Studiu de caz - strategia bancii bcr in domeniul riscului bancar

STUDIU DE CAZ - STRATEGIA BANCII BCR IN DOMENIUL RISCULUI BANCAR

Banca Comerciala Romana, cea mai importanta banca din Romania, isi inscrie numele pe lista bancilor comerciale nou create si reorganizate dupa 1989. Este o institutie speciala, ce poate fi considerata o banca noua pentru ca actul sau de nastere poarta data de 1 decembrie 1990, dar in acelasi timp, prin activitatea pe care o desfasoara in cadrul Bancii Nationale din care se desprinde, este deopotriva o banca cu traditie in domeniul bancar. In pofida greutatilor intampinate, B.C.R., a reusit sa devina una din cele mai puternice si prestigioase banci romanesti.

Banca Comerciala Romana are ca obiect de activitate atragerea si formarea de depozite banesti, in lei si valuta, de la persoane fizice si juridice, din tara si strainatate, acordarea de credite pe termen scurt, mediu si lung, efectuarea de servicii bancare, operatiuni pentru activitatea de comert exterior si alte operatiuni bancare, potrivit legii.

Cel mai important punct pe care trebuie sa-l aiba in vedere bancile , cat si alte institutii financiare care doresc sa-si asume responsabilitatea desfasurarii unei activitati profitabile in contextul existentei unei concurente severe si, totodata, facand fata si schimbarilor, va fi identificarea cu acuratete a nevoilor pietei si alegerea unei pozitii strategice pe aceasta piata, care sa fie compatibila cu propriul lor management. In activitatea institutiilor bancare devine din ce in ce mai accentuata si importanta cunoasterea si chiar anticiparea nevoilor clientilor, depasindu-se etapa ofertei propriu-zise de produse si servicii. Cheia succesului dezvoltarii viitoare a activitatilor bancare o constituie anticiparea cerintelor potentiale ale clientilor.

Strategia BCR 2007-2009 este o strategie de crestere prin concentrare, bazata pe dezvoltarea produselor si a pietei, in acord cu obiectivele majore ale dezvoltarii in aceasta perioada, subordonate reprezentarii si protejarii corespunzatoare a intereselor actionarilor, clientilor si salariatilor bancii, accentul fiind pus pe:

1. Consolidarea pozitiei de lider in Romania si a celei ocupate in Europa Centrala si de Est prin dezvoltarea afacerilor in fiecare segment de piata pe care opereaza Grupul si valorificarea avantajelor competitive oferite de marca bine-cunoscuta si distributia integrata de servicii financiare de inalta calitate;
2. Cresterea valorii pentru actionari prin mentinerea unui nivel inalt de rentabilitate a capitalului, pe seama castigurilor de productivitate si a unui control riguros al costurilor, in conditiile dezvoltarii portofoliilor de afaceri corporate si retail si abordarii mai agresive a activitatilor de investment banking, asigurari.
3. Cresterea satisfactiei clientilor pentru solutiile financiare oferite de banca prin dezvoltarea capacitatii sale de inovatie si flexibilitate si prin imbunatatirea accesului la produse si servicii ca efect al promovarii conceptelor de unitate de proximitate, multidistributie si de parteneriat modern in relatii traditionale;
4. Consolidarea bazei de capital avand drept principii fundamentale utilizarea intensiva si alocarea eficienta a capitalului ajustat la risc, astfel incat banca sa se dezvolte intr-o maniera sustenabila si profitabila.

Pe parcursul anului 2009 principalii indicatori prudentiali ai BCR s-au incadrat in limitele interne sau cele stabilite de BNR si se situeaza la niveluri corespunzatoare, reflectand rezerve pentru dezvoltarea afacerilor.

Astfel principalul indicator de risc reglementat prin normele interne internationale, respectiv indicatorul de solvabilitate ( de adecvare a capitalului) s-a situat

la un nivel de aproximativ 11% , dar au fost efectuate diferite simulari si au fost elaborate scenarii, prognoze, pentru a putea identifica din timp eventualele riscuri si masuri de contracarare a acestora.

1. Strategia BCR in domeniul riscului

BCR apreciaza ca riscul bancar este un obiectiv important al strategiei sale, motiv pentru care el se inscrie ca un capitol de sine statator in conceptia strategica adoptata de consiliul de administratie in 1994. Potrivit acestei conceptii, banca are in vedere ca expunerea la risc este o conditie pentru a fi profitabila pe piata interbancara. In aceste conditii se va actiona pe toate caile pentru reducerea la maximum a expunerii la riscuri in conditiile mentinerii unei profitabilitati care sa-i asigure o pozitie puternica pe piata concurentiala. Este de la sine inteles ca in plan managerial banca va elabora si dezvolta metode de monitorizare permanenta a tuturor riscurilor la care este expusa.

Strategia bancii are in vedere neacceptarea riscurilor individuale sau acumularea de riscuri care nu pot fi masurate sau a caror consecinta finala previzibila ar putea periclita pozitia bancii pe piata concurentiala sau i-ar pune sub semnul intrebarii existenta.

In contextul acestor cerinte, conditiile care se impun pentru ca banca sa-si asume un anumit risc sunt:

• expunerea respectiva sa asigure un profit corespunzator cu riscul asumat;
• eventualele pierderi ce ar putea apare sa fie suportate din contul de profit si pierdere, fara ca efectele acestor pierderi sa influenteze devastator situatia anului respectiv;
• pierderile sa poata fi acoperite din provizioanele pentru pierderi deja constituite;
• daca activitatea in care s-a asumat riscul devine falimentara, aceasta sa aiba loc in cadrul unei activitati bancare normale, si deci pierderea sa nu afecteze reputatia bancii nici pe plan intern si nici pe plan extern. Astfel banca isi va asuma riscuri numai pentru activitati bancare specifice.

Banca va intreprinde masuri pentru a deveni independenta de sursele mari de finantare pe baza unor planuri de alternativa subordonate acestui scop. Riscul ce decurge din operatiunile efectuate este considerat un obiectiv permanent al managementului bancii.

Banca urmareste toate categoriile de risc care pot apare si afecta diferitele pozitii din bilant, riscurile principale fiind: riscul lichiditatii, riscul creditului, riscul ratei dobanzii, riscul de capital si riscul valutar.

