In decursul devenirii sale istorice omul si-a creat un mediu artificial pentru a se feri de o natura cand darnica, cand ostila-locuinta. Prin grupare ateritoriala a mai multor locuinte si realizarea unui mod de covietuire sociala specific au rezultat asezarile umane. Ele au cunoscut in evolutia lor perioade de declin si de inflorire, unele au disparut iar altele s-au pastrat pana in zilele noastre. Ele impodobesc astazi suprafata Terrei aidoma unei imense constelatii de pe bolta cereasca, unele avand o "stralucire" puternica, altele abia "licarind", minuscule intre cei doi poli ai planetei. Asezarile pot fi permanente si temporare, cu o larga arie de raspandire geografica.
Asezarile permanente sunt cuprinse intre 83o latitudine nordica (Siorapaluk - localitate din Groenlanda) si 55o latitudine sudica (Ushuaia in Chile). In ce priveste raspandirea pe verticala intalnim asezari amplasate sub nivelul marii (Ierihon - Iordania la 250 m sub 0) si pana peste 5000 m (Chupiquina in Chile - 5600 m, Arash in Tibet - 5320 m).
Asezarile umane se impart in doua mari categorii: sate si orase. Intre ele exista o serie de asemanari, dar mai cu seama deosebiri. Satul se deosebeste de oras in principal prin urmatoarele elemente:
- are in general o populatie mai putin numeroasa.
- gradul de dotare cu unitati edilitar- sociale, culturale si de invatamant a satului comparativ cu orasul este mai scazut.
- fizionomia specifica a satului data de o structura in general mai putin compacta a locuintelor in vatra, predominarea imobilelor cu un singur nivel si retea de drumuri de categorie slaba si mediocra. Populatia satului este ocupata preponderent in activitati primare, pe cand orasului ii sunt specifice activitatile secundare si cele tertiare.
Orasul este o forma de organizare, inzestrare si utilizare a unui teritoriu in scopul concentrarii, transformarii si redistribuirii produselor necesare intretinerii, recreerii si progresului unei populatii de pe teriorii diferite ca intindere (de la zona imediat inconjuratoare pana la intregul glob). El se inscrie in peisaj prin cladiri, retea de drumuri etc. si presupune o asociere teritoriala si corelatie functionala intre un nucleu central (aglomeratia) si un spatiu inconjurator de intindere variabila, de la caz la caz si de la epoca la epoca. Odata cu concentrarea mai accentuata de bunuri (materii prime, preoduse fabricate si semifabricate, forta de munca, mijloace de intretinere, bunuri spirituale etc.) incepe de obicei functia urbana. Trebuie subliniata pe aceasta cale importanta pozitiei geografice in alegerea locurilor de concentrare urbana. Componentele teritoriale ale orasului sunt: vatra - suprafata cuprinsa in linia de contur a zonei cladirilor de locuit; intravilanul - suprafata afectata constructiilor, ingloband toate zonele functionale ale orasului mai putin teritoriul agricol; extravilanul - restul suprafetelor din perimetrul administrativ al orasului.
Formele de concentrare urbana
Orasele in evolutia lor cunosc o permanenta extensiune teritoriala si remodelare intensa. Datorita acestor fenomene dinamice prin extensiune nu rezulta lipsa orasului, ci dimpotriva intalnim pe suprafata globului zone continuu urbanizate alaturi de aparitia insulara a orasului ori absenta lui. Formele de evolutie si concentrare urbana sunt diferite de la epoca la alta si de la o regiune la alta. Ele difera atat ca geneza cat si ca marime. In functie de aceste doua elemente deosebim urmatoarele forme de concentrare urbana: aglomeratiile, conurbatiile si megalopolisurile.
Aglomeratia. In cazul aglomeratiei realitatea urban-geografica se compune din orasul propriu-zis si un teritoriu care "suporta" influentele directe ale acestuia, constituind impreuna aglomeratia urbana. Ea este o intruchipare a difuziunii treptate a spatiului urbanizat care porneste de la un nucleu central, limitele sale modificandu-se mereu.
