Limitata initial la cadrul restrans al Marii Egee , arta greaca se impune treptat, datorita actiunilor de colonizare din secolele VIII si VII ,in toata regiunea din jurul Marii Mediteraneene. Cuceririle lui Alexandru cel Mare fac ca la sfarsitul secolului al IV lumea greaca sa se intinda la est pana la granitele cu India ,la sud sa inglobeze tot Egiptul si , mai ales, Imperiul persan. Totusi exista o profunda diviziune politica, datorata prezentei foarte multor etnii. Dar, in aceasta diversitate rezida o identitate culturala comuna, care face sa se poata vorbi de o arta greaca.
Pana in secolul XX originile artei grecesti au fost invaluite in mister, pentru ca in Grecia nu se gasisera urme din epoca pietrei. Acum se stie ca nasterea artei grecesti isi are originea in confruntarea mai multor civilizatii care ocupau bazinul oriental al Mediteranei.
Arta cicladica
Cea mai veche marturie artistica a lumii grecesti este arta cicladica. In epoca bronzului vechi, Cicladele produc numeroase obiecte, in argila arsa sau bronz ,dar cele mai frumoase manifestari artistice constau in producerea de idoli cicladici. Aceste statuete din marmura reprezinta personaje puternic stilizate .Aparent simple, realizarea lor tine seama de pastrarea riguroasa a proportiilor, care le confera acest superb echilibru. In ciuda numeroaselor ipoteze ale istoricilor, semnificatia lor ramane inca necunoscuta. Catre sfarsitul mileniului II producerea lor scade.
Arta minoica
Perioadei de dominatie cretana, in jurul anului 1800 i.C., ii corespunde construirea primei generatii de palate, intre care cel din Cnossos si Malia. Aceste edificii sunt alcatuite dintr-o curte rectangulara, in jurul careia se afla o serie de incaperi, de culoare pentru procesiuni, si de sali de ceremonii. Palatele sunt puternic inspirate de modele orientale. Dupa distrugerea lor brutala, pe aceleasi situri, in secolul VI i. C. va fi reconstruita a doua serie de palate cretane. Ele reprezinta un plan similar, peretii lor fiind acoperiti cu fresce magnifice, in culori stralucitoare. Prin intermediul subiectelor religioase sau a motivelor florale se exprima bucuria de a trai si spontaneitatea.
Ceramica pictata reia acelasi stil naturalist si vesel, delectand prin reprezentari ale elementelor marine. Producerea micilor obiecte de lemn ,metal sau fildes se facea la scara larga. Cretanii creeaza, de asemenea, minunate piese de orfevrarie.
Arta miceniana
Atunci cand civilizatia minoica mai straluceste inca, sunt realizate la Micene, in secolul XVI i. C. , doua mari morminte probabil princiare. Intr-un mediu relativ sarac, opulenta lor uimeste. Aceste morminte contin obiecte din metal pretios, dintre care multe provin din intreaga Europa ; creatiile autohtone sunt decorate cu scene voit violente, intr-un stil aproape brutal. Incepand din 1400 i. C. , dupa nimicirea Cretei
micenienii construiesc puternice citadele fortificate, al caror aspect contrasteaza cu deschiderea ampla, spre natura a palatului cretan. Peretii sunt formati din blocuri imense de piatra, atat de mari incat, dupa cum spune legenda doar ciclopii ar fi putut sa le transporte. In interiorul citadelelor, palatele au dimensiuni reduse. Incaperea lor principala este construita dupa principiul megaronului, aflat la baza viitoarei arhitecturi grecesti.
Au fost gasite cladiri funerare in forma "capatanei de zahar" , rodul unei maiestrii deosebite, care impun prin amploarea lor.
Aparitia marii statuare si a arhitecturii in piatra
Sculptura se concentreaza pe doua tipuri precise : reprezentarea unui tanar gol (kuros ) si a unei fete imbracate ( kore ) care constituiau punctul de plecare al intregii statuare grecesti.
Aceste statui precum si acelea a perioadelor care urmeaza, erau pictate in intregime. Sculpturile arhaice si-au gasit modele din statuara egipteana. La inceput statuile nu sunt foarte exacte, lipsa detaliilor diminuandu-le expresivitatea. Dar cu timpul figurile se anima, modelul devine mai realist.
Templele, edificii carora li se acorda toata atentia, incep sa fie construite din piatra ; inca nu se foloseste mortarul, elementele componente fiind fixate deseori prin suprapunere. Templul, initial format dintr-un megaron, precedat de un pridvor, evolueaza ulterior pentru a se ajunge, in secolul VI la un plan din trei parti. Acum templul prezinta un sanctuar format din trei nave si destinat adapostirii statuii de cult. Cand este inconjurat de un sir de coloane, pe cele patru laturi, se numeste peripter, iar atunci cand coloanele se aliniaza pe doua randuri se numeste dipter.
