Sub casele si grajdurile taranilor din Muntii Orastiei se ascunde o civilizatie veche de 10.000 de ani .
Despre civilizatiile egipteana, mayasa, incasa sau azteca a auzit toata lumea. Atlase geografice, filme documentare sau artistice, toate vorbesc despre aceste civilizatii megalitice, misterioase, autoare ale unor realizari tehnice si stiintifice care ne mira si astazi. Crezi ca daca ai ajunge in Egipt sau in Peru ai intelege cum au fost construite piramidele sau ai reusi sa descifrezi in laborator compozitia stalpilor si a sferelor din fier care nu ruginesc de mii de ani, desi se afla la discretia vantului si a ploilor. Cine crede ca are solutia acestor enigme nu trebuie sa parcurga mii de kilometri pentru a-si verifica teoriile. Muntii Orastiei sunt mult mai aproape si acolo, desi pare incredibil sau exagerat, se afla vestigiile unei civilizatii la fel de fascinante: civilizatia dacica.
Dacii isi zideau muntii
Cand spui daci, spui Sarmizegetusa. Iar cand spui Sarmizegetusa, te gandesti la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cetatile Blidaru sau Costesti. Se vorbeste mai putin despre adevarata capitala a Daciei, Sarmizegetusa Regia (aflata la doar 40 km de Ulpia), creata in totalitate de populatia traitoare pe aceste meleaguri. Dacii nu au fost numai "cei mai viteji si mai drepti dintre traci ".
Ei au fost in primul rand constructori desavarsiti, astronomi, siderurgisti, experti in strategie militara. Sarmisegetuza Regia nu este o singura cetate, ci un colos, alcatuit din sute de cetati, raspandite pe 5000 de kilometri patrati. Pana la o altitudine de 2050 de m, interventia umana este prezenta in mod compact. Una dintre marturiile istorice spune ca dacii isi zideau muntii. Poate ca aceasta afirmatie a starnit zambete sau a fost considerata, in cel mai bun caz, un eufemism. Arheologii si geodezii care fac cercetari in Muntii Orastiei au gasit insa dovezi care confirma vechile scrieri. "Toti muntii din jurul Sarmisegetuzei sunt terasati, iar versantii sunt ziditi. Pe toate crestele, vaile, versantii au fost descoperite pietre fasonate, cu o greutate de aproximativ 3 tone. Cetatile sunt aparate de ziduri circulare, de sus pana jos. Daca in cazul piramidelor egiptene s-a ajuns la concluzia ca pietrele erau transportate cu ajutorul unor sisteme de bile si ridicate cu scripeti, pentru daci teoria nu este valabila. Ramane un mister transportarea blocurilor imense de piatra pana in varful muntilor, cantitatea de materiale fiind superioara celei folosite la piramidele egiptene ", spune ing. gral. div. (r) Vasile Dragomir, vechi cercetator al zonei. Calendarul dacic rivalizeaza cu cel de la Stonehenge
Urmele de activitate industriala dovedesc ca dacii erau si foarte buni prelucratori de metale. De pe toate culmile au fost scoase la lumina lingouri, forje, clesti pentru manipularea fierului in foc, furnale, lentile de fier. Putini stiu ca Muntele Batrana este cel mai inalt varf din Romania, nu din punct de vedere geografic, ci geofizic. Masuratorile gravitationale au aratat ca datorita nucleului extrem de dur, constituit din minereuri de fier, acest munte este cel mai inalt de pe teritoriul tarii noastre. Sa fie o intamplare ca aici aveau dacii cea mai mare mina de fier si cele mai importante depozite de minereuri? Dacii erau si astronomi foarte priceputi. Ei au facut masuratori pe stele, utilizand coordonate orare, si nu coordonate orizontale, aproape de nivelul marii, asa cum se proceda in mod obisnuit, de exemplu la egipteni. Exista si un calendar dacic, poate nu la fel de impunator ca si cel construit la Stonehenge, dar incredibil de precis. Precizia lui demonstreaza, in egala masura, cunostintele deosebite de matematica, astronomie si in special de geometrie pe care le aveau dacii. Dacii au conceput Sarmisegetuza ca pe un centru vital, destinat unei rezistente totale. Nu imbini perfect constructiile civile cu cele militare, nu zidesti muntii, nu construiesti drumuri, sisteme de alimentare cu apa si de drenare a zonei, ca sa le parasesti la primul atac. Modelul dacic de aparare completa, utilizarea avantajelor oferite de teren, razboiul de uzura, toate au contribuit la incetinirea inaintarii romanilor. Marelui Imperiu Roman, care se intindea pe trei continente, i-au trebuit 5 ani ca sa treaca de "salbaticii " din Carpati.
