1. Limitele conceptuale ale globalizarii
Economicul inseamna in cea mai mare parte a lui , social, isi spun observatorii calificati de azi ai acestei lumi monopolare, globalizate si teribil de dinamice in care traim.
Notiunea de globalism a redeviat de la intelesul de totalitate, sau integralitate, la acela etimologic de interes generalizat la intregul glob terestru adica planetar, asa cum se foloseste azi in politologie, dupa cum atributul de "planetar" incepe sa se reindrepte catre sfera cercetarilor spatiale multiple fara a parasi totusi vocabularul curent al sociologilor si futurologilor.
Conceptia despre "problemele globale" se reclama de la interesul pe care il prezinta azi laolalta si simultan in constiinta contemporanilor nostri tot ce influenteaza direct viata social-economica si politica a natiunilor, prosperitatea materiala si progresul spiritual al tuturor membrilor societatii, independent de sursa factorilor acelor actiuni sau procese inruritoare, raportul dintre cauza si efect capatand un sens de probleme, ale civilizatiei umane ce reclama o abordare exclusiv pluri si interdisciplinara.
Ne aflam intr-o perioada in care avem nevoie egala de sinteze integratoare si de viziuni holistice. Cunoasterea umana si-a extins continuu granitele. Azi am ajuns sa vorbim despre "statul-planeta" si am iesit in spatiul extraterestru. Dar stim noi oare prin cine si cum sa cunoastem acest univers?
Ca omenirea se afla in prezent confruntata cu probleme grave este foarte adevarat. Dar in trecut ea nu a fost oare confruntata cu probleme grave? Unii spun da, dar acum au aparut probleme globale. Sigur, complexitatea a crescut, de aceea se cer revizuite si optica si instrumentele cu care operam. Intr-adevar, in aceasta perioada complicata nu numai problemele sunt grave. Mai grav este ca ele continua sa fie abordate in termeni traditionali, in optica si cu instrumentele utilizate in trecut. Intelegerea si stapanirea complexitatii actuale solicita in mod necesar o intelegere a lucrurilor, noi concepte, noi paradigme si noi optiuni.
Poate niciodata omenirea nu a fost confruntata cu atatea aspecte complexe, greu de rezolvat si chiar periculoase. Dar nici aceasta nu este sigur daca raportam problemele la mijloacele de care dispunem in prezent. Sa nu uitam insa ca omenirea a inventat mijloace capabile sa autodistruga specia.
Unii sustin totusi ca cel mai mare pericol provine din imensul, decalaj care s_a creat prin ruptura dintre progresul tehnologic si cel social. Se afirma ca daca capacitatea tehnologica a realizat progrese uriase din antichitate pana in prezent, componenta sociala si etico-morala privita la nivel planetar a progresat foarte putin, daca nu in unele aspecte a regresat chiar, comparativ, de exemplu, cu democratia ateniana.
Observatia poate fi discutata si amendata, dar ea constituie, oricum, o tema serioasa de reflectie.
Sigur, fiecare isi are viitorul sau. Fiecare oranduire, fiecare tara, fiecare individ isi are pana la urma viitorul pe care si-l pregateste. Dar, in acelasi timp, intr-o forma a interdependentelor crescande, asaltata tot mai multe probleme globale, nimeni nu se mai poate izola si nu isi mai poate declina responsabilitatea pentru viitorul comun, cum nimeni nu poate sa impuna propria sa imagine despre viitorul celorlalti. Dialogul devine astfel nu numai necesar ci constituie tot mai mult un instrument de lucru pentru marirea gradului de responsabilitate, de solidaritate si de consens in rezolvarea problemelor globale sau a acelor parti din viata planetei care constituie viitorul comun.
Marele economist Allan Greenspan, trezorierul SUA, atragea insa atentia, sobru, imediat dupa crahul bursier din 27 octombrie 1997, asupra "caracterului contagios al economiei mondiale, in care (din cauza globalizarii) economiile nationale isi transmit slabiciunile de la o tara la alta". Dar cu toate acestea "pompierii" FMI (unealta creata tocmai pentru a repara ceea ce "speculatorii institutionali" si managementul local strica de zor) au fost obligati sa sara in ajutorul Coreei de Sud (unde vor stinge "focul" cu aproape 100 de miliarde de dolari - in timp ce in nordul aceleiasi peninsule oameni nevinovati mor de foame), Thailandei (17 miliarde de dolari) si Indoneziei (23 miliarde de dolari). Tot astfel in "prima mare criza a lumii celei noi a pietelor globalizate" din ianuarie 1995 care a avut loc in Mexic, guvernul SUA, FMI, BRI - de la Bassel si guvernul Canadei au acordat un credit de 50 de miliarde de dolari.
