In anii 271-274 armatele romane parasesc spatiul provinciei Dacia pe care nu o mai puteau apara in fata atacurilor populatiilor migratoare . In tmpul marilor migratii ale popoarelor germanice , slave , turcice si fino-ungrice , vorbitorilor de limba latina din acest spatiu li se vor adauga populatii de limba germenica (sec. III) si mai ales neamurile slave (sec. VI-VII) . Amestecul dacilor, al romanilor si al noilor veniti s-a petrecut la nordul si la sudul Dunarii , in decursul mai multor secole .
Dacii, cu toate ca au suferit pierderi grele, au ramas, chiar si dupa ce a fost instaurata noua conducere, principalul element din Dacia; provincia a fost supusa unui proces de romanizare complex, elementul sau de baza fiind impunerea si adoptarea definitiva a limbii latine. Romanii sunt astazi singurii descendenti ai Imperiului Roman de Rasarit; limba romana este una din marile mostenitoare ale limbii latine, alaturi de Franta, Italia, Spania, Romania este o oaza de latinitate in aceasta parte a Europei.
Timp de un mileniu (275 - 1241), de la retragerea legiunilor romane pana la navalirea tatarilor, inaintasii nostri, la adapostul cetatii carpatice si al padurilor, au primit valurile succesive ale popoarelor migratoare, reusind sa-si pastreze fiinta etnica si sa-si intemeieze formatiuni politice proprii, atestate de cronici catre sfarsitul secolului al IX-lea. Continuitatea populatiei romanice in tinutul carpato-danubian, si in special in podisul Transilvaniei, in momentul venirii ungurilor, este dovedita arheologic, lingvistic, toponimic si prin doua texte scrise, izvoare de prima mana: "Cronica notarului Anonimus al regelui Bela " alcatuita in sec. XII, si "Vechea cronica rusa de la Kiev " zisa a lui Nestor.
Crestinarea populatiei daco-romana s-a facut in cursul sec. IV si inceputul sec. V, fiind in buna parte opera misionarilor (propovaduitorilor) care au venit da la drapta Dunarii. Este insa sigur ca au existat cestini in Dacia si inainte parasirii ei de catre romani.
In secolul IX se constata existenta unor formatiuni statale timpurii romanesti indeosebi in Transilvania, al carei teritoriu a fost insa ocupat treptat, prin cucerire, in cursul primelor veacuri ale mileniului II de regatul Ungariei. Potrivit informatiilor autorului anonim al cronicii "Gesta Hungarorum ", voievodatele din Transilvania, conduse de Gelu, Glad si Menumorut,au opus o dirza rezistenta navalitorilor maghiari.Totodata, regii unguri au colonizat Transilvania, populatia autohtona, romanii, fiind treptat marginalizati atat pe plan confesional cat si social-politic. Romanii transilvani au ramas in afara "natiunilor " politice (maghiari, sasi si secui) ale tarii si confesiunea lor ortodoxa n-a fost acceptata printre cele oficiale (catolica, calvina, lutherana si unitariana).
La sud si la rasarit de muntii Carpati, romanii au reusit sa-si formeze in secolul XIV statele Valahia si Moldova care au avut o existenta neintrerupta pana la unificarea lor in cadrul statului modern roman.
Slavii, care s-au stabilit masiv in sec. VII la sud de Dunare, au despartit in doua masa compacta a romanilor din zona carpato-danubiana: cei de la nord (daco-romanii), au fost separati de cei de la sud, care s-au deplasat spre vestul si sud-estul Peninsulei Balcanice (aromanii, megleno-romanii si istro-romanii). Slavii s-au stabilit la nord de Dunare si au fost asimilati incetul cu incetul de poporul roman si limba lor a lasat urme in vocabularul si fonetica limbii romane.
Datorita pozitiei lor, romanii de la sud de Dunare au fost pentru prima data mentionati in sursele istorice (sec. X), sub numele de vlahi sau blahi (valahi); acest nume aratand ca ei erau vorbitori ai unei limbi romanice, si ca popoarele non-romanice din jurul lor recunosteau acest fapt. Dupa anul 602, slavii stabiliti masiv la sud de Dunare au fondat un tarat puternic bulgar, in sec. IX. Asta a facut o bresa intre romanii din nordul Dunarii si cei aflati la sud de Dunare. Pe masura ce au fost supusi la tot felul de presiuni si izolati de trunchiul puternic romanesc de la nord de Dunare, numarul romanilor din sudul Dunarii a scazut continuu, in timp ce fratii lor de la nordul Dunarii, cu toate ca traiau in conditii extrem de dificile, si-au continuat evolutia lor istorica, ca o natiune separata, cea mai indepartata la est descendenta a Imperiului Roman.