In sprijinul acestor obiective strategice au venit politicile adoptate, ele fiind intarite in primul rand de normele si procedurile dupa care se conduce banca,precum si unele masuri de natura organizatorica.

Astfel, gestionarea riscurilor a fost organizata in directiile in care se asuma riscurile respective, iar activitatea generala de gestionare a riscurilor a fost supravegheata de Comitetul de gestionare a activelor, pasivelor si riscului bancar.

Unul din instrumentele de lucru ale bancii pentru monitorizarea riscurilor amintite il constituie planurile si prognozele pe care banca le elaboreaza pentru a pune de acord spre exemplu activele cu pasivele curente, in sensul ca activele curente sa acopere pasivele curente sau a celor pe categorii de scadenta, monitorizarea permanenta a volumului de credite din totalul activelor si a creditelor restante in totalul volumului de credite prognozarea modificarilor ce pot interveni in nivelul dobanzilor, a volatilitatii economiei si a miscarii in structura ratei dobanzilor si altele.

Pe baza reglementarilor BNR, Banca Comerciala Romana tine sub control riscul de credit prin instrumente specifice cum ar fi modelul de analiza financiara , analiza portofoliului de credite si incadrarea pe clase de calitate sau constituirea provizioanelor de risc. Riscul valutar este administrat in mod unitar, iar in sistemul de lucru cu bancile corespondent banca a adoptat limite de expunere care vizeaza atat bancile din exterior cat si bancile din interior de toate categoriile, care sunt revizuite permanent in functie de evolutia institutiei si pozitia valutei in tara in care banca corespondent isi are centrala.

Banca urmareste sa controleze limitele de expunere a BCR pe fiecare tara si banca, pe total si pe categorii de tranzactii efectuate in prezent de catre banca, astfel incat in cadrul acestor limite personalul comercial si de relatii internationale sa poata actiona avand astfel autonomia si autoritatea necesare pentru a derula tranzactii si de a oferi produse in numele bancii, fara a expune banca la riscuri inacceptabile.

Banca acorda o mare atentie informarii personalului propriu asupra masurilor luate in domeniul controlorii riscului bancar, a pregatirii personalului in a fi capabil sa sesizeze cu posibilitatile proprii si sa anticipeze pe cat posibil riscul bancar, a pregatirii in mod special a grupului de manageri in scopul cresterii capacitatii acestora de a asigura un management ridicat in zona riscului bancar.

2. Evolutia costurilor pentru toate tipurile de credite la BCR in timpul crizei economice

In 2009, evolutia costurilor pentru toate tipurile de credite la BCR a fost in cea mai mare parte a anului una descrescatoare. In primul trimestru costurile au suferit o serie de ajustari dupa cresterile spectaculoase inregistrate de la declansarea crizei pana la sfarsitul anului 2008, urmand ca, dupa incheierea lunii martie 2009, sa inceapa un trend descendent mentinut pana la acest moment.

Aceasta evolutie este oarecum fireasca - la declansarea crizei, cu sau fara o problema de lichiditate, situatia pietei era una incerta justificand intr-o oarecare masura costurile prohibitive practicate pentru creditele de pe piata. Momentul de 'respiro" le-a permis bancilor sa-si regandeasca strategiile atat in privinta produselor cat si in privinta planurilor de viitor. Sa nu uitam ca inceputul anului a fost presarat de comunicate de presa in care bancile anuntau regandirea extinderilor de retele si/sau de personal.

Tot in primul trimestru modalitatile de calcul pentru dobanzile practicate au suferit modificari (un rol important fiind jucat si de OUG 174/2008 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor). Au aparut dobanzi fixe (in adevaratul sens al cuvantului) pe toata perioada de creditare, iar dobanda a capatat in majoritatea cazurilor o formula bazata pe un indice de referinta (ROBOR pentru RON, EURIBOR pentru EUR si LIBOR pentru USD si CHF) plus marja bancii. Tot in aceasta perioada (dar si in aprilie) au inceput sa dispara din oferte dobanzile fixe pe o perioada initiala si variabile apoi.

Creditele in alte monede decat cea nationala au inceput sa fie 'discreditate". Dupa disparitia relativ brusca a creditului in CHF (octombrie-noiembrie 2008), lovituri puternice au primit toate tipurile de credite in USD (masura normala avand in vedere cauza si locul izbucnirii crizei financiare) dar si, indirect, cele in EUR. Creditele in EUR au ramas din punct de vedere al costurilor practicate niste produse convenabile raportandu-ne la creditele disponibile pe piata (dobanzile si celelalte costuri fiind diminuate dupa primul trimestru al anului cu cele pentru moneda nationala) insa lovitura a fost data indirect de fluctuatiile dramatice inregistrate de cursul de schimb la inceputul anului si nu numai.

Trimestrul II - Incepand cu luna aprilie 2009 valorile dobanzilor la creditele acordate de BCR au continuat sa scada insa accentul a inceput sa fie pus pe modificari ale conditiilor de acordare (eligibilitatea clientului), creditele devenind din ce in ce mai greu de accesat (au fost majorate veniturile necesare, reduse procentele de finantare, ponderate sau eliminate anumite tipuri de venituri). In aceasta perioada scaderile de dobanzi au fost preponderent indreptate spre creditele garantate cu ipoteca, cele de consum ramanand la nivelurile anterioare.

Trimestrul III - Scaderile costurilor produselor de creditare au continuat insa, in aceasta perioada, scaderile au fost operate atat pentru creditele garantate cat si pentru cele negarantate axate in special pe moneda nationala (un rol crucial fiind jucat si de masurile adoptate de Banca Nationala) insa nu au fost neglijate nici creditele in EUR. Aceasta perioada a stat sub marca programului guvernamental Prima Casa de la care institutiile financiare asteptau o revigorare a cererii pentru creditele ipotecare, lucru ce s-a si intamplat insa pentru o perioada relativ scurta de timp.

