Piata monetara

PIAtA MONETARA

1. Caracteristicile si rolul pietei monetare

Piata monetara nationala cuprinde ansamblul relatiilor ce iau nastere intre personae fizice sau juridice, privind cumpararea si vanzarea de valute, precum si institutiile (banci, burse) si reglementarile care faciliteaza aceste tranzactii.

Prin notiunea de piata monetara internationala se intelege un sistem de relatii financiar-monetare prin care se desfasoara vanzarile si cumpararile atat in valuta (efectiva si in cont) cat si cele de instrumente de plata internationale (trate, bilete la ordin, cecuri etc.)exprimate in moneda straina.

Piata monetara internationala este in mod clar delimitata de pietele monetare nationale.

Principala deosebire consta in faptul ca, in timp ce pe piata monetara nationala bancile efectueaza cumparari si vanzari de valuta in schimbul monedei nationale, in cazul pietei monetare internationale, aceleasi banci deruleaza tranzactii care au ca obiect o valuta ce este straina, atat pentru ele, cat si pentru solicitantul operatiunii. Motivul existentei pietei monetare internationale alaturi de pietele monetare nationale se afla in restrictiile care adesea impiedica circulatia internationala a capitalului. Aceste restrictii pot fi aplicate doar pe pietele monetare nationale, dar nu si asupra pietelor monetare internationale. De exemplu, pe piata de la Londra, rezidentii din Franta, Olanda, Germania

etc. pot detine conturi in dolari sau pot contracta credite in dolari, fara restrictii, in schimb rezidentii din Anglia nu au decat o libertate limitata in efectuarea tranzactiilor de export sau

import de capital.

O alta deosebire se refera la faptul ca, in timp ce pe piata monetara nationala cursul monetar ramane neschimbat pe durata unei zile bancare, pe piata monetara internationala cursul la care se efectueaza operatiunile este intr-o permanenta modificare.

2. Principalele categorii de operatori pe piata monetara

Conform celor dezvoltate anterior, obiectul activitatii pietelor monetare il constituie,

in principal, vanzarea si cumpararea de valute convertibile, din acest punct de vedere valutele

straine fiind tratate ca marfuri.

Operatiunile monetare sunt extrem de complexe si de dinamice, indeosebi datorita faptului ca,in timp si in spatiu, cursurile valutare de schimb se modifica foarte rapid. Ca atare, cea mai mica variatie a cursului de schimb al unei valute fata de celelalte valute poate avea consecinte foarte importante, operatorii pietelor monetare fiind singurii care au

posibilitatea de a reactiona rapid la aceste schimbari si chiar sa le prevada, intrucat ei dispun de mijloace rapide de comunicatie si de informare.

La functionarea unei piete monetare dintr-o tara cu economie de piata participa, in general, doua mari categorii de agenti (operatori ai pietei):

1. agentii economici, sau "neprofesionistii";

2. agentii care asigura functionarea concreta, de zi cu zi, a pietei, adica "profesionistii".

La frontiera ce separa aceste doua mari categorii de agenti se afla bancile comerciale, care pot sa fie atat agenti "neprofesionisti" ai pietei monetare, atunci cand apar in calitate de intermediari pentru operatiunile de schimb, cat si in calitate de "profesionisti" ai pietei monetare, atunci cand actioneaza ca angajati ai dealerilor sau ca agenti care realizeaza pentru contul lor propriu operatiuni de schimb valutar.

In prima categorie, cea a "neprofesionistilor", sunt inclusi agentii privati nebancari (particularii independenti), precum si Bancile Centrale.

In categoria agentilor privati nebancari sunt inclusi, in general:

persoane fizice, rezidenti sau nerezidenti, care solicita bancilor ori caselor de schimb valutar sa efectueze anumite operatiuni monetare, in conformitate cu legislatia in vigoare din fiecare tara;

firme care folosesc valutele pentru plata unor produse sau servicii achizitionate din strainatate;

firme care investesc in strainatate sume importante si care isi repatriaza profiturile realizate;

marile corporatii care se angajeaza in operatiuni la termen, pentru evitarea riscurilor valutare;

guverne, care finanteaza programe in strainatate sau isi acopera anumite deficite ale balantei de plati prin operatiuni pe piata monetara.

Agentii privati nebancari transmit bancilor comerciale ordine de cumparare sau de vanzare de valuta, sau pot efectua pentru contul lor operatiuni de schimb valutar (de exemplu: tranzactii intre filialele firmelor multinationale).