O civilizatie unica, veche de 10.000 de ani
Poate ca dacii au fost ajutati de Zalmoxe, caruia i-au ridicat numeroase sanctuare, dreptunghiulare, circulare, mai mari si mai impunatoare decat cele construite de alte civilizatii pentru zeii lor. Adanc ingropate de timp, incep sa iasa la suprafata, luandu-i prin surprindere astazi pe taranii care si-au construit deasupra lor case sau grajduri. Poate i-au ajutat si uriasii despre care povestile pastrate pana la noi relateaza ca ar fi trait pe aceste teritorii. "Nu sunt arheolog sau istoric, ci geodez. Totusi am curajul sa afirm, dupa cercetarile facute in Muntii Orastiei ca civilizatia existenta pe teritoriile noastre, veche de aproximativ 10.000 de ani, este cu adevarat unica. Vestigii ale civilizatiei romane se afla si in alte tari, deci nu pe acestea trebuie sa le punem in valoare. Pacat ca nu se acorda atentia necesara Sarmisegetuzei Regia, care este cu adevarat numai a noastra ", afirma Vasile Dragomir. Sarmisegetuza Regia asteapta sa fie redescoperita
"Poate ar trebui sa studiem mai atent legendele care spun ca unele civilizatii megalitice isi au originea pe pamanturile noastre. Germanii, de exemplu, au facut cercetari si spun ca stramosii lor ar fi venit din Dacia ", este de parere Vasile Dragomir. Acolo, in Muntii Orastiei, unde satele sunt rasfirate, cu case "atarnate " de versanti, Sarmisegetuza asteapta sa o redescoperim. Asteapta sa se faca si despre ea filme, sa-si etaleze enigmele, sa fie vizitata si admirata. Ne asteapta sa ne descifram originile, sa fim mandri de ea si de noi.
ARMATA
Organizarea si modul de lupta al armatei geto-dace au fot determinate de cadrul geografic, demografic si spiritual al poporului dac. Conditionarea evolutiei organismului militar, bazat pe acesti factori, constituie o legitate universala si valabila in toate timpurile.
Spatiul Carpato-Danubiano-Pontic se caracterizeaza printr-o armonie si simetrie rara cat si printr-o unitate unica, toate astea regasindu-se in spiritul armatei daco-gete. Caracteristicile fizico-geografice au avut o insemnatate aparte pentru organizarea militara si modul de ducere a razboaielor, toate actiunile de lupta, din antichitatea si pana azi. Dacii fiind mai aproape de natura, au recurs la natura pentru a le da mijloacele de a-si mari puterile si de a micsora pe cele ale inamicului.
CADRUL NATURAL
Campul de actiuni al armatei geto-dace ,aria geografica locuita de ei, este identica cu zona lor de etnogeneza, zona in care s-a dezvoltat societatea autohtona, de la triburile comunei primitive si pana la statul dac centralizat si mai departe pana la noi, vadeste o permanenta legatura cu pamantul devenit vatra stramoseasca. Astfel toate bataliile lumii geto-daco-romanesti sunt definite cu aceleasi repere: Carpatii, Dunarea, Marea Neagra. Faptul ca oastea daca nu a luptat intr-un spatiu "neutru " sau strain, ci pe solul genezei sale, fiindu-i permanent aliat in lungile si grele confruntari cu armate straine, de regula mai numeroase si mai dotate, a avut o insemnatate cardinala in balanta raportului de forte si in deznodamantul bataliilor. Vatra de locuire a geto-dacilor a cunoscut un continuu proces de pregatire in vederea apararii, prin perpetuarea unui sistem defensiv existent, prin completarea si aducerea lui in stare functionala ceruta de necesitatea rezistentei in fata primejdiilor externe. Primele celule ale acestui sistem au aparut atunci cand fiecare familie si mai tarziu fiecare trib au pus bazele asezarilor intarite si au creat fortificatii de refugiu.
SISTEMUL NATURAL DE FORTIFICATII
MUNTII -rolului sistemului muntos in istoria daco-romanilor i s-a consacrat o intreaga literatura, ale carei aprecieri sintetizeaza adevarul istoric potrivit caruia istoria noastra este strans legata de munti, de Carpati, care au rolul de coloana vertebrala. Muntii sunt samburele geografic al spatiului daco-get si fac temelia, sprijinul, apararea, adapostul, frumusetea, mandria dacilor si din ei si-a tras neamul romanesc legendele, vigoarea si poezia. Posadele dacice sau salba de batalii date in cetatea carpatina reprezinta cele mai de impresionante pagini de epopee istorica.
DUNAREA-De cand se pomenesc ei dacii, si noi romanii, Dunarea a fost "raul parinte " care a vazut pe ambele sale maluri, din valea panonica si pana la delta sa, unul si acelasi neam. Acest curs de apa denumit fie Donaris, fie Danubiu, fie Istru sau mai tarziu Dunarea, a facut parte organica din viata geto-dacilor constituind un brau protector, un aliniament greu de depasit si usor de aparat. Dunarea a avut permanent o mare insemnatate militara strategica fiind granita si bariera de aparare sau cale de penetrare pe vaile ei, a numeroase expeditii militare, tarmurile ei, nu odata, constituind teatru unor razboaie crancene. In organizarea apararii geto-dacii au apelat permanent la braul de ape ce a inchis Dacia.
PADURILE
Reprezentand cam 80% din suprafata Daciei, padurile au constituit un factor important in stabilirea formelor de organizare militara cat si in ducerea operatiunilor de lupta. Existenta masiva a padurilor a impus constituirea unor formatiuni suple si manevrabile, usor fractionare si lesne de reintrunit in raport cu evolutia situatiei strategice si tactice. Natura si extinderea padurilor au compartimentat directiile strategice de patrundere si pe cele de interzis de catre armata geto-daca, usurand in mod deosebit gruparea fortelor si mijloacelor proprii. Ele au servit ca zone favorabile dispunerii rezervelor in lupta, ca spatiu de manevra discret si baze de riposta ofensiva executate prin surprindere in flancurile si spatele inamicului, precum si locuri favorabile organizarii ambuscadelor. Facilitata de paduri, hartuirea a capatat un statut de permanenta in practica militara locala, limitand spatiul de manevra al armatelor invadatoare. Padurea favoriza lupta de aparare si permitea atacul brusc si nu in ultimul rand asigura, in caz de necesitate retragerea. Majoritatea bataliilor dacilor s-au dat la adapostul padurii si cu ajutorul ei.
MAREA NEAGRA
Existenta iesirii la Marea Neagra a determinat manifestarea unor preocupari ce vizau construirea si utilizarea unor mijloace adecvate, care sa permita controlul si apararea litoralului maritim.
Aparitia fenomenului militar in spatiul romanesc
Arheologia este in masura astazi sa atace existenta principalelor etape ale procesului evolutiv al umanitarii si in spatiul etnogenetic romanesc de la inceputurile, databile cu cca 2 200 000 de ani in urma, pe baza resturilor fosile si a uneltelor-arme descoperite in Valea lui Grauceanu-Bugiulesti (comuna Tetoiu, jud. Valcea) roman la sfarsitul vechii epoci a pietrei cioplite (cca 10. 000 i. e. n. ) prin: resturi umane si animale, unelte-arme apartinand "culturii de prund " descoperite pe vaile Darjovului, Dambovnicului, Argesului, la Ciuperceni (Turnu Magurele), etc.; marturii ale "civilizatiei " musteriene, furnizate de pesterile de la Ohaba-Ponor; Cioclovina, Baia de Fier, Ripiceni-Izvor, Cheia, Nandru, etc.; urme ale locuirii permanente ale teraselor raurilor si, ca emotionante marturii ale unor inclinatii artistice legate de principala ocupatie - vanatoarea, picturile rupestre din pesterile de la Baia de Fier, Vaidei (jud. Gorj), Pescari (jud. Caras-Severin), Limanu (jud. Constanta), Cuciulat (jud. Sibiu) sau din defileele Polovragi si Sohodol. Confruntarea permanenta a oamenilor cu lumea animalelor care le furniza cea mai mare parte a hranei si care reprezenta totodata principalul pericol, le-a stimulat continuu imaginatia in directia perfectionarii uneltelor-arme (pentru impuns, lovit, taiat si razuit), din piatra, lemn, os sau corn si a perfectionarii, prin repetare rituala, a unor tehnici si metode de vanatoare care, in epocile urmatoare, vor pune treptat bazele "artei militare " a oamenilor neolitici si a purtatorilor civilizatiei bronzului si fierului. Mostenite din practica vanatoarei, utilizarea terenului, indeosebi muntos si impadurit, arta deplasarii in ascuns, a mascarii, urmaririi, incercuirii, atragerii in ambuscada si a atacului prin surprindere, transmise din generatie in generatie, se vor preface in timp, ca o dovada in plus a continuitatii oamenilor locului, in procedee si principii tactice de lupta.
Tranzitia spre epoca pietrei slefuite (10. 000 - 5. 500 i. e. n. ), marcand inceputul procesului de sedentarizare a comunitatilor umane prin trecerea de la stadiul de vanator si culegator ocazional la acela de recoltator, pescar "specializat " si crescator de animale a generat, o data cu aparitia unui surplus de produse, de unelte-arme diversificate, tipologic incluzand ca noutate propulsorul si arcul cu sageti si de obiecte de podoaba, de cult sau de marcare a importantei indivizilor (susceptibile de a fi insusite), ca noua forma de activitate umana, conflictele armate. Arheologic, pot fi sugerate primele ciocniri intercomunitare, in diferite zone ale spatiului romanesc si, cu certitudine identificat, "razboiul " local de la Schela Cladovei (Drobeta-Turnu Severin) unde un grup pradalnic a fost surprins in ambuscada si nimicit de arcasii localnici cu aproape 6. 000 de ani i. e. n. "Revolutia neolitica " (5. 500-2. 500/2. 200 i. e. n. ) infaptuita in cadrul marilor culturi Cris-Starcevo, Turdas-Vinca, Dudesti, Boian, Hamangia, Cucuteni, Gumelnita, etc., atesta deja existenta, ca indepartati inaintasi ai nostri in spatiul etnogenetic romanesc, a unor oameni harnici si priceputi care, in timp, invatasera sa prefaca stepele sau campurile mlastinoase si codrii seculari in ogoare, sa dea suflet lemnului, lutului si pietrei, sa supuna vietatile pamantului si forta apei, sa smulga muntelui metalele din care incep sa-si faureasca uneltele, podoabele si armele.
Perfectionarea uneltelor si armelor a atras dupa sine saltul demografic, extinderea terenurilor locuite si cultivate, o prima mare diviziune a muncii in secolele de trecere spre epoca metalelor (impartirea pe comunitati de agricultori si pastori, in functie de activitatea productiva dominanta), aparitia unor specializari in mestesugurile torsului si tesutului, olaritului, fauraritului si constructiilor, a cultului organizat si a diferentierii sociale, in conditiile pastrarii proprietarii colective asupra mijloacelor de productie, prin cresterea importantei categoriilor sacerdotale si razboinice, insarcinate de comunitatile care le intretineau cu organizarea muncii, a relatiilor cu lumea divinitatilor protectoare si a apararii. Asezarilor ridicate inca din epoca precedenta in locuri intarite natural (promontorii, insule, etc. ) incep sa li se adauge elemente de fortificatie, santuri adanci de 6-8 metri, late de roman la 12 metri, valuri de pamant cu palisade ca la Magurele (Bucuresti), Radovanu (jud. Calarasi), Vidra (jud. Giurgiu); in paralel apar si incinte fortificate de refugiu, ca aceea de la Magurele - "Movila Filipescu ", prefatand viitoarele acropole. Cu patru milenii in urma prin cimentarea tuturor trasaturilor populatiei pe care preistoria le-a vazut zamislindu-se in spatiul carpato-balcano-pontic, odata cu trecerea la epoca bronzului (2200/2000 - 1200/1150 i. e. n. ), a marilor culturi cu inventar complex de unelte si arme din metal (Glina, Monteoru, Wietenberg, Otomani, Garla Mare, Noua, etc. ), s-a afirmat, ca purtator al unei civilizatii unitare, marele grup etnic al primilor nostri stramosi directi pe care istoria scrisa i-a consemnat sub numele de traci. Ei sunt aceia care, prin cele peste 100 de neamuri atestate de poemele homerice, de literatura greaca sau de "parintele istoriei ", Herodot, ne confera dreptul sa afirmam ca in acest pamant, scaldat de valurile Dunarii si ale Marii Negre, vegheat de "coroana " Muntilor Carpati, avem - potrivit expresiei lui Nicolae Iorga - cel putin "radacini de patru ori milenare; aceasta este mandria si aceasta este puterea noastra! ".