In articolul "Le desamement et la destabilisation de l'economie de marche par les industries automatiques et spaciales", Francois Perroux face unele constatari judicioase cu privire la "inegalitatile structurale dintre natiuni", agravate de introducerea tehnicii atomice si spatiale. Se desprinde din cele prezentate ca, dupa Perroux, integrarea economica si corolarul ei - sacrificarea suveranitatii nationale - ar constitui o inevitabilitate fatala pentru tarile mici, intrucat ele nu pot sa fie egale si nici sa tina pasul dezvoltarii economice cu tarile mari.
Este un fapt incontestabil ca intre diferitele tari si natiuni exista importante decalaje in privinta potentialului demografic, economic, al resurselor naturale, dar aceasta nu inseamna nicidecum ca tarile mici nu pot accede la progresul tehnic, economic si stiintific contemporan.
Evolutia evenimentelor internationale nu confirma afirmatiile lui Perroux, ci dimpotriva arata o crestere a influentei tarilor mici si mijlocii in politica internationala, care s-a realizat nu prin renuntarea la suveranitate de catre acestea in favoarea statelor mai puternice din punct de vedere economic, tehnic si militar, ci in conditiile intaririi si apararii ferme a suveranitatii si independentei lor.
In literatura economica se vorbeste mai mult despre depasirea natiunii, devalorizarea frontierelor de stat si erodarea suveranitatii nationale.
Unii economisti din tarile slab dezvoltate sustin
Ideea integrarii regionale pe motivul ca vad in realizarea ei practica calea pentru infaptuirea industrializarii, lichidarii inapoierii economice si a largirii legaturilor dintre tarile zonelor integrate.
Gonzalo Cevallos arata ca pe langa factorii enuntati mai sus trebuie adaugati "ca stimulente ale integrarii regionale o mai buna intelegere a problemelor reciproce, mai ales in ceea ce priveste comertul si platile regionale, imposibilitatea de a le gasi solutii individuale sau prin mijlocul acordurilor bilaterale; gradul avansat de maturitate economica atins de cateva tari doritoare de a incuraja dezvoltarea industriei lor; credinta ca o oarecare complementaritate exista intre economiile diferitelor tari".
Previziunile asupra viitorului apropiat sunt excelente in tarile Uniunii Europene, adica acolo unde bunastarea se masoara nu numai prin marimea contului bancar al fiecarui cetatean ci prin standardul sau real de viata.
Dar pe de alta parte, 3 miliarde de oameni, deci jumatate din populatia planetei, traiesc cu numai 2 dolari pe zi, firma James Wolfensohn, presedintele Bancii Mondiale. O lume in care ultrabogatii cheltuiesc doar 0,75% din venitul lor ca ajutor pentru tarile sarace este o dovada ca Banca Mondiala nu a reusit in misiunea sa de a eradica, prin globalizare, saracia. Surprinzator, in urma unei anchete efectuate de specialistii Bancii Mondiale in randul a 60000 de persoane foarte sarace s-a ajuns la concluzia ca ceea ce ei reclama cu prioritate este nu nevoia acuta de bani ci aceea de cucerire a propriei lor demnitati.
Odata cu propagarea globalizarii se evidentiaza o noua trasatura psihologica a lumii contemporane, si anume simtamantul incertitudinii asupra viitorului. In trecut omul nu putea sti niciodata daca tara sa va fi sau nu implicata intr-un razboi, dar azi el are in plus incertitudinea ca nu se stie ce razboi va fi - atomic, bacteriologic. In trecut muncitorul traia cu nesiguranta daca in anul urmator va avea de lucru, dar azi el are serioase indoieli daca meseria sa va mai exista in urmatorii 10 ani.