Bancile Centrale, in calitate de operatori ai pietei monetare, intervin de regula pentru a controla fluctuatiile pietei sa pentru a reglementa conditiile in care se efectueaza operatiunile de schimb valutar. Cu toate ca au un caracter sporadic, interventiile Bancilor Centrale sunt orientate spre trei directii principale:

executarea ordinelor primite de la propria clientela (guverne, banci centrale straine, organisme internationale etc.);

controlul asupra pietei monetare, mai mult sau mai putin accentuat, in functie de importanta acordata controlului asupra schimburilor monetare;

incercarea de a influenta cursul de schimb, din motive de politica interna, pe de o parte, iar pe de alta parte, din necesitatea respectarii unor angajamente internationale. Interventiile Bancii Centrale reprezinta, in general, un instrument al politicii monetare proprii fiecarei tari, vizand mentinerea cursului de schimb al monedei la un anumit nivel dorit sau in cadrul unei marje de fluctuatie. Acest tip de interventie directa, sub forma de vanzari-cumparari de devize, reprezinta doar una dintre masurile pe care le iau Bancile Centrale care, alaturi de politica ratei dobanzii, face ca moneda nationala sa fie mai mult sau mai putin atragatoare pentru plasamente sau investitii.

Cea de a doua categorie, cea a agentilor profesionisti ai pietei, include operatorii specializati, cunoscuti sub diferite denumiri, in functie de tara in care acestia opereaza. De exemplu, in Franta putem intalni cambisti si curtieri de schimb, in Marea Britanie jobberi si brokeri, iar in S.U.A. dealeri si brokeri valutari.

Dealerii lucreaza in interiorul bancilor, avand urmatoarele atributii:

centralizeaza ordinelor primite de la clienti;

efectueaza compensarea cererilor cu ofertele;

transmit pe piata monetara cererile si ofertele de devize excedentare.

Ei opereaza in numele clientilor lor - cetateni, firme, guverne sau agentii guvernamentale - si reprezinta elementul principal al contractelor de vanzare si cumparare de valuta.

3. Operatiuni desfasurate pe pietele monetare

Dupa cum s-a aratat mai inainte, piata monetara este formata dintr-un sistem de relatii ce iau nastere intre banci, precum si intre acestea si clientii lor, prin intermediul carora se efectueaza vanzarile si cumpararile de valute in vederea derularii platilor internationale, sau pentru realizarea de operatiuni cu scop financiar. Operatiunile derulate pe piata valutara pot fi diferentiate astfel:

in functie de natura lor:

operatiuni la vedere, sau "spot";

operatiuni la termen, sau "forward".

in functie de gradul de complexitate:

operatiuni simple;

operatiuni "swap".

in functie de motivatie:

obtinerea de profit, prin speculatii sau arbitraj;

acoperirea riscului.

3.1. Operatiuni de acoperire a riscului valutar

In regim de libera convertibilitate, tranzactiile comerciale presupun anumite decalaje in timp la efectuarea platilor in valuta, ceea ce presupune un risc valutar privitor la deprecierea valutei prevazute in contract. Pentru protectia impotriva acestui risc valutar, exportatorii si importatorii pot apela la doua tipuri de operatiuni:

1. Operatiuni cu acoperire la termen, de tip hedging, care reprezinta tipul de operatiuni prin care un operator se angajeaza sa plateasca o suma in valuta la un anumit termen si imprumuta simultan aceeasi suma in valuta, cu aceeasi scadenta de rambursare. Finalitatea acestei operatiuni consta in protectia operatorului contra riscului de

depreciere a valutei la termen. In acest mod, cumparatorul de valuta se pune la adapost de riscul deprecierii valutei in intervalul de timp dintre momentul incheierii contractului si executarea acestuia, deoarece la scadenta platii, care coincide cu termenul de incasare a imprumutului, eventuala pierdere inregistrata la cumpararea valutei este compensata cu un castig egal, obtinut la imprumut. Totodata, in cazul in care valuta respectiva se apreciaza, creditorul va castiga la cumparare, dar va pierde la imprumut, hedging-ul avand drept scop, in final, anularea oricarui efect datorat variatiei cursului valutar.

2. Covering-ul, sau acoperirea comerciala, este utilizat pentru acoperirea riscului pe care il implica o operatiune determinata si dispare odata cu executarea contractului.

