Abordari in teoria si practica motivarii

Abordari in teoria si practica motivarii

1. Motivatii economice si profesionale: "omul economic": teoria X

Sistemul de motivatii trebuie sa fie strict personalizat, deoarece oamenii au personalitati, asteptari diferite; ceea ce motiveaza un lucrator poate insa sa nu intereseze pe un altul.

In cadrul motivatiilor economice si profesionale, un rol important il au remuneratia primita de lucratori; modalitatea de salarizare; exercitarea unei meserii corespunzatoare competentei, calitatilor fizice si intelectuale ale lucratorului( asteptarile omului la postul sau de lucru); asigurarea unor conditii optime de lucru( adaptarea postului de lucru la om).

Aceste parghii si forme concrete de motivatii economice si profesionale au condus la aparitia teoriei X a lui Mc Gregor. Aceasta cuprinde o serie de postulate care, din punct de vedere al conducatorilor unei unitati economice, pot fi sintetizate astfel:

• individul mijlociu are o aversiune inascuta pentru lucru si va face totul pentru a-l evita;
• din acest motiv lucratorii trebuie dirijati, controlati, constransi, daca se vrea ca acestia sa realizeze obiectivele organizatiei;
• in general, individul mijlociu prefera sa fie condus, evita responsabilitatile, are relativ putine ambitii, cauta siguranta sa inainte de toate.

Desi aceasta teorie si-a dovedit eficacitatea in perioada de inceput a formarii si dezvoltarii firmelor private de tip capitalist, aplicarea lor in practica a avut si o serie de consecinte negative.

Astfel, dorinta de sporire permanenta a salariilor a condus la intarirea spiritului revendicativ al angajatilor. O alta consecinta negativa: muncitorul conceput ca un simplu executant, lipsit de orice libertate de initiativa, gandire creatoare sau posibilitate de decizie, corespundea unei etape anumite a industrializarii. Pe masura insa ce munca devine mai complexa, muncitorul este solicitat tot mai mult nu numai in functiile sale mecanice de executie, ci si in capacitatea sa de judecata si creatie.

Firmele incep sa aiba tot mai multe asteptari de la participanti in ceea ce priveste interesul fata de munca si grup, mai multa loialitate fata de manager si grup, mai multa initiativa si creativitate.

2. Motivatii sociale: "omul social"

Motivatiile sociale tin cont de faptul ca omul apartine unor grupuri in activitatea sa din intreprindere, la fel cum in viata particulara apartine unei familii. In cadrul grupului se dezvolta anumite relatii intre lucratori, legate de munca lor, de regulamentele existente, de raporturile cu superiorii lor.

Grupul, ca un ansamblu de persoane reunite pe baza de vointa, cu scopuri comune sau complementare, cuprind lucratori intre care raporturile sunt reglementate de catre structurile de functionare existente si care asigura fiecaruia un anumit rol. Studiul relatiilor dintre membrii grupurilor din intreprindere implica analiza informatiilor transmise si a comunicatiilor stabilite, pe baza teoriilor psihosociologice asupra comunicatiilor. Este posibila astfel cunoasterea climatului sau a modului intreprinderii. Practica a demonstrat ca astfel omul este mai sensibil la fortele sociale ale grupului, din partea egalilor sai, decat la stimulentele si controalele din partea superiorilor ierarhici; astfel spus, omul este sensibil la actiunile superiorilor sai doar in masura in care acestia dau satisfactie nevoilor sale asociative.

Datorita aplicarii acestui model, au fost obtinute o serie de rezultate pozitive in special in ceea ce priveste imbunatatirea climatului psihosocial, al coeziunii grupului de munca.

Motivatia legata de autorealizare: "omul care se realizeaza": teoria Y

Aceasta teorie apartine lui Douglas McGregor, care prin continutul sau este in opozitie cu teoria X. Postulatele de baza ale teoriei Y sunt:

cheltuielile de eforturi fizice si intelectuale, din partea lucratorilor, sunt justificate in procesul muncii;

omul poate sa se dirijeze si sa se controleze el insusi in activitatea sa, pentru a realiza obiectivele fixate si in legatura cu care el se face responsabil;

responsabilitatile pentru realizarea obiectivelor exista in raport de recompensele ce-i sunt asociate in acest sens; cea mai importanta dintre recompense, nevoia de autorealizare, satisfacerea in sine, se poate obtine in mod direct doar printr-un efort dirijat catre obiective( gestiune, conducere prin obiective);

individul mediu va fi capabil, in anumite conditii date, sa accepte si sa-si asume chiar o serie de responsabilitati;

lucratorii dispun de resurse relativ ridicate, de creativitate, imaginatie, ingeniozitate, pentru a rezolva problemele unei organizatii.

