Statul trebuie sa se preocupe sistematic si eficient de preintampinarea si limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate si sa incite la evaziune fiscala, urmarind in principal doua scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinta de a stimula formarea capitalului si un scop "negativ" reflectat in sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinte.
Astfel evaziunea fiscala apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. Unul dintre secretele japonezilor in ce priveste formarea capitalului e evaziunea fiscala care e incurajata oficial. In mod legal un japonez adult e scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de 5 ori mai multe conturi de acest fel decat numarul populatiei, inclusiv copiii. Din aceasta cauza au rata cea mai mare de formare a capitalului.
Din alt punct de vedere, efectul cotelor inalte si puternic progresive au disparut si ca urmare a faptului ca ele au stimulat aparitia prevederilor legale si a altora ce sprijina evaziunea fiscala, in speta, asa numitele portite legale, ce permit reducerea procentuala a cotelor de impozitare. Interventia statului in mentinerea unui anumit grad de evaziune fiscala in scopurile aratate, trebuie analizata prin prisma raporturilor dintre efect si eforturi.
Multitudinea obligatiilor pe care legea fiscala le impune contribuabililor, sau mai ales povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a inventa procedee diverse de eludare a obligatiilor fiscale. Evaziunea fiscala a fost intotdeauna in special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul lovind indivizii in averea lor ii atinge in cel mai sensibil interes: interesul banesc.
Evaziunea fiscala e o notiune foarte dificil de precizat, in plus nu exista o definitie legala a fraudei fiscale. Daca se vorbeste de frauda se vorbeste in aceeasi masura de frauda legala sau legitima, de frauda ilegala , de evaziune internationala, evaziune legala, de evaziune ilegala, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului, de libertatea alegerii caii celei mai putin impozitate sau subestimarea fiscala, frauda la lege sau economia subterana.
Cel mai adesea frauda fiscala desemneaza stricto senso, o infractiune la lege, si se distinge de evaziunea fiscala care se defineste ca o utilizare abila a posibilitatilor oferite de lege.
Prima definire a evaziunii fiscale a fost data intre cele doua razboaie mondiale. Conform acesteia frauda imbraca o conceptie extensiva, notiunea de evaziune fiscala e inclusa in cea de frauda. Ea a fost sustinuta de Lerouge sau M.A. Piatier.
Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e "arta de a evita caderea in campul de atractie a legii fiscale" concept care apartine lui M.C. de Brie si P.Charpentier.
Cel de-al treilea concept apartine lui Maurice Duverger, care considera ca evaziunea fiscala e un termen generic, si desemneaza manifestarea de fuga din fata impozitelor. Aceasta e o definitie in sens larg a evaziunii fiscale care ajunge sa inglobeze si frauda.
La noi Iulian Vacarel sugereaza definirea evaziunii fiscale ca fiind "sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila".
Evaziunea fiscala e clasificata de Virgil Cordescu astfel: ilicita si legala. Evaziunea ilicita are un caracter fraudulos. Prin aceasta se intelege actiunea contribuabilului ce violeaza o prescriptie legala cu scopul de a nu plati impozitul cuvenit. Evaziunea fiscala e frauduloasa cand contribuabilul obligat sa furnizeze date in sprijinul declaratiei sale recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului datorat. In general e greu sa se poata determina toate formele de evaziune de acest gen.
