Denumit in multe scrieri "Orasul de pe Milcov", municipiul Focsani, resedinta judetului Vrancea de astazi, a intrat in constiinta romanilor drept "Orasul Unirii". Considerat neoficial ca prima capitala a Principatelor Unite Moldova si Tara Romaneasca, localitatea va ramane de-a pururi in istorie sub aceasta emblematica aureola, aici functionand, dupa 24 ianuarie 1859, primele institutii ale noului stat, pe a caror temelie avea sa ia nastere statul national unitar roman in urma Marii Uniri din 1918.
Inchegandu-se, ca unitate administrativ-teritoriala, in partea sud-estica a Carpatilor de Curbura, la contactul dintre dealurile subcarpatice ce culmineaza cu Magura Odobestilor si Campia Siretului, Focsanii s-au ridicat pe un ses usor inclinat dinspre nord-vest spre sud-est, la 7 km de raul Putna spre rasarit si la 2 km de Milcov spre miazazi, intr-o zona de intretaiere a drumurilor comerciale si de transhumanta dinspre Transilvania, Moldova si Muntenia. Evoluand in concordanta cu formatiunile economico-sociale si politice statornicite de-a lungul timpului pe aceste meleaguri, Focsanii au devenit, dintr-o asezare initial rurala, mai intai targ si apoi oras, pentru ca in timpurile noastre sa ajunga la rangul de municipiu.
In legatura cu numele asezarii exista mai multe surse de informatii, generand astfel mai multe ipoteze. Unii dau crezare unui calator strain prin Principatele Romane la mijlocul secolului al XIX-lea, care a mentionat in insemnarile sale ca orasul ar data din vremea lui Vasile Lupu, domnitorul Moldovei intre 1634 si 1653, ca l-ar fi construit aici impreuna cu Matei Basarab, domn al Tarii Romanesti intre 1632 si 1654, ca marturie pentru urmasi a impacarii lor, Focsani desemnand un loc "marginas". Altii afirma ca numele ar proveni de la cuvintele "foc si ani", pornind de la faptul ca asezarea a fost mistuita de flacari de mai multe ori.
Cei mai multi considera insa ca toponimul isi are obarsia in numele familiei Focsa, argumentand ca in Evul Mediu denumirea unor localitati se lua de la numele mosiei pe care se intemeiau, aceasta purtand, la randul ei, numele celui care o stapanea. Aceasta opinie a fost preluata din lucrarea "Arhondologia Moldovei", publicata de paharnicul Constantin Sion, la 1850, fost si staroste de Putna, in care consemneaza : "La statornicirea hotarului tarii pe garla ce au tras-o prin Focsani la intalnirea domnului Stefan cel Mare acolo, au facut masa mare si la sfarsitul mesei au ales doi osteni, unul muntean si unul moldovean si i-au pus sa se lupte cu paharele si a biruit moldoveanul si pentru lauda lui au dat numele targului ce atunce au hotarat a se infiinta la hotar - Focsani- ca osteanul se numea Focsa. Legenda intemeierii localitatii pare sa contina un sambure de adevar, ea fiind asezata in apropierea unor mari podgorii.
Adevarate controverse apar insa atunci cand se discuta despre data atestarii documentare a Focsanilor. O parte dintre istorici si cercetatori sustin anul 1546, cand in registrul vamal de la Brasov este mentionat, in saptamana 24-31 octombrie a acestui an, numele unui oarecare Hartan de Fotschein, negustor sau caraus, probabil armean.
In numeroase marturii, incepand cu anul 1615, se mentiona ca la Focsani se tinea saptamanal targul de joia. Din prima jumatate a secolului al XVIII-lea, asezarea de pe Milcov devine cea mai insemnata localitate dintre Trotus si Ramnicu-Sarat si una dintre cele mai importante din Moldova de Jos, pe aici trecand aproape toate drumurile care legau Principatele Romane cu tarile din vestul si estul Europei, precum si solii sau domnii care se urcau in scaunul Moldovei. Consemnarile calatorilor straini care isi abat drumul si poposesc aici completeaza documentele noastre interne privind evolutia localitatii.