Trimestrul IV - Ultimul trimestru a adus schimbari in ceea ce priveste relatia cu institutiile financiare. Desi nu este o practica noua, banca a anuntat introducerea unor diferentieri de preturi pentru clientii care isi incaseaza salariile in conturile lor, cuvantul de ordine fiind 'siguranta" dar si modificari in ceea ce priveste produsele de creditare, modificari axate in principal pe diminuarea ratelor dobanzilor sau actualizarea lor in functie de indicii de referinta, nelipsind nici lansari de produse sau promotii pentru toate categoriile de credite.

In concluzie evolutia dobanzilor (si a celorlalte costuri ale creditelor) a fost influentata de o serie de factori, dintre care cei mai importanti au fost deteriorarea veniturilor populatiei si masurile luate de BNR

3. Analiza de creditare a Bancii Comerciale Romane

Principala operatiune efectuata de bancile comerciale este acordarea de credite, care se situeaza, ca pondere, pe primul loc in cadrul plasamentelor totale. Maniera in care banca acorda fondurile pe care le gestioneaza poate influenta, intr-un mod hotarator, dezvoltarea economica la nivel local sau national. Pe de alta parte, orice banca isi asuma, intr-o oarecare masura, riscuri atunci cand acorda credite si, in mod cert, toate bancile inregistreaza in mod curent pierderi atunci cand unii debitori nu isi onoreaza obligatiile. Oricare ar fi, insa, nivelul riscurilor asumate, pierderile pot fi minimizate daca operatiunile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism.

Din acest punct de vedere, cea mai importanta functie a managerului bancar este de a controla si analiza calitatea portofoliului de credite, deoarece slaba calitate a creditelor constituie una dintre principalele cauze ale falimentului bancar.

Este necesara existenta unei informari permanente a conducerii bancii despre rezultatele procesului de analiza a calitatii creditelor, astfel incat cele cu probleme sa fie detectate si corectate (in limita posibilitatilor) din timp.

Procesul de analiza a calitatii portofoliului de credite constituie o actiune care se repeta, parcurgand mai multe momente, dintre care se detaseaza doua :

• Momentul ce preceda acordarea creditului si care include, in principal, analiza financiara a clientului, respectiv analiza interna, la care se aduc in completare si aspecte nefinanciare;
• Etapa acordarii si postacordarii creditului, care presupune o atenta supraveghere a clientului beneficiar de imprumut, a modului in care se ramburseaza ratele de credit si dobanzile.

Analiza se concentreaza, in principal, asupra eventualelor modificari ale calitatii portofoliului de credite, fata de momentul acordarii imprumuturilor si conditiile initiale stabilite de banca pentru derularea acestora, datorita unor factori imprevizibili.

Inainte de toate sunt cateva conditii reglementate de care orice banca trebuie sa tina seama permanent. Ele sunt reglementate, fie de catre Banca Nationala in virtutea functiei sale de supraveghere bancara, fie de propriile norme si proceduri.

Este cunoscut ca normele bancare romanesti stabilesc unele restrictii sau conditii in acordarea creditului de care orice banca comerciala tine seama si isi face prin aceasta prisma propriile verificari de incadrare in aceste prevederi. Exemplific:

• Imprumuturile acordate de o societate bancara unui singur debitor nu pot depasi, cumulate, 20% din capitalul si rezervele bancii.
• Regiile autonome pot contracta credite in proportie de cel mult 20% din veniturile brute realizate in anul precedent, pentru acoperirea cheltuielilor curente, in conditiile in care mijloacele acestora nu sunt suficiente in decursul unui an.
• Suma totala a imprumuturilor mari acordate debitorilor nu pot depasi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale bancii. Imprumutul mai este definit ca fiind egal cu suma tuturor imprumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv garantii si alte angajamente asumate in numele acestuia, in lei si valuta, ce depasesc 10% din fondurile proprii ale societatii bancare; nu se include imprumuturile garantate de stat sau de alte societati bancare. Regula se aplica si oricaror acordari de noi credite, indiferent de suma, care, cumulat cu angajamentele provenite din perioadele anterioare, depasesc limita de 10% din fondurile proprii ale bancii.
• Toate creditele si scrisorile de garantie si orice alte angajamente in lei si valuta pe termen scurt, mediu si lung, acordate unui agent economic, indiferent de forma de organizare si de natura capitalului social, nu vor putea depasi de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv. Capitalurile proprii ale agentului economic reprezinta capitalul social si primele de capital, diferentele din reevaluare, rezervele, fondul de dezvoltare, alte fonduri, profitul nerepartizat reportat din anii precedenti, subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate.
• Clientilor inclusi in programele guvernamentale speciale de restructurare si redresare financiara, banca le va putea acorda credite numai in limita sumelor cuprinse in aceste programe.

Toate aceste elemente constituie prevederi si proceduri anti-risc pe care banca le analizeaza permanent si asupra carora face o evaluare globala, menita sa limiteze expunerea, chiar in conditiile in care restrictiile legale sunt respectate.

Analiza calitatii portofoliului de credite se face in contextul luarii in calcul si a acestor elemente de expunere, pana la bariera reglementata in principal prin normele bancii centrale. Potrivit reglementarilor in vigoare, unitatile bancare teritoriale efectueaza semestrial analiza portofoliului de credite si clasificarea lor pe baza soldurilor existente la aceste date, in termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea semestrului pentru care se efectueaza analiza. Analiza si clasificarea portofoliului se fac avand in vedere si evaluarea performantelor financiare ale imprumutatului, precum si serviciul datoriei acestuia, respectiv a capacitatii sale de a-si onora datoriile la scadenta.

Agentii economici sunt clasificati in 5 categorii (A,B,C,D,E), in vederea determinarii performantelor lor financiare.

Categoria A - performantele financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratei. Totodata, se prefigureaza si mentinerea in perspectiva a performantelor financiare la un nivel ridicat.

Categoria B - performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot mentine acest nivel in perspectiva mai indelungata.

Categoria C - performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de inrautatire.

Categoria D - performanta financiara este scazuta si au o evidenta ciclicitate in intervale scurte de timp.

Categoria E - performanta financiara arata pierderi si exista perspectiva clara ca nu pot fi platite nici ratele, nici dobanzile.