Prin prima conducerii unei intreprinderi, motivatia pentru lucratori este maxima atunci cand fiecare lucrator are obiectivele sale individuale si face experienta unei independente psihologice.

Aplicand teoria Y, managerul trebuie sa fie un delegator, adica sa furnizeze subordonatilor atata responsabilitate cat simte el ca sunt acestia capabili sa realizeze.

4. Motivatiile complexe, ce tin de "omul psihologic"- pornesc de la faptul ca acesta constituie un organism ce se dezvolta, trece prin anumite stadii psihologice si fiziologice de evolutie, are legatura cu mediul sau, totodata omul este nu numai complex, dar si eminamente variabil, el avand mobiluri ierarhizate conform importantei acestora.

Ierarhia acestor mobiluri se schimba in timp si, de asemenea, in spatiu in functie de anumite situatii, ceea ce inseamna ca in realitate, acelasi om poate avea interese diferite in raport de momentul la care se refera actul conducerii si formatia de lucru, atelierul, sectia, compartimentul de munca de care apartine lucratorul.

Omul isi insuseste noi motivatii prin experienta sa in unitatea economica respectiva si astfel apar diferente intre aspiratiile initiale si cele noi inregistrate.

5. Motivatii de mobilizare, implicare: "omul participativ": teoria Z

Aceste motivatii sunt observate mai ales in cazul lucratorilor din intreprinderile performante. Angajarea, implicarea personalului apare insa ca o motivare principala a comportamentului fiecaruia, deoarece se porneste de la faptul ca realitatea fiecarui lucrator trece prin reusita intreprinderii. Fiecare lucrator are sentimentul ca este esential in realizarea obiectivului intreprinderii si deci locul sau este in cadrul unitatii si in serviciul clientilor si al inovatiei.

Acestea sunt cateva din ideile de baza ale teoriei Z, in care cultura intreprinderilor performante se caracterizeaza printr-o impartire a valorilor, o insusire a acestora de catre fiecare salariat, ca elemente fundamentale ale motivatiilor individuale. Apar astfel doua elemente complementare: placerea de a lucra si obtinerea unor rezultate deosebite.

Pentru fiecare lucrator, cadrul motivational creat de conducerea unitatii trebuie sa permita ca salariatul respectiv sa se simta important, sa simta ca exista, sa aiba imaginea de castigator, de invingator, de reusita.

6. Axa cognitiv-afectiv in motivare: motivatia cognitiva; motivatia afectiva; atribuirea- la axa dintre cognitiv si afectiv

Motivatia cognitiva. Studiile in domeniu au avansat ipoteza nevoilor cognitive in fata nevoilor " fundamentale". Legatura dintre motivatie si cognitie a reprezentat un camp secund de cercetari; concluziile acestora au vizat o intrerelationare conform careia motivatia este cea care directioneaza procesele cognitive. Cognitia se dovedeste, la randul sau, un factor determinant pentru motivatie.

Fiecare dintre noi foloseste o "harta" interna care il ajuta in intelegerea lumii ce il inconjoara si i-o face mai predictibila. Aceasta harta este formata din elemente cognitive

( numite cognitii) ce sunt interrelationate in maniere variate; astfel, aceste cognitii pot dezvolta una fata de alta trei tipuri de relatii: pozitive( ne gandim la "paine" si este probabil sa ne gandim la "unt"); negative("iubirea"si "ura"); pot sa se afle atat de departe una de alta, incat tind sa se situeze in relatii irelevante.

Imi voi axa insa atentia pe primele doua  tipuri de relatii, astfel, putem identifica doua situatii: in consonanta sau in disonanta.

Consonanta cognitiva- o stare psihologica in care elementele cognitive pe care le poseda o persoana sunt compatibile; atunci cand oamenii se confrunta cu elemente cognitive aflate in contradictie, ei experimenteaza fenomenul de disonanta cognitiva.

In primul caz, motivatia poate fi explicata si prin tendinta oamenilor de a mentine acordul/ consonanta dintre elementele sistemului cognitiv. Atunci cand elementele cognitive nu pot fi mentinute intr-o stare de consonanta, avem de-a face cu fenomenul disonantei cognitive. Ea presupune o stare de disconfort ori chiar de anxietate, rezultata in urma unor perceptii, informatii sau idei opuse, conflictuale, existente simultan in campul de constiinta. Disonanta cognitiva este un fenomen care actioneaza zi de zi in fiecare clipa in viata noastra.

Aceasta teorie a disonantei cognitive apartine lui Festinger. Acesta afirma ca disonanta se produce aproape intotdeauna dupa ce a fost facuta o legere intre doua sau mai multe variante. De aceea, situatiile in care apare disonanta cognitiva sunt multiple. Disonanta apare de cele mai multe ori dupa ce s-a incercat oferirea de recompense exagerate sau amenintarea cu pedepse inspaimantatoare.

