In tara noastra, sistemul de credit capitalist s-a format pe doua cai:
1) transformarea zarafilor si camatarilor in bancheri capitalisti; acestia imprumutau mai putin burghezia industriala si comerciala si mai mult pe domnitori si boieri.
Ex. la Bucuresti - Stefan Baltaretu, Stefan Meitani, Hagi Moscu; la Iasi - Andrei Pavli, Kirkor Adamachi, Spiro, Acatu, etc.; Michel Daniel (Iasi) imprumuta pe domnitorul Mihail Sturdza si pe boieri.
Riscul bancherilor de a ramane neachitati la scadenta era mare, deci acestia practicau dobanzi foarte ridicate (18, 24, 30, 40% pe an). Dobanzile nu conveneau burgheziei, deoarece reduceau plusprodusul insusit de acesta, iar capitalul bancherilor era redus (aveau doar capitaluri proprii).
2) crearea unor banci pe actiuni, cu ajutorul statului
Mosierii cereau infiintarea unei banci de credit funciar, negustorii doreau banci de scont si circulatiune.
Obsteasca Adunare exprima in 1832 dorinta de a crea o banca nationala.
La 1850, domnitorul Stirbey trateaza cu doi capitalisti din Prusia infiintarea unei banci de scont si circulatie.
In Moldova se cunoaste, pana in 1859, existenta unor proiecte de banci, din care trei intocmite de economistul N. Sutu, iar altul (1852) intocmit de Grigore Alex Ghica.
In 1856 ia fiinta Banca Nationala a Moldovei.
Intre 1859-1880 mai apar inca 18 proiecte, din care 8 elaborate de ministrii de finante sub presiunea burgheziei interesate. Numai doua dintre acestea se infaptuiesc: sucursala din Bucuresti a Bancii Imperiale Otomane din Constantinopol si Creditul financiar rural.
Initiativa infiintarii bancii capitaliste a fost sustinuta de burghezia
industriala si comerciala, care urmarea ca aceste banci sa beneficieze de privilegiul emisiunii de bancnote. Problema acoperirii marilor nevoi de bani pentru satisfacerea cerintelor comerciale si industriale nu s-a rezolvat prin cresterea productiei de aur si argint si prin adoptarea bimetalismului, ultima solute ramanand banii de credit, in special bancnotele.