Aceasta incadrare a agentilor economici se face pe baza analizei financiare, ce permite atribuirea unui punctaj criteriilor cuantificabile, care, apoi, se coroboreaza cu rezultatele analizei criteriilor recuntificabile. Serviciul datoriei, este apreciat astfel:

• Bun - in situatiile in care ratele si dobanzile sunt platite la scadenta sau cu o intarziere de maxim 7 zile;
• Slab - cand ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de pana la 30 de zile;
• Necorespunzator - in situatia in care ratele si dobanzile sunt platite cu o intarziere de peste 30 de zile.

In analiza destinata aprecierii serviciului datoriei si, apoi, a calitatii portofoliului de imprumuturi, bancile se confrunta cu situatii in care unitatile beneficiaza de mai multe categorii de credite(lei,valuta, termen scurt, termen lung, etc.) si in care trebuie aplicate proceduri acoperitoare pentru unitatile proprii.

Metodologiile BCR stipuleaza ca serviciul datoriei unui agent economic fata de banca va fi unic si se va stabili in functie de modul de achitare a datoriilor imprumutatului( credite si dobanzi), indiferent daca acestea provin de la creditele in lei sau de la cele in valuta.

De asemenea, serviciul datoriei unui agent economic este determinat de vechimea cea mai mare a creditelor si/sau dobanzilor neplatite. De exemplu, un imprumut poate avea, in cadrul categoriei credite pentru capital de lucru, rate nerambursate si dobanzi neachitate mai vechi de 30 de zile in suma de 20 milioane lei, in timp ce ratele si dobanzile neachitate aferente creditului pentru stocuri si cheltuieli constituite temporar au o vechime de pana la 7 zile si totalizeaza 50 milioane lei. De asemenea agentul economic inregistreaza dobanzi neachitate pana la 30 zile aferente unui credit in valuta. In situatia de fata, serviciul datoriei va fi determinat de restanta cea mai veche - de 20 milioane lei - si nu de celelalte datorii mai recente, chiar daca sumele sunt mai mari. In acest exemplu, serviciul datoriei va fi necorespunzator.

In politica de creditare, banca BCR utilizeaza si restrictii menite sa elimine riscul acestei activitati. Astfel, banca nu acorda credite:

• agentilor economici cu pierderi, fara perspectiva de redresare;
• agentilor economici care nu contribuie cu capital propriu la finantarea mijloacelor circulante sau a investitiilor;
• unitatilor economice reorganizate sau lichidate, potrivit Legii 64/1995.

Trebuie amintit, de asemenea, ca persoanele care se afla in relatii speciale cu banca intra intr-un regim special de analiza si aprobare. Pentru asemenea persoane, deciziile de aprobare a imprumuturilor le ia numai consiliul de administratie, pe baza unui raport al directiilor de specialitate.

Serviciul datoriei, in combinatie cu performantele financiare, permite incadrarea creditului in cele 5 grupe de calitate prezentate in tabelul de mai jos:

Tabelul Nr. 2.1.  Incadrarea creditului bancar

O forma de asigurare impotriva riscurilor este provizionarea. Sistemul de provizioane in cadrul BCR, reglementat de normele in vigoare, este destinat protejarii capitalului bancii, protejarii depozitelor persoanelor fizice si juridice, acoperirii eventualelor credite cu incertitudini in recuperare. Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecarui credit aprobat, in curs de derulare la unitatile bancii, si sunt destinate acoperirii eventualelor credite care, in urma analizei performantelor financiare ale imprumutatilor si a serviciului datoriei, prezinta incertitudine in recuperarea lor.

In vederea administrarii riscului general de credite, rezultat din activitatea de creditare, banca are obligatia sa constituie rezerva generala pentru riscul de credit, in limita de 2% din soldul creditelor acordate existent la sfarsitul anului, in conformitate cu normele nr. 10/ 1995 ale BNR.

Banca constituie provizioane specifice de risc, in conformitate cu Normele BNR nr. 3/ 1994 pentru urmatoarele categorii de credite si dobanzile aferente acestora:

a) credite 'pierderi' - in limita a 100% din soldul acestora;

b) credite 'indoielnice' - in limita a 50% din soldul acestora;

c) credite 'sub standard' - in limita a 20% din soldul acestora;

d) credite 'in observatie' - in limita a 5% din soldul acestora;

Pentru creditele 'standard' nu se constituie provizioane.

In vederea limitarii riscurilor in activitatea de creditare si pentru a mentine in permanenta un nivel minim de solvabilitate, banca isi constituie provizioane specifice de risc, in urma clasificarii creditelor in functie de calitatea lor.

In BCR, constituirea si inregistrarea pe cheltuieli a provizioanelor de risc se face centralizat, de catre Directia contabilitatii generale, in termen de 30 de zile de la data stabilita pentru depunerea de catre societatile bancare a raportarilor financiar contabile intocmite pentru data respectiva si bilantul contabil la 31 decembrie 2009. Referitor la rezerva generala pentru riscul de credit, aceasta este destinata acoperirii de pierderi din credite numai daca au fost epuizate toate celelalte masuri de recuperare a creditelor si acoperire a pierderilor.

4. Rezultatele financiare ale BCR in 2009

Elementele prezentate referitoare la strategia, politicile si actiunile concrete intreprinse de echipa de management executiv, s-au concretizat in urmatoarele rezultate obtinute de BCR in 2009.

Bilantul contabil incheiat la 31 decembrie 2009 a fost in suma de 62.863 mil. lei in scadere fata de 31 decembrie 2008 cu 1,7%, evolutia acestuia prezentandu-se astfel:

Fig. 2.1. Bilantul contabil la BCR in 2009

In ceea ce priveste structura activelor bilantiere, acestea au in componenta:

Fig.2.2. Structura activelor la BCR in 2009

In timp ce obligatiile bancii la 31 decembrie 2009 se prezenta astfel:

Fig. 2.3. Structura pasivelor la BCR in 2009

In ceea ce priveste profitul net inregistrat de banca la 31 decembrie 2009, acesta a inregistrat o diminuare cu 78,7 % fata de anul 2008.

In structura, venitul operational a evoluat astfel:

Fig.2..4 Venitul operational la BCR

Dupa cum se poate observa din diagrama de mai sus, se inregistreaza o crestere fata de anul anterior a venitului operational pe total si in structura, componentele principale evoluand astfel: venituri nete din dobanzi ( +25,3% ), profit din operatiuni financiare (+13,5%). Aceasta s-a datorat in special cresterii volumului de credite si a marjei de profit din sfera corporate.

