Izvoarele dreptului comercial

Izvoarele dreptului comercial

Notiunea de izvor de drept desemneaza totalitatea formelor de exprimare a normelor juridice comerciale care sunt determinate de modul edictare sau sanctionare de catre stat.

Dispozitiunile art. 1 C. com.roman dispune ca ,, In comert se aplica legea de fata.Unde ea nu dispune se aplica Codul civil.' Comform acestei dispozitiuni rezulta ca principalele izvoare formale ale dreptului comercial sunt Codul comercial si Codul civil, fara sa minimalizam existenta si a altor categorii de izvoare cu care dreptul comercial interfereaza.

Dreptul comercial are ca principale izvoare formale: Constitutia Romaniei Codul comercial, legile comerciale speciale, Codul civil, legi civile speciale.

Cu privire la corelatia dintre  Codul comercial, legile comerciale speciale si Codul civil, se aplica principiul general specialia generalibus derogant. Cu alte cuvinte, legile co­merciale speciale sunt de aplicatie prioritara, dar atunci cand prin ele nu sunt regle­mentate anumite situatii juridice se recurge la regulile si principiile consacrate prin Codul comercial care constituie dreptul comun in materie. Tot astfel, atunci cand si Codul comercial nu contine reguli pentru unele situatii juridice, devin aplicabile prevederile Codului civil (asa cum o prevede expres chiar art. l din C. com.) care reprezinta dreptul comun in ceea ce priveste reglementarea raporturilor patri­moniale in general.

Desi Codul comercial nu contine reglementari cu privire la conditiile de fond aplicabile contractelor comerciale , in aceasta materie sunt aplicabile disp.art.948 C.civ. roman.

Codul comercial si legile comerciale speciale contin, in principiu, norme cu caracter supletiv, ceea ce inseamna ca ele se aplica numai in cazul cand partile nu au convenit altfel.

Sunt insa si norme imperative, de la care partile nu pot deroga asa cum rezulta din disp.art.5 C.civ. roman care se refera la ordinea publica si bunele moravuri.  Ele au drept scop, de regula, protejarea intereselor generale.

Referindu-ne la izvoarele formale ale dreptului comercial, trebuie avute in vedere nu numai regulile propriu-zise continute in Codul comercial si legile comer­ciale speciale, ci si principiile care se rezlta din acestea. Doctrina juridica coerciala recunoaste principii devenite clasice cum sunt; de exemplu, urmatoarele: in comert, gra­tuitatea nu se prezuma; in comert, intotdeauna, banii sunt fructifieri; in caz de dubiu se aplica regula care favorizeaza circulatia; in comert, contractul in favoarea celui de-al treilea este obisnuit si altele.

Un alt izvor al dreptului comercial, de data aceasta neformal, il constituie uzanta (obiceiul sau cutuma) care reprezinta o regula de conduita nascuta din prac­tica sociala, folosita o vreme indelungata, deci avand o fiabilitate verificata in prac­tica si care, in consecinta, se aplica si este respectata intocmai ca o norma juridica obligatorie. Ele chiar dobandesc un caracter formalizat atunci cand sunt consacrate legislativ.

In dreptul nostru comercial, uzantele nu sunt consacrate legislativ, prin art. l din Codul comercial fiind reglementate, ca izvoare ale dreptului comercial, doar Codul comercial si Codul civil. Dar in doctrina sunt recunoscute uzantele interpreta­tive (conventionale) care isi au sorgintea in vointa prezumata a partilor, fiind menite sa lamureasca sensul si limitele acestei vointe. Astfel de uzante au fost deduse din anumite dispozitii ale Codului civil care sunt aplicabile si in dreptul comercial. Astfel, potrivit art. 970 C. civ., conventiile trebuie executate cu buna credinta, acestea obli­gand nu numai la ceea ce este prevazut expres in ele, ci si la toate urmarile ce echi­tatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa. Ca atare, tinandu-se seama de aceste dispozitii din Codul civil, care consacra un principiu in materia executarii obligatiilor contractuale, si obligatiile din contractele comerciale trebuie executate cu buna-stiinta, cu diligenta unui bun comerciant (contractele comerciale cuprind, asadar, si obligatii care, chiar daca nu sunt stipulate expres, rezulta din obiceiurile activitatii comerciale). Un alt text din Codul civil, art. 980 prevede ca dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul. Deci, daca un contract comercial contine clauze care sunt indoielnice sau echivoce, pen­tru a li se stabili continutul sau sensul, trebuie sa se apeleze la obiceiurile existente la locul incheierii contractului; bineinteles, fiind vorba de obiceiuri in materia acti­vitatii comerciale. Mai exista dispozitiunile art. 981 C. civ. potrivit carora clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, chiar daca nu sunt expres prevazute. Aceste dispozitii ale Codului civil sunt de mare importanta in materie comerciala care se ba­zeaza, in buna parte, pe obiceiuri (legea considerand, asadar, ca aceste obiceiuri sunt acceptate tacit de partile contractante).

In ceea ce priveste practica judiciara si arbitrala sau doctrina juridica in materie comerciala, desi constituie factori puternici de interpretare a legii si de progres al dreptului, nu constituie un izvor de drept in general, deci nici al dreptului comercial, in particular.