Revolutia franceza de la 1789 a propus un alt document important: Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului.
Insa cele mai importante documente au aparut in perioada post-belica, ca expresie a vointei nationale de aparare a drepturilor omului:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului (ONU - 10 dec. 1948) ·
Conventia privind prevenirea si pedepsirea genocidului (9 dec. 1948) ·
Conventia Europeana privind protectia drepturilor omului si apararea libertatilor fundamentale (4. nov. 1950) cu Protocolul aditional din 20 martie 1952. ·
Pactul international privind drepturile cetatenesti si politice (19. dec. 1966) ·
Documente finale ale Conferintei de la Helsinki (1. aug. 1975)
Una dintre cele mai importante realizari ale Consiliului Europei este Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Acest tratat international defineste drepturile si libertatile inalienabile ale fiecaruia dintre noi si obliga statele la garantatarea acestor drepturi pentru fiecare dintre cetatenii lor. Mai mult, el instituie un sistem international de protectie: statele si (in anumite conditii) persoanele particulare pot sesiza institutiile de la Strasbourg in cazul violarii Conventiei.
Trebuie sa amintim si de lupta de veacuri a femeilor pentru egalitate. Stiati ca de-abia in 1957 prin Tratatul de la Roma femeia a avut dreptul de a primi aceeasi suma de bani ca si barbatul? Dar si astazi putem observa cu usurinta emancipata si moderna femeie americana acceptata in toate domeniile de activitate, in timp ce umila femeie din China ramane in continuare o unealta in asprul sistem comunist chinez: ca mama, ea isi vede copilul omorat pentru ca a depasit planul familial sau este fortata sa avorteze conform politicii de control a nasterii adoptata de catre guvernul chinez.
De la stoicii greci incoace, omenirea n-a incetat sa trudeasca pentru a formula ceea ce azi numim drepturile individului. La inceput, stradaniile au fost mai curand filosofice. Mai tarziu, celebrele Habeas Corpus si Bill of Rights (1679, 1689 - in Marea Britanie), Declaratia de independenta a Statelor Unite (1776) si, mai ales, Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului (1789) au facut, cu adevarat, istorie. Istorie, insa, mai ales la scara nationala. Ororile savarsite in cel de-al doilea razboi mondial au convins totusi, omenirea, ca trebuie sa faca, impreuna, ceva. Dreptul unui stat (suveran) de a dispune cum pofteste de propriii cetateni a inceput sa fie pus sub semnul indoielii: regimurile care si-au tratat barbar "supusii " se dovedisera, prea adesea, periculoase pentru alte tari si pentru pacea mondiala. Astfel a fost conceputa, in 1948, Declaratia Universala ce formula drepturile universale si indivizibile ale persoanei umane, un ideal conceput pentru intreaga omenire drept baza si cadru pentru toate progresele planuite pentru mai tarziu. Declaratia (ce va fi reprodusa integral in ziarul nostru de sambata) este un cod complet al demnitatii umane: dreptul la viata, la libertate, la libertatea de constiinta si de exprimare, prezumtia de nevinovatie, interzicerea torturii, dreptul la libera circulatie, dar si dreptul la un trai decent, la munca, la educatie, la concedii platite si asistenta medicala etc., etc. Nici o tara membra a Natiunilor Unite nu a votat impotriva Declaratiei Universale. S-au abtinut "blocul sovietic " si Arabia Saudita. Faimosul Andrei Visinski a comentat sec, in chiar ziua adoptarii: "E o colectie de fraze pioase ".
Stia Visinski ce stia. Declaratia Universala si-a dovedit, decenii la rand, totala neputinta. Serialul ororilor a continuat cu inversunare. Nimic n-a putut sta in calea gulagului sovietic, a Canalului si a Pitestiului de la noi, a Revolutiei Culturale din China, a "campiilor mortii " din Cambodgia sau a "razboiului murdar " din Argentina. Iar in vreme ce mirosul de sange plutea, statut, deasupra Pamantului, drepturile omului erau tot mai mult invocate in retorica ipocrita a duelurilor caracteristice razboiului rece: America si URSS se acuzau copios una pe cealalta, sponsorizand, in acelasi timp, dictatori-clienti care mai de care mai neomenosi. Formula cinica lansata de Roosevelt facea scoala: "O fi un (dictator) ticalos, dar e ticalosul nostru ".
Impotenta pe "teren ", Declaratia Universala isi aducea, totusi, pe lume, cu forcepsul, pruncii: a durat doua decenii pentru formularea pacturilor privind drepturile politice, civile, economice, sociale si culturale si aproape 30 de ani pentru ratificarea lor.
