Cauzele care atrag nulitatea absoluta sunt urmatoarele:
1. incalcarea regulilor privind capacitatea civila a persoanelor in cazurile:
a). nerespectarea unei incapacitati speciale, impuse pentru ocrotirea unui interes obstesc.
Aceste incapacitati constau fie in interdictia de a incheia anumite acte juridice civile, fie in interdictia de a dobandi anumite drepturi sau obligatii si sunt instituite de legiuitor din considerente de ocrotire a intereselor anumitor categorii de persoane, data fiind situatia speciala in care se afla .
Asemenea incapacitati sunt prevazute atat in Codul civil cat si in alte acte normative. Astfel, art. 806 Cod civil stabileste "minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici intr-un fel", prin donatie sau testament, de bunurile sale, iar art. 807 Cod civil prevede ca "minorul de 16 ani poate dispune prin testament si numai pentru jumatate de care dupa lege poate dispune majorele". Alte incapacitati speciale sunt prevazute si in art. 1308 si art. 1309 Cod civil. De asemenea, in art. 68 din Legea nr. 18/1991, la aliniatul 1 se spune ca "personele fizice care nu au cetatenia romana si domiciliul in Romania, precum si persoanele juridice care nu au cetatenia romana si sediul in Romania, nu pot dobandi in proprietate terenuri de orice fel prin acte intre vii".
b). lipsa capacitatii de folosinta a persoanei juridice.
Una din conditiile de validitate a actului juridic civil este capacitatea de a incheia actul. Neindeplinirea acestei conditii, adica incheierea actului juridic civil de catre o unitate care se gaseste in faza dobandirii personalitatii juridice sau a lichidarii, acte care nu se incadreaza in dispozitiile art. 33, alin. 3 din Decretul 31/1954 (depasesc cerinta ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil), va atrage nulitatea absoluta a actului juridic respectiv .
c).nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice.
Principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice se defineste ca fiind regula de drept civil potrivit careia, persoana juridica nu poate dobandi, prin acte juridice, decat acele drepturi si obligatii care sunt in concordanta cu scopul ei. Aceasta regula este consacrata in art. 34 din Decretul 31/1954 unde se spune, la alineatul 1 ca "persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infintare sau statut", iar in alineatul 2 ca "orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul".
Prin urmare principiul specializarii capacitatii de folosinta limiteaza aceasta capacitate, restrange continutul ei la concordanta dintre capacitatea persoanei juridice si scopul ei, depasirea acestei sfere fiind sanctionata cu nulitatea absoluta a actelor juridice incheiate .
2. lipsa totala a consimtamantului, cum este cazul erorii-obstacol(error in negotio si error in corpore).
Potrivit art. 953 Cod civil "consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare".
Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic. Eroarea obstacol (numita si distructiva de vointa) este cea mai grava forma a erorii, impiedicand formarea actului juridic si imbraca, in functie de natura realitatii asupra careia cade, doua forme: eroarea asupra naturii actului ce se incheie (error in negotio) constand in faptul ca una dintre parti crede ca incheie un anumit act juridic, iar cealalta parte crede, gresit, ca incheie un alt act juridic, si eroarea asupra indentitatii fizice a obiectului actului juridic (error in corpore) constand in faptul ca una dintre parti crede ca obiectul actului juridic il constituie un anumit bun, pe cand cealalta parte are in vedere alt bun.
Pentru ca nu s-a format acordul de vointa al partilor, sanctiunea care intervine este nulitatea absoluta a actului juridic, aceasta fiind solutia acceptata, in general, in practica si doctrina .
Cu toate acestea se considera ca in caz de eroare-obstacol ar trebui sa intervina nulitatea relativa, cei in cauza putand sa ceara anularea actului, dar putand sa o si confirme, prin executarea actului juridic, in functie de interesele fiecaruia.
3. nevalabilitatea obiectului actului juridic
Referindu-se la conventii, art. 962 Cod civil stabileste ca "obiectul conventiei este acela la care partile sau numai una dintre ele se obliga". Prin urmare, obiectul actului juridic civil se defineste ca fiind conduita partilor stabilita prin acel act juridic, respectiv actiunile sau inactiunile la care partile sunt indreptatite sau la care sunt tinute.
Pentu a fi valabil, obiectul actului juridic trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Astfel, obiectul actului juridic trebuie sa existe, trebuie sa se afle in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil si sa fie licit si moral. Aceste sunt conditii generale pentru valabilitatea obiectului actului juridic. Exista si conditii speciale, cerute doar pentru anumite categorii de acte, astfel: in actele constitutive ori translative de drepturi, se cere ca cel ce se obliga sa fie titularul dreptului; in actele "intuitu personae" obiectul trebuie sa constea intr-un fapt personal al debitorului,iar cand legea prevede, este necesara si autorizatia administrativa.
