Astfel, lumina si undele radio pot calatori prin prin spatiul interplanetar si interstelar de la Soare si stele la Pamant. Indiferent de frecventa, lungime de unda, sau metoda de propagare, undele electromagnetice calatoresc la viteza de 3 × 1010 cm pe secunda in vid. Toate componentele spectrului electromagnetic, indiferent de frecventa, au in comun proprietatile tipice ale miscarilor de unda, inclusiv difractia si interferenta. Lungimile de unda pot fi receptionate pe distante de la milimetri pana la kilometri. Lungimea de unda si frecventa undelor electromagnetice sunt importante in determinarea efectelor de caldura, vizibilitate, penetrare, si alte caracterisitici ale radiatiei electromagnetice.
III TEORIE Fizicianul britanic James Clerk Maxwell a prezentat undelor electromagnetice intr-o serie de articole publicate in 1860. El a analizat matematic teoria campurilor electromagnetice si a prevazut ca lumina vizibila e un fenomen electromagnetic. Fizicienii au stiut inca de la inceputul secolului XIX ca lumina e propagata ca o unda transversala. Ei au presupus ca unda avea nevoie de material mediu pentru transmisia sa, asa ca au folosit o substanta extrem de difuza, numita "ether", ca si mediul neobservabil. Teoria lui Maxwell a facut o presupunere ce nu era necesara, dar conceptul "ether" nu a fost abandonat imediat, pentru ca se potrivea cu conceptul Newtonian despre un cadru absolut spatiu-timp pentru univers. Un faimos experiment condus de fizicianul american Albert Abraham Michelson si de chimistul american Edward Williams Morley spre sfarsitul secolului XIX a servit la destramarea conceptului "ether" si a fost important in dezvoltarea teoriei relativitatii. Aceasta a condus la realizarea ca viteza radiatiei electromagnetice intr-un vid este invariabila.
IV "QUANTA" La inceputul secolului XX, fizicienii au descoperit ca teoria undei nu se potrivea cu toate proprietatile radiatiei. In 1900 fizicianul german Max Planck a demonstrat ca emisia si absorbtia de radiatii au loc in unitati finite de energie, cunoscute sub numele de "quanta". In 1904, fizicianul american de origine germana Albert Einstein a fost in stare sa explice niste rezultate confuze ale unui experiment despre efectul fotoelectric extern prin presupunerea ca radiatia electromagnetica se poate purta ca o particula.