La 1632, Paulo Bonici scria ca "de la Adjud o iei spre Focsani, care are un pod peste Milcov cu doua porti, caci o jumatate de oras este a Moldovei si cealalta jumatate este a Tarii Romanesti", iar la 1641, Bartolomeo Locadello arata, intr-o descriere a Tarii Romanesti, ca printre cele mai mari orase ale acesteia se afla si Focsanii. Pe la 1653-1654, arhidiaconul Paul de Alep este obligat sa stea 31 de zile in Focsani, despre care spune ca era un oras mare, nu atat ca populatie probabil, cat si ca intindere. O descriere elogioasa o face mai tarziu, la 1659, Evlia Celebi, aflat in trecere prin Focsani, despre care spune ca "avea peste o suta de mii de oameni cu caciuli negre si de postav de diferite culori, veniti cu marfuri din cele patru unghiuri ale celor sapte zone, chiar si din Merilak (America), din vilaietul Turan (Asia Centrala), din China, din vilaietul Mahan (India), care ridicasera la marginea orasului, pe langa dughenele de piatra, mii si mii de dughene din nuiele, din corturi si din covoare. Negustorii mari vand aici stofe de matase alba tesute cu fire de aur, atlasuri si panzeturi. Timp de 40 de zile si de nopti, ei strang marfurile lor seara si le desfac dimineata spre a fi expuse vanzarii . In aceste pravalii se gasesc foarte multe marfuri lucrate cu fire de aur. Din cele 40 de zile, trei zile si trei nopti se lumineaza targul cu mii si mii de candele, felinare, faclii, torte si lumanari de ceara. In fiecare colt, cantaretii si muzicantii din diferite tari canta din gura si din instrumentele lor, iar lautarii din trompete".
La sfarsitul secolului al XVII-lea si in cel urmator, infatisarea Focsanilor era asemanatoare cu a celorlalte orase muntene si moldovene, specificul localitatii fiind determinat de impartirea ei in doua. Un rol important in istoria dezvoltarii sale l-a jucat si mutarea vamii si a starostiei de la Putna in partea moldoveneasca a Focsanilor, la inceputul secolului al XVII-lea, si capitania de margine in partea munteneasca, in acelasi timp. Dintre personalitatile culturale ale vremii care au indeplinit functia de staroste de Putna amintim cronicarii Miron Costin si Ion Neculce.
Ca particularitate a apartenentei Focsanilor la cele doua tari romanesti amintim si existenta a doua centre economice, care s-au perpetuat pana in secolul al XIX-lea : unul in Piata Munteniei, in jurul bisericii Sf. Ioan (Piata Unirii de azi), construita ca manastire de voievodul Tarii Romanesti Grigore Ghica intre 1661 si 1663, iar altul in partea Moldovei, in jurul fostei biserici "Domneasca", ctitorie a doamnei Dafina, sotia putneanului Dabija-Voda, inceputa in 1665, ultimul an de domnie al acestuia. Intre aceste doua biserici existau o multime de dughene pe asa-zisa "Strada-Mare a Focsanilor", principalul nucleu comercial al orasului. Printre proprietarii dughenelor vechi, amplasate in fata la Strada-Mare, in a doua jumatate a secolului al XVII-lea sunt mentionati numerosi localnici, dar si turci, evrei si armeni. Numarul evreilor a crescut spre sfarsitul secolului al XVII-lea destul de mult, din moment ce in octombrie 1698 aveau deja o scoala a lor, asezata de la Vama Veche ceva mai sus pe Milcov.
Prima mentiune privind existenta unei scoli in Focsani dateaza inca de la 15 mai 1634, cand este atestata prima scoala cu limbile de predare slavona si greaca, la care a functionat, in 1676, si cronicarul Simion Dascalu. Scoli apar si in partea munteana a Focsanilor, pentru ca, in 1735, Manastirea Sf. Ioan se indatora a da cate 50 de lei unui invatator, iar in 1780, unul dintre cei 5 dascali ai eparhiei Buzaului era la Focsani. In 1803, vistieria Moldovei avea in seama ei, printre alte scoli, si pe cea greco-romana de la Focsani.
