Istoria vie a umanitatii, sub dimensiunile sale biologica, psihologica, socioculturala, economica si politica apartine familiei, coexistentei barbatului si a femeii, a relatiilor dintre ei, a relatiilor cu copiii. Familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi si stabile forme de comunitate umana, cea care asigura perpetuarea speciei umane, evolutia si continuitatea vietii sociale, iar istoria evolutiei familiei nu este altceva decat istoria dezvoltarii si modificarii
rolurilor conjugale.
Familiile din societatile contemporane, au suferit in ultimele decenii transformari profunde. Schimbarile care au intervenit in interiorul ei sunt atat de importante, incat si termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el tinzand sa acopere astazi realitati diferite de cele caracteristice generatiilor precedente. Familia este cea mai fidela posesoare a traditiilor si a valorilor nationale. Ea este una din cele mai conservatoare (in sensul bun al cuvantului) segmente ale societatii. Contrar acestei idei, familia a devenit tot mai sensibila la toate transformarile petrecute in societate. De exemplu, una din functiile traditionale, cea de ingrijire a varstnicilor este pe cale de disparitie, iar functia de socializare a copiilor, este impartasita cu alte institutii sociale. Schimbarea statutului social al femeii prin implicarea ei in activitati profesionale extrafamiliale determina noi configuratii ale raporturilor dintre cei doi parteneri, in sensul unor redefiniri ale rolurilor acestora. Astfel, aparitia si proliferarea carierei profesionale si a traiectoriei sociale feminine au complicat destul de mult relatiile interpersonale, in general, cu partenerul de viata, in special.
Asupra cuplului, cariera profesionala a femeii ridica probleme de o alta natura. In
primul rand, exista tendinta ca femeia sa se concentreze foarte mult asupra carierei si sa
ignore la fel de mult viata de familie. Daca aceasta tendinta este valabila si pentru barbat,
situatia devine critica pentru functionalitatea familiei ca institutie sociala. Gradul de implicare in viata de familie depinde de perceptia asupra modificarii rolurilor, in conditiile existentei carierei profesionale la unul sau ambii parteneri. Astfel, atunci cand unul dintre parteneri este concentrat mai mult asupra carierei, celalalt trebuie sa preia o parte din sarcinile domestice ale partenerului, dar preluarea poate fi formala sau angajanta.
O alta situatie interesanta ar fi aceea ca in familiile cu dubla cariera, cand sotul si sotia si-au inceput carierele profesionale in acelasi timp, succesul rapid al unuia poate deveni o problema majora pentru celalalt.
Familia devine din ce in ce mai mult un loc de refugiu afectiv ca reactie la conditiile stresante ale mediului exterior. Deci, familia si-a pierdut mult din caracterul ei de institutie sociala. Cuplul este mai mult interesat de satisfacerea propriilor interese si mai putin de realizarea sarcinilor pe care societatea le atribuie institutiei familiale. Aceasta noua perspectiva a indus schimbari majore la nivelul functiilor familiale, deoarece perturbarile manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact direct si asupra celorlalte.
Problematica organizarii vietii de familie si a consecintelor ei functionale, a evolutiei rolurilor masculine si femenine apare in lucrarile ganditorilor antici si a celor renascentisti, iar o data cu constituirea sociologiei ca stiinta, familia a reprezentat un obiect de studiu privelegiat. Daca la inceput, cercetarea familiei s-a facut in cadrul unor modele etnolingvistice si istorice, ulterior familia a devenit obiectul unor studii analitice, de ordin psihologic, sociologic, psihosocial, sexologic si psihopatologic, tinzand sa fie definita in termeni de comunicare si intercomunicare interpersonala. Dar abia incepand cu anii '60, si pana in prezent, cercetarile sociologice au cunoscut o dezvoltare fara precedent. Aceasta se datoreaza faptului ca in ultimele decenii, familia a suferit mutatii profunde in ceea ce priveste structura si functiile sale.
Apartinand unor orientari conceptuale diverse, sub aspectul analizei specificului si functiilor familiei, au fost intreprinse numeroase cercetari privind rolul de sot si sotie. Toate aceste cercetari incearca sa explice modul de functionare a familiei, care sunt etapele prin care trece un cuplu, care sunt rolurile sotului si ale sotiei, care sunt relatiile ce se stabilesc intre membrii ei. Cercetatorii romani Iolanda Mitrofan, Maria Voinea si Petru Ilut au efectuat un sir de studii privind viata de familiei.
Sociologia analizeaza traditionalitatea ca o componenta de baza a vietii sociale, a sociabilitatii. Ea este prezenta in toate sferele si nivelele de organizare a societatii, in procesele de socializare si manifestare a personalitatii actorilor sociali. Traditionaliatea indica un tip distinct de institutii sociale, obisnuinte si obiceiuri, moduri de a actiona, a simti si a gandi care sunt "mostenite din trecut ".
Dar traditionalitatea nu reprezinta numai amintiri din trecut, ea este continuarea trecutului in prezent si ca atare amintirile sunt la fel de actuale ca si relatiile date in experienta prezentului. La randul ei, familia traditionala are o serie de trasaturi, cum ar fi loialitatea fata de familie care e mai presus de interesul propriu, femeia e subordonata ca sotie si ca mama, copiii de ambele sexe au roluri precise, prestabilite, sunt incurajate ca valori supunerea, conformismul.
