Introducere in managementul operational

INTRODUCERE IN MANAGEMENTUL OPERATIONAL

Sistemul managementului operational

O directie importanta de perfectionare a managementului actual, este intensificarea componentei operationale a muncii de previziune, organizare, coordonare, antrenare sicontrol in cadrul unitatilor economice.

In acest mod, se realizeaza reducerea ciclului de informare - decizie - actiune -control si evaluare complexa a rezultatelor de catre liderii unitatilor economice.

Operationalizarea muncii de management, in spatiul organizarii procesuale, se poate realiza prin instituirea conducerii la nivelul tuturor functiilor si activitatilor desfasurate in intreprinderile industriale. Astfel, in oricare unitate industriala se poate identifica:

managementul operational al cercetarii-dezvoltarii;

managementul operational al productiei;

managemetnul operational al activitatilor comerciale;

managementul oprational al activitatilor financiar-contabile;

managementul operational al activitatii de personal.

Fundamentarea managementului operational se realizeaza prin managementul tactic sicel strategic, care asigura indeplinirea obiectivelor unitatii in conditii de eficienta economica.

Managementul operational al productiei, ca o componenta a managementului intreprinderilor, reprezinta un proces de stabilire constienta si de atingere a obiectivelor derivate cu ajutorul a cinci functii manageriale utilizand in mod eficient resursele  informationale, umane, materiale si financiare.

In sistemul activitatilor de productie un loc central il ocupa fabricatia (executia) produselor. Arborele motor al fabricatiei care asigura si managementul operational al principalelor activitati productive de baza, este programarea, pregatirea si urmarirea productiei.

Ca domeniu distinct al unitatilor in special industriale, managementul operational al productiei se poate analiza prin:

a) componentele sistemului;

b) variabilele sistemului;

c) obiectivele sistemului.

a) Componentele sistemului se grupeaza in cadrul a trei subsisteme, si anume: elaborarea programelor de productie, lansarea in fabricatie si controlul indeplinirii programelor de productie.

b) Variabilele sistemului se clasifica: variabile de intrare, de iesire, perturbatoare si de comanda.

1) Variabilele de intrare provin din majoritatea activitatilor desfasurate in intreprinderea industriala dar in primul rand din desfacere, pregatire tehnica si materialor ganizatorica, aprovizionare, personal, control tehnic de calitate. Astfel, prin activitatea de desfacere, se ofera informatii cu prvire la produsele contractate, cantitatea si termenul de livrare.

Activitatea de pregatire tehnica (constructiva si tehnologica) asigura informatii ca: fazele si durata de pregatire si executie pe produs, structura produsului, articolele componente, operatiile tehnologice si inlatuirea lor, timpul normat pentru executia fiecaruia articol-operatie, consumurile specifice de materiale pe articole etc.

Activitatea de aprovizionare ofera informatii de tipul: stocuri de materiale, posibilitati de aprovizionare cu materii prime si altele;

2) Variabilele de iesire se concretizeaza in informatii cu privire la cantitatile de produs executate pe intervale reduse de timp si subunitati structurale de fabricatie, cantitatii de materii prime necesare indeplinirii programelor de productie, abateri de la tehnologia stabilita, opririle utilajelor pe cauze etc.

3) Variabilele perturbatoare cu o actiune constanta asupra sistemului de management operational, sunt: modificarea sau decalarea termenelor de livrare, cereri suplimentare de produse lansate in fabricatie, renuntarea la unele produse, caderi ale utilajelor, absenta personalului si altele.

4) Variabilele de comanda reprezinta complexul de decizii operative, fundamentate de managementul operational al compartimentului de productie, care au ca scop mentinerea functionalitatii sistemului, in conditii de eficienta economica.

c) Obiectivele sistemului se pot structura in: obiectivul fundamental, obiectivul principal, obiective derivate si obiectivul corolar.

1) Obiectivul fundamental il constituie indeplinirea programelor productiei fizice din punct de vedere al termenelor de livrare, cantitatilor si structurilor sortimentale contractate.

2) Obiectivul principal presupune asigurarea ritmicitatii fabricatiei. Managementul proceselor de productie trebuie sa asigure o egalitate intre cheltuielile de timp de munca si disponibil, la nivelul tuturor verigilor structurale de fabricatie, pe intervale reduse de timp.

3) Obiectivele derivate se pot concretiza in degrevarea managementului operational al unitatii de munca de rutina la nivel de "articol" si stabilirea previzionala a cauzelor care pot conduce la nerealizarea programelor de productie.

4) Obiectivul corolar, reprezinta, reducerea cheltuielilor de productie si asigurarea calitatii produselor, prin folosirea normativelor in toate fazele procesului de management si alegerea variantei de program cea mai eficienta.

Conceptul modern de management operational al productiei contribuie la realizarea proportionalitatii prezentate prin imbinarea componentelor discrete intr-o asemenea masura incat intregul proces de fabricatie sa poata fi considerat ca un proces cu caracter continuu.

