Economisti care se aseamana intre ei se grupeaza dupa anumite criterii, denumind aceste grupuri in functie de gradul lor de cuprindere cu termenii de "scoli" de gandire economica sau "curente " de gandire economica. Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele de gandire economica sunt: comunitatea de interese materiale, social - politice ale membrilor acestora, de metode , asemanari ce priveste ascendenta , pozitia teoretica, optiunea de politica economica si chiar adversitatile politico-ideologice fata de alti ganditori.
Primele doua mari scoli sau curente de gandire economica au fost:
Mercantilismul
Fiziocratismul
MERCANTILISMUL - primul curent de gandire economica
Mercantilismul s-a manifestat in perioada descompunerii feudalismului intre anii 1450-1750, cand o noua structura sociala era interesata in accelerarea procesului acumularii primitive a capitalului. Aceasta structura, in special negustorimea, era animata de dezvoltarea fara precedent a schimbului de marfuri, dorinta descatusarii de ideile economice crestine. Cel care sub raport final a dat prima data sens notiunii de mercantilism a fost Adam Smith . Acesta era preocupat de cunoasterea principalelor doctrine economice care pot conduce spre progres si in lucrarea sa "Avutia Natiunilor" tinea sa precizeze ca pana la aceea data, doua sisteme sunt cunoscute ca esentiale: "sistemul comertului sau sistemul mercantilist" si "sistemul agriculturii sau sistemul fiziocrat" (Ciulbea Titi - " Doctrine economice ", vol. I, pagina 20).
Termenul de mercantilism deriva din cuvintele italienesti: mercato care inseamna "piata", mercante care inseamna negustor si mercantile cuvant legat de castigul banesc. Termenul a fost folosit cu precadere de criticii ganditorilor din secolele XV - XVII care s-au ocupat de caile sporirii avutiei statelor nationale ce se constituiau pe atunci, deci la mult timp dupa geneza acestei literaturi atat de diverse in forma, dar subordonata castigului din afaceri, mai ales din comert si convingerii ca sporirea acestuia depinde foarte mult de sprijinul dat de stat oamenilor de afaceri.
Termenul de mercantilism are o dubla semnificatie. Pe de o parte, el indica un ansamblu coerent de idei privind natura avutiei individuale si sociale (nationale) si caile sporirii ei, adica reprezinta gandire economica, mai ales o doctrina economica. Pe de alta parte, termenul respectiv arata un ansamblu de masuri practice care trebuie adoptate pentru atingerea scopului economic urmarit, adica o politica economica interna si externa adaptata acelei doctrine. Insa pentru M. A. Dupois el este " Teoria imbogatirii natiunilor prin acumularea metalelor pretioase " dupa Ingram el este de conceptia dupa care " bogatia se identifica cu banii", iar dupa Rene Gonnard este " sistemul de gandire economica si politica al reprezentantilor Renasterii, ci un ansamblu de teorii si practici care pune accent pe metalele pretioase". ( Virgil Madgearu - Curs de economie politica, pag. 48-49). Astfel prin mercantilism intelegem "acea doctrina economica, elaborata astfel in sec. XVI-XVII, indeosebi in urma descoperirii, in America a minelor de aur si argint, care considera ca pentru un stat, bogatia consista in posedarea metalelor pretioase si indica masurile (companiile de comert, protectionistul, interventionismul de stat) de a le procura ti de a le face sa fructifice". (Encyclopedie alphabetiques Larousse , Omnis, Librairie Larousse - pag. 1202).
Exista trei mari idei care caracterizeaza esenta doctrinei economice mercantiliste:
Conceptia despre bogatie sau avutie (individuala sau nationala)
Conceptia despre originalitatea si rolul profitului
Conceptia despre bani si relatiile lor u produsele aduse pe piata spre vanzare
Forma ideala a bogatiei consta, in viziunea mercantilistilor, in bani, respectiv in metale pretioase din care erau confectionati acestia. Sporirea bogatiei sub aceasta forma a fost considerata de ei preocuparea centrala atat pentru indivizi cat si pentru stat, prezentat ca exponent al binelui public. Fascinatia acestui deziderat a fost asa de mare incat orice mijloc era considerat acceptabil pentru atingerea lui, mergand pana la jefuirea unor tezaure apartinand altor popoare. Preocupati de imbogatirea imediata, mercantilistii nu si-au pus intrebarea care ar putea sa fie consecintele pe termen lung ale acestei avut, dupa cum se cunoaste in istorie, consecinte tragice pentru avutia si chiar destinul unor popoare intregi din alte continente, mai ales din cele doua Americi.