Venitul din comisioane a scazut cu 22,6% fata de 2008 datorita tranzactiilor mai reduse ale clientilor, strategiei de preturi revizuite in sensul incurajarii tranzactiilor non-cash si imbunatatirii structurii conturilor de clienti.

Cheltuielile operationale s-au redus cu 2% de la 1743,4 mil. RON la 1.708,6 mil.RON, ca rezultat al imbunatatirii managementului costurilor concomitent cu concentrarea asupra 'costurilor bune' de genul investitiilor in dezvoltarea retelei de sucursale retail, a canalelor alternative, a activitatii de carduri si IT ( influentate puternic de deprecierea leului). Costuri aditionale au fost generate de investitia in banca BCR pentru Locuinte, subsidiara societate de economisire pentru constructii.

Profitul brut a scazut cu 43,7% la 1036,5 mil.RON in special datorita cresterii cheltuielii cu provizioanele si scaderii venitului din comisioane generata de reducerea tranzactiilor clientilor. Ca urmare, profitul net consolidat, dupa taxe si interesele minoritare s-a redus la 871,7 mil. RON, ceea ce reprezinta o scadere de cca 43% fata de rezultatul anului 2008 din activitatile continue.

In incheiere, prezint cativa indicatori relevanti pentru activitatea grupului BCR in 2009.

Atentia speciala acordata imbunatatirii eficientei si managementului riscurilor intr-un mediu economic extrem de provocator a determinat o imbunatatire semnificativa a raportului cost - venit, acesta ajungand la 34, 4 % de la 41,4% in anul financiar 2008. Rentabilitatea capitalului a scazut la 13,5% dupa cum era de asteptat in conditiile unui mediu economic dificil care a avut un efect puternic asupra clientilor BCR. Creditele neperformante au crescut pe parcursul anului 2009,in special pe segmentul creditelor retail, conform asteptarilor, dar se mentin la un nivel care poate fi gestionat adecvat datorita managementului imbunatatit al riscurilor in BCR, care a limitat atat pierderile, cat si impactul negativ asupra calitatii portofoliului de credite - astfel rata de acoperire a creditelor neperformante a fost mentinuta la un nivel confortabil de 122% (garantii si provizioane).

5. Riscul de creditare

BCR si-a ajustat corespunzator politica de provizionare pentru a reflecta conditiile de piata dificile care ii afecteaza clientela.

In 2009, BCR a luat o serie de masuri pentru a-si sprijini clientii, atat retail cat si corporate, sa faca fata conditiilor de piata dificile.

Pe de o parte, banca a implementat proactiv initiativa reorganizarii creditelor restante pentru a-si ajuta clientii sa depaseasca dificultatile temporare obiective cu plata imprumuturilor. In acelasi timp, BCR a creat produse speciale de imprumut ca de exemplu programul 'BCR Restart', pentru a veni in ajutorul IMM-urilor si microintreprinderilor.

De asemenea, banca dezvolta cu succes scheme financiare dedicate precum imprumutul ipotecar

'BCR Prima Casa', prin care 420 mil. Euro sunt disponibili persoanelor fizice, si 'Fermierul' - program guvernamental destinat finantarii cu cost redus a activitatilor agricole.

Indicatorii de solvabilitate se situeaza la un nivel rezonabil, indicatorul de solvabilitate global la finele lui 2009 fiind de cca 15,8%.

Dintre cele 29 de societati la capitalul carora BCR detine la data de 31.12.2009 cote de participatie, 13 au statut de subsidiare, adica societati asupra carora BCR are puterea de a guverna, direct sau indirect, politicile financiare si operationale pentru a obtine beneficii din activitatea acestora. Impreuna cu Bucharest Financial Plazza SRL, societate detinuta in totalitate de Financiara SA si BCR Management SRL, societate detinuta integral de BCR Leasing IFN SA, Grupul BCR cuprinde 15 subsidiare.

BCR Banca pentru Locuinte SA

BCR Banca pentru Locuinte SA, si-a inceput activitatea operationala in 02.02.2008, obiectul principal al activitatii fiind oferirea catre clienti - persoane fizice de produse economisire-creditare in domeniul locativ (tip Bauspar).

In cursul anului 2009, societatea a incheiat un numar de 86.878 contracte nete, in valoare totala de d2,6 mld. RON, conform estimarilor companiei acesta reprezentand cca 75% in total contracte incheiate pe piata de profil. De la constituire pana in prezent, BCR Banca pentru Locuinte SA a desfasurat numai activitate de economisire, estimandu-se demararea celei de creditare in 2010.

BCR Leasing IFN SA

In contextul unor conditii dificile pe piata romaneasca de leasing, pe fondul crizei economice globale, BCR Leasing IFN SA s-a mentinut in anul 2009 pe pozitia a doua in clasamentul companiilor de leasing din Romania, cu o cota estimata la circa 9,4%. Profitabilitatea companiei a fost insa afectata de cresterea semnificativa a costurilor de risc, astfel, anul 2009 este primul exercitiul financiar incheiat cu pierdere.

Compania a finantat in anul 2009 bunuri in valoare totala de 138 mil. EUR, in scadere cu 70% fata de anul 2008, in conditiile scaderii estimate a pietei de leasing din Romania cu 74%.

Pentru protejarea intereselor actionarilor, deponentilor si celorlalti clienti ai sai, Grupul BCR, are un profil mediu de expunere la risc , care este reflectat prin intreaga activitate desfasurata , si prin obiectivele, politicile si expunerile la risc semnificativ, inclusiv in ceea ce priveste activitatile externalizate.

a. Profilul de risc de credit al Grupului BCR este mediu, situatie reflectata de urmatoarele elemente:

- cresterea eficentei procesului de selectie a clientilor eligibili pentru contractarea de credite prin : imbunatatireaactualizarea, ratinguri si aplicatii de analiza financiara.

- mentinerea unor niveluri corespunzatoare ale colateralizarii expunerilor.

- majorarea creditelor neperformante datorita crizei financiare.

b. Profilul de risc de piata al Grupului BCR este mediu fiind bazat pe urmatoarele elemente:

- volatilitatea pietei in 2009.

