Televiziunea este mijlocul de comunicare de masa cu cel mai mare impact asupra societatii. Tehnic vorbind, este definita ca un procedeu de descompunere, transmitere la distanta si apoi de recompunere a imaginilor.
Inventata intre cele 2 razboaie mondiale, nu s-a dezvoltat ca una dintre media publice decat de la sfarsitul anilor 1940, in Statele Unite apoi si in Europa. Copil al radioului si al cinematografului, acest suport a cultivat in mod progresiv un limbaj care, original fiind, ii permite sa ocupe o pozitie importanta in sistemul mediatic.
Atunci cand isi face aparitia, la inceputul anilor 1930, ea suscita brusc uimirea primilor observatori fascinati de noua « teleprezenta » permisa de aceasta forma inedita de media. Este perceputa de analistii care ii poarta interes ca un remarcabil « mijloc documentar » ce mareste considerabil puterea informatiei data de radio, adaugand auzul vederii.
Televiziunea functioneaza pe baza capacitatii seleniului de a transforma datorita radiatiilor de electroni (baleiaj), energia luminoasa in energie electrica si invers.
Analiza imaginii se efectueaza cu ajutorul unei camere electronice, care converteste imaginea optica intr-o imagine corespondenta. Pentru aceasta, un fascicol de electroni baleiaza in spatele unui ecran alcatuit dintr-o multitudine de puncte luminoase, dispuse pe 525 de linii care compun 25 de imagini (fotograme) pe secunda.
Imaginea analizata este transformata intr-un semnal electric ce va fi transmis prin radiodifuzie. La receptie, imaginea este reconstituita prin acelasi procedeu.
Ecranul unui televizor e compus dintr-o multitudine de puncte fluorescente, excitate prin modularea semnalelor electrice, luminuozitatea fiind data de voltajul tubului catodic.
Camera de luat vederi, care imita in buna masura ochiul omenesc, este aparatul principal in tehnica televiziunii. In esenta, o camera video serveste la captarea semnalelor luminoase, a radiatiilor electromagnetice corespunzatoare, si la transformarea lor in semnal electric. Daca imaginile ce se afla in campul de interes al camerei pot suferi modificari in timp, spatiu si culoare, semnalul electric rezultant variaza doar in timp.
Undele electromagnetice prin care se transmite semnalul de televiziune au lungimi de unda ultrascurte (de la 10 metri la 0,1 milimetri) respectiv frecvente extrem de mari (de la 300 de megahertzi la 3000 de gigahertzi).
Ca si in radio, exista 2 compartimente principale : studioul si regia tehnica. Studioul este un spatiu interior postului in care se desfasoara emisiunea. Acolo, prezentatorul realizeaza programul, fiind filmat de operatorii de imagine (cameramani). Fiecare imagine surprinsa de camerele video in studio este vizibila pe cate un monitor aflat in regia tehnica. In aceasta incapere, regizorul face selectia imaginilor ce vor fi emise sau, dupa caz, inregistrate.
Inventatorii care au contribuit la nasterea televiziunii au fost : inginerul german Paul Nipkov care a creat discul folosit la analiza imaginii in televiziunea mecanica ; fizicianul italian Guglielmo Marconi, cel care la doar 20 de ani a pus bazele radioului scotand undele hertziene din laborator (recompensat cu Premiul Nobel pentru Fizica) ; scotianul J. L. Baird (aparatorul televiziunii mecanice) si francezii Rene Barthelemy si Henry de France.
Important de stiut este ca exista 2 tipuri de televiziune : mecanica si electronica. Din 1937, cea electronica s-a impus printr-un serviciu permanent de televiziune deschis de BBC.
Emisia regulata incepe in Statele Unite in 1939, iar din 1950 este emis un program de 28 de ore pe saptamana cu o antena situata pe Turnul Eiffel. Apoi, programe regulate incep sa fie emise si in alte tari precum : Suedia, Spania, Romania (in 1956) etc.