Viitorul pune o serie de intrebari specialistilor in economie si in piata de capital. Caci, intra-adevar, cum va fi "prinsa in ecuatie" cresterea galopanta a populatiei metropolelor Lumii a Treia? Ce va insemna micsorarea drastica a resurselor energetice si de materii prime? Dar acumularea si difuzarea - democratic cu adevarat - a cunostintelor stiintifice, tehnologice, economice? Cum se poate face optim adaptarea modelului de economie cu tipul cultural al unei anume societati? - toate sunt doar necunoscute.
Chiar si cei mai optimisti viitorologi nu pot sa admita ca traim intr-o lume imperfecta, confruntata cu prea multe nedreptati, inegalitati, inechitati. Continuam sa asistam la o crestere a dezordinii internationale, asaltata de numeroase crize, inclusiv structurale, de violenta si confruntari armate, de foamete si boli, de poluare si dezechilibre. Exista totusi speranta ca omenirea isi va gasi resursele necesare pentru a depasi aceste realitati nefaste care pot ipoteca viitorul.
2. Globalizare sau regionalizare
Ultimele decenii au marcat o accelerare tumultuoasa a proceselor istorico-politice, ce a produs schimbari esentiale in sfera geopoliticii, ce nu inceteaza sa influenteze economia si relatiile internationale, avand incidenta asupra constructiei unor noi echilibre mondiale.
Relatiile economice au precedat cu mult aparitia primelor state. Indeosebi legaturile comerciale sunt foarte vechi si la inceput au fost cu totul independente de formatiunile social-statale. De aceea bilateralismul ca relatie intre doi agenti economici este notiunea cu cea mai lunga istorie, nevoile vietii impunand schimburile de produse.
In pofida acestor tendinte autarhismul a dominat viata economica de la inceputurile sale pana la marile descoperiri geografice si revolutia industriala.
"Coagularile" economice au continuat si s-au accentuat sub diverse forme atingand gradat pana in zilele noastre nivele de interpenetrabilitate de neimaginat cu catva timp in urma, constituindu-se intr-un factor de echilibru la nivel regional si international. Evolutiile actuale confirma previziuni vechi referitoare la relatia indisolubila dintre factorul economic si stabilitatea internationala.
Una dintre cele mai dezvoltate probleme de catre economisti in ultimele decenii este cea a integrarii economice implicand interesele unor state, clase, natiuni.
Etimologic a integra inseamna a include, a ingloba intr-un tot.
Economistul francez Jean Weiller cauta sa largeasca cadrul definitiilor integrarii. Pentru el "integrarea nu inseamna o simpla adunare, ci, intr-un spatiu dat, crestereas posibilitatilor de coorsdionare a planurilor centrelor de decizie, in scopul formarii unui sistem econiomic unic. A studias integrarea inseamna a te ridica deasupra nivelului pietei si a ne indrepta atentia spre decizii, anticipari si intentii". Aceasta definitie are in vedere integrarea vest-europeana, iar "centrele de decizii" sunt autoritatile si organele diferitelor state nationale.
Pentru economistio ca Viner, Seitovschi, Haberler, integrarea ar consta in simpla punere in contact a economiilor prin inlaturarea tuturor barierelor care vor sta in calea schimburilor. Aceasta integrare nu ar fi nimic altceva decat crearea unei vaste piete libere, formata prin unirea a doua sau mai multe economii. In acest caz dupa Andre Marshall nu se poate vorbi de o integrare ci de o juxtapunere de economii care pastreaza fiecare caracterele sale proprii si care devine mai mult sau mai putin independenta, fiecare suferind repercursiuni care survin la vecini.
Adevarata integrare dupa Andre Marshall este aceea conceputa in sensul structural sau voluntarist al cuvantului. "Ea reralizeaza combinarea diverselor elemente ale unui ansamblu economic in asa fel ca acesta se prezinta ca un spatiu de solidaritate".
Francois Perroux defineste conceptul de integrare pe baza integrarii vest-europene. "Actul integrarii uneste elementele pentru a forma un tot sau mareste coeziunea unui tot deja existent. A integra Europa va fi, presupunand ca elementele Europei sunt natiunile, a aduna acestea intr-un tot care merita prin coeziunea sa, de a fi numit european sau marirea coeziunii unui tot deja existent care va fi legitim de a fi numit Europa".
