In practica, totusi, stiinta nu opereaza strict in conformitate cu metodologia stiintifica. Cele mai importante descoperiri ale lui Newton au fost probabil produsele intuitiei, pe care el le-a sustinut apoi cu ajutorul experimentelor, rationamentelor si matematicii.
Potrivit conceptiilor lui Newton, fiecare fenomen natural putea fi explicat in cele din urma prin legi matematice, modul acesta de abordare al problemelor stiintifice nefiind neaparat in contradictie cu religia. De fapt, atat Newton, cat si Leibniz erau profund credinciosi. De exemplu, Leibniz interpreta legile fizice ca o cale adoptata de natura pentru a dobindi maximum sau minimum din anumite calitati fizice. Existenta unei orientari in legile naturii implica, din punctul lui de vedere, prezenta unei "Fiinte Perfecte" care crease universul.
Totusi, in acea perioada a avut loc separarea fizicii de metafizica (sau filozofie).De exemplu, Newton a acceptat ideea ca gravitatia poate fi descrisa pe cale matematica, stiind perfect ca legile formulate de el in acest sens nu spuneau nimic despre natura sau cauza fenomenului. El a refuzat sa emita ipoteze neverificabile, spre deosebire de Rene Descartes care, pentru a explica prezenta fortelor gravitationale, a pornit de la supozitia existentei unor vartejuri de aer.
Treptat, observatia si experimentul au devenit stilpii activitatii stiintifice. Ideea ca intelepciunea si cunoasterea reala pot fi gasite numai in lucrarile anticilor a inceput sa piarda teren. Oamenii de stiinta au incetat sa se bazeze pe vechii dascali, cum ar fi Aristotel, si s-au apucat sa studieze rezultatele propriilor observatii si experimente, formuland teorii. Au inceput deci sa inregistreze fenomenele in termeni valorici, ca unitati de masa, volum, sau temperatura. Instrumentele necesare cercetarii s-au raspandit in toate marile orase.
Oamenii de stiinta, in lipsa conceptului actual de energie, au incercat sa priceapa proprietatiile de genul caldurii, electricitatii, magnetismului si energiei chimice, descriindu-le in termenii unor fluide materiale, dar fara greutate, capabile sa "curga" prin solide. Din multele experimente facute in acest domeniu au rezultat nenumarate observatii de fenomene care, pe atunci, nu erau intelese. Totusi, aceste observatii au alcatuit baza progreselor teoretice de la sfarsitul sec.XIX si inceputul sec.XX in domeniile fizicii si chimiei.
TEORIA GRAVITATIONALA A LUI NEWTON
Isaac Newton a fost primul care a demonstrat ca atat caderea obiectelor pe suprafata Pamantului , cat si miscarea de rotatatie a Lunii in jurul nostru, miscarea de rotatie a planetelor in jurul Soarelui sau traiectoriile ciudate ale cometelor sunt toate guvernate de una si aceeasi lege: a gravitatiei universale.
Totusi, ideea a fost formulata abia in jurul anilor 1680, iar spre sfarsitul vietii, Newton a spus ca incepuse sa se intrebe daca n-ar trebui luata in considerare posibilitatea prabusirii Lunii pe Pamant atunci cand observase caderea unui mar din pom.
In 1666, el a studiat miscarea circulara, sesizand ca forta care actioaneaza asupra unui corp ce se roteste este invers proportionala cu patratul distantei dintre acesta si punctul in jurul caruia se roteste.
Newton a incercat sa aplice principiu sistemului Pamant - Luna si celorlalte planete. A inteles astfel ca miscarea Lunii poate fi vazuta ca rezultatul a doua componente: tendinta de cadere pe Pamant si tendinta de a se deplasa in linie dreapta. Ambele miscari fiind simultane, rezultanta lor era traiectoria aproape circulara a Lunii. In absenta Pamantului, traiectoria acesteia ar fi fost rectilinie. Curbarea traiectoriei este consecinta atractiei gravitationale exercitate de Pamant.