Daca dam timpul inapoi si caracterizam televiziunea putem observa ca anii '60 au fost marcati de inventarea TV color. Principiul consta in descompunerea imaginii in 3 spectre (albastru-verde-rosu) si superpozitionarea lor pe un ecran tricrom care are in componenta de 3 ori mai multe « puncte » decat un televizor alb-negru.
Anii '70 au surprins introducerea noilor media (TV prin cablu, TV prin satelit etc) ce au permis alegerea mai multor programme, mai ales de origine straina si o utilizare cat mai flexibila a televizorului.
Anii '80 se caracterizeaza prin adaptarea sistemelor audio-vizuale nationale in fata invaziei programelor importate.
Anii '90 marcheaza diversificarea fara precedent a programelor si emisiunilor, concomitent cu perfectionarea tehnicilor de transmitere a informatiilor prin intermediul noilor media.
Prima perioada a televiziunii se caracterizeaza printr-o orientare pedagogica incarnata de mediatori ce intretin cu telespectatorii o relatie asimetrica si ierarhizata, tradusa printr-o programare discontinua, organizata in jurul emisiunilor inzestrate cu o mare longevitate ce imbraca o functie « rituala » pentru privitori.
Noua era se diferentiaza printr-o tensiune crescuta asupra destinatarului, solicitat fara intrerupere de animatori. Instalati in decoruri adesea construite dupa modelul interioarelor telespectatorilor, acesti moderatori cu ton familiar solicita in permanenta publicul in modul complicitatii in emisiuni compozite (care amesteca in mod nedistinct informatia si divertismentul) si articulate unele cu altele.
Trecand peste amanuntele tehnice si micul istoric, ne vom ocupa de ceea ce ne intereseaza in mod special, adica de caracteristicile si efectele pe care le are televiziunea asupra telespectatorului care astazi face parte din « societatea informatiei » si este victima lipsita de aparare a « bombardamentului informational » :
Televiziunea este cel mai ieftin mijloc de comunicare de masa din punctul de vedere al receptorilor, lucru deloc neglijabil intr-o economie caracterizata de decalaje enorme intre diferitele categorii sociale. Se poate constata ca orice om aflat in posesia unui televizor, are acces aproape gratuit la informatie (bineinteles exceptand plata abonamentului la societatea de TV prin cablu sau TV publica si factura la energia electrica).
Mesajul audio-vizual beneficiaza de forta de patrundere (vorbind la sensul propriu). Daca in urma cu mai bine de 13 ani pentru a obtine o informatie televizata trebuia sa faci un drum catre casa, astazi informatiile pot fi receptate de aproape oriunde : localuri publice, magazine, camere si receptii de hotel etc. Odata cu dezvoltarea tehnologiei in domeniul telefoniei celulare, a aparut si o « televiziune mobila » fiindca se pot urmari programe TV pe ecranul telefonului, gratie aplicatiilor Internetului.
Apoi, acest mesaj nu depinde, spre deosebire de ziar, de o retea de difuzare, ceea ce il face transportabil in cele mai indepartate locuri din lume. Datorita satelitilor comerciali (primul lansat fiind Weststar 1, o investitie de 75 de milioane de dolari) barierele nationale, continentale si chiar planetare (ce ne fac martori la evenimentele petrecute in Cosmos) sunt daramate. Televiziunea este azi omniprezenta.
Un avantaj demn de retinut este folosirea unui limbaj universal (cel imagistic) ce poate transmite mesajul indiferent de limba vorbita de receptor. Un material jurnalistic realizat, in mod profesionist, dintr-o combinatie sunet-imagine poate obtine aceleasi efecte la oameni provenind din tari si culturi diferite. Un exemplu perfect este rubrica « No Comment » a postului de stiri Euronews, rubrica imprumutata mai nou si la televiziunile noastre (ex : Realitatea TV).
Televiziunea nu solicita prea mult intelectul telespectatorilor. Este de cele mai multe ori exhaustiva ; explica de la A la Z o situatie, facilitand astfel, in mod deosebit, asimilarea acestei explicatii de catre cei care nu au o opinie formata sau care nu dispun de alte informatii care sa le permita analizarea pe cont propriu a problemei. Informatia poate fi receptata de persoane cu un grad de pregatire intelectuala redus (exceptand iletrismul) si de persoane pentru care lectura presupune un efort deosebit (persoane in varsta, prescolari, handicapati).