3.2. Speculatia valutara

Speculatia valutara este acea tranzactie de vanzare-cumparare de valuta prin care se urmareste, nemijlocit, realizarea unui castig, ca diferenta intre cursul unei valute la doua momente diferite pe aceeasi piata (un curs cunoscut si un altul, preconizat). Aceasta categorie de operatiuni grupeaza acele tranzactii efectuate pe pietele valutare cu scopul efectiv de a realiza un castig din diferentele de curs valutar. In domeniul valutar este numit speculator acel agent care adopta o pozitie de schimb, sperand ca in viitor cursul monedei sa evolueze in sensul asteptarilor sale.

3.3. Arbitrajul valutar

Arbitrajul valutar reprezinta o tranzactie de vanzare-cumparare de valuta realizata de banci (motiv pentru care i se mai spune si arbitraj bancar), prin care acestea au posibilitatea de a-si valorifica disponibilitatile de moneda nationala sau de valuta, vanzand acolo unde cursul este mai mare, si cumparand de acolo unde cursul valutei tranzactionate

este mai mic. In esenta, arbitrajul valutar nu este altceva decat o asociere de vanzare-cumparare de valuta, cu unicul scop de a realiza profit. Fiind efectuate pe baza unor cursuri certe, publicate pe diferite piete, aceste operatiuni nu se pot solda, in principiu, decat cu profit.

Mecanismul cursului valutar

In economiile de piata, atat valutele, cat si devizele sunt vandute si cumparate de banci autorizate si la bursele valutare, deci pe piata libera, in schimbul monedei nationale. Cei ce vand pe piata valute si devize sunt exportatorii si ceilalti beneficiari de incasari din strainatate, iar cei care cumpara aceste valori de pe piata, avand de facut plati in strainatate, sunt fie importatori, fie diversi debitori. Urmare a jocului cererii si ofertei dintre exportatorii si importatorii de valute sau devize de pe piata, vanzarea si cumpararea valutelor si a devizelor se efectueaza la un anumit

pret, denumit curs. Rezulta deci ca acest curs valutar reprezinta pretul unei monede nationale exprimat intr-o alta moneda. Ca orice alt pret, cursul valutar sau cursul de schimb al unei monede reflecta raporturile dintre cererea si oferta pentru moneda respectiva pe piata schimburilor valutare.

Cererea pentru o anumita valuta este determinata de cererea persoanelor fizice si juridice straine pentru bunurile, serviciile si activele financiare al caror pret este exprimat in valuta respectiva.

Oferta pentru o anumita valuta este determinata de cererea persoanelor fizice si juridice straine, posesori ai respectivei valute, pentru bunurile, serviciile si activele financiare al caror pret este exprimat in valute straine.

1. Categorii de cursuri valutare

Cursurile valutare pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:

1. In functie de modul in care sunt stabilite:

a) Curs oficial

Acest curs este cel stabilit de autoritatea nationala monetara pe cale unilaterala, fiind mai apropiat sau mai indepartat de raportul valoric real dintre monede sau de cel stabilit pe piata si recunoscut de autoritatea nationala monetara.

In situatia in care baza pentru stabilirea acestui curs oficial o constituie valoarea paritara, cursul oficial coincide cu paritatea si poarta denumirea de curs oficial paritar. Cand stabilirea cursului oficial este rezultatul unui acord international bilateral, incheiat cu o anumita tara, atunci cursul oficial poarta denumirea de curs oficial conventional.

Cursul oficial este fix, stabilit de regula in afara pietei valutare, fiind deci distinct de cursul real sau de cursul rezultat din raportarea puterilor de cumparare a celor doua monede pe piata.

b) Curs neoficial

Acest curs este de fapt pretul inregistrat pe piata la un moment dat de o unitate monetara, fiind format pe baza raportului dintre cererea si oferta de moneda.

2. In functie de modul de variatie:

De-a lungul anilor, cursurile valutare au fost de trei feluri:

a) Cursuri fixe (cursurile oficiale) sunt acele cursuri stabilite de oficialitatile monetare ale tarii respective si care sunt mentinute la acelasi nivel cat mai mult timp posibil. Aceasta rigiditate a cursului fata de modificarile cererii si ale ofertei necesita interventia autoritatilor monetare ale statului.

2. Metode aplicate in determinarea cursului valutar

In trecut, monedele nationale erau definite prin continutul lor valoric, stabilit prin lege de statele respective. Acest continut era denumit valoare paritara si reprezenta valoarea unui etalon ales, etalon ce s-a schimbat mereu de-a lungul anilor. Conditia de baza pe care trebuia sa o indeplineasca acesta o constituia stabilitatea, dar si recunoasterea unanima pe plan international a valorii sale. Pentru un timp, acest rol l-a avut aurul, urmat de etalonul aur-devize sau o alta moneda de referinta, bine cotata pe piata internationala.