La fel cum primii Reformatori si-au golit bisericile de imagini, si au atentat la Canonul Noului Testament, la Dort taina mantuirii, a relatiei lui Dumnezeu cu omenirea a fost saracita si 'clarificata'. La Dort Protestantismul a dat lovitura de gratie spiritului Bisericii istorice. Dumnezeul tainic, iubitor, care doreste ca toti oamenii sa fie mantuiti, a ajuns, in mainile Reformatorilor, o vaga amintire.
Ironia face ca 'Dumnezeul' inventat de Calvinsti a fost de asemena redus la impotenta in timp ce, teoretic, era prezentat ca monstruos de omnipotent. 'Dumnezeul' calvinist a fost un fel de zeu-computer, undeva in ceruri, care in mod arbitrar ii mantuia pe unii, in timp ce pe altii ii blestema, un fenomen augustinian irational la fel de imprevizibil si de indiferent ca un incendiu de padure.
'Dumnezeul' Calvinismului a aparut, inexplicabil, la fel de necrutator ca majoritatea oamenilor.
Cele cinci puncte erau:
1. Totala neputinta sau Totala depravare
Pacatosul este mort, orb si surd la lucrurile Domnului. Vointa sa nu este libera; omul pacatos nu poate deosebi binele de rau. Astfel ca omul nu poate niciodata sa aleaga sa-L iubeasca pe Dumnezeu sau sa faca binele. Credinta omului nu il ajuta la mantuire; este darul lui Dumnezeu dat celor pe care El i-a ales spre mantuire. Si e normal sa fie asa, de vreme ce, dupa cadere, omul a decazut complet, si-a pierdut liberul arbitru si a devenit total depravat.
2. Alegerea neconditionata
Dumnezeu a ales, inainte de facerea lumii si prin vointa Sa suverana, pe unii spre mantuire. Alegerea Sa potrivit careia unii pacatosi vor fi salvati nu se bazeaza pe nici un criteriu ce poate fi cunoscut prin mijloace omenesti. El nici macar nu alege sa-i mantuiasca pe aceia despre care stia dinainte ca Il vor iubi si asculta. Alegerea, asadar, nu este determinata sau conditionata de faptele omului. Dimpotriva, Dumnezeu da credinta celor pe care ii alege. Alegerea de catre Dumnezeu a pacatosului, nu alegerea pacatosului de a-L urma pe Hristos, este singura cauza a mantuirii. Aceasta trebuie sa fie asa de vreme ce omenirea nu poate sa aleaga, vointa si intelectul fiindu-i profund depravate.
3. Mantuirea speciala sau Iertarea limitata
Lucrarea lui Hristos avea ca scop sa-i mantuiasca doar pe cei alesi de dinainte de facere. A asigurat mantuirea celor alesi prin rascumpararea pacatului lor in procesul alegerii neconditionate. Dar nu exista nici un motiv pentru aceasta, de vreme ce toti oamenii sunt pacatosi si trebuie sa fie sortiti pierzaniei. Totusi, datorita unor ratiuni cunoscute doar de El, Dumnezeu a ales o mana de oameni pentru a-i mantui. Ceilalti ('vase de ocara', cum i-a numit Calvin) la fel ca cei alesi merita in egala masura pedeapsa divina, dar Dumnezeu a gasit potrivit sa mantuiasca doar pe cativa, datorita ratiunilor Sale oculte.
4. Harul irezistibil
Lucrarea Sfantului Duh adreseaza o chemare speciala celor alesi. Aceasta chemare ii duce inevitabil la mantuire. La fel cum cei alesi sunt selectati de Dumnezeu, nu mantuiti prin alegerea lor de a deveni precum Hristos, tot asa ei nu pot rezista harului irezistibil a lui Dumnezeu - chemarea Duhului. Chemarea Sa nu poate fi refuzata. Pacatosul nu are nici o alegere. Duhul il forteaza pe pacatos nu numai sa creada, dar si sa co-opereze cu vointa divina.
