In aceste discutii s-a tinut seama de o lucrare veche a unui oarecare James Churchward, ce nu prea a fost luata in seama la vremea ei, desi necesitase trei decenii de studiu (1870-1900), lucrare care avansa ideea ca acesti locuitori nu venisera de nicaieri ci erau urmasii adevaratilor bastinasi care se aflau aici, acum 50 000 de ani pe un intins continent numit MU, continent care a fost inghitit de apele oceanului in urma unui cataclism de proportii. Marele continent avea o viata fericita, locuitorii sai, in numar de milioane (64 000 000-spune cercetatorul), formau triburi sau popoare, aflate sub aceeasi conducere. Conducatorul se numea Ra Mu iar Imperiul se chema Imperiul Soarelui. Locuitorii erau marinari priceputi si navigatori indrazneti, cutrierau marile si oceanele de la est la vest si de la nord la sud, orasele (7 principale) erau civilizate, foarte dezvoltate, cu constructii megalitice. Negotul, comertul infloreau.
Pornind de la lucrarile si descrierile lui J. Churchward ( curatate de lirismul si fantezia proprii scriitorului), se pune intrebarea daca aceasta poate fi un punct de plecare demn de luat in seama pentru cercetarea existentei continentului scufundat, careia cercetatori i-au dat numele de Pacifida.
J. Churchward a calatorit mult pentru a aduna dovezi in sprijinul teoriilor sale: Insulele Caroline, Tibet, regiuni din Asia Centrala, Egypt, Siberia, Noua Zeenlanda, Samoa,Tahiti, Yucatan, Birmania, Polinezia, Miconezia, etc. au fost strabatue. Peste tot a studiat scrierile vechi dscoperite in acele locuri, civilizatia bastinasa si traditiile ei, monumentele arhitectonice vechi si tot ce tinea de trecutul indepartat.
In favoarea existentei cataclismului care a dus la pieirea continentului Pacifida (tara Mu - denumirea lui Churchward) sunt cataclismele reale, petrecute in vremurile istorice, dar niciodata de asa mare amploare si nu in bzainul rasaritean al Pacificului ci in cel vestic, zona bogata in activittae vulcanica si miscari tectonice. De exemplu uriasa eruptie a vulcanului Rakata de pe insula Krakatoa, in 1883, care a facut peste 40 000 de victime(nu se cunoaste exact) iar unda de soc a facut ocolul Pamantului, fiind resimtita in toata lumea (viteza ei fiind de 328metri/secunda); sau cataclismul care in 1923 a facut 143 000 victime la Tokio si Yokohama, sau tsunami (val seismic) care in 1775 a facut 60 000 de victime la Lisabona.
In argumentatia existentei Pacifidei datele furnizate de geologie ocupa un loc important. Studiile geologice-geografice nu au infirmat dar nici nu au dovedit existenta acestui continent. Dar in zona din aproierea Insulei Pastelui (insula ce a starnit cel mai mere interes oamenilor de ttiinta din toate puncetele de vedere) o expeditie oceanografica sovietica a constat ca pe o raza de 6000m adancimea medie a apelor nu depaseste 150 de metri si chiar ca ea constituie partea cea mai inalta a unui lant muntos de origine vulcanica. Multi specialisti sustin ca au exiat doua sau mai multe uriase intinderi continentale ramasite ale unui continent mai vechi care se intindea din largul coatelor Asiei pana in Insula Pastelui. Altii ca ar fi vorba de trei continente: Hawiada, Pacifida de Est si Pacifida de Vest. Cercetarile efectuate de geologi intreprinse cu mijloacele moderne ale stiintei deschid inca multe fronturi de investigatie, in domeniul fenomenelor tectonice, vulcanice, etc, toate legate intr-un fel sau altul de aspectul geologic-geografic al problemei Pacifidei. Nici aspectul istorico-etnografic legat de existenta oamenilor pe continentul sau continentele pacifide, eventualele urme materile lasate de aceasta in procesul complex al dezvoltarii nu a fost ignorat. Studiul arheologic si etnografic al unor arhipelaguri din Polinezia, Maleezia, Oceania, in deosbi a Insulei Pastelui a dus la o seama de concluzii interesante dar niciuna nu a dus la certitudini ci mai degraba au deschis noi piste de cercetare. Tainele Insulei Pastelui (printre care tablitele cu scrierea rongo-rongo nedescifrata, mormintele acoperite cu platforme (numite Ahu), inauntru carora au fost gasite schelete cu aspect nemaintanit astazi pe insula, statuile gigantice) ramase inca in studiu ca si studierea altei ipoteze privind migratia populatiei catre Oceania si anume a pupulatiilor de pe coastele Americii de Sud (eventual Peru) sunt inca probleme ce preocupa specialisti din toate domeniile: oceanografi, istorici, lingvisti, antropologi, etnografi, arheologi, etc.
Poate nu este departe vremea cand toate aceste probleme se vor lamuri si misterele Insulei celor 1000 de enigme (Insula Pastelui) si a celorlate insule ale Pacificului vor fi dezlegate.
Daca studierea Pacificului si cautarea dovezilor existentei Pacifidei a entuziasmat si a canalizat atata energie a specialistilor de tot felul acelasi lucru se poate spune si despre cercetarile facute pentru a dovedi existenta unui continent scufundat sub apele Oceanului Atlantic ba chiar si mai mult decat atat.
S-a scris atat de mult si de variat despre Atlantida incat insasi preocuparea despre existenta ei ocupa un loc in istoria universala a culturii. In ciuda esecurilor la care au dus cercetarile referitoare la dovezile materiale ale acestui continent curiozitatea generala asupra acestei probleme se mentine cu tenacitate. Lumea doreste sa cunoasca datele problemei, iscusinta incercarilor de a o rezolva, chiar daca solutia definitiva nu-i va putea fi oferita prea curand sau poate niciodata.
Pentru prima oara s-a relatat despre existenta continentul disparut in apele Atlanticului, in doua din Dialogurile lui Platon -Timeu (Timaios) si Critias. De atunci pana astazi au aparut zeci de mii de lucrari stiintifice si beletristice, articole mai ample sau simple eseuri, dintre care cateva mii sunt studii consacrate in intregime acestei probleme.
Filozoful grec Platon a consemnat in operele sale o stranie legenda despre un continent cu numele Atlantida, disparut in vremuri stravechi, sub apele Atlanticului. In dialogul Timaois, dilog imaginat intre patru personaje : Socrate, maestrul autorului, Timaios din Locri, filozof pitagoreic, Hermocrates strateg siracuzan exilat si Critias cel Tanar, poet si istoric atenian, Platon il pune pe acesta din urma sa intervina cu povestea Atlantidei pe care Critias ar fi auzit-o de la bunicul sau, Critias cel Batran, care la randul sau o detinea de la un strabunic, Dropides care si acesta o stia de la ruda sa inteleptul legiuitor Solon, caruia in sfarsit i-o spusese un venerabil preot egiptean din Sais, pe temeiul unor stravechi marturii hieroglifice; anume: cu 9000 de ani in urma, stramosii atenienilor ar fi dus un razboi glorios pentru apararea lumii din jurul Mediteranei, amenintata de invazia locuitorilor Atlantidei, o insula de la apus de Coloanele lui Hercules ( stramtoarea Gibraltar) care era "mai mare decat Libia (Africa) si Asia (Asia Mica) la un loc".