In lucrarea sa Robert Roessler afirma ca dacii au fost omorati in masa dupa 106 . Este evident ca acest lucru nu este adevarat datorita faptului ca romanii aveau nevoie de forta de munca si nu el statea in obicei sa masacreze populatiile din teritoriile nou cucerite . Au mai fost gasite dovezi ale continuitatii dacilor in peste 1000 de localitati iar niste inscriptii din alte provincii romane atesta prezenta soldatilor de origine daca . Din acea perioada dateaza toponimele si hidronimele care au fost transmise romanilor si au ramas pana astazi (Donaris , Maris ,Alutus etc.) Toate acestea dovedesc faptul ca dacii nu au disparut dupa anul 106 ba mai mult si-au continuat existenta in acelasi teritoriu.
Teoria roessliana mai sustinea si faptul ca dupa retragera aurelina dintre anii 271-274 teritoriul nord dunarean ar fi ramas pustiu , lucru ilogic avand in vedere ca in secolul IV un amfiteatru din Sarmizegetusa a fost blocat si transformat in fortareata : la Porolisum si Apullum s-au gasit morminte de inhumatie cu inventar daco-roman ; la Napoca s-au descoperit doua cuptoare de olarit din secolul IV si pe tot spatiul nord dunarean gasite obiecte paleo-crestine .
Unii autori antici au afirmat ca populatia daca a fost complet nimicita in urma celor doua razboaie cu romanii. Acest lucru nu este adevarat.
Dovezile ca in Dacia a continuat sa existe o numeroasa populatie autohtona sunt urmatoarele:
o Majoritatea istoricilor antici nu au afirmat ca dacii ar fi murit cu totii. Spre exemplu, istoricul Dio Cassius precizeaza ca multi daci au trecut de partea romanilor, in timpul celor doua razboaie. Scene de pe Columna lui Traian infatiseaza reintoarcerea dacilor la vetrele lor.
o Inscriptii si izvoare scrise mentioneza unitati formate din daci care stationeaza in diferite provincii din imperiu. Se cunosc un numar de 12 astfel de unitati militare.
o Numele dacice al localitatilor se pastreza in timpul stapanirii romane (Apulum, Napoca, Drobeta, Dierna, Potaissa). Datorita prezentei autohtonilor in provincie, la noua capitala a Daciei romane este adaugat numele Sarmizegetusa.
o Se pastreaza de asemenea numele dacice ale raurilor, care sunt folosite si de catre romani (Maris, Samus, Alutus, Pyretus).
o Descoperirile arheologice sunt cele mai importante dovezi ale continuitatii dacilor: asezari si locuinte, necropele, obiecte de uz casnic, ceramica, unelte, toate de provenienta dacica.
Romanizarea dacilor
. Romanizarea este un proces specific Imperiului Roman. El consta in:
o patrunderea culturii si civilizatiei romane in provincii;
o preluarea elementelor de cultura si civilizatie de catre populatia autohtona din provincii.
. Cel mai important element al romanizarii este limba latina. Dacii au preluat limba latina de la colonistii romani adusi din restul imperiului. In Dacia au fost adusi colonisti din provinciile: Pannonia, Gallia, Asia Mica, Hispania.
. Factorii care au contribuit la romanizarea Daciei au fost: administratia, organizarea militara, veteranii, colonistii, orasele, economia si legile romane.
. Romanizarea a continuat si dupa parasirea provinciei de catre romani.
. Consecinta romanizarii a fost formarea populatiei care vorbea latina populara, daco-romanii, din care printr-o evolutie de mai multe secole s-a format poporul roman.
Elemente dacice in limba romana
. Sub impactul romanizarii, limba dacilor a disparut, pastrandu-se totusi un numar de 161 de cuvinte de baza in limba romana (de exemplu: prunc, mos, brad, copac, buza, grumaz, gard, strugure, mazare, balaur, a rabda, a speria, tare, mare, bucuros); 71 dintre aceste cuvinte sunt comune limbilor romana si albaneza (albanezii fiind descendenti ai ilirilor, popor antic inrudit cu tracii).
. Mostenite din limba daca sunt si terminatiile -esc, -este si articolul postpus, specifice limbii romane. Tot de origine dacica sunt si cateva nume de rauri sau localitati din Romania: (denumirea dacica / denumirea romaneasca) Donaris/Dunare, Argessos/Arges, Samus/Somes, Maris/Mures, Dierna/Cerna, Alutus/Olt (rauri), Abruttus/Abrud, Carsium/Harsova, Altinum/Oltina (localitati).