- au fost stabilite limite de risc de piata.

c. Profilul de risc de lichiditate al Grupului BCR este mediu, datorita:

- bazei stabile de resurse atrase datorita retelei extinse de unitati bancare teritoriale.

- mentinerea unui portofoliu semnificativ de titluri de stat.

Gestiunea riscurilor bancare ar trebui sa fie una dintre componentele sistemului global de management bancar. Un bun manager in probleme de risc va observa si folosi felul in care gestiunea riscurilor bancare interactioneaza cu alte componente ale sistemului managementului bancar. Prin implementarea gestiunii riscurilor bancare ca o componenta vitala a sistemului global de management bancar, conducerea bancii poate comunica pietelor financiare eficacitatea sa in gestiunea bancii pentru a produce efecte de sinergie.

Concluzii si propuneri

In concluzie as putea spune ca pentru a iesi din criza financiara ar trebui inceput cu eliminarea risipei prin reducerea cheltuielilor bugetare administrative. Cei mai ieftini bani sunt cei pe care ii ai deja si pe care ii poti economisi. Din economiile astfel facute se poate gandi un plan de investitii in infrastructura, pentru ca acestea aduc locuri de munca si au un efect important de antrenare in economie. Insa investitiile in infrastructura trebuie realizate in cadrul unei programari bugetare multianuale, singura solutie de a reduce costurile suplimentare si de a elimina alocarea gresita a banului public. Ar trebui indreptate si greselile politicii fiscale - nu neaparat pentru a creste veniturile bugetare, ceea ce e greu in timp de criza, ci pentru a distribui mai echitabil povara fiscala si pentru a permite celor cu acces mai greu la creditare sa depaseasca cu bine perioada de criza.

Totodata, ar trebui asumat public un plan pentru adoptarea euro, cu o tinta precisa; un astfel de plan ne va creste credibilitatea pe plan extern (si implicit va scadea costul finantarii externe) si mai ales ne va obliga sa facem atat reformele fiscale si bugetare necesare, cat si reformele structurale pe care le tot amanam (referitoare la cresterea nivelului competitiei, flexibilizarea pietei muncii, modernizarea agriculturii, reducerea aparatului birocratic). Avem o criza de supraconsum. Din ea se iese prin eliminarea risipei, prin investitii in infrastructura pe baza programarii bugetare multianuale, prin reforma fiscala care sa nu fie neutra si prin implementarea reformelor structurale.

Analizand cauzele crizei din Romania, evidentiez: cresterea economica nesustenabila din cauza dezechilibrelor, efectele de transfer din strainatate, volatilitatea capitalului extern, accentuarea caracterului speculativ al pietei de capital (raportul inadecvat intre piata primara si piata secundara de capital), lipsa de sincronizare intre economia reala si economia nominala (nu exista corelatie intre profit, dobanda si crestere economica), deformari ale pietei muncii (emigrarea fortei de munca inalt calificate), expansiunea pietei imobiliare. Din randul efectelor si provocarilor crizei, enumerez: scaderea cererii, productiei si a bursei, subcapitalizarea bancilor, scaderea ocuparii fortei de munca si a salariilor, regresul exportului, cresterea costurilor creditarii, inflatia, cursul valutar nefavorabil, vulnerabilitatea sporita a somerilor si a celor cu venituri mici.

Ca solutie rapida, pe termen scurt, propun garantarea mult mai severa a pasivelor, separarea instrumentelor "toxice", recapitalizarea institutiilor implicate, masuri de contrabalansare a deteriorarii indexului saraciei (crearea de noi locuri de munca prin investire in infrastructura) si preluarea de catre stat a unor instrumente bancare. Drept solutii pe termen lung, propun urmatoarele: reforma controlului financiar european (European System of Financial Supervision: statut de functionare, competente, conducere, responsabilitati), reforma sistemelor de asigurare, reglementarea mai precisa a relatiilor financiare intre bancile-mama si subsidiarele acestora, reglementarea si controlul mai sever al creditarii, reformarea agentiilor de rating, elaborarea unor sisteme mai precise de salarizare si de evaluare a riscurilor in sistemul bancar, consolidarea eticii afacerilor.

In concluzie, de vreme ce este vorba despre criza unui sistem, trebuie sa contam pe efecte pe termen lung, trebuie sa regandim parteneriatul intre stat si sectorul privat, care reprezinta o forma a esecurilor pietei, trebuie introdusa o coordonare mai adecvata intre sectorul financiar-bancar si economia reala, iar investitiilor externe de capital si reprimarii caracterului speculativ al produselor derivate trebuie sa li se acorde o atentie sporita.

Eu consider ca principalele cauze ale crizei sunt : supraconsumul si suprainvestitia, in primul rand in cazul Statelor Unite ale Americii si al Angliei, finantate din rezervele Japoniei, Chinei, Rusiei si ale Golfului; deficitele gemene ridicate (ale contului curent si bugetului de stat), care, in Anglia si SUA, au condus la o indatorare nesustenabila in toate sectoarele. Bancile au acordat continuu imprumuturi unor clienti fara bonitate, cu dobanzi scazute, sustinute de o politica monetara imprudenta. La nasterea crizei au contribuit si lipsa reglementarii masurilor de precautie si a controlului, precum si deficitul de supraveghere nejustificat. Astfel, problema este daca criza reprezinta un esec al pietei sau al statului. Desi omisiunile ambilor au contribuit la ivirea acesteia, trebuie sa vorbim totusi in primul rand despre o neglijenta a statului, cauzata de politica monetara si fiscala iresponsabila: orientarea spre o crestere excesiva a neglijat inflatia preturilor la active; reducerile de impozit s-au permanentizat, in timp ce cheltuirea si deficitul au crescut la dimensiuni imense. Reglementarea si controlul au lipsit indeosebi acolo unde ar fi fost cel mai necesare: in cazul bancilor de investitii si al societatilor de asigurari. De asemenea, reglementarea creditarii de tip ipotecar a fost prea generala si superficiala.

