Astfel in cadrul oricarei societati, indiferent de natura si nivelul ei de dezvoltare, politicul si politica au constituit activitati umane fundamentale, o functie esentiala a sistemului social. Drept urmare, orice investigatie profunda si detailata a oricarui sistem social, inclusiv a conditiei umane, nu se poate realiza fara o analiza a politicului. Denumirea noua a stintei politice, denumirea moderna de politologie(stiinta ploitica) a aparut in 1954 si a fost pusa in circulatie de politologul german Eugen Ficher Baling si de francezul A. Therive. Atat in antichitate cat si in feudalism, intre stiintele care studiau societatea nu exista o democratie, o individualizare, drept urmare, elemente, cunostinte despre societate vor fi nediferentiate, cele specifice filosofiei sau politicii se vor intersecta si suprapune cu cele economice, sociale sau religioase. In primele sale manifestari gandirea politica a aparut si s-a dezvoltat fie in interiorul filosofiei, ca filosofie politica in Grecia antica, fie in stransa legatura cu juridicul, in Roma antica. In toate cazurile, atat asupra politologiei cat si a celorlalte stiinte sociale, a cunoasterii in special, a societatii in general in epoca sclavagista si medievala isi va pune amprenta religia. In feudalism viata si gandirea politica se vor afla sub puternica influenta a dogmei teologice si a bisericii, stiintele in totalitatea lor, vor fi integrate teologiei, devenind ramuri ale acesteia, iar dogma teologica devine axioma politica a societatii. Procesul de disociere a stiintelor, a celor sociale in special de teologie si de morala crestina va incepe odata cu descompunerea societatii feudale. Renasterea prin spiritul sau laic si stiintific isi va pune pecetea asupra evolutiei tuturor stiintelor, inclusiv a celor politice. Ganditori de seama ai acestei perioade, dar mai ales a perioadei moderne N. Machiavelli, Th. Hobbes, J. Bodin, iluministii francezi Voltaire, Montesquieu, Rousseau in lucrarile lor social-politice s-au pronuntat pentru individualizarea stiintei politice, pentru constituirea ei intr-o stiinta de sine statatoare. Disocierea politologiei, individualizarea ei ca stiinta de sine statatoare a inceput abia la mijlocul secolului al XIX-lea, odata cu cresterea considerabila a rolului si locului politicului in domeniul cunoasterii teoretice si a practicii sociale. Acest proces de emancipare a stiintei politice s-a desfasurat in doua etape: a) prima la mijlocul secolului al XIX-lea si a vizat in principal, desprinderea politologiei impreuna cu sociologia de celelalte stiinte socio-umane; b) cea de a doua etapa s-a consumat catre sfarsitul secolului al XIX-lea si a constat in separarea stiintei politice de sociologie, fenomen asociat si cu aparitia noului sau sens si continut de stiinta a studierii politicului si tot ce tine de acesta. Acest proces a determinat aparitia in SUA in 1880 la Colegiul din Colorado a primei scoli si catedre de stiinte politice. In perioada interbelica si indeosebi postbelica, studierea politologiei in SUA, in Europa apuseana si nordica, Canada si Japonia s-a generalizat, atat ca stiinta cat si ca obiect de invatamant. Astazi in lumea civilizata si democratica nimeni nu mai poate concepe realizarea si functionarea sistemului politic, a omului modern fara o cultura politica infaptuita pe calea institutionalizata. In Romania, nici in perioada interbelica si cu atat mai putin postbelica, politologia nu a existat nici ca disciplina de studiu si nici ca stiinta de cercetare a fenomenului politic. In perioada interbelica politicul era investigat din perspectiva istorica sau sociologica in stransa interactiune cu acestea. In perioada dominatiei comuniste, ceea ce se realiza in domeniul politicului era in realitate o indoctrinare a oamenilor cu ideologia totalitara comunista. Astazi sistemului politic democratic, a necesitatii formarii si pregatirii cetatenilor, a racordarii invatamantului romanesc la cel european si universal, studiul stiintei politice a devenit o necesitate. Axandu-ne pe teorii ale gandirii economice si revenind la antichitate, filozofii ce au pus semnatura pe lucrari economice importante sunt: filozoful grec Platon cu "Republica" in care se regasesc idei referitoare la viata economica, Aristotel cu "Politica" si "Eterica Nicomatica" in care, deasemeni, se regasesc idei referitoare la viata economica, la bani si preturi si unde analizeaza capitalul ca factor de productie si filozoful grec Xenofon care realizeaza o lucrare de economie. In Evul Mediu intalnim idei de pret si profit just, iar in perioada Renasterii se aduc schimbari in plan economic, adica se dezvolta relatiile de schimb si apare CURENTUL numit MERCANTINISM. Cei ce sustineau acest curent gandeau ca izvorul bogatiei il constituie schimbul, iar aurul si argintul erau considerate cele mai importante surse de imbogatire. A doua etapa a economie din punct de vedere al teoriilor gandirii economice o reprezinta Scoala fiziocrata( Fr. Quesnay) in cadrul careia se considera ca izvorul bogatiei nu-l numeste ca fiin schimbul ci productia agricola.
Urmatoarea etapa si cea de-a 3 are loc o data cu dezvoltarea relatiilor capitaliste ,de fapt, vorbind despre Scoala Clasica Engleza reprezentata de Adam Smith la 1776, care publica lucrarea " Avutia natiunilo. Cercetare asupra naturii si cauzele ei" si care considera ca economia studiaza modul in care procura un popor un venit, de David Ricardo cu eseul " Principele economiei politice si impunerii", de Jean Baptist Say cu " Tratat de economie politica", si de Thomas Malthus " Eseu asupra principiului pop.", toti acestia fiin adeptii LIBERALISMULUI ECONOMIC.
Urmatoarea etapa dupa liberalismul ec este Economia Clasica care a evoluat pe 2 directii: Scoala Modernista reprezentata de scoala marginalista ce analizeaza microintreprinderile si Economia moderna( neoclasica) reprezentata de numele lui J. M. Keynes.
Stiinta economica in vechile timpuri cunoaste multe teorii.
