Aparitia si evolutia burselor de marfuri

APARITIA SI EVOLUTIA BURSELOR DE MARFURI

Denumirea de bursa are inca o origine controversata. Dupa unii specialisti ea ar proveni de la localurile din porturile italiene in care in secolele X - XI se desfasurau negocieri intre comercianti. Localurile aveau ca firma o punga de bani, borse, de unde si numele institutiei. Dupa altii, denumirea de bursa ar proveni de la numele familiei Van der Bursen, care a infiintat la Bruges in Flandra un local numit Hotel des Bourses, in holul caruia se intalneau bancheri si negustori pentru a negocia bani, metale pretioase, hartii de valoare si chiar marfuri. Aceasta activitate s-a desfasurat aici pe parcursul secolelor XIII - XVI si deoarece cladirea avea pe frontispiciu sculptate trei pungi cu bani, (in franceza bourses) denumirea hotelului s-a transformat in denumirea generica a unui loc de negocieri.

De la acest gen de localuri ce au facilitat intalnirea tot mai frecventa a unui numar in crestere de participanti la tranzactii s-a trecut la organizarea de institutii specializate, destinate exclusiv unor operatiuni bursiere. Este cazul bursei din Anvers, infiintata in 1531 pentru tranzactiile cu marfuri coloniale si a bursei londoneze " Royal exchange" constituita in 1554.

In a doua jumatate a secolului al XVI - lea se dezvolta pietele bursiere din orasele italiene Venetia, Genova si Florenta si din Augsburg, Nurnberg si Hamburg si Germania. La inceputul secolului al XVII - lea isi fac aparitia noi burse in Leipzig, Frankfurt am Main, Amsterdam (1608) si Paris (1639).

Centre bursiere importante se constituie apoi in Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Chicago (1848), Geneva (1850), Tokio (1855), etc.

Pentru a intelege mai bine utilitatea si specificul acestor piete, trebuie sa facem inca de acum referire la procesul de "dematerializare" a schimbului pe care bursele l-au dezvoltat in timp, fenomen care a raspuns cerintelor de a face tranzactiile comerciale si financiare mai operative, de a se asigura vanzarea - cumpararea de marfuri viitoare la preturi convenite, etc. Urmatoarele aspecte pot fi considerate decisive pentru evolutia "dematerializarii" tranzactiilor cu marfuri :

- Utilizarea, in Grecia antica si Imperiul Roman, a tranzactionarii de cereale si alte bunuri pe baza de mostre. Esantionul reprezentativ de marfa inlocuieste prezenta marfii in integralitatea ei, simbolizand si garantand natura si calitatea marfii ce va fi livrata la un alt moment si la o alta locatie. De atunci, contractarea pe baza de mostre cu livrarea ulterioara a marfii devine o practica tot mai frecventa.

- Utilizarea contractelor pentru livrari viitoare incepand se pare cu Franta secolului al XII - lea. Angajarea ferma a unor tranzactii la termen a impulsionat semnificativ productia, comertul si transportul.

- Aparitia, la inceputul secolului al XVII - lea, in practica tranzactiilor negociate la Amsterdam, a contractelor "optionale", contracte prin care, in baza unui pret de acord, cumparatorul isi rezerva in raport cu un anumit vanzator, dreptul de a cumpara o cantitate de marfa pana la o data convenita.

La momentul sosirii lotului de marfa, cumparatorul accepta cantitatea convenita sau renunta la acest drept si reglementa cu vanzatorul doar diferenta intre pretul convenit initial si pretul pietei in momentul sosirii marfii. Acest gen de contracte a favorizat operatiunile speculative, in special pe sensul de vanzare in avans a unor marfuri ce urmau sa fie disponibile la o data viitoare.

- Utilizarea in Japonia secolului al XVII - lea a "tichetelor de orez" este se pare un prim exemplu de tranzactii la termen standardizate, deci precursoare ale tranzactiilor futures. Proprietarii de pamant care obtineau o renta in natura depozitau sacii cu orez in marile centre comerciale si vindeau aceste cantitati, multipli de saci, pe baza documentelor de depozit, numite "tichete de orez". Aceste documente nu erau utilizate imediat sau nu erau utilizate deloc de catre primii cumparatori pentru preluarea efectiva a orezului din depozit. Circulatia lor de la unii cumparatori la altii se desfasura pe o durata mai scurta sau mai lunga de timp si putea fi subordonata atat unor interese pur comerciale, cat si celor speculative. Cel din urma aspect se leaga de descoperirea ca valoarea tichetelor putea sa scada sau sa creasca o data cu fluctuatiile pretului orezului. Pe aceasta baza s-a creat Piata de orez Dojima, se pare prima piata futures din lume (1697). Aici, speculatorii puteau miza pe evolutia valorii pe piata a tichetelor de orez.

- Aceasta piata genereaza si un alt eveniment in premiera pentru pietele bursiere. Avantul tranzactiilor speculative nu mai tine seama de realitatile pietii fizice a orezului, de disponibilitatea efectiva a marfii si ca atare valoarea atribuita tichetelor de orez devine in scurt timp una artificiala, cu variatii imprevizibile si de mare amplitudine.

Autoritatile japoneze sunt nevoite sa suspende aceste tranzactii pana cand se vor elabora regulamente noi ce vor face posibila livrarea fizica a orezului si mentinerea pe aceasta baza a preturilor in limite justificate economic. Acelasi scenariu se repeta in scurt timp si in Europa, la Amsterdam, sub forma "tulipomaniei", adica a febrei plasamentelor in contracte pe bulbi de lalele si care ridica in cativa ani pretul acestor bulbi la valori inimaginabile. Se investesc averi in astfel de tranzactii si in final, se vor pierde averi, pentru ca un joc abstract are limitele lui. Este ilogic ca un bulb de lalea sa valoreze mai mult decat greutatea lui in aur. O astfel de "dematerializare" a tranzactiilor bursiere se dovedeste contraproductiva si va fi sanctionata nu numai printr-o mai riguroasa reglementare a pietei, dar si de legatura tot mai stransa cu piata fizica pe care o realizeaza hedgerii.

