"
Se vede ca d-l Gusti nu vorbeste de partidul politic in general. Ci de un anumit
partid politic, si anume de partidul politic al " democratiilor moderne".
Pentru a putea cuprinde toate cazurile posibile, o definitie adecvata pentru
partidul politic poate sa fie astfel : "Orice asociatie de cetateni nazuind a acapara puterea
politica (prin orice mijloace si pe orice cai ) este un partid politic".
Fixand structura fundamentala, adica diferentierea intre clasa politica si multime,
formarea de partide politice se va referii in mod necesarla raporturile intre clasa politica si
multime si la schimbari de structura in interiorul acestor doua parti constitutive ale sistemului
politic.
Cand rasa, limba, religia, interesele economice, trebuintele materiale si ideale ar fi
Identice si opuse unor comunitati de alta rasa, limba, religie si de alt gen de viata - coeziunea
interna ar cat se poate de perfecta si cele doua grupuri ( diferentiale numai in baza diviziunii
muncii politice ) ar fi in stare de echilibru. Am amintit insa ca un astfel de echilibru ar
presupune o diferentiere politica organica, biologica, adica indivizii celor doua clase ar trebui
sa aiba o constitutie psiho-fizica deosebita si adaptata functiunii lor, adica unii sa fie nascuri si
organizati pentru dominatiune,ceilalti pentru ascultare. Analizand constitutia psiho-fizica
individuala, gasim ca realizarea unui echilibru perfecta este imposibila,dar,pe de alta parte,
gasim totusi ca natura individuala este maleabila si adaptabila la cele mai diferite functiuni,
astfel ca dintr-un substrat cu o diferentiere organica foarte redusa ( sexe si varste ) se pot
naste forme sociale foarte variate si complexe. Si animalul interpreteaza fenomenele, dar la
om intervine graiul, posibilitatea de comunicare a interpretarii si transmitere de la un individ la
altul si de la o generatie la alta. Astfel cu ajutorul graiului, se formeaza "concepte", care
transforma realitatea sensibila si vesnic schimbatoare intr-o realitate inteligibila, fata de care
indivizii care au aceleasi concepte actioneaza intr-un mod uniform. In mediul social, adica in
grupul social din care face parte ( familie etc) individul gaseste un sistem de concepte, in baza
caruia isi orienteaza actiunea fata de lumea inconjuratoare. Durkeim a incercat sa dovedeasca
ca acest sistem de concepte a fost intai de natura "religioasa", iar din religie s-au diferentiat
apoi celalalte sisteme concepte. Auguste Comte luand ca criteriu al progresului rationalizarea
progresiva a conceptelor ( concordanta actiunii omenesti cu legile naturale = obiective ) a
elaborat legea celor trei stadii. Se presupune deci ca oamenii pot ajunge la o omogenitate de
idei, la un sistem comun ( interindividual ) de concepte - si acest sistem ar forma baza pentru
solidaritatea lor perfecta. Imperfectiunea solidaritatii, dezechilibrarea sociala, la randul ei, ar
rezulta din dezechilibrarea ideilor, din lipsa unui criteriu comun pentru actiunea individuala.
Unitatea unui grup social, separatiunea sa de alt grup, sau antagonismul sau fata
de alt grup, e intemeiat si se mentine pe baza unor concepte elaborate in interiorul grupului si
transmise din generatie in generatie, si care constituie tot atatea principii de coeziune
interioara a grupului - in masura ce se deosebesc de conceptele altor grupuri. Dar nu e exclus
ca intre grupuri diferite sau intre parti din grupuri diferite sa se stabileasca concepte comune,
deci puncte de atingere, care ar slabi antagonismul grupurilor slabind totodata si coeziunea lor
interna. Gasim astfel ca deosebirea de rasa poate constitui un antagonism accentuat intre
grupuri si poate servi ca principiu de coeziune interna, tot astfel deosebirea de limba, de
religie, de gen de viata. Din punct de vedere al grupului, oamenii se vor impartii deci in albi si
colorati, crestini si pagani, romani si straini, agricultori si nomanzi etc. Contactul real ( istoric )
intre grupuri a creat si creeaza situatii in care aceste principii se ciocnesc, se incruciseaza si
imping la procese sociale, la formari noi de unitati sociale.
O dominatiune politica, o ierarhizare a vointelor individuale pentru instituirea si
mentinerea unei dominatiuni politice, nu e posibila fara un principiu de antagonism extern,
care e totodata si principiu coeziunii interne.
