Definitiile socio-politice incearca analizarea puterii din perspectiva sistemului socio-global: puterea apare c o relatie sau raportul social fundamental dintre guvernant si guvernati. Indiferent de timp si spatiu, in toate societatile reglementate politic prin intermediul statului, exista guvernanti si guvernati, puterea fiind tocmai relatia care ii structureaza obiectiv, pana la un punct, mai mult sau mai putin indiferent de vointa si constiinta lor.
Definitiile formale ale puterii pornesc de la premisa ca nici o societate nu este posibila fara putere deoarece politicul/politica este cosubstantiala omului ca gen, ocupa locul central si constituie temeiul oricarei organizari sociale inclusi prestatatale. Se apreciaza ca politica are urmatoarele caracteristici universale: este relationala ( in sensul ca daca A il poate determina pe sa faca ceva impotriva dorintei sale, si B are capacitatea sa il faca pe A sa faca ceea ce n-ar fi facut fara existenta lui B) , intentionala ( este legata de actiunile pe care interesele le impun in calitate de scopuri ale sale), impozionala (detinatorul puterii este pregatit sa intampine rezistenta altora, producnd mijloacele alternative), potentiala (are resurse care nu se epuizeaza practic niciodata - puterea nu este afectata in esenta de schimbarile de locuri si roluri), are capacitati inter-membrii (toti membrii societatii raspund adecvat sistemului), precum si capacitati sistemice (se constituie ea insasi ca sistem specific, cu un determinism deosebit calitativ de cel natural, prin chiar structura sa interna).
Puterea alienatA
Inca din antichitate, puterea politica si desigur, alienarea acesteia (instrainarea ei) au preocupat numerosi ganditori si filosofi. In epoca contemporana s-au facut remarcate trei curente de gandire:primul curent, lansat de Hegel preluat si dezvoltat de Marx, considera cauza principala a alienarii puterii politice ca fiind cea economica si anume proprietatea privata, iar solutia pozitiva a disparitiei acestei alienari fiind revolutia socialista, care ar pregati conditiile comunismului. Aceasta teorie defineste statul ca alienat prin esenta. Ea introduce o viziune paradisiaca a individualului si socialului, emancipati de alienare intr-o societate post - statala. Politologii nemarxisti considera, dimpotriva, politicul a fi cuza fundamentala a tuturor formelor de alienare. Pentru Duverger, unul dintre principalii sustinatori ai acestui curent de gandire inegalitatea politica, lipsa de participare a maselor la putere, confiscarea puterii de catre elitele de guvernare sunt cauze fundamentale ale alienarii puterii si societatii. O a treia gandire filosofica, curentul liberal, sustine ca "binele colectiv nu vine de la factorii guvernamentali, ci de la cei individuali". Izvorul sau cauza alienarii sta in interventia statului in treburile proprietatii si societatii civile. Juvenal teoretizeaza cele doua parghii ale mecanismului "umflarii puterii": parghia materiala (aparatul de stat, armata, politia, justitia, fiscul, partidele etc) si parghia spirituala (aparatul ideologic de stat format din mijloacele de comunicare in masa si institutiile corespunzatoare acestora).
Dupa opinia multor teoreticieni, alienarea puterii se manifesta prin trei ipostaze: mitul politic, anomia si violenta.
Mitul politic este o forma spirituala a alienarii puterii, deoarece produce comportamente si decizii care ataca si justifica atacul valorilor si normelor politice si juridice asupra carora exista consensul comunitatii sociale date, pentru a produce rasturnarea si transformarea institutiilor. Functia fundamentala a acestuia este justificarea practicilor puterii corupte. In raport cu poporul, guvernantii folosesc mitul pentru a inlocui intelegerea rationala cu manipularea afectiva, scopul fiind abdicarea de la participare si control. Forma si purtatorul material al mitului si totodata un instrument important al puterii alienate in cadrul propagandei pe care aceasta o desfasoara este sloganul: "X nu greseste niciodata", "Nu va fie frica, Y pica", "Mai bine morti, decat rosii (verzi, negri)".
Anomia se manifesta ca disfunctionalitate a structurilor puterii precum si randamentul scazut al actelor acesteia. Acest concept desemneaza absenta relativa a normelor intr-o societate, starea dereglata, din aceasta cauza atat a societatii cat si a individului. Intr-o societate, pentru unul si acelasi sistem politic, anomia este produsul acelor regimuri politice care au incalcat legea pana la anulare sau. Mostenind incalcarea au desavarsit-o. Anomia se refera la societatile in care liberul arbitru a luat locul legilor si institutiilor legitime.
Violenta reprezinta cea de-a treia si ultima etapa a alienarii puterii. Ea consta in epuizarea mijloacelor persuasive ale puterii si trecerea la violenta psihologica, intelectuala, fizica, armata pentru a se obtine supunerea. Violenta represiva este prologul revoltei.
Puterea politica. Continut si trasaturi
Ca urmare a rolului important pe care politicul il exercita in orice societate, puterea politica, ca forma specifica a puterii sociale, joaca in cadrul acestuia un rol major. Notiunea de putere, inclusiv cea de putere sociala este extrem de vaga, de generala, fara a fi in masura sa aiba niste delimitari clare, precise.
Unii autori definesc puterea prin stat, avand in vedere rolul acestei institutii in cadrul puterii. Pentru Franz Neuman "puterea politica este puterea sociala concentrata in stat ".
O pozitie apropiata o are si G Burdeau, nici pentru el neexistand o delimitare clara intre puterea de stat si cea politica "Prin intermediul politicului- apreciaza Burdeau- grupul releva constiinta pe care o are despre sine, prin putere tinde s-o faca activa pentru a-si croi prin ea viitorul sau ".
Un fapt incorect, intrucat statul este numai o componenta a puterii, si nu puterea in totalitate. In sistemul puterii in afara de stat, intra si alte institutii politice cu rol important in derularea vietii politice, cum ar fi partidele politice, forma de guvernare, regimul politic, etc.