Desigur ca in diverse alte zone s-au initiat practici comerciale similare. Utilizarea contractelor pentru livrari viitoare certe sau optionale, standardizate sau nu, pentru calitati precis determinate, pe baza de mostre sau in limite de calitate acceptate aprioric, cu sosirea sau depozitarea marfii in locuri special organizate in acest sens, capata o tot mai larga acceptare datorita nu numai operativitatii perfectarii tranzactiilor, dar si altor functii asociate acestor contracte: certitudinea tranzactiei viitoare, relativ la toate elementele ei esentiale (cantitate, calitate, pret), posibilitatea de a iesi din tranzactie relativ usor prin cedarea contractului sau posibilitatea de a specula o conjunctura comerciala si a obtine un profit fara a vehicula marfurile ce fac obiectul respectivelor contracte.

Aceste avantaje au facut ca numarul burselor de marfuri sa creasca constant in secolele XIX si XX si sa atraga in mecanismul lor un numar crescand de bunuri si de tipuri de contracte. Intalnim astazi, peste doua sute de burse de marfuri in toate zonele lumii si la care se tranzactioneaza peste o suta de tipuri de marfuri. Desigur, nu toate aceste burse au aceeasi importanta. Unele au functii locale sau nationale, in timp ce altele au capatat importanta internationala (Londra, New York, Tokio, Paris, etc.)

BURSA IN ROMANIA

Aparitia unor activitati de tip bursier se inregistreaza in Bucuresti dupa anul 1829, cand se semneaza Pacea de la Adrianopole, prin care se permite tarilor romanesti comertul cu strainatatea.

Isi fac aparitia locuri (localuri, cafenele) in care se intalnesc in mod regulat producatori, comercianti, bancheri, zarafi si camatari pentru a perfecta diferite tranzactii. Documentele vremii fac referire prima data la o "birja" in 1836. Cuvantul de birja este preluat din limba rusa unde inseamna bursa, bursa din Petrograd fiind functionala in acea perioada. Este vorba de o "casa de pe Podul de Piatra al Gorganului", inchiriata de cei interesati in a negocia aici diverse tranzactii. Intr-o publicatie din 1842 gasim o localizare mai exacta a "bursei", respectiv intre Zlatari si Sf. Ilie Gorgani, adica in termeni actuali pe partea opusa Liceului Gheorghe Lazar si imprejurul Salii Izvor a Teatrului "Bulandra".

Pe la 1860 bancherii si negustorii tranzactionau hartii de valoare si valute la Hanul cu tei, iar ceva mai tarziu, in 1866, "bursa" o gasim in zona strazii Mihai Voda, in spatele cladirii CEC-ului. Dupa 1881 vorbim in fine de institutia bursei si sediul ei se afla in ulita Nemteasca nr.3., iar in perioada interbelica locul de functionare al acesteia se va afla in apropierea Bisericii Ruse, peste drum de Universitate.

In privinta reglementarilor legale sunt de punctat urmatoarele momente:

1840 promulgarea "Codicelui de Comert al Tarii Romanesti" extins din 1864 si in Moldova, care consacra un titlu special pentru bursele de comert, mijlocitorii de schimb si samsarii.

1881 adoptarea "Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri" prin care se defineste, dupa modelul francez, institutia bursei, atat a celei de valori, cat si a bursei de marfuri. Se admit la bursa operatiuni precum:

targul efectelor publice si private

targul actiunilor societatilor agricole, industriale si comerciale

targul scrisurilor functiare rurale sau urbane si al tuturor hartiilor negociabile

vanzarea monedelor

vanzarea marfurilor

inchirierea vaselor de transport

asigurarile

Se deschid burse la Bucuresti, Iasi, Galati si Braila, dar functionarea lor este anemica si deficitara.

1904 apare "Legea asupra burselor de comert" care marcheaza un reviriment in activitatea burselor romanesti prin doua prevederi importante: acordarea dreptului membrilor corporatiunii bursei de a efectua direct intre ei operatiunile pe cont propriu (si nu numai prin intermediul mijlocitorilor oficiali ca pana atuncu) si si aducerea in incinta bursei a tranzactiilor ce se perfectau pana atunci in afara acesteia.

1929 o noua lege bursiera care adapteaza cadrul legislativ la noua configuratie a Romaniei de dupa 1918, unificand legislatia bursiera si aduce cateva elemente noi precum:

separarea burselor de marfuri de cele de valori

sindicalizarea agentilor de schimb pe baza de solidaritate, ceea ce mareste credibilitatea bursei

defineste operatiunile "pe bani gata"

admite operatiunile la termen

Din punctul de vedere al dinamicii activitatii bursiere analizata in perioada de dupa 1904, se poate remarca o curioasa ciclicitate a unor intervale de circa 7 ani de cresteri si scaderi succesive:

1905 - 1911 - 7 ani de crestere

1912 - 1918 - 7 ani de scadere

1919 - 1925 - 7 ani de crestere

1926 - 1932 - 7 ani de scadere

1933 - 1939 - 7 ani de crestere

1940 - 1946 - 7 ani de scadere

In 1948 institutia bursei, una din institutiile reprezentative ale economiei de piata, dispare din Romania pana in 1995, cand este infiintata Bursa de Valori Bucuresti, in baza legii 52 din 1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori.