Dreptul in dacia, provincie romana

DREPTUL IN DACIA, PROVINCIE ROMANA

Drepul aplicat in Dacia, provincie romana, are, ca de altfel intregul drept roman, un intreg caracter statuar consacrand un stat juridic diferit pentru diversele clase si categorii sociale. Locuitorii Daciei romane erau de 3 categorii:

a.  Cetatenii romani se bucurau in Dacia, ca si la Roma, de plenitudinea drepturilor civile si politice, cu exceptia proprietatii quiritare asupra solului, de care beneficiau doar cetatenii romani din coloniile cu ius italicum. Cetatenii romani au ca drepturi politice: ,,ius sufragi" ( dreptul de a alege), ,,ius honorum" (dreptul de a candida la o magistratura) si ,,ius militiae" (dreptul de a face parte din armata romana), iar ca drepturi private au: ,,ius commerci" (dreptul de a incheia acte juridice potrivit dreptului civil), ,,ius connubi" (dreptul de a incheia o casatorie valabila potrivit dreptului civil) si ,,legis actio" (dreptul de a utiliza mijloacele procedurale pentru a valorifica drepturile lor subiective si a pretentiilor legitime. In raporturile dintre ei si cetateni se utilizau normele dreptului civil, iar intre ei si necetateni se utilizau normele dreptului gintilor.

b. Latinii aveau un status juridic intermediar, intre cetateni si peregrini, bucurandu-se de o parte dintre drepturile civile si politice ale cetanilor romani. Astfel, ei aveau ,,ius commerci", uneori ,,ius connubi" si ,,legis actio" si ,,ius sufragi" dintre drepturile politice. Nu aveau ,,ius honorum" si ,,ius militiae". Latinii din Dacia erau latini fictivi, in sensul ca se bucurau de statutul juridic al latinilor coloniari, dar nu erau rude de sange cu romanii. In epoca stapanirii Daciei, statutul de latin devenise o exceptie, aplicandu-se unui grup restrans de persoane, ca urmare a generalizarii cetateniei romane. Latinii utilizau in raporturile dintre ei si cetatenii romani si peregrini normele lui ius gentium.

c.  Peregrinii formau cea mai importanta categorie sociala, intrucat in aceasta categorie intra marea masa a autohtonilor geto-daci, subsecvent cuceririi romane. Exista o controversa in legatura cu categoria de peregrini, careia ii apartin autohtonii geto-daci. Unii autori afirma ca intreaga populatie geto-daca intra in categoria peregrinilor dediticii, iar altii, a caror opinie o impartasim, considera ca numai locuitorii cetatilor, care s-au opus efectiv cuceririi romane intrau in categoria peregrinilor dediticii, iar ceilalti autohtoni intrau in categoria peregrinilor obisnuiti. Este important sa stabilim acest lucru, pentru ca peregrinii dediticii aveau un statut juridic inferior peregrinilor obisnuiti, in sensul ca nu puteau dobandi vreodata cetatenia romana si (dovada ca edictul lui Caracala ii excepteaza) nu puteau veni niciodata la Roma, sub sanctiunea caderii in sclavie. Mai mult, peregrinii dediticii nu se bucurau nici macar de dreptul lor national anterior cuceririi romane. Peregrinii utilizau in raporturile dintre ei si in raporturile cu romanii si latinii normele dreptului gintilor. In plus, peregrinii obisnuiti puteau utiliza in raporturile dintre ei ,,leges Moresque peregrinorum" (dreptul lor national recunoscut numai in masura in care nu contravenea normelor de drept si principiilor juridice romane).

Din examinarea statului juridic rezulta ca ius gentium este un drept comun al cetatenilor, latinilor si peregrinilor, utilizat pentru reglementarea raporturilor juridice dintre acestia. Formele juridice ale dreptului gintilor, desi erau diferite de formele juridice ale dreptului civil, produceau efecte juridice valabile, chiar daca erau imperfecte in raport cu efectele juridice produse de normele raportului civil. De exemplu 1, cetatenii romani se puteau casatori valabil cu o peregrina, dar nu potrivit dreptului civil, ci potrivit dreptului gintilor, insa nu avea manus asupra sotiei si nici patria potestas deplina asupra copiilor rezultati dintr-o asemenea casatorie. De exemplu 2, in contractele dintre cetateni si peregrini, forma scrisa era utilizata nu atqua limitatae, ci ad probationem. De exemplu 3, litigiile dintre cetateni si peregrini erau deduse pe baza fictiunii juridice ca peregrinii ar fi cetateni romani (,,si civis romanus eser"). Ius gentium, ca diviziune a dreptului privat roman este mai evoluat ca dreptul civil, pentru ca figurile juridice de dreptul gintilor au la baza elemente subiective ale vointei umane.

In procesul convietuirii dacilor si romanilor, cele 3 randuieli juridice (dreptul civil, dreptul gintilor, cutumele locale) s-au apropiat pana la contopire, dand nastere, in conditii specifice Daciei, unui sistem de drept nou: sistemul daco-roman. In cadrul acestui proces de sinteza juridica, desi influenta dreptului roman a fost preponderenta, la randul lor normele apartinand normelor locale au exercitat o influenta asupra dreptului roman in cel putin 2 directii: 1. In directia decaderii formalismului in acte juridice si 2. In directia generalizarii principiilor bunei-credinte.