KANT: PRINCIPIUL MORALITATII
Vechea filosofie greaca se impartea in trei stiinte: fizica, etica si logica. Aceasta impartire este perfect conforma naturii obiectului si nu este nimic de ameliorat la ea ci doar a se adauga principiul pe care se imtemeiaza. Pornind de la o clasificare a cunoasterii rationale se constata ca aceasta poate fi materiala caz care priveste un obiect oarecare, sau poate fi formala, si atunci ea (cunoasterea) se ocupa numai de forma insasi a intelectului si a ratiunii, si cu regulile universale ale gandirii in general, fara deosebirea obiectelor. Cunoasterea materiala, care are a face cu obiecte determinante si cu legile caraora ele le sunt supuse. Aceste legi la randul lor sunt de doua feluri: legile naturii studiate de catre stiinta numita fizica, si legile libertatii studiate de stiinta numita etica in cadrul teoriei moravurilor.
CUNOASTEREA
MATERIALA FORMALA
(filosofie logica)
FIZICA ETICA
( TEORIA NATURII) ( TEORIA MORAVURILOR)
Legile naturii Legile libertatii
Plecand de la intelepciunea morala, Kant doreste sa se elaboreze o filosofie morala pura deplin curatata de ceea ce este empiric si apartine antropologiei. Cercetarea si stabilirea principiului suprem al moralitatii are ca punct de plecare examinarea acestui principiu de la izvoarele lui la cunoasterea comuna.
Morala se intemeiaza la Kant pe un principiu propriu si este in acest sens autonoma: ea nu decurge la religie, dar conduce in mod necesar la aceasta. Filosofia morala se divide intr-o etica a persoanei ca teorie a virtutii si o teorie a dreptului care are ca obiect relatiile interpersonale. In viziunea filosofului, nu este suficient necesar sa se recunoasca valabilitatea unei norme morale pentru a se actiona potrivit ei, ci insista asupra distinctiei intre recunoasterea obligatiei morale si infaptuira efectiva a actiunii. In prelegerile sale despre etica el invoca aceasta distinctie in termenii urmatori: "Daca apreciez prin intelect ca aceasta actiune este buna din punct de vedere moral, mai este inca o distanta foarte mare pana la infaptuirea actiunii pe care am apreciat-o in acest fel. Daca insa aceasta apreciere ma indeamna sa si infaptuiesc actiunea , atunci avem de-a face cu simtamantul moral. Si nimeni nu va putea pricepe si nu va pricepe ca intelectul va trebui sa aiba puterea de a ne pune in miscare; intelectul poate intradevar sa aprecieze, dar a conferi acestei aprecieri puterea de a deveni un imbold care indeamna vointa la infaptuirea unei actiuni de a intelege, aceasta este piatra de incercare a intelepciunii."
Principiul moralitatii in lucrarea lui Kant pleaca de la intemeierea principiului moralitatii ca modalitate de intelegere a ei ducand in final la aplicarea acestui principiu in practica. Problema intemeierii obligatiei morale ocupa o pozitie centrala. Kant considera necesara nu fondarea eticii pe morala comuna, ci fondarea moralei comune pe un concept de vointa pura, adica o vointa "care sa fie determinata cu totul de principii a priori" si care sa apartina unei discipline aparte: "metafizica moravurilor", forma a "filosofiei transcedentale" , adica a unei filosofii a "gandirii pure" - pure nu in sensul logicii caci aceasta este lipsita de continut, ci a unei gandiri pure a unor obiecte abordate intr-o maniera complet a priori; o gandire prin urmare furnizoare de adevaruri necesare. "Caci Metafizica moravurilor - spune Kant - trebuie sa cerceteze ideea si principiile unei vointe pure posibile si nu actiunile si conditiile vointei omenesti in genere, care sunt luate in cea mai mare parte din psihologie".
