In anii 1960 a aparut un nou tip de calculatoare: minicalculatoarele. Aceste masini erau mai ieftine, mai mici, nu avea nevoie de aer conditionat si erau mult mai usor de folosit (cel putin dupa standardele acelor timpuri) fata de mainframe-uri. In fata ereziei, preotii mainframe-urilor s-au infiorat. Detinerea unui mainframe era problema corporatiei, datorita cheltuielilor necesare, dar un departament putea avea propriul minicalculator, pentru ca acesta nu necesita spatii speciale sau specialisti necesari unui mainframe. Pe scurt, minicalculatoarele erau ieftine.
Aceasta dezvoltare a dus la aparitia unui nou personaj pe scena calculatoarelor. Minicalculatoarele au adus la inlocuirea programatorilor de mainframe, curati si bine imbracati, cu o noua specie de programatori. Minicalculatoarele au inceput sa fie introduse in universitati si alte institutii de invatamant, pentru ca erau ieftine. Ele erau accesibile si proiectate pentru a putea suporta modificari ulterioare, ceea ce a atras un grup de entuziasti cunoscuti sub numele de hackeri. Acesti hackers nu sunt identici cu cei din zilele noastre. Acei hacker-i erau plini de entuziasm fata de calculatoare, oameni care voiau sa faca programe mai bune, mai rapide si mai "elegante".
Din randurile lor s-au ridicat o parte din oameni care au facut revolutia calculatoarelor personale. Piata minicalculatoarelor a crescut repede. Imediat ce departamentele puteau justifica nevoia minicalculatorului, acesta era instalat. Acesta a fost momentul cand DEC (Digital Equipment Corporation ) a devenit a doua mare companie producatoare de calculatoare din lume.
In privinta imbunatatirilor aduse programelor, gama functiilor care pot fi realizate a crescut. Un minicalculator poate fi folosit simultan de mai multi utilizatori, cu ajutorul unui procedeu de impartire a timpului de folosire a procesului numit time-sharing. Astfel, fiecare utilizator poate sa prelucreze date, sa creeze programe sau sa utilizeze, ca si cand ar fi singurul utilizator. Acest sistem a fost introdus si in tehnologia de realizare a mainframe-urilor. Sisteme sofisticate de time-sharing, cu componente disc mai puternice si programe mai sofisticate, au fost dezvoltate in acelasi timp pentru mainframe-uri.
Aceasta era piata calculatoarelor in anii ´70: mainframe-uri si minicalculatoare erau prezente in toate companiile si principalele departamente. Pentru sacinile pe care le puteau rezolva in moduri in care le rezolvau, erau bune. Au adus metode noi si eficiente in birouri si au facut afacirele mai eficiente. Totusi, au esuat in marirea productivitatii personale (in cresterea eficientei personalului, nu a corporatiilor).
Aparitia calculatoarelor personale
La mijlocul anilor ´70 a aparut o noua tehnologie: miniprocesorul. Acesta folosea multe tranzistoare conectate pe o pastila de siliciu pentru a realiza un dispozitiv de calcul.
Primele microprocesoare au fost, dupa standardele actuale, destul de simple. Primul microprocesor, devine cunoscut ca 4004, a fost proiectat pe patru biti de catre inginerul Marcian E. "Ted" Hoff de la Intel, in anul 1969. Clientul care i-a comandat lui Intel microprocesorul a fost o firma japoneza, care a dat faliment in 1970; dupa aceasta Intel nu se putea hotari daca sa lanseze sau nu circuitul pe piata. L-au lansat, si in 1974 existau mai mult de 19 tipuri de microprocesoare pe piata, inclusiv Intel 8088, cel care va deveni trambulina actualelor calculatoare personale.
Microprocesoarele au fost initial folosite drept controler - dispozitive de control - pentru masini de spalat vesela si frigidere. Producatorii si proiectantii de calculatoare nu au pierdut ocazia data de potential acestor dispozitive de a fi folosite drept calculatoare.
8080, Z80, CP/M
Primele succese ale pietei au fost microprocesorul Intel 8080 si noul sistem de operare numit CP/M-80 scris pentru acest cercuit. CP/M-80 a fost creat in 1975 de Gary Kildall, fondatorul si presedintele companiei Digital Research - primul producator al unui sistem de operare pentru microcalculatoare. Astazi, compania este o divizie a lui Novell Inc. - cea mai mare companie in domeniul sistemelor de operare in retea.
CP/M este prescurtat de la Controlul Programului/Microcalculatorului - cel mai sugestiv nume de produs, daca mai existase unul, de pana atunci. Acest sistem de operare a fost, la acea data, extraordinar. Daca aveai un sistem 8080 sau Z80, cu sistem de operare CP/M, cu 64 kilobiti de RAM si o pereche de unitati de disc flexsibil de 8 ", aveai "ultimul strigat" al modei calculatoarelor si il faceai verde de invidie pe orice pasionat. Un singur lucru le putea depasi invidia si cistiga ura: sa ai un disc si o imprimata; ambele necesitau o cheltuiala exorbitanta.
Discurile acelor timpuri merita putina atentie. Primul tip larg raspandit impreuna cu microcalculatoarele aveau discuri de 14 " (comparati-le cu cele de 3,5 " disponibile astazi) si un timp de acces suficient pentru o pauza de cafea.
Biti Apple
Apple Computer, binecunoscuta ca avandu-si inceputurile intr-un garaj, a aparut in 1976. Apple a fost fondata de legendarii Steve Jobs si Steve Wozniack, si este recunoscut drept compania care a pus bazele industriei calculatoarelor personale. Desi povestea lui Visilac si a calculatorului Apple II este bine cunoscuta, merita sa o spunem inca o data, pentru ca arata motivele care au generat revolutia calculatoarelor personale.
La mijlocul anilor `70, daca doreai sa faci incercari de genul "si daca" calculand pe mainframe, trebuia sa scrii un program, sa-l depanezi, sa incerci un set de date, sa verifici rezultatele, sa incerci un set de date mai complex s.a.m.d. Era un procedeu cel putin laborios si nu foarte practic, cu exceptia cazului in care priviziunele aveau importanta pentru corporatie si aveai suficient timp la dispozitie. Aceasta situatie a motivat doi studenti de la Harvard Business School sa faca primul program de calcul tabelar: Visicalc.
Apple II avea la baza un procesor Motorola 6502 (proiectat pe 8 biti), pana la 128 kilobiti de RAM si utiliza un casetofon pentru a stoca date si programe. Apple a incheiat o intelegere cu realizatorii lui Visicalc pentru a obtine exclusivitatea programului pe Apple II. Acestui program i se acorda meritul de a fi catapultat Apple de la un venit de 800.000 de dolari in 1977 la putin sub 48 de milioane in 1979.
Utilizatorii cumparau Apple II doar pentru a rula Visicalc, si o data cu el un raft intreg de aplicatii, care ofereau utilizatorilor, pentru prima data la un pret rezonabil, putere de calcul accesibila si dedicata.