Pentru ca tot vorbeam de forta de patrundere a mesajului vehiculat de televiziune, acum insa la sensul figurat, e de mentionat faptul ca acesta este agresiv, el « vine peste telespectator », creandu-i obisnuinte pana aproape de dependenta. Nathalie Coste-Cerdan si Alain Le Diberdier afirmau ca : « un copil nascut intr-o tara industrializata are o speranta de viata de mai mult de 70 de ani. El isi va petrece o treime din viata dormind si celelalte doua treimi dedicandu-se sutelor de diferite activitati. Dintre acestea, doar 2 reprezinta mase mari de timp, adica o alta treime : munca si mai ales televiziunea. Pe de alta parte, scriitorul Umberto Eco spunea : « Televiziunea este o institutie care ii culturalizeaza pe prosti si ii imbecilizeaza pe cei destepti ». Adevarul se afla undeva intre cele 2 extreme.
S-a demonstrat schimbarea de comportament ca urmare a audierii si vizionarii unor programe, precum si a scarii de valori proprie unui individ sau comuna mai multor persoane. Este vizibil faptul ca pe primul plan in filmele difuzate de televiziune sta violenta. O persoana cu un comportament deviant si nu numai, de la a viziona un film cu scene explicite de violenta, pana la a transpune in realitate acele secvente, are de facut doar un pas. Din nefericire, acel pas incepe sa se faca simtit, cazurile constituind subiecte de emisiuni cu specific criminalistic. S-a dezbatut intens problema privind violenta la televizor, de cele mai multe ori la ore de maxima audienta, insa nu s-a ajuns la o solutie extrema ci mai degraba la un « mic compromis » : amplasarea in coltul din dreapta-jos a ecranului a unor buline rosii cu scop de avertizare (pentru minori).
Nu trebuie uitat ca una din functiile televiziunii, ca de altfel a mass-media in general, este cea culturalizatoare. In zilele noastre, aceasta functie este "ascunsa" cu cea de divertisment care, in cele mai multe posturi TV, predomina. Ca urmare, publicul isi formeaza gustul astfel incat loisir-ul va ocupa un loc fruntas in detrimentul culturii, ceea ce pe termen lung nu va constitui un beneficiu pentru receptor. Odata cu aparitia televiziunilor private, s-au importat programe de succes in alte tari, dar care adaptate la piata media romaneasca, nu sunt altceva decat forme fara fond. Ele evidentiaza subcultura, propun pseudo-valori si exploateaza uneori sentimentele oamenilor, cu efectul formarii gustului prost al audientei. Apoi, televiziunea poate hrani publicul cu astfel de productii.
O caracteristica cu adevarat negativa este uniformizarea gustului artistic al privitorilor. Se poate vorbi chiar de doborarea gustului prin modele submediocre. Extinderea programelor a exercitat o presiune greu de imaginat si continua sa o faca asupra factorilor de decizie din audio-vizual. Chiar si cei mai competenti, exigenti si bine-intentionati manageri sau producatori au de acoperit o cantitate imensa de mesaj, timpul acordat deciziei fiind infim. Doua aspecte sunt importante in lumea TV : « Ceea ce nu prisoseste este timpul » si « Timpul inseamna bani ». Goana dupa indici cat mai ridicati de audienta (rating) duce la concesii, mai ales in zona programelor artistice, dar si in aceea a publicisticii culturale. Fenomenul in cauza determina oferta de program sa flateze gustul mai coborat, optiunile indoielnice pe scara valorilor.
Conceptul de « cultura mediatica » defineste in esenta o cultura a divertismentului, o simplificare a formelor culturale ce sunt reduse, condensate, repovestite si resemnificate. Mass-media, in special televiziunea, creeaza aceasta cultura ; ele inceteaza a fi un canal prin care se transmit celelalte componente culturale si devin ele insele un sistem cultural in sine. Un mesaj artistic, cultural, odata devenit emisiune TV, cunoaste obligatoriu un procent de degradare in planul receptarii.
