Majoritatea oamenilor ar dori sa aiba succes in activitatile sale, dar nu stiu ce trebuie sa faca pentru aceasta si de aceea prefera sa nu faca nimic. Frica de a face greseli sau posibilitatea de a esua in ceea ce si-au propus sunt principalele motive prin care ei incearca sa justifice inactiunile sale. Anume aceste persoane si sufera esecuri chiar fara sa faca nimic, desi destinul le-ar fi dat mai multe posibilitati.
Succesul nu este un fenomen care vine pe neasteptate. Pentru a reusi trebuie sa muncim foarte mult si sa avem anumite calitati indispensabile reusitei ca fermitate, risc, bunavointa, incredere in propriile forte, finalitate si un pic de noroc.
Fiecare om poate avea succes si pentru a ajunge la el ar trebui sa nu ezite si sa astepte ani de-a randul cea mai favorabila oportunitate. El trebui sa actioneze cat mai curand incercand sa gaseasca calea cea mai potrivita cale pentru a ajunge la punctul final.
Nimeni nu poate sa prescrie ingredientele care ar duce spre reusita. Insa cert este ca fiecare om atribuie succesului un sens aparte, cel de care are nevoie el. Pentru unii principalul scop in viata este de a ajunge la punctul de varf al piramidei ierarhice la unitatea la care actioneaza, pentru altii - situatia ideala li se prezinta ca un trai fara griji si nelinisti. In mod corespunzator deducem ca, succesul depinde de dimensiunile intereselor si realizarea scopurilor propuse in viata. De aceea in continuare ne vom concentra asupra precizarii scopului pe care il urmarim. Scopul nostru este de a deveni niste conducatori de un nivel efectiv si de a reusi in arta conducerii. Pentru acesta ar trebui sa ne amintim din experienta noastra de cele mai placute momente ale vietii sau de momentele in care am primit cele mai mari satisfactii sufletesti. Vom descoperi cu stupoare ca am fost fericiti nu atunci cand ne relaxam, ci in momentele de maxima intensitate a fortelor noastre. Eram multumiti cand depuneam eforturi si primeam o nota mare la scoala sau cautam sa ne angajam la un lucru prestigios si reuseam.
Succesul este o actiune care la etapa finala presupune o rasplata. In exemplele noastre: o nota mare, un serviciu prestigios sau chiar admiratia celor din jur. Cand insa in urma eforturilor depuse nu suntem rasplatiti, atunci simtim o dezamagire adanca, care pentru unii oameni foarte emotivi se poate transforma in insucces.
Mintea omului este programata sa-si propuna niste scopuri si sa incerce sa le atinga. Mai mult ca atat omul, este adanc deceptionat atunci cand isi pierde scopul in viata. Anume aceasta trasatura a omului a fost denumita de I.P. Pavlov ca "Reflexul scopului". Reflexul scopului este instinctul care impinge orice vietate spre cautarea a ceva nou - informatie noua, cunostinte noi.
Dupa definitia lui Pavlov - reflexul scopului este forma de baza a energiei vitale din organismele noastre. Toata existenta noastra, toate imbunatatirile ei, toata cultura ei sunt aduse numai de oameni care tind spre atingerea telurilor puse de ei (constient sau inconstient) in viata.
Din aceasta cauza e foarte important de a ne lamuri, care sunt scopurile noastre pe termen scurt si lung. Desigur natura a inzestrat fiecare om cu diferite capacitati in diferita proportie, dar ea ne protejeaza in majoritatea cazurilor de punerea scopurilor nerealistice.
Revenind la manageri exista o tendinta a lor de a cadea intr-una din urmatoarele doua categorii: cei care definesc ce este de facut, fac si apoi pleaca acasa; cei care creaza in permanenta agitatie prin exteriorizare de activitati si care incearca sa-si justifice pozitia mai degraba prin efortul palpabil pe care il depun decat prin rezultatele la care ajung. Cei din ultima categorie sunt de asemenea reactivi in raspunsuri si nu inovativi. Aceasta abordare este intr-o masura mai mica sau mai mare prezenta la toti managerii. Totusi primejdia cea mai mare este ca daca un manager petrece prea mult timp autojustificandu-se s-ar putea sa nu mai reuseasca sa stabileasca ce are de facut si astfel nici sa nu mai faca ce are de facut. Pana la urma managerii sunt judecati mai degraba dupa rezultatele lor decat dupa orice altceva. Comportamentul centrat pe activitate este mai degraba asociat incompetentei sau nelinistii decat chiar comportamentul politic abil. Pe termen lung, acest tip de comportament agraveaza in realitate pozitia managerului in loc sa o amelioreze. De aceea pentru a nu ajunge in viitor la situatii de genul celor prezentate mai sus trebuie sa ne invatam sa ne stabilim corect scopurile si sa delimitam aria activitatii noastre.
Odata ce ne-am stabilit scopul principal, adica cel strategic, incepem sa impartim acel scop major in scopuri tactice mai marunte, le analizam si numai acum putem sa intocmim planul de actiune. Planul da activitate poate fi pe termen lung pentru scopurile mai dificil indeplinite. El include un lung sir de nivele, pe care v-a trebui sa le parcurgeti, inainte de a va apropia de scopul final. De obicei imprejurarile deseori fac ca planul pe termen lung sa se modifice sau chiar sa devieze de la tinta finala. Astfel e mai util sa ne pregatim planuri mai putin voluminoase pe termen scurt si mediu. Ele sunt indeplinite cu eforturi mai putine si fac parte din etapizarea planului global.
Planul curent (din fiecare zi) ar trebui neaparat sa includa activitatile ce nu pot fi amanate in ordinea importantei si urgentei. Planuirea are scopul de a face ca omul sa nu se impotmoleasca in detalii si sa faca diferenta intre ceea ce este important si neesential. Se recomanda urmatoarea clasificatie a activitatilor in ordinea indeplinirii lor:
. Activitati importante si urgente
. Activitati importante, dar nu urgente
. Activitati urgente, dar neimportante
. Activitati ce dau senzatia de ocupare
. Pierdere de timp
Prima categorie include activitatile ce trebuie efectuate neaparat, care in caz de ne indeplinire aduc neplaceri. A doua categorie e constituita din treburi ce sunt permanent amanate, dar care se refera la directiile de baza a punerii in practica a scopurilor noastre. La categoria de activitati urgente, dar neimportante se refera, de exemplu, obligatia de a merge la o intrunire neinteresanta. Activitatile ce ne rapesc vremea, dar nu se atribuie nici la cele importante si nici la cele urgente pot fi de genul celor de a aranja actele si hartiile de pe masa de lucru, clasificandu-le dupa anumite criterii. Ultimele doua grupe ne creeaza doar impresia de ocupare utila, insa practic nu ne aduc nici un folos semnificativ nici noua, nici persoanelor din anturaj. Planuirea trebuie orientata spre primele doua categorii.