Sunt cuvinte care ilustreaza o realitate subliniata de numerosi oameni de stiinta ai veacului nostru - aceea ca "poporul roman este cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a neamului; intr-adevar acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa / "/ fie ca este vorba de traci / "/, de geti sau de daci, locuitorii pamantului romanesc au ramas aceiasi din epoca neolitica - era pietrei slefuite - pana in zilele noastre, sustinand astfel, printr-un exemplu poate unic in istoria lumii, continuitatea unui neam ".
Aparitia si dezvoltarea armatei geto-dace
Formele de organizare ,care sunt de regula greu de surprins arheologic fidel, se desprind lesne, daca se recurge la informatii si date referitoare la modul cum a fost conceputa si realizata apararea perimetrului locuit de comunitatile umane inca de la inceput.
ORGANIZAREA MILITARA A COMUNITATILOR MICI
Factorul militar in zona carato-danubiana a aparut ca o componenta a modului in care omul isi alegea vatra de locuire in asa fel incit aceasta sa ii asigure conditii de existenta cit si de aparare a comunitatii respective. In acest scop au fost locuite cu preponderenta acele zone in care insasi natura lor oferea oamenilor avantaje eventual aceasta amplificand potentialul defensiv, cel mai adesea prin santuri. In aceasta perioada de inceput a civilizatiei locale nu existau institutii ostasesti propriu-zise, oamenii munceau si traiau in comun, bucurandu-se de aceleasi drepturi si indatoriri, fara o categorie speciala care sa indeplineasca si o slujba militara, uneltele servindu-le adesea si de arme. Ca oameni ai pamantului, autohtonii au trecut de timpuriu la constructia de asezari de diferite tipuri, de la simple sate si mici asezari rurale situate langa ape, in vai, pana la unele centre mai dense situate pe inaltimi greu accesibile.
ORGANIZAREA MILITARA DE TIP TRIBAL-
Locuitorii Daciei din epoca bronzului formau un popor de tarani care aveau ca preocupare principala agricultura, erau unitari etnic din punct de vedere cultural dar politic erau impartiti in numeroase clanuri autonome, fapt care si-a pus amprenta si pe organizarea militara. Primele organizari militare au fost infaptuite in perioada in care triburile daco-gete se constituiau pe baza inrudirii. Fiecare trib alcatuia un organism ostasesc, formand un gen de unitate independenta cu un efectiv variabil in functie de numarul populatiei din care se compunea, cu deosebire din numarul celor in stare sa poarte arme. Oastea unei astfel de uniuni de sate (trib) era compusa din cetele familiilor si satelor apartinatoare, fiind comandate de capii acestora si veghea de regula la apararea perimetrului teritorial care ii apartinea. Conducerea militara era asigurata de un sef, care era in acelasi timp si unul din cei mai buni luptatori, el bucurandu-se de o autoritate aparte. Atunci cand fortele mai multor triburi se uneau ocazional sef devenea cel mai apreciat de masa populatiei, intotdeauna cel care intrunea calitati organizatorice de exceptie si insusiri militare deosebite. Organizarea militara de tip tribal si indeosebi amenajarile genistice facute au avut o insemnatate deosebita pentru intreaga existenta si lupta a poporului geto-dac. Tipologic si tehnic, fortificatiile care serveau in actiunile de aparare pe caile de acces spre incinta asezarilor, s-au constituit intr-un sistem defensiv specific pe care geto-dacii l-au perpetuat si perfectionat astfel incit pe timpul lui Burebista intregul areal dac era impanzit de multe secole, de asezari intarite.
