Bisericile variaza in functie de perioada in care au fost construite, adica dupa stilul arhitectonic; stilurile din trecut au fost reluate si adesea reinterpretate. Cele mai vechi locuri de intalnire crestine erau case transformate in acest scop numite titulae. Duba ce crestinismul a fost legalizat prin Edictul de la Milano in 313, bazilicile si bisericile centralizate s-au raspandit repede in urmatorii 50 de ani, pe tot teritoriul Imperiului Roman. Cele mai importante au fost construite peste altarele cele mai sacre, locurile unde Christos a fost crucificat si inmormantat in Ierusalim si mormantul Sf. Petru din Roma, de exemplu. La mormantul lui Christos s-a construit o cupola circulara ( care exista inca partial ), si in apropiere era o biserica; cel doua sunt combinate intr-o singura biserica cunoscuta ca Biserica Sfantului Mormant. Prima biserica a lui Sf. Petru din Roma, inlocuita de actuala biserica ce dateaza din perioda Renasterii, a fost o biserica uriasa proiectata cu aripi laterale, formand o cruce latina. Domul central, forma care a persistat in estul Slav si Bizantin, in bisericile medievale, mici ca dimensiuni, a luat forma a cinci domuri care impreuna formau o cruce greaca.
In lumea latina de vest, bazilica a evoluat intai in stilul Romanesc ( sec.11-12) si apoi in cel Gothic (sec.12-15). Acestea aveau arcade, adica erau acoperite cu placi de piatra arcuite, cele in stil Romanesc cu arcuri si arcade de forma semicirculara, cele in stil Gotic cu elemente ascutite, bisericile in stil Romanesc erau in mare parte rezultatul influentei monastice care concentra fortele construirii unei biserici in comunitati de calugari, in special in Franta. Bisericile mari erau construite de catre arhitecti calugari dea-lungul unor drumuri de pelerini care duceau din Europa de Nord spre sudul Spaniei si la Roma. In crearea stilului Gotic, comerciantii din orasele care apareau, impreuna cu monarhii influenti au jucat un rol foarte important. Prima cladire Gotica caracteristica a fost manastirea regala de la Saint Denis, de langa Paris construita la mijlocul secolului al 12-lea; a fost creatia administratorului ecleziast Abbot Suger. Pana in secolul al 14-lea cele mai multe orase europene, incluzandu-le si pe cele din insulele britanice, aveau cate o catedrala Gotica, o structura impozanta cu ferestre mari de vitralii si cu intrari si acoperisuri impodobite cu sculpturi.
Bisericile in stil Renascentist si Baroc ( incepand cu secolul al 15-lea ) au fost constrite in Italia si la nord de Alpi. Ca si intreaga cultura renascentista aceste biserici s-au nascut dupa un studia al antichitatii romane clasice, si astfel se compun din arcade cu siruri de coloane si cupole, toate asamblate intr-o armonie retinuta si eleganta in contrast puternic cu elaborarea somptuasa a nordului medieval. In secolul al 16-lea si in cele care au urmat, un fel de stil renascentista fost dus peste mari de ordinele catolice romane in special de catre iezuiti. In acelasi timp, bisericile protestante ale Reformei, care la inceput au avut tendinta sa simplifice tipul medieval, au adoptat treptat principiile renascentiste.
Ultimul stil bisericesc original inaite de perioada moderna, a fost cel baroc, un stil opulent si incarcat emotional care a aparut in Roma in jurul anului 1600 ca raspuns direct la invataturile Contrareformei, este intalnit cu deosebire in lumea latina si in Germania Romano-Catolica si Centrul Europei.