In cea ce priveste medierea financiara, subliniez faptul ca cele trei pretentii esentiale fata de banci sunt: lichiditatea (capacitatea de a restitui banii altora), solventa (capital pozitiv , criteriul de adecvare a capitalului) si rentabilitatea (veniturile sa depaseasca cheltuielile). In cazul unui conflict intre acestea, trebuie incercata respectarea ordinii anterioare. Sustinerea oricareia in contul celorlalte doua nu este posibila decat pe termen scurt. Cea mai mare problema a creditorilor ipotecari a constat in insolventa. Anterior, acestia au creditat prea mult, in schimbul unor garantii, iar creditele dubioase s-au acumulat (non-performing loans) si, intr-un timp scurt, bancile internationale s-au contaminat prin valorificarea unor portofolii ipotecare derivate (collateralised debt obligations, CDOs), noile produse derivate s-au inmultit peste masura, provocand iluzia de hedge: contractele credit default swap (CDSs). Problema bancilor de investitii a fost lichiditatea. Acestea s-au imprumutat masiv de pe piata interbancara si a titlurilor de valoare. Creditele au fost facute in franci elvetieni si in yeni japonezi, iar cu ajutorul lor au fost cumparate instrumente cu debite crescute. In opinia mea, procesul de salvare si de ascensiune poate lua sase forme: infiintarea unor rezerve de lichiditate (in mare masura, sarcina bancilor centrale), achizitionarea instrumentelor nocive (bad assets) de catre autoritatile de impozitare (Troubled Assets Relief Program, TARP), recapitalizarea intreprinderilor financiare, etatizarea (completa sau partiala), stocarea garantiilor, falimentul si/sau lichidarea.

In concluzie, stabilizarea masei monetare este singurul rol acceptabil al politicii

monetare in conditii de criza, iar exercitarea acestuia nu trebuie sa presupuna rasplatirea

ineficientiei unei institutii financiare sau a alteia. O anumita banca poate intra in faliment, iar activele sale preluate in mod ordonat de alti actionari conform dreptului comercial, fara ca circulatia monetara sa sufere un soc. Stabilitatea sistemului monetar nu este, in ultima instanta dependenta, de soarta niciunei companii/banci private, nu conteaza cat de mare este aceasta, iar competivitatea unei institutii financiare nu trebuie sa depinda de exercitiul discretionar al politicii monetare. Aceasta trebuie sa constituie cadrul relativ neutru in care se desfasoara relatiile de productie si schimb din economia reala. Cea mai buna garantie pentru aceasta neutralitate este tocmai abolirea bancilor centrale, denationalizarea monedei si instaurarea unei competitii monetare intre emitenti privati de moneda.

In concluzie putem spune ca problemele de risc si incertitudine au existat intotdeauna pentru societatile comerciale, banci, institutii financiare, pentru persoane fizice sau alte persoane juridice.

Astfel, din cele mai vechi timpuri, problema riscurilor, a incertitudinii si asigurarii in fata riscului a preocupat lumea specialistilor din diverse domenii de activitate.

Notiunea de risc poate fi definita ca un angajament care poarta o incertitudine, datorita probabilitatii de castig sau pierdere.

Desfasurarea relatiilor dintre banci si clienti, persoane fizice si/sau juridice, in toate operatiunile pe care bancile le efectueaza si in serviciile pe care le presteaza sunt supuse unor reguli de comportament care releva obligatii de ambele parti.

Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al riscurilor, daca folosesc paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei.

In ceea ce priveste analiza sensibilitatii activelor si pasivelor la variatia ratei dobanzii (analiza GAP), alegerea intervalului de timp pentru care se masoara sensibilitatea activelor si pasivelor este foarte important. Efectul pe care il poate avea variatia ratelor dobanzii pe piata asupra marjei nete din dobanda si deci, implicit asupra profitabilitatii institutiei se cuantifica prin diferentele dintre activele sensibile si pasivele sensibile la dobanda (GAP).[1]

Aceasta diferenta poate fi exprimata in mai multe moduri:

In valoare absoluta

GAP = AS-PS

In valoare relativa (raportata la total active):

GAPrel = GAP/TOTAL ACTIVE

Indicatorul de sensibilitate la rata dobanzii:

ISD= AS/PS

Institutiile financiare care sunt sensibile la active vor inregistra o crestere a marjei nete de dobanda cand rata dobanzii pe piata creste si invers.

In oglinda, institutiile financiare care sunt sensibile la pasive vor inregistra o scadere a marjei nete de dobanda cand rata creste.

Managementul sensibilitatii activelor si pasivelor la rata dobanzii poate fi abordat in management ofensiv sau defensiv:

In cazul managementului ofensiv strategia include doua etape:

Ajustarea schimbarilor ratelor dobanzii pe piata;

Ajustarea portofoliului de active si pasive sensibile la dobanda, pentru a profita de schimbarile de rata a dobanzii pe piata ;

Astfel previzionarea unei cresteri a ratelor dobanzii pe piata, conduce la trecerea societatii bancare catre un GAP pozitiv (sensibilitate fata de active). Profitul va creste deoarece veniturile obtinute pe baza activelor la dobanda vor creste mai mult decat costurile de atragere a resurselor (pasive sensibile la dobanda).

Ar putea sa scurteze scadenta activelor sale prin vanzarea titlurilor de valoare pe termen lung folosind fondurile obtinute pentru a cumpara titluri de valoare pe termen scurt.

De asemenea poate creste nivelul creditelor acordate cu rate variabile ale dobanzii. Aceste ajustari de portofoliu vor creste volumul activelor sensibile la dobanda ceea ce se va reflecta in cresterea veniturilor prin aceste active.

Pentru marirea exigibilitatii surselor de finantare (pasive) propun o noua strategie prin vanzarea de certificate de depozit pe termen lung. Folosind o astfel de strategie, efectul de crestere a ratei dobanzii pe piata asupra costurilor de finantare va fi mai redus, contribuind la cresterea marjei nete. In cazul previziunilor de scadere a ratei dobanzii, ajustarile ce trebuiesc efectuate vor fi inverse in cazul managementului ofensiv. Ar trebui marita ponderea activelor cu rata fixa si redusa cea a activelor cu rata variabila.

In cazul unui management defensiv, nu se urmareste obtinerea unui profit din schimbarile de rata a dobanzii pe piata, ci prevenirea unor efecte negative asupra profitabilitatii existente.