Universitatea Berkley a adoptat pentru definirea aglomeratiei unele criterii statistice. Astfel avem de a face cu o aglomeratie atunci cand exista o grupare de cel putin 100.000 de locuitori cuprinzand un oras de cel putin 50. 000 de locuitori, la care se adauga diviziunile
-2-
administrative alaturate prezentand caractere asemanatoare si, mai ales, in care peste 65% din populatie exercita activitati neagricole.In asemenea cazuri populatia aglomeratiei poate depasi de 8 sau chiar 20 de ori populatia orasului propriu-zis (Bruxelles si Charleroi in Belgia). Definirea depinde de relatiile cu nucleul central, distingandu-se astfel mai multe zone in cuprinsul aglomeratiei.
1. zona aglomerata propriu-zisa, care inglobeaza comunele limitrofe legate intre ele prin continuitatea zonei urbane (si pe care o consideram de obicei oras);
2. zona de intrepatrundere, careia fara a exista o continuitate a constructiilor, activitatile urbane ii dau un caracter comun.
3. zona marginala in care populatia, incea mai mare parte, are o activitate sau un mod de viata urban si trebuie sa se deplaseze pentru lucru, cumparaturi sau agrement in comunele vecine.
Incadrul aglomeratiei fiecare element are personalitatea sa, dar este indispensabil in intregirea si functionarea ansamblului (terenuri cladite, livezi, gradini de zarzavat, spatii verzi, locuri de recreere etc.).
Conurbatia reprezinta un ansamblu de orase care se dezvolta independent, sunt aproape intre ele si au de rezolvat probleme comune (alimentarea cu apa,cu energie, amenajarea si protectia mediului inconjurator). Pentru a exista o conurbatie trebuie indeplinite doua conditii:
- ca geneza ea rezulta prin juxtapunerea a doua sau mai multe orase care pana la un moment dat s-au dezvoltat independent ele ramanand distincte chiar daca sunt inglobate intr-un ansamblu.
- trebuie sa existe o anumita densitate a oraselor si a populatiei precum si un numar mare de locuitori. Orasele mici chiar daca sunt vecine nu pot constitui o conurbatie deoarece ele nu au de rezolvat probleme comune. Conurbatiile apar si se dezvolta de obicei in legatura cu prezenta unor importante zacaminte ale subsolului (Ruhr, Donbas). Cele maides citate sunt conurbatiile formate din orasele dublete (St. Paul - Mineapolis in S.U.A. de o parte si de alta a fluviului Mississippi, Reggio - Messina in Italia de sud).
Orasele Ludwigshafen si Mannheim situate de o parte si de alta a Rinului formeaza o conurbatie. Acum un secol Mannheimul avea 22.000 de locuitori iar Ludwigshafen 2.000 de locuitori. Acesta din urma nu s-a dezvoltat sub influenta Mannheimului ci ca urmare a amplasarii aici a vestitei uzine de produse chimice: Badische Anilin und Soda Fabrik (B.A.S.F.).
Megalopolisul constituie stadiul de gigantism al conurbatiilor, teritoriul organizat intr-o imensa conurbatie policentrica. Denumirea de megalopolis a fost data de geograful Jean Gottman in 1961 pentru a defini concentrarea urbana de pe coasta nord-estica a S.U.A. Aici pe o lungime de aproximativ 400 de km, de la Boston la Philadelphia se concentreaza mai multe orase milionare intre care sunt intercalate orase mai mici. Aceasta conurbatie a beneficiat in dezvoltarea ei de conditii exceptionale: prezenta in apropiere a Apallachilor cu resurse minerale si energetice, legaturi lesnicioase pe calea apei cu "lumea veche" si nu numai cu aceasta, conditii foarte prielnicepentru amenajari portuare, substrat litologic foarte rezistent etc. Aici s-au stabilit primele grupuri de colonisti europeni si de aici s-a pornit expansiunea spre vest. Populatia acestui megalopolis numara peste 40 de milioane de locuitori, iar stilul arhitectural imbraca forme specifice, iesind in evidenta padurea de zgarie-nori din beton, fier, sticla si aluminiu a Manhatanului. Pe glob se contureaza si alte megalopolisuri cum ar fi Rhur, Rio de Janeiro - Sao Paulo, Shanhai, Kobe - Osaka, Manchester - Birmingham - Leeds.
Caracteristica actuala a urbanizarii o constituie fenomenul de concentrare a populatiei in orase mari si foarte mari. Astazi peste 40% din populatia urbana a globului traieste in orase milionare, numarul lor ridicandu-se la 155. Dintre cele mai importante amintesc: New York (16.678.818 locuitori - cu suburbiile), Tokyo (11.695.150, cu suburbiile), Shanhai(10.820.000).