Izvorul profitului si deci al cumularii de bogatie, de capital, era, dupa aceiasi apreciere, comertul, circulatia marfurilor, mijlocite de bani si in mod deosebit, comertul exterior. Fara sa intre in prea multe detalii privind mecanismul de functionare a economiei de piata, mercantilistii au considerat ca sporul de bani pe care-l incasa negustorul, comparativ cu cheltuielile facute pentru a aduce produsele respective pe piata, rezulta din diferenta de pret , din faptul ca acestea erau vandute la un pres mai mare decat pretul la care au fost achizitionate. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca sfera economica in care se creeaza si se realizeaza profitul ar fi circulatia marfurilor, comertul, pierzand din vedere faptul ca daca lucrurile sunt privite, nu in mod individual, ci la scara intregii societati, atunci fiecare negustor apare pe piata in dubla ipostaza, atat de vanzator, cit si in calitate de cumparator, ceea ce nu mai poate explica surplusul de valoare obtinut, deci nici profitul, nici sporirea avutie nationale. Aceasta slabiciunii teoretica a mercantilistilor va fi explorata din plin de adversarii si criticii lor de mai tarziu, economistii liberali clasici.
Inceputurile economiei moderne pe piata au fost insotite de o ampla revolutie a preturilor, de cresterea lor considerabila, indeosebi in legatura cu afluxul masiv de metale pretioase in Europa din cele doua Americi, dupa descoperirile geografice de la sfarsitul secolului XV. In aceste conditii, mercantilistii au cercetat atat natura pretului marfurilor, cat mai ales relatia cantitativa dintre volumul marfurilor aduse pe piata si volumul banilor care mijloceau tranzactiile de pe piata. Majoritatea covarsitoare a mercantilistilor s-au interesat de ultima problema. A ramas celebra, din acest punct de vedere, " polemica (1566-1568) dintre economistii francezi Jean Bodin (1530-1596) si J.CH. de Malestroict (a doua jumatate a secolului XVI ) in legatura cu principala cauza a cresterii preturilor marfurilor ". (Selejeanu Suta - Doctrine si curente in gandirea economica, pag. 69). In acest context gasim una dintre cele mai vechi formulari a teoriei cantitative asupra banilor in opera lui J. Bodin, respectiv ideea ca puterea de cumpararea a fiecarei unitati monetare depinde, la un moment dat, de cantitatea de moneda care circula pe piata in momentul respectiv. Acei mercantilisti care au insistat asupra primei probleme (natura preturilor si cauzele modificarii lor) au fost nevoiti sa depaseasca domeniul circulatiei marfurilor, sa cerceteze o serie de procese economice din domeniu productiei (de ex. W. Petty), contribuind, pe la mijlocul secolului XVII, la tranzactia de la mercantilism spre o forma mai evoluata si mai matura de gandire economica, plasata din punct de vedere doctrinar la antipodul mercantilismului, anuntand importante schimbari calitative in gandirea economica moderna. (in metoda de cercetare, in teoria economica, precum si in politica economica).
Mercantilistii au fost ganditori pragmatici. In centrul atentiei lor au stat problemele economice practice, cu precadere masurile de politica economica pe care trebuia sa le ia statul pentru desfasurarea eficienta a afacerilor, cresterea profitului oamenilor de afaceri si sporirea avutiei nationale. Temelia politicii economice mercantiliste este ideea prezentei si interventiei active a statului in economie, atat ca agent economic de sine statator, cat si, mai ales, pe plan extern, printr-o minutioasa si severa politica protectionista in favoarea intreprinzatorilor nationali, limitand concurenta intreprinzatorilor straini.
Pentru a imbogatii natiunea, mercantilisti se adresau direct celui care o incarneaza: printului, regelui etc. Asa se face ca Antoine de Montchrestien inchina, prin titlu, Tratatul de economie politica, regelui si reginei. Dupa Montchrestien, care a facut din stat un domeniu predilect al preocuparilor sale, interventionismul statal viza in primul rand ordinea publica, cadrul juridico-legislativ si garantarea proprietatii si a bunei functionari a pietei. Statul trebuia, de asemenea sa vegheze asupra comertului si industriei; sa protejeze inventiile, sa acorde facilitati constructiilor navale, sa se ocupe de formarea cadrelor si asigurarea ocuparii fortei de munca. El trebui sa intervina cu taxe de protectie la produsele realizate in tara, dar sa se manifeste liber- schimbist pentru produsele ce puteau fi fabricate doar in exterior. Statul mercantilist, de la cel spaniol, portughez, francez, englez etc. pana la cel al lui Petru cel Mare, era un stat cuceritor; el trebuia sa incurajeze si sa sustina colonizarea pentru ca, pe aceasta cale, sa asigure resorbtia unui eventual excedent de populatie, noi surse de materii prime sau noi debusee.
Natiunea "mercantilista" se administreaza ca si afacerile negustoresti. Ea este formata dintr-o suma de indivizi pe care, mai mult ca orice, il leaga solidaritatea economica. Daca Machiavelli era de parere ca bogatia statului se intemeia pe saracia cetatenilor, mercantilistii socoteau, dimpotriva, ca un stat nu se poate fortifica decat prin inavutirea cetatenilor; sigur, nu a tuturor si nu in mod egal. Cei vizati erau, in principal, negustorii, camatarii, industriasii. Intreaga reteta de masuri va viza acest obiectiv.
