CONSIDERATII GENERALE
ASUPRA
CONVENTIEI DE ARBITRAJ
1. Notiune, forme
In literatura de specialitate conventia de arbitraj a fost definita ca reprezentand "intelegerea partilor de solutiona un litigiu de comert international prin intermediul arbitrajului ocazional ori permanent"1 sau " acordul partilor contractului de comert international de a supune litigiul ivit intre ele in legatura cu executarea acelui contract arbitrajului"2.
Conventia de arbitraj se poate prezenta sub cele doua forme3:
- compromisul sau conventia de compromis;
- clauza compromisorie sau clauza de arbitraj;
Compromisul este acordul prin care partile supun litigiul existent intre elespre solutionarea unui arbitraj.
Compromisul trebuie sa indeplineasca anumite conditii.
Sa se refere la un litigiu actual si determinat, mentionat ca atare in actul de compromis.
In cazul in care partile au in vedere un litigiu, care inca nu s-a declansat, acordul lor privind arbitrarea acestui litigiu ne este compromis, ci o clauza compromisorie.
Situatia este diferita daca fara a fi un litigiu deja nascut, exista faptul litigios, , adica acela care este susceptibil de a da nastere, ulterior, la un litigiu4; partile pot incheia un compromise valabil.
Existenta unui litigiu este de esenta contractului de compromis.
Inexistenta litigiului semnifica lipsa de obiect a compromisului ;i este sanctionata cu nulitatea actului de compromis, precum si a sentintei care ar fi data in aceste conditii.
Arbitrii pot statua numai asupra cererii ce au fost sesizati. Daca ei se pronunta cu privire la un litigiu inexistent, inseamna ca statueaza ultra petita, cu toate consecintele aferente unei asemenea statuari.5
Acordul partilor trebuie sa fie exprimat de asa natura incat sa rezulte ca arbitrii sunt investiti cu putere de a judeca, fiindca altfel acordul partilor ar putea exprima un alt contract ( tranzactie, expertiza ), dar nu un compromis, conventie de arbitraj.
In cuprinsul compromisului partile trebuie sa desemneze arbitrul
( eventual arbitrii ) ce urmeaza sa statuieze asupra contenciosului lor.
Desemnarea arbitrilor trebuie facuta prin aratarea numelui lor sau in orice alt mod de natura sa denote certitudinea in privinta identitatii persoanei desemnate ( cum ar fi de exemplu, desemnarea ca arbitru a presedintelui Curtii de arbitraj) ; in acest caz se intelege ca va fi arbitru persoana care va avea aceasta calitate la momentul cand trebuie sa aiba loc arbitrajul.
Nedesemnarea arbitrilor prin actul de compromis antreneaza nulitatea actului respectiv; partile au insa posibilitatea sa inlature acest viciu si sa acopere
nulitatea actului, desemnand ulterior arbitrul sau arbitrii.
Actul de compromis trebuie sa contina precizarile necesare cu privire la organizarea arbitrajului asupra caruia partile au convenit, precum si procedura de arbitrare.
De asemenea partile fixeaza si termenul inauntrul caruia urmeaza sa aiba loc arbitrajul. Acest termen este supus - in ceea ce priveste modul de calcul - regulilor dreptului comun. El poate fi insa prorogat, expres sau tacit, prin acordul de vointa al partilor.6
Termenul poate fi suspendat in prezenta unor imprejurari, cum ar fi de pilda, desfasurarea unei proceduri penale fondata pe acelasi element de fapt cu privire la care este chemat sa se pronunte arbitrajul, precum si in cazul in care exista o chestiune prejudiciabila.
In continutul actului de compromis poate fi inserata o clauza prin care arbitrii pot statua in echitate sau "ex aeguo et bono". Expirarea termenului fixat de partii pentru infaptuirea arbitrajului nu inrautateste situatia de drept a acestora existenta in momentul implinirii termenului.
Astfel, daca in actul de compromis s-a consemnat o recunoastere sau o marturisire a unei parti, acestea raman castigate cauzei, putand fi invocate ulterior de catre cealalta parte impotriva celui care la facut.
In ipoteza in care actul de compromis este nul, raman valabile toate acele prevederi ale lui ce sunt independente de cauza ce a provocat nulitatea si care poate fi, spre exemplu, omisiunea de desemnare a arbitrilor.
Compromisul fiind un acord de vointa produce efectele unui contract, cum sunt bunaoara cele privind opozabilitatea intre parti fata de terti. Tot astfel actul de compromis poate fi atacat prin actiunea in simulatie sau prin actiunea pauliana, cand sunt indeplinite conditiile cerute pentru promovarea acestor sanctiuni.