Cercetarea familiei traditionale a reliefat ca valoarea focala a stilului de viata o constituie autoritatea. In general, autoritatea implica raporturi de inegalitate. Din acest punct de vedere, in familia traditionala raporturile de inegalitate sunt foarte mari si unidirectionale, si aceasta datorita faptului ca femeia este supusa. Rolurile sunt distribuite in functie de ierarhie, conformism, putere. Acestea definesc un stil de viata a familiei ce consacra superioritatea parintilor asupra copiilor, varstnicilor asupra tinerilor, a barbatilor asupra femeilor, a fratilor mai mari asupra celor mai mici etc. Autoritatea barbatului este rar pusa sub semnul intrebarii pentru ca asa se perpetueaza modelul, preluat prin imitatie, si orice atitudine de negare a acestuia duce la etichetare, marginalizare, stigmatizare.
Opusa, dar nu totalmente, familiei traditionale este familia moderna. Modernitatea este diferita sau chiar opusa perceptiilor traditionale, referindu-se la produse ale culturii, institutii, forme de organizare sociala, moduri de comportare. Societatea moderna este mereu in schimbare, iar in momentul in care modul de viata traditional e inlocuit de unul mult mai complex, avansat tehnologic, modernitatea apare ca efect al acestor schimbari. Prin contrast, familia moderna se bazeaza pe individualism ca valoare (ceea ce explica cresterea spectaculoasa a numarului divorturilor si toleranta din ce in ce mai mare fata de acest fenomen social, femeia capata independenta economica, copiii au un mai mare control asupra propriului destin.). Pe langa avantajele aduse de modernitate oamenii trebuie sa faca fata unor noi provocari, unor noi conflicte si dezavantaje.
Valorile familiei moderne intemeiaza un stil de viata distinct de cel al familiei traditionale: autoritatii i se substituie ca valoare focara cooperarea. Si ea este sustinuta de valori ca: egalitatea, schimbarea, comunicarea. Familia moderna se caracterizeaza printr-o accentuata flexibilitate a structurii de autoritate si putere. Nu mai exista un model unic, dominant, in care barbatul decide, atat in privinta hotararilor care vizeaza viata conjugala, cat si a celor care privesc relatia parentala, asa cum se intampla in traditionalitate. Relatia moderna surprinde reciprocitatea puterii si autoritatii, pe diferite nivele si in diferite intensitati, in contextul mai general al unui egalitarism afirmat si, tot mai des, pus in practica. Plecand de la aceste considerente si analizand actualele tendinte, ca o alternativa la aceste stiluri de viata, putem aprecia ca, in viitor, valoarea focala ar fi individualitatea, sustinuta de competitie, nonconformism, singuratate. Autoritatea si puterea in familia moderna se afla intr-un permanent proces de constructie si reconstructie, in functie de negocierile ce au loc intre parteneri, de atitudinile si comportamentele acestora vis-a-vis de rolurile pe care le indeplinesc in familie si de statusurile ocupate in afara ei.
Pentru o mai buna intelegere a schimbarilor efectuate in structura si functiile familiei trebuie amintita concluzia la care au ajuns I. Mihailescu si M. Voinea. Ei considera ca familia si-a pierdut mult din caracterul ei de institutie sociala, cuplul familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese si mai putin de realizarea functiilor pe care societatea le atribuie institutiei familiale. Aceasta perspectiva a favorizat schimbari majore la nivelul functiilor familiale, deoarece perturbarile manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact direct si asupra celorlalte. Astfel, in continuare vom prezenta schimbarile ce au antrenat fiecare functie in parte.
. Functia economica
Prin trecerea de la familia extinsa la cea nucleara sau la alte forme atipice ale ei, s-au reformulat componentele functiei economice. Aceasta are loc atat in ceea ce priveste producerea de bunuri, cat si in administrarea bugetului de venituri si cheltuieli. Si familia nu mai este o unitate productiva autosuficienta, membrii ei fiind dependenti de venituri castigate in afara gospodariei. Apoi, s-a redimensionat si componenta privind pregatirea profesionala a descendentilor. Transmiterea ocupatiilor de la parinti la copii se intalneste din ce in ce mai rar. Aceasta se intampla datorita deplasarii locului de munca al individului din interiorul familiei in exterior, in intreprinderi si servicii sociale. Nu in ultimul rand, latura financiara a cunoscut si ea importante modificari. Astfel, familia contemporana este caracterizata print-un buget dezechilibrat, datorat surselor sporadice de venit si/sau cheltuielilor exagerate intr-o anumita directie, de obicei, cheluieli pentru subzistenta.
. Functia de socializare
Aceasta functie a fost afectata si ea de mutatiile lumii contemporane. Sistemul scolar creat a inlocuit, in mare masura, procesul instructiv-educativ al familiei. In acest caz, putem aminti faptul ca parintii nu mai pot asigura transmiterea de cunostinte copiilor lor. Ei nu le mai pot satisface nevoia de instructie la standardul exigentelor actuale. Din motive financiare, in marea majoritate a familiilor lipseste computerul, atat de necesar in conditiile de astazi. In alta ordine de idei, lucrand in afara familiei, de multe ori chiar plecati peste hotare, parintii sunt mai putin timp impreuna cu copiii. Iar copiii sunt dusi - de la cele mai fragede varste in institutii specializate (crese, gradinite), sau sunt lasati in grija bunicilor, rudelor sau vecinilor care de multe ori nu pot oferi conditii necesare dezvoltarii normale a copilului. Astfel, parintii nu numai ca nu dispun de timpul necesar realizarii unei socializari firesti dar, de multe ori, nici nu realizeaza necesitatea actiunilor educative.