Putem distinge doua mari etape de gandire economica si ale politicii economice mercantiliste:
Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar
Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei comerciale
Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar urmarea sporirea rezervei de bani a tarii respective pe orice cale, recurgand la masuri foarte drastice, incepand cu restrictii severe impotriva negustorilor din alte tari pe care ii obligau sa lase o parte din banii incasati din vanzarea marfurilor lor in tara gazda (sub forma de taxe sau obligandu-i sa achizitioneze unele marfuri autohtone ) si terminand cu jaful direct al unor tezaure din tarile celor doua Americi cotropite de conchistadorii spanioli si portughezi, mai ales in secolul XVI. Tipica pentru aceasta forma de mercantilism este atat politica externa practicata in Spania, Portugalia si Anglia in secolele XVI si XVII, cat si gandirea economica a englezului William Stafford (sec. XVI), expusa in lucrarea "Analiza critica a unor plangeri ale compatriotilor nostri" (1581). Specificul mercantilismului timpuriu este atragerea si retragerea unei cantitati cat mai mari de bani, respectiv de metale pretioase in tara respectiva.
Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei comerciale a fost o forma mai evoluata a politicii mercantiliste in sensul ca a relaxat considerabil comertul international. a renuntat la masurile rigide de atragere unilaterala a metalelor pretioase intr-o anumita tara, admitand fluxuri multidirectionale ale acestora acestora pentru a stimula dezvoltarea tranzactiilor comerciale intre tarile lumii, cu conditia ca soldul operatiunilor de import si export ale unei tari sa fie activ, adica, in favoarea tarii respective (valoarea exportului sa fia mai mare decat valoarea importului). Principalul instrument analitic si de politica economica preconizat si folosit de catre mercantilismul dezvoltat a fost balanta comerciala care arata raportul dintre importul si exportul unei tari, inclusiv daca soldul operatiunilor de comert international era in favoarea (activ) sau in detrimentul (pasiv) tarii respective. In aceasta situatie nu se mai punea problema retinerii cu orice pret a metalelor pretioase intrate in tara respectiva, ci problema mai complexa a impulsionarii comertului exterior al acestuia, astfel incat soldul balantei comerciale sa fie activ, adica exportul tarii date sp fie mult mai mare decat importul ei, ceea ce asigura in final, sporirea in continuare a rezervei de bani, de metale pretioase a tarii date.
Desigur au existat si alte clasificari ale mercantilismului, cum sunt:
- mercantilismul metalist - o doctrina laicizata care trata fenomenele economice, nu numai din punct de vedere strict economic, ci politic, prin prisma aducerii in granitele statului respectiv de cat mai mult aur si argint; aceasta forma de mercantilism a existat in toate tarile, sub diferite forme;
- mercantilismul protoindustrialist - numit si neomercantilism, avand conditia de a avea suficiente cantitati de aur ti argint si mai ales de a le spori necontenit.
- Mercantilsimul fiduciar - care conta in eliberarea monedelor de hartie in limita cantitatii de metale pretioase de care dispune statul respectiv.
Pe masura maturizarii mercantilismului s-au conturat unele contributii teoretice originale care prefigurau amplificarea analizei teoretice a fenomenelor economice din cadrul productiei moderne de marfuri , cu deplasarea accentului spre sfera productiei, ceea ce va crea premise pentru schimbari calitative in nivelul teoretic al opiniilor economice si va impulsiona considerabil mai ale microanaliza economica, pregatind termenul pentru constituirea celei mai importante megatendinte din gandirea economica moderna - liberalismul.
Destinul istoric al mercantilismului pe termen lung este plin de invataminte pentru posteritate, inclusiv economistii din zilele noastre.
Au fost formulate mai multe doctrine mercantiliste, cum ar fi:
- proprietatea de tip privat si de forma burgheza;
- munca si renumerarea care se imparte in arte posesive (agricultura, industria, administratia), arte achizitive (de comert), si arte pecuniative (banii din metal, negotul, schimbul si dobanda );
- capitalul ti dobanda:
- fenomenele si circulatia monetara.
Mercantilismul a insemnat pentru teoria, dar mai ales pentru practica comuna:
chrysohedonism;
etatismul (concentrarea puterii in mainile statului, care sa detina in exclusivitate metalele pretioase)
exploatarea minelor, scoaterea din ele a metalelor pretioase si favorizarea prelucrarii lor;
organizarea comertului si a industriei (masuri populationiste, maxim legal de salarii, regim de munca fortata, manufacturi regale, incurajand capitalismul, favorizarea exportului, industria nationala, colonizarea, hegemonismul tarilor dezvoltate);
opozitia intereselor nationale intre ele.
