In acest mod erau alesi cei de la conducere, favoritatiile fiind mai presus de toate.
Unui parlament atat de constient de datoriile si de forta saa, Iacob I voia in mod naiv sa-I impuna ideile sale cu privire la dreptul divin si ereditar al regilor. Teorie noua in Anglia, in care ori de cate ori o cerea salvarea partiei, alegerea de catre Consiliu, apoi de catre parlament trecea peste principiul ereditatii. Iacob I, spirit logic, vroia sa faca din monarhie un sistem coerent; in aceasta binecuvantata tara a incoerentei, era un mijloc sigur de a face monarhia impopulara. Daca I s-ar da crezare regelui teolog, nu numai ca un rege, uns si incoronat, devenea un personaj sacru, dar, toti viitori regi fiind alesi dinaintesi consacrati de Dumnezeu, parlamentul nu mai avea altceva de facut decat sa inregistreze hotararile divine. Regele era raspunzator fata de Dumnezeu, dar nu fata
de supusii sai. El nu era supus legii, pentru ca legea era el. "Rex est Lex". Aceasta doctrina, pe care Iacob I o opusese odinioara cu succes pretentiilor bisericii scotiene, jigni Camera Comunelor.
Camera Comunelor opuse sistemului abstract al regelui traditia engleza. Ea nu pretindea inca sa exercite controlul asupra actelor puterii executive. In afara de cazurile de tradare ministrii nu fusesera niciodata raspunzatori in fata parlamentului; actele lor de administratie nu depindeau de parlament. Dar principiile generale dupa care va fi guvernata natiunea (adica legile) nu trebuiau sa fie enuntate decat "de Coroana in Parlamentul sau", aceste legi fiind obligatorii pentru regele insusi, pentru ministrii sai si pentru Consiliul sau.
Intre un Parlament, care stia ca-I covocat cu parere de rau, si un rege care nu credea in drepturile parlamentului, conflictele erau inevitabile. Parlamentul subordona votarea subsidiilor repararii prejudiciilor. Se comisesera nenumarate abuzuri: vanzari de monopoluri comerciale, de functii publice, mituirea judecatorilor. Cancelarul Bacon, un barbat extrem de capabil , dar fire slaba , facut tap ispasitor , se recunoscu vinovat de coruptie, fu condamnat la sechestrerea tuturor bunurilor sale si dizgratiat. Era primul impeachement al unui mare om de stat de la 1459 pana atunci si o dovada clara a independentei Camarei Comunelor. Ea voia sa intervina si in afacerile externe. Foarte protestanta , Camera dorea, din pasiune religioasa, razboi cu Spania si o campanie in Palatinat. In acest timp Carol spera ca printr-o casatorie cu o regina a Spaniei sa aplaneze acest conflict, insa parlamentul refuza cu hotarare aceasta solutie. Toate aceste diferite moduri de a privi o situatie nu a dus decat la agravarea problemelor dintre parlament si rege.
IACOB AL II-LEA SI REVOLUTIA DIN 1688
Carol al II-lea ii lasa mostenire fratelui sau o putere despotica si aproape necontestata. Biserica statornicita propovaduia dreptul divin si non-rezistenta fata de tiran. Un parlament troy era dispus sa-I acorde regelui impozite pe viata. Carol incepuse sa recruteze pe tacute o armata permanenta de zece mii de oameni, efectiv pe care Iacob avea sa-l dubleze, lucru cu totul neobisnuit pentru un suveran englez. Tara il lasa sa faca ce voia si, dupa cat se parea, ea nu mai dorea altceva decat linniste. Chiar si catolicismul noului rege nu ridica vreo opozitie violenta. Anglicanii si disidentii erau deacord ca el sa-si practice religia, numai sa nu incerce convertirea natiunii. Daca ar fi fost un om al compromisurilor, ca fratele sau, ar fi putut domni in pace. Dar Iacob al II-lea era un om incapatanat, energic, loial si nu prea inteligent.
Pentru a guverna era nevoie de sprijinul claselor mijlocii. Ele nu ami numarau in randurile lor catolici. Iacob crezu ca-I va raila printr-o declaratie de Indulgenta extinsa asupra disidentilor. Era veche, neclintita iluzie ca s-ar putea obtine triumful catolicismului, profitand de confilcatele dintre protestanti. Porunci clerului anglican sa citeasca la amvon din aceasta declaratie.