Mai mult, in secolul VI sunt prezente cele doua mari ordine arhitecturale: ordinul doric, care se raspandeste pe Grecia continentala (invadata de dorieni in secolul IX ), si ordinul ionic, care se dezvolta pe insule si pe tarmurile Asiei Mici ( in Ionia).
Templele dorice sunt masive. Constructia lor se bazeaza pe o rigoare arhitecturala care acorda o importanta deosebita structurii in dauna decorului. Decorarea lor exterioara inseamna transpunerea in piatra a unor elemente functionale din lemn.
Ordinul ionic ofera un aspect mai suplu, punand accent, in mod intentionat, asupra elementelor decorative. In Asia Mica, sub influenta Orientului, se construiesc temple colosale, a caror reputatie este mare. Templele de pe insule au dimensiuni mult mai mici.
Prima perioada a artei clasice
Ordinul doric domina creatia arhitecturala. Arhitectii se preocupa de problemele arhitecturale ale constructiei pentru a-i da o expresie perfecta. Ei realizeaza corectii care permit atenuare deformarilor datorate efectelor optice.
Incepand din anul 447 i. C. , constructia Partenonului marcheaza apogeul acestei arhitecturi clasice. Datorita unei solutii ingenioase, Partenonul devine modelul intregii creatii arhitecturale a celei de-a doua jumatate a secolului.
Pe de alta parte, sculptorii renunta la conventiile arhaice, pentru a da statuarei un ultim suflu vital care-i lipsea: miscarea. Prelucrarea bronzului se generalizeaza si stapanirea tehnicii turnarii in ceara pierduta ii da mai multa suplete.
La inceputul secolului V stilul sever isi pune amprenta austera pe chipul acestor sculpturi.
La mijlocul secolului, acest stil evolueaza imperceptibil, spre primul clasicism, reprezentat de cei trei mari sculptori ai secolului : Miron( Dicobolul ), Policlet ( Doriforul si Diadumenos ) si Fidas (friza Partenonului). Clasicismul incearca sa creeze o impresie de perfect realism, construind un om ideal, care exprima masura si armonie .
A doua perioada a artei clasice
Secolul IV i. C. este o perioada de tranzitie la arta elenistica. Arhitectura dezvolta gustul pentru decor, mentinandu-si preocuparea pentru respectarea proportiilor. Un al treilea ordin, cel corintic, apare in interiorul edificiilor si amestecul stilurilor este tot mai frecvent . Arhitectura religioasa creeaza un tip nou de mic edificiu circular a carui functie exacta nu se stie . In acelasi timp arhitectura funerara renaste.
Sculptura abandoneaza severitatea rece de pana acum, abordand un stil mai afectiv . Se dezvolta astfel un curent senzual care acorda o mare atentie formelor sinuoase si gratioase. La mijlocul secolului Praxitele realizeaza primul nud feminin: Afrodita din Cnidos.
In sculptura se manifesta o tendinta mai realista si zbuciumata , care prefigureaza arta elenistica . Concomitent ia nastere arta portretului , care nu corespunde spiritului caracteristic primei perioade.
Arta elenistica
In perioada elenistica apar numeroase orase noi , ceea ce permite triumful arhitecturii civile in piatra . Aceleasi principii de simetrie si rationalism guverneaza urbanismul, dar preocuparea arhitectilor ramane adaptarea constructiilor la configuratia locului si a peisajelor. In aceasta privinta teatrele sunt exemple magnifice.
Pretutindeni in oras cladirile pentru practicarea sportului, cele administrative si culturale, ca si locuintele private sunt construite din piatra. Cea mai frumoasa realizare a acestui urbanism elenistic este Acropola din Pergam . Arhitectura evolueaza si in ceea ce priveste structura sa. Spre deosebire de rigoarea clasica ,ea etaleaza gustul pentru ceremonii si pentru fast. Elementele sunt deturnate de la valoarea arhitectonica pentru a satisface o preocupare tot mai mare pentru decor.
Sculptura elenistica pune in evidenta o sensibilitate total diferita de spiritul clasic. La sfarsitul secolului se face simtita o noua tendinta expresionista , preocupata atat de musculaturi exagerate cat si de subiectele legate de lupta si durere. Acest stil domina sculptura elenistica. Arta portretului cunoaste un succes tot mai mare .
Marea pictura greceasca a epocii elenistice este reprodusa in frescele de la Pompei . Pictorii stapanesc exprimarea tridimensionala .
Arta greaca dispare o data cu cucerirea romana , dar ecoul ei se va prelungi inca mult timp, constituind o inepuizabila sursa de inspiratie pentru curentele ce vor urma .
