In opozitie cu starea de veghe caracterizata prin activismul si luciditatea psihicului si identificabila cu constiinta, somnul poate fi definit ca o stare reversibila a organismului asociata cu scaderea pana la disparitie a reactiilor adaptative superioare, a relatiilor si reactiilor senzorio-motorii cu si fata de mediul inconjurator. Este starea in care omul ramane complet lipsit de aparare.
"Faptul ca orice fiinta superior organizata accepta acest risc pentru o parte considerabila a vietii sale sugereaza presupunerea ca somnul trebuie sa aiba o functie vitala ", scria cu multi ani in urma Hess. Tot el aprecia, prin 1965, ca somnul este o functie fiziologica integrala, o conditie de baza a vietii, un fenomen fundamental pozitiv, deoarece reimprospateaza organismul si previne epuizarea. Freud, la timpul sau, considera ca somnul indeplineste in viata omului doua functii majore:
1. biologica - constand in asigurarea relaxarii organismului
2. psihologica - concretizata in stingerea interesului pentru lumea externa
Faptul ca somnul indeplineste astfel de functii majore in existenta umana este demonstrat, printre altele, de perioadele de deprivare de somn care, actionand ca o suprasolicitare, epuizeaza rezervele functionale ale organismului. De asemenea, ele se asociaza cu modificari ale tabloului psiho-comportamental al omului, cu aparitia de confuzii, dezorientare, iritabilitate. Desi somnul indeplineste functii vitale pentru organismul uman, desi el este necesar si avantajos pentru organism, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca prin prelungirea lui ar putea deveni o piedica in calea existentei omului.
Ephorn si Carrington isi exprimau opinia ca tendinta de scadere a tonusului cortical, inerenta somnului, trebuie tinuta in frau in limite adaptativ-adecvate, tocmai pentru a putea fi restabilita fara dificultati capaciatea corticala de veghe.
Pentru aceasta problema o mare importanta o are trecerea de la o stare la alta, de la starea de veghe la cea de somn (atipirea, adormirea) sau de la cea de somn la cea de veghe (trezirea). Fenomenul are o larga raspandire fiind intalnit si la animale. La acestea trecerea de la starea de veghe la somn ia forma hibernarii, stare foarte aseminitoare somnului. Hibernarea implica modificarea mecanismelor de termoreglare, intreruperea activitatilor etajelor superioare ale sistemului nervos insotita insa de pastrarea coordonarilor reflexe controlate de partea inferioara a trunchiului cerebral.
Analiza comparativa a celor doua stari, de veghe si de somn, arata ca ele sunt opuse. Astfel, in starea de veghe activitatea electrica a scoartei cerebrale, inregistrata cu ajutorul electroencefalografiei (EEG), prezinta ritmuri frecvente si de mica amplitudine, fiind desincronizata, in timp ce in starea de somn, ritmuri lente si de mare amplitudine, fiind sincronizate, cu exceptia somnului profund cand ritmurile sunt relativ aemanatoare. Daca starea de veghe este rezultatul activitatii individului si cortexului sau prin mesaje senzoriale, somnul se produce prin scaderea afluxului senzorial. Acest lucru a fost demonstrat la animal cu ajutorul experimentelor de lezare a diferitilor receptori, ceea ce a dus la instalarea somnului.
La om, in starile de deprivare senzoriala, perioadele de somnolenta si de somn sunt indelungate. Instalarea somnului ca rezultat al suprimarii sau reducerii informatiilor senzoriale explica somnul pasiv. In afara de acesta exista insa si un somn activ, produs de raspandirea in scoarta cerebrala a unui proces inhibitor activ, ce se difuzeaza din aproape in aproape. Notiunea de somn activ are o dubla semnificatie:
1. ea marcheaza opozitia fata de somnul pasiv datorat scaderii tonusului ca urmare a lipsei de aferente specifice
2. sugereaza faptul ca somnul poate fi provocat intentionat in conditii experimentale sau in viata cotidiana