5. Perseverenta sfintilor
Cei alesi sunt mantuiti de-a pururi. Nimic din ceea ce fac nu poate sa le stearga numele din Cartea Vietii. Ei nu au ales sa se apropie de Dumnezeu, la fel cum nici o fapta, gand, sau dorinta nu poate sa ii indeparteze din planul lui Dumnezeu de a-i face sa persevereze pana la capat. Totusi, cei alesi nu pot sti niciodata in aceasta viata daca sunt cu adevarat alesi, astfel ca omul nu poate fi sigur pe deplin de mantuirea sa.
Dar si asa, 'vasele de ocara', cei alesi de Dumnezeu, inainte de Facere, sa fie pierduti de-a pururi, nu pot face nimic pentru a se apropia de Dumnezeu. Cainta, caracterul lor, faptele bune sau credinta in Hristos nu le sunt de nici un folos.
Cu Dumnezeu prezentat ca o forta fatalista, cruda a naturii, cu Intruparea redusa la o simpla inscenare, de vreme ce 'alesii' au fost deja alesi inainte ca Hristos sa vina pe pamant, cu moartea lui Hristos redusa la sacrificiul inchinat unui 'Dumnezeu manios si razbunator, cu omul redus la o faptura fara libertatea alegerii, teologia Calvinista Reformata avea, in mod logic, sa deschida portile dispretului iluminist fata de om si religie.
De vreme ce adevarul despre Dumnezeu a putut fi redus la cateva propozitii dogmatice, aproape darwiniene, iar Dumnezeu a putut fi saracit de misterul Sau, si omenirea de orice sens, chiar si de puterea de a ridiculiza Sfanta Traditie a Bisericii si de a descrie natura lui Dumnezeu, de ce nu am incheia atunci cercul rationalismului reductionist? De ce nu am incerca, in mod sistematic, sa explicam totul? De ce nu am urma stiinta si progresul pentru a ne indrepta spre un nou viitor utopic, neinfluentat de nici o traditie religioasa demodata? De ce nu am renunta la orice ierarhie? Si daca am lua mot à mot in serios pe adeptii augustinieni ai Consiliului de la Dort, de ce nu am respinge si pe 'Dumnezeul' lor usor de explicat si monstruos, cu selectia Sa naturala nemiloasa a 'alesilor', spre a conduce omenirea dincolo de credinta incomoda in nevoia de a se supune unui sistem arbitrar de triaj cosmic? De vreme ce Dumnezeu a predestinat totul dinainte, astfel ca ceea ce oamenii fac este 'corect' in sensul ca este o parte din vointa divina (omenirea neavand libertatea de a alege), de ce nu am renunta la toate valorile morale absolute, la toata prefacatoria, daca alegerile morale nu au oricum urmari, pentru a face ce ne taie capul si apoi a numi aceasta 'voia lui Dumnezeu'? Aceasta a fost, fara indoiala, logica de la baza Iluminismului.
Iluminismul
Dupa Marea Schisma din 1054 si Reforma Protestanta, al treilea eveniment responsabil pentru crearea veacului nostru modern post-crestin a fost Iluminismul. Noua mentalitate Renascentisto-Protestanta de contestare a autoritatii Bisericii istorice si excesele rationaliste ale Calvinismului au fost duse pana la ultimele lor consecinte logice, secularizate de catre filozofii iluministi de secol XVIII. Alexis de Toqueville vorbeste graitor despre impactul pe care Protestantismul l-a avut asupra unuia din parintii Iluminismului, Voltaire:
"Sederea de trei ani in Anglia [Protestanta] l-a familiarizat pe Voltaire cu libertatea politica fara ca aceasta sa-l si seduca. Ceea ce cu adevarat i-a placut in acea tara a fost filosofia sceptica atat de raspandita acolo."
In secolele XVII si XVIII anumiti filosofi francezi au inceput sa ridiculizeze toata religia, chiar si idea ca supranaturalul exista, inlocuind astfel de concepte religioase cu ceea ce ei numeau 'ratiune'. Iluminismul asadar avea sa se nasca in contextul exploziv al certitudinilor religioase istoric-crestine care incepeau sa se clatine, al scolasticismului Romano-Catolic rationalist, al noilor dogme Protestante si al rigidului determinism rationalist calvin.