La inceputul secolului al XIX-lea se fac progrese insemnate si in domeniul ocrotirii sanatatii. In 1803, Focsanii Munteni beneficiau de un medic, iar in anul 1814 si voievodul Moldovei, Scarlat Calimachi, hotaraste ca epitropii orasului sa aduca un medic pentru urbe. Acesta trebuia sa fie "doftor cu stiinta", sa multumeasca toata obstea targului, sa mearga oriunde va fi chemat si in orice vreme ar fi si sa caute cu toata silinta si sarguinta spre bolnavi, pana si pe cei mai saraci din targoveti sau din straini si drumeti ce s-ar intampla a se imbolnavi in trecere. Activitatea medicului era insa dificila, pentru ca in oras nu se gasea nici o farmacie de unde locuitorii sa poata lua "doftorii bune, curate si indestule". Din aceste motive, la staruintele repetate ale locuitorilor orasului, voievodul amintit da carte domneasca in 1816 pentru "infiintarea unei spiterii si aducerea unui spiter cu buna stiinta si cu vrednicie spitareasca".
Dezvoltarea orasului in secolul al XVIII-lea si inceputul celui de-al XIX-lea nu mai poate fi pusa la indoiala, o dovada a prosperitatii de atunci constituind-o si construirea unui numar insemnat de biserici, unele ridicate de breslele de meseriasi. Dupa primele aductiuni de apa potabila, in Fosanii Munteni sub Constantin Brancoveanu, iar in Focsanii Moldovei sub Antioh Cantemir, in 1793, Alexandru Moruzi, voievodul Tarii Romanesti, recunoaste dreptul orasului Focsani de a folosi o subventie de 200 taleri din Casa Epitropiei obstesti pentru repararea si intretinerea cismelelor din Focsanii Munteni, iar in 1806, Constantin Ipsilanti, domn al Moldovei, aduce apa pe olane in Odobesti (doua cismele) si Focsani (noua cismele) de la Pitulusa, localitate din dreapta Milcovului, nu numai pentru targovetii Focsanilor de ambele parti, ci si pentru strainii si trecatorii pamanteni din cele doua tari surori.
Se remarca, de asemenea, preocuparile pentru dezvoltarea urbanistica, unele strazi, cum ar fi Strada Mare, fiind pavate cu trunchiuri de copaci, iar peste garla trasa din Milcov construindu-se multe poduri. Pentru depozitarea produselor agroalimentare, in special a vinurilor, se construiesc numeroase beciuri. Astfel, in fata fostei biserici "Domneasca", aflata pe locul Farmaciei nr. 23 de astazi, au fost descoperite 6 beciuri, fiecare cu lungimea de 12 m, latimea de 8 m si inaltimea de 2,80 m. Acestea comunicau intre ele si cu exteriorul printr-un gang. Tot aici, pe sub dughenele care inconjurau biserica, exista un tunel boltit ce iesea intr-un gang asemanator ce mergea pana la biserica Sf. Dumitru, iar de acolo, dupa cum spune traditia, pe sub garla de hotar, pana la manastirea Sf. Ioan din Muntenia.
Potrivit unei statistici otomane facute de Ahmed Pesni Efendi, care a cunoscut foarte bine tarile romane, Focsanii devansau Ploiestii, Buzaul si Targovistea, atat ca numar de locuitori, cat si in privinta constructiilor sociale. El avea cateva mii de case (pe ambele parti), 150 de dughene, o baie si numeroase bresle. Cresterea numarului meseriasilor a facut ca produselor locale traditionale destinate vanzarii, intre care cele mai cautate erau vinul, cheresteaua, branza, vitele de tot felul, sa li se adauge noi produse mestesugaresti, cum ar fi de pilda postavurile.