Disonanta cognitiva poate fi insa si rezolvata. Festinger ne ofera nenumarate tehnici pentru a ajunge la acest rezultat. Iata care sunt unele dintre acestea:

disonanta aparuta in urma deciziei poate fi redusa prin cresterea atractivitatii variantelor alese, prin scaderea atractivitatii variantelor nealese sau prin actiunea simultana a ambelor variante;

disonanta aparuta in urma deciziei poate fi redusa prin observarea unor caracteristici identice ale variantelor alese si nealese;

disonanta care apare in urma deciziei poate fi, de asemenea, redusa prin scaderea importantei unor aspecte ale deciziei( detasandu-ne putin de problema, nu ni se va mai parea ca variantele pierdute sunt "vitale");

daca incuviintarea/ supunerea fortata a fost solicitata, disonanta poate fi redusa prin schimbarea opiniei personale;

aparitia disonantei prin exprimarea dezacordului fata de alte persoane poate fi redusa prin schimbarea unei opinii, prin influentarea parerilor celorlalti si prin excluderea celor care nu sunt de acord.

in situatiile cand mai multe persoane care se asociaza cu altele sufera de disonante identice, reducerea disonantei este foarte usor de obtinut, pentru ca toti doresc intarirea suportului social.

Ca o concluzie la fenomenul disonantei cognitive, consider importanta constientizarea faptului ca evitarea disonantei reprezinta o sursa importanta de motivare a comportamentului; oamenii incearca astfel sa diminueze dezechilibrul ce creaza o stare de disconfort psihologic.

Motivarea cognitiva nu functioneaza de fiecare data la aceeasi cote. Un numar de factori stau la baza potentialului ori relativului esec; trei dintre acestia ar fi:

credibilitatea sursei- de multe ori, procesul de motivare nu are efectul asteptat, desi sunt urmate principii de motivare corecte. O sursa a acestui esec partial poate fi regasita in credibilitatea celui care aplica procesul. Exemplu: stim cu totii vechea strategie a mamei care promitea copilului o bomboana, cand acesta are de terminat o activitate. In cazul in care mama nu-si indeplineste promisiunea, poate esua in incercarea viitoare de a-l motiva.

nivelul de educatie. Nivelul crescut de educatie al persoanei poate fi un stimulator al motivatiei cognitive in sens manipulator.

nivelul de dezvoltare a autoeficacitatii- oamenii care au dubii semnificatoare la cat de bine pot face lucrurile tind sa faca fata cu dificultate problemelor si renunta, pe cand cei care au o autoeficacitate ridicata inclina sa se implice mai mult si sa incerce in mare masura sa raspunda provocarilor care le apar in viata.

Motivarea afectiva- poate justifica un numar considerabil de alegeri si decizii pe care le facem in viata noastra de zi cu zi.

O motivare cognitiva aplicata de una dintre parti poate intra intr-o adevarata "disonanta" cu abordarea de tip afectiv folosita de cealalta parte. Atribuirea este departe de a se suprapune perfect mecanismelor logice. In atribuire, oamenii se comporta intr-o anumita maniera deoarece astfel ei se asteapta sa li se raspunda cu un anumit comportament sau sa primeasca anumite stimulente pentru comportamentele lor. Teoria atribuirii indica faptul ca un individ este mai motivat sa interactioneze cu o persoana care il activeaza emotional, chiar daca furia, frustrarea sau respingerea este parte a acestei formule.

Motivarea afectiva presupune o determinare a activitatii, a satisfacerii trebuintelor in urma impulsionarii bazate pe elemente ale efectelor, pe sentimente si emotii.

Perceperea libertatii de alegere reprezinta un element motivational important pentru fiecare dintre noi; astfel, oamenii sunt mai motivati sa realizeze anumite lucruri atunci cand considera ca aceasta a fost alegerea lor decat daca decizia le-a fost impusa.

Datorita importantei motivationale a libertatii individului, restrangerea ori limitarea libertatii au, la randul lor, un impact puternic asupra motivarii afective.

Astfel, putem considera teoria reactantei psihologice drept un indicator al modului in care actioneaza motivatia afectiva.

Reactanta psihologica se fundamenteaza pe reactia ce apare in urma amenintarii de a restrictiona ori, uneori, chiar de a elimina libertatea persoanei de a alege sa actioneze in maniera dorita; o astfel de perspectiva determina persoana sa actioneze intr-o directie care sa-i reasigure libertatea unui comportament ori a unei atitudini. Reactanta poate fi perceputa drept o forta motivationala care conduce persoana in incercarea de a-si restabili libertatea amenintata.