Compromisul se analizeaza si ca act judiciar,7deoarece el produce efecte specifice unor asemenea acte precum: intreruperea prescriptiei actiunii cu referire la care el s-a perfectat, suspendarea perimarii unei proceduri declansate intre aceleasi parti, pentru aceiasi cauza, impiedicarea partilor de a supune litigiul respectiv unei alte judecati.
Proba actului de compromis se face prin orice mijloace de dovada fiind vorba de un act pur consensual.
Inexistenta compromisului poate fi invocata in diferite forme. De regula, ea se constata prin inserarea protestului partii interesate in procesul-verbal sau in cuprinsul incheierii date de arbitri.
Participarea partilor la procedura de arbitraj sau achiesarea lor la sentinta arbitrala - facuta expres sau tacit ( in acest din urma caz, prin executarea voluntara a sentintei) - acopera lipsa actului de compromis redactat in scris.
Clauza compromisorie este acordul prin care partile supun solutionarii unui arbitraj litigiul ce ar putea interveni intre ele in legatura cu un contract.
Clauza compromisorie este un acord anterior oricarui contencios intre partile contractante; asadar litigiul trebuie sa, fie viitor si eventul.8 Prin aceasta clauza compromisorie se deosebeste de compromis, care priveste litigii deja existente intre parti.
Clauza compromisorie se inscrie ca o stipulatie in cuprinsul unui contact comercial.9 Este posibil insa ca partile sa o adauge contractului respectiv chiar ulteror perfectarii lui, ele avand libertatea sa-l completeze cu orice clauze doresc.
Adaugarea sa ulterioara trebuie facuta insa pana la ivirea litigiului, deoarece dupa acest moment orice clauza ar interveni cu privire la aceasta ar
constitui un compromis in masura in care ar indeplini conditiile compromisului,
adica inscrisul constatator al conventiei respective ar contine, si expunerea
litigiului (obiect al arbitrarii), precum si indicarea numelui arbitrilor.
Atunci cand din clauza compromisorie lipseste precizarea referitoare la desemnarea arbitrilor, actului respectiv nu i se va poate recunoaste nici valoarea de compromis si nici valoarea de clauza compromisorie.10
Indiferent daca clauza compromisorie este inserata in contractul principal ca o stipula tie distincta acestuia sau este constatata printr-un inscris separat - intocmit concomitent cu contractul sau la o data ulterioara, dar inaintea ivirii litigiului intre parti - ea trebuie sa nu lase nici o urma de indoiala cu privire la vointa partenerilor contractuali de a supune eventuale litigii ce ar putea sa apara intre ele in legatura cu executarea obligatiilor asumate prin contractul principal unui anumit arbitraj.
Stransa legatura dintre contractul principal si clauza compromisorie confera acesteia din urma caracter accesoriu fata de acel contract. Clauza compromisorie este intotdeauna legata de existenta contractului principal in care rezida de altfel ratiunea ei de a fi.
Ea exista pentru ca exista contractul principal si se realizeaza ca o consecinta a existentei acestuia din urma. Durata in timp a acestei clauze coincide cu durata in timp a contractului, iar atunci cand textul ei vizeaza si consecintele desfiintari contractului, actiunea sa in timp se prelungeste pana la lichidarea acelor consecinte.
Pe de alta parte, cedarea contractului implica si cedarea cauzei compromisorii, ,in acelasi mod si cu respectarea acelorasi conditii de forma; exceptie fac doar cazurile in care clauza compromisorie se analizeaza ca fiind un
contract " intuitu personae".
Aceasta clauza nu este totusi un veritabil contract accesoriu, pentru ca pastreaza o semnificativa autonomie fata de contractul principal. Premisa acestei autonomii se regaseste in insusi obiectul clauzei, concretizand in crearea conditiilor necesare pentru ca eventualele litigii referitoare la contractul principal sa fie supuse unei jurisdictii si unei proceduri deosebite.
Autonomia clauzei compromisorii este suficient de concludenta pentru a da o relativa independenta11 cestei clauze fata de contractul de care se leaga.
Autonomia clauzei compromisorii implica mai multe consecinte. Astfel motivele de nulitate ale actului principal nu se rasfrang asupra clauzei compromisorii.12 Prin exceptie, unele motive de nulitate sunt comune ambelor operatiunii, cum ar fi cele ale viciilor de consimtamant sau ale lipsei de capacitate.
Nulitatea contractului principal nu ii impiedica pe arbitri sa decida asupra propriilor lor competente. Tot astfel, rezolutiunea sau rezilierea contractului nu afecteaza clauza compromisorie.
Valabilitatea clauzei compromisorii nu este influentata nici de interventia ordinii publice, care ar inlatura unele stipulatii ale contractului principal.
Legea care guverneaza conventia de arbitraj poate fi distinsa de legea aplicabila contractului principal. Pe planul raporturilor litigioase dintre parti, procedura arbitrara si fondul cauzei vor fi supuse unor legi diferite.