1. DE LA FILOSOFIA POPULARA LA METAFIZICA MORAVURILOR
Kant critica fara menajament filosofia morala populara pentru caracterul ei eterogen, dar mai ales pentru strategia de cerecetare filosofica gresit aleasa. Acestor filosofi nu le-a trecut prin minte sa intrebe daca principiile moralei pot fi descoperite prin cercetarea empirica a naturii omenesti sau in caz ca nu, daca nu ar trebui, poate, sa fie cautate complet a priori si independent de orice elemente empirice in conceptele ratiunii pure si nicaieri altundeva. In acest ultim caz, ar fi evident ca ei trebuie sa separe aceasta cercetare ca filosofie pura practica, ca metafizica a moravurilor, si sa-si satisfaca nevoia de popularizare filosofica numai dupa ce au dobandit in prealabil o cunoastere exacta.
Lui Kant i se pare evident ca o asemena metafizica a moravurilor independenta de orice cunoastere empirica este indispensabila din cel putin doua puncte de vedere. In primul rand ea este fundamentul conceptual al oricarei cunoasteri precise si sistematice a moralitatii si singura care poate explica strict caracterul necesar si universal al legilor morale. In al doilea rand ea are indirect, si un rol regulativ: caci dupa parerea lui Kant, reprezentarea pura a datoriilor sub forma legii morale va exercita asupra "inimii" lui o inraurire morala mult mai sigura decat diferitele experiente pozitive din campul empiric, si va deveni treptat o a doua natura a sa, conferindu-i o siguranta in comportare pe care filosofia morala populara nu i-o poate asigura.
Chiar daca aceasta moralitate pura nu s-ar exprima decat in mica masura sau deloc in comportarea si actiunile oamenilor reali, ea e totusi terenul propice al legilor practice "valabil nu numai pentru oameni, ci pentru toate fiintele rationale in genere si nu numai in conditii contingente si cu exceptii, ci in mod absolut necesar". Ratiunea umana este impura, omul fiind un amestec de ratiune si inclinatii, prin urmare in cazul omului, intotdeauna vointa sa nu este pe deplin conforma ratiunii. Vointa oamenilor este determinata de scopuri, de dorinte, de inclinatii, in general nu doar de principii rationale. Tocmai de aceea e nevoie de aceasta stiinta ca filosofie pura: pentru a determina exact pentru ratiunea speculativa , conceptul moral al datoriei.
Cu alte cuvinte, chiar daca aceasta moralitate pura nu s-ar exprima decat intr-o mica masura sau deloc in comportarea si actiunile oamenilor reali, ea este totusi terenul fertil al legilor practice in sensul tare al cuvantului "lege", " valabile nu numai pentru oameni, ci pentru toate fiintele rationale in genere si nu numai in conditiile contingente si cu exceptii, ci intr-un mod absolut necesar".
Referitor la aceasta, B. Aune in Kant's Theory of Morals, (Princeton University Press 1979, p. 35), comenteaza: "Ca majoritatea oamenilor, Kant era convins ca exista o lege morala fundamentala care furnizeaza o norma sau un principiu pentru judecata morala. Aceasta lege fundamentala este constrangatoare pentru toate fiintele rationale, astfel spus, pentru toate fiintele capabile de gandire si rationare. Nu exista nici o indoiala ca fiintele umane sunt supuse legilor morale, dar Kant insista ca daca ar exista zei, ingeri sau chiar diavoli, ei ar fi constransi de asemenea de aceasta lege. Daca nu i se conformeaza, acestia trebuie priviti ca imorali sau chiar pacatosi. Legea morala ar fi de asemenea constrangatoare pentru agentii inteligenti de pe alte planete . ; dar ea nu este constrangatoare in raport cu pasarile, pestii, cainii sau pisicile. Aceste creaturi atat de familiale noua pot fi blande sau periculoase dar ele nu sunt niciodata bune sau rele in sens moral."
Fiind vorba de "legi morale", este firesc sa ne asteptam de la Kant sa le atribuie si acestora caracteristicile distinctive ale tuturor legilor: necesitatea si universalitatea. Or legile necesare si universale nu pot fi obtinute inductiv din experienta morala, din pilde, exemple sau modele de comportament, tot asa cum adevarul necesar al legilor fizice nu poate fi intemeiat inductiv. Singura lor sursa si intemeiere posibila ramane, atunci, "ratiunea pura practica" printr-o sinteza a priori, sau asa cum se spune in "toate conceptele morale" si "legile lor", trebuie scoase din " ratiunea pura" si expuse pure si neamestecate cu ceva empiric; orice amestec empiric diminueaza valoarea morala absoluta a actiunilor.