Un management ofensiv urmareste o crestere a profitului, iar un management defensiv urmareste reducerea volatilitatii marjei nete de dobanda (gestionarea riscului de rata a dobanzii).

In managementul defensiv principalul obiectiv il reprezinta mentinerea unui echilibru intre activele si pasivele sensibile la dobanda.

In contextul activitatii financiar-bancare din tara noastra, in absenta unor instrumente financiare care sa permita adaptarea rapida a structurii activelor si pasivelor sensibile la dobanda, la variatiile de pe piata a ratei dobanzii, consider ca trebuie folosita de catre banci varianta managementului defensive (GAP= 0) pentru a evita riscuri suplimentare prin restructurarea portofoliului.

Prin planul global de stabilizare a sectorului financiar, in diversele sale variante nationale, comunitatea internationala a statelor a emis un semnal clar ca politica economica si-a asumat in mod clar responsabilitatea pentru stabilitatea economica globala. Prin planul european de redresare economica, Uniunea Europeana si-a exprimat si ea disponibilitatea de a reactiona la criza ferm si cu toate mijloacele existente.

Redresarea economiei reale poate fi obtinuta numai atunci cand este refacuta deplina capacitate de functionare a sectorului financiar, fiind necesara o noua ordine si o noua reglementare a pietelor financiare la toate nivelurile.

Parerea mea este ca politica economica europeana trebuie sa-si selecteze orientarea catre oferta:

- printr-o politica macroeconomica anti-ciclica activa;

- prin acordarea simultana de garantii de asigurare a unei mai bune protectii pentru categoriile defavorizate ale populatiei;

- printr-o coordonare mai eficienta a politicii economice.

Un pas important pentru a iesi din criza consta in consolidarea economiei reale. Ar trebui restabilita increderea consumatorilor si a investitorilor. In acest sens, sunt necesare masuri pentru relansarea cererii pe piata interna si stabilizarea pietelor fortei de munca, respectiv, stoparea cresterii numarului de persoane trimise in somaj. Trebuie in special sprijinite categoriile sociale cu venituri inferioare, deoarece acestea sunt afectate in mod special de efectele crizei, dar si pentru ca acestea au cel mai puternic impact asupra consumului intern.

In plus, ar trebui create conditii-cadru care sa atenueze efectele asupra sectorului antreprenorial. Ca producator, investitor, exportator si prin activitatile sale de cercetare-dezvoltare, acestui sector ii revine un rol-cheie in redresarea economiei, el contribuind decisiv si la crearea de locuri de munca si astfel la generarea de cerere pe piata interna.

Este necesar sa se intreprinda o restructurare a arhitecturii finantelor internationale si o reglementare mai eficienta a pietelor financiare. Trebuie modificate, de asemenea, reglementarile actuale proprii autoritatilor de control, agentiilor de rating, precum si a instructiunilor privind intocmirea bilanturilor si tinerea evidentei contabiie, intr-un mod care sa garanteze detectarea din timp a unor crize precum cea actuala.

Parerea mea este ca in Romania este necesar sa se ajunga la o economie sanatoasa, care ar trebui sa fie o economie in echilibru general stabil, adica o economie:

- cu o crestere economica continua si sanatoasa;

- cu un somaj limitat la cel natural;

- cu o inflatie in continua scadere;

- fara deficit bugetar;

- fara un deficit al balantei de plati externe;

- si cu echitate sociala.

Pentru a se putea realiza o asemenea economie, se impune o schimbare radicala a moravurilor clasei noastre politice, astfel ca aceasta sa nu mai fie preocupata exclusiv de imbogatirea proprie si a celor apropiati. Oameni de rand , sa fie in centrul atentiei lor. Este necesar ca guvernantii sa-si asume angajamente si raspunderi precise pe perioada cand conduc treburile tarii si in final sa raspunda contraventional sau chiar penal pentru realizarea lor. La schimbarea de regim, vechea guvernare va trebui sa intocmeasca un raport detaliat si concret asupra starii natiunii. Noua guvernare va prelua gestiunea tarii pe baza acestui raport si isi va elabora un nou raport cuprinzand concret obiectivele de progres economic si social pe care se angajeaza sa le realizeze pe perioada mandatului incredintat de popor. Pe baza acestui Program de guvernare se va da un raport asupra starii natiunii la sfarsitul mandatului electoral.

Bibliografie

1. Berea A. , Berea O.   - "Sistemul bancar romanesc si integrarea europeana",

Editura Expert, 2000;

2. Bran Paul   - "Relatii financiare si monetare internationale",

Editura Economica, Bucuresti, 2001;

3. Cerna Silviu - "Sistemul monetar si politica monetara", Editura

Enciclopedica, 1999;

4. Cerna Silviu    - "Unificarea monetara in Europa", Editura

Enciclopedica, 2008;

5. Cocris Vasile   - "Moneda si credit", Editura Ankarom, Iasi, 1997;

6. Danila Nicolae  - "Bipolarizarea monetara", Editura Economica, 1999;

7. Doltu Theodora   - "Abordari in economia riscului si incertitudini"

Editura Economica, Bucuresti, 2006

8. Dedu Vasile    - "Gestiune bancara" Bucuresti, EDP, 1999;

9. Dobrescu Emilian   - "Integrarea economica" Editura Academiei

Romane, 2009

10. Hempel George H., - "Bank financial management", 2002;

11. Ion Mihail - "Managementul Activelor si Pasivelor

Bancare" - Note de curs, Martie, 2005;

Ionescu L. -"Bancile si operatiunile bancare", Editura

Economica, 1996;

Isarescu M.  -"Despre reforma sistemului bancar si politica

BNR" economica, nr. 1/1994, Editura IRLI, Bucuresti;

14. Horobet Alexandra  -"Managementul riscului", Editura CH Beck, 2005

15. Radulescu Eugen - "Inflatia, marea provocare", Editura Enciclopedica,

16. Vacarel Iulian   - "Finante publice", Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 2006;

17. Vasile Radu   - "Moneda si politica fiscala", Editura Uranus, 2005

18. Vosganian V. - Reforma pietelor financiare din Romania",

Editura Polirom, 2006