Daca unei persoane i se interzice sa faca un lucru, actiunea acesteia va declansa o atitudine inversa( " nu face asta" va determina persoana careia i se comunica interdictia sa faca acel lucru"; aceasta ii genereaza subiectului sentimentul de reactanta. Doua elemente conduc la un astfel de comportament:

1. pe de o parte, individul percepe faptul ca nu mai este liber sa gandeasca ori sa se comporte in modul in care considera ca trebuie sa o faca;
2. eliminarea acestei libertati este nelegitima si nejustificata; daca persoana primeste o justificare plauzibila a limitarii propriei libertati, atunci reactanta sa este mai redusa.

Atribuirea- la granita intre cognitiv si afectiv

Rolul si locul atribuirii ca punct de legatura intre cei doi poli: cognitiv si afectiv, este foarte importanta. In literatura de specialitate se precizeaza ca " 9privind lucrurile din perspectiva teoriilor atribuirii, se poate argumenta ca presupunerea ce sta la baza acestora (ca oamenii sunt orientati spre intelegerea corecta si spre controlul mediului social) este, de fapt, pur motivationala".

Atribuirea se bazeaza pe o constatare simpla: oamenii pornesc de la informatiile pe care le poseda si, prin deductie, ajung la informatii pe care nu le stiau mai devreme.

Exista insa si erori in procesul de atribuire care influenteaza in mod direct ori indirect motivatia. Baron si Byrne, spunea Georgeta Panisoara, pornesc de la un exemplu referitor la eroarea fundamentala de atribuire pe care il completeaza cu alte doua erori:

prima sursa poate fi aceea ca, de multe ori, avem tendinta sa ignoram situatia si sa apreciem actiunea in sine a unei persoane fara sa o integram in contextul care a generat-o;

efectul actor- observator presupune ca intr-un fel apreciem comportamentul altei persoane intr-o situatie( raportand totul direct la persoana in cauza) si in alt fel acelasi comportament, in exact aceeasi situatie, daca noi suntem cei ce il adopta( mediul extern);

Prejudecata autoservita presupune ca, atunci cand primim un feedback favorabil din partea celorlalti, tinem sa legam acest lucru de cauze interne( inteligenta noastra, buna judecata, atentia, interesul pentru activitate etc.), dar cand feedback-ul este nefavorabil, atribuim aceasta unor cauze externe( dificultatea sarcinii).

In sens larg, sunt utilizate doua tipuri de atribuiri: cele de tip intern(sau dispozitionale), in care individul este vazut ca fiind responsabil de cursul evenimentelor; cele de tip extern: (situationale), ce definesc factorii de mediu ca fiind responsabili de modul de desfasurare a evenimentelor.

7. Axa intrisec-extinsec in motivare

Motivatia intriseca se refera la recompensele interne obtinute de individ, satisfacatoare din punct de vedere personal, care il motiveaza sa actioneze intr-un anumit fel datorita propriilor interese si placeri. Aceasta este valoroasa deoarece elementele de intarire motivatorul reprezinta o parte cuprinsa in insasi structura sarcinii, fiind cea care sustine comportamentul datorita unor scopuri pe termen lung sau preferintelor individuale ale cuiva.

Motivatia extrinseca este propusa de ghidarea prin anumite motive care conduc la evitarea unei pedepse sau la primirea unei recompense exterioare persoanei. Asadar, motivarea extrinseca presupune performarea unor comportamente pentru receptarea unor aspecte tangibile, particulare, de stimulare exterioara. Cand acestea dispar, fie ca e vorba de pedeapsa, fie de recompensa, actiunea se intrerupe si ea. Recompensele externe obtinute de catre individ slabesc interesele personale, bucuria si satisfacerea incercate de acesta, din momentul ce persoana face un lucru pentru alte motive decit lucrul in sine.

Legatura dintre cele 2 tipuri de motivatii este un aspect important in practica astfel, intre ele poate exista atat o legatura directa- o activitate motivata extrinsec( invatarea unui material pentru a obtine o bursa) sa fie sustinuta relativ repede si intrisec (descoperim ca materialul e interesant sau util ), cat si una indirecta- alteori, o motivatie intriseca poate avea si intariri extrinseci; copiii se implica in anumite jocuri pentru a se distra( motivatie intriseca), dar astfel pot castiga admiratia prietenilor si laudele parintilor( sustinere extrinseca).

Avem o serie de analize a tandemului extrinsic- intrisec:

1. Aspectul automotivational pe care tipul de motivatii intriseci il situeaya in centrul demersului sau. Motivatia intriseca creaza o forta pozitiva ce sustine individul in incercarea sa de dezvoltare personala;
2. Motivarea de tip pozitiv si motivarea de tip negativ: pedeapsa;
3. Alta pespectiva asupra ariei pozitiv- negativ in motivare: procesul de motivare- acesta sta la baza dezvoltarii unor motive secundare; motivarea poate fi negativa: conditionare adversiva.