consum posibil de timp;

miscarile simultane si succesive formeaza un tot armonios, in cadrul carora miscarile elementare trec in mod curgator de la una la alta;

actiunea executantului decurge pa baza unei obisnuinte formata in timp.

b)    viteza de lucru - executantul nu are intotdeauna o libertate completa de desfasurare a muncii sale. Marimea, forma, greutatea, situatia spatiului si felul material din care este facut obiectul muncii sau uneltele, scopul diferitelor manuiri impun marimea vitezei miscarilor necesare la realizarea unei munci eficiente intr-un anumit domeniu. Viteza miscarilor mai este limitata si de conditiile fiziologice. O suprasolicitare duce la oboseala, epuizare si deci la scaderea randamentului de munca.

Metoda evaluarii ritmului de munca pe factorii sai

Cu aceasta metoda, ritmul executantului se evalueaza prin intermediul a patru factori de influenta: indemanarea, efortul (eficienta), ambianta si stabilitatea.

Fiecarui factor ìi corespunde o scara de valori numerice, cuprinzand sase clase, iar in cadrul claselor s-au creat cate trei trepte. Pentru determinarea factorului de corectie se stabileste clasa si treapta pentru fiecare factor si se aduna echivalentii numerici corespunzatori + 1.

Metoda evaluarii ritmului de munca prin compararea timpilor de executie cu normativele de timp pe miscari M.T.M.

Aceasta metoda pleaca de la premisa ca pentru miscarile simple ale membrelor corpului omenesc exista un timp normal fix, bine determinat.

Are loc o defalcare a operatiei pe elementele simple si se masoara durata de executie a fiecaruia in parte. Valorile obtinute se compara cu cele cuprinse in tabelele normative.

Metode de prelucrare a datelor

Metodele de determinare a timpului corespunzator timpului normal sunt:

metoda analitica - ce nu permite verificarea corectitudinii evaluarii ritmurilor

Tn = (To x Ro) / Tn

metoda grafului cu scari uniforme - ce permite verificarea calitatii masuratorilor efectuate precum si a evaluarilor

metoda grafica-analitica - se calculeaza frecventa fiecarui ritm precum si timpul mediu ponderat.

Fotocronometrarea timpului de munca

Prin fotocronometrarea timpului de munca, a celui de folosire a utilajului si a celui de deplasare si transformare a obiectului muncii se intelege metoda de masurare si analiza in mod critic a duratei elementelor unui proces de munca prin combinarea fotografierii cu cronometrarea, in anumite perioade de timp. In timpul fotocronometrarii, observarile cronometrice se fac prin procedeul de cronometrare continua. Ea se aplica la procesele de munca care au elemente cu durate mari.

Observarea instantanee a utilizarii timpului de munca

Inregistrarea la intervale neregulate a activitatii de moment a unuia sau a mai multor executanti, in scopul analizei gradului de ocupare

Aceasta metoda poate fi folosita in urmatoarele cazuri:

la determinarea gradului de ocupare a executantilor de utilizare a masinilor, in vederea imbunatatirii acestora;

stabilirea normelor de personal;

determinarea valorilor de timp ale elementelor cu caracter nerepetitiv din cadrul normei de munca;

verificarea calitatii normelor de munca;

depistarea locurilor inguste.

Metoda observarii instantanee parcurge etapele generale ale masurarii consumului de timp de munca.

a) Pregatirea observarilor instantanee consta in:

stabilirea elementului de studiu;

stabilirea circuitelor de urmat;

stabilirea ponderii aproximative a elementului urmarit (factorul p);

determinarea numarului total de observari (n);

n = [a (1-p)] / (k² x p)

n - numarul necesar de observari

a - coeficientul probabilitatii verosimile

p - ponderea probabila a elementului de timp ce trebuie studiat

k - marimea admisibila a erorii relative, a rezolvarii observarii, exprimata in sutimi

determinarea frecventei observarilor;

stabilirea momentelor de observare;

intocmirea fiselor zilnice si a fiselor pentru centralizarea datelor.

b)    Efectuarea observarilor in timpul caruia au loc urmatoarele operatii:

se observa procesul;

se stabileste in ce categorie de timp se incadreaza elementul observat;

se inregistreaza categoria respectiva de timp in fisa de inregistrare prin simbolul stabilit.

c) Prelucrarea datelor prin trei faze:

prelucrarea zilnica a datelor;

prelucrarea datelor medii in cursul observarii se face dupa cateva zile de la inceputul observarilor (patru sau cinci zile);

prelucrarea finala;

Verificarea preciziei consta in a determina daca eroarea relativa obtinuta in final (Kfin) se situeaza sub cea luata initial in calcul (Kin) sau cel mult este egala cu aceasta. Deci, pentru ca observarile sa fie considerate corespunzatoare, trebuie sa se respecte urmatoarea conditie:

Kfin Kin

Pe langa observarea instantanee la intervale intamplatoare, mai exista si alte variante:

metoda observarilor instantanee regulate;

metoda microobservarilor instantanee;

metoda observarilor instantanee cu evaluarea ritmului de munca;

metoda autoobservarilor instantanee.