O asemenea cerinta se asigura prin crestera marimii loturilor, prin specializarea productiei, prin tipizare si unificare, prin introducerea tehnologiilor de grup care sa asigure interschimbabilitatea operationala cu cea functionala a produselor. Alte cai de asigurare a ritmicitatii prin intermediul managementului operational al productiei sunt: impunerea termenelor de aprovizionare potrivit programelor de productie, declansarea fabricatiei la termenele fundamentate prin programe operative, coordonarea miscarii produselor intre locurile de munca si actualizarea permanenta a programelor de productie.

Practica economica arata ca indeplinirea obiectivelor prezentate, presupune folosireav rationala a resurselor de productie si anume:

folosirea eficienta a capacitatilor de productie;

utilizarea maxima a bazei de materii prime;

folosirea superioara a fortei de munca.

Folosirea eficienta a capacitatilor de producteie se poate obtine prin adoptarea, celui mai eficient numar al schimburilor, prin repartizarea sarcinilor de productie la nivelul utilajelor cu randamentul cel mai ridicat si cheltuielile de functionare cele mai reduse.

Utilizarea maxima a bazei de materii prime se asigura prin subsistemul de lansare in fabricatie, care constituie un prim punct de control preventiv al utilizarii resurselor, eliminand posibilitatea ca acestea sa urmeze o distinctie nerationala. Dimensionarea riguroasa a stocurilor de materii prime si semifabricate, prin intermediul ordonantarii defintie in mod larg, astfel ca pierderile din imobilizarea mijloacelor circulante sa fie minime, fara a afecta continuitatea procesului de productie, constituie o modalitate importanta de utilizare a bazei de materii prime.

Folosirea superioara a fortei de munca se obtine prin afectarea sarcinilor de productie la nivelul executantilor directi care au calificarea corespunzatoare pentru realizarea unei productivitati maxime.

1.2. Subsistemele managementului operational al productiei

I.Elaborarea programelor de productie, constituie primul subsistem al managementului operational care cuprinde ansamblul de activitati desfasurate in scopul derivarii obiectivelor stabilite de catre managementul tactic in domeniul functiunii de productie, pe intervale de timp reduse si subunitati structurale de fabricatie. In finalul derivarii acestor obiective se obtin programe de productie, care constituie un instrument fundamental al managementului operational.

Metodele, tehnicile si instrumentele de elaborare a programelor de productie, se aleg pe baza analizei sarcinilor de productie, a conditiilor concrete de fabricatie. Succesiunea elaborarii programelor, este unica si presupune trei etape, si anume:

elaborarea programului calendaristic (centralizator) la nivelul intreprinderii

industriale;

elaborarea programelor de productie la nivelul sectiilor de fabricatie;

elaborarea programelor operative in cadrul sectiilor de fabricatie.

II. Lansarea in fabricatie, cel de al doilea subsistem component al managementului operational cuprinde ansamblul de activitati necesare elaborarii, multiplicarii si difuzarii documentelor economice la nivelul centrelor efectorii, potrivit programelor de productie.

III. Subsistemul de control al indeplinirii programelor de productie cuprinde

ansamblul de activitati de culegere, transmitere, prelucrare a informatiilor primare cu privire la desfasurarea procesului de productie in scopul de a stabili gradul de indeplinire a programelor, abaterilor fata de obiectivele stabilire, cauzele care genereaza ecartul intre standarde si performante, in scopul actualizarii prevederilor initiale.

Acest subsistem asigura "feed-back-ul" si are un rol activ asupra managementului activitatilor de productie.

In prezent, se accentueaza caracterul global al managementului operational al productie, desi solutionarea fiecarui subsistem se poate realiza prin descompuenrea functiunii de productie in probleme cu o relativa independenta, urmarindu-se solutionarea eficienta a acestora. In aceasta actiune exista insa unele dificultati datorita multitudinii parametrilor, care se iau in calcul si corelarii solutiilor eficiente particulare fiecarui domeniu.

Institutionalizarea managementului operational al productiei

Organizarea structurala a managementului operational al activitatii de productie, se realizeaza prin constituirea compartimentului de programare, pregatirea si urmarirea produtiei.

Atributiile acestui compartiment decurg din continutul, obiectivele si functiile managementului operational al producției ți se pot prezenta astfel:

elaboreaza programul de pregatire tehnica a productiei;

colaboreaza cu celelalte compartimente pentru elaborarea programelor de productie, stabilirea termenelor contractuale de livrare, asigurarea aprovizionarii din timp cu materii prime, SDV-uri in vederea desfasurarii normale a procesului de productie;

colaboreaza cu compartimentul de proiectare constructiva si tehnologica la stabilirea duratei ciclului de fabricatie, a marimii lotului de lansare in productie, la aplicarea tehnologiei moderne;

elaborarea balantei de corelare - capacitate - incarcare pe termen scurt in scopul eficientizarii incararii apacitatilor de productie;

stabileste programul de productie pe sectoare si pe locuri de munca;

detaliaza programul de productie pana la sarcinile zilnice la nivel de loc de munca si executant, urmarind sa se utilizeze integrala si eficient resursele existente, stabileste ordinea prioritara de executie a fiecarei operatii;

intocmeste, pe baza programului de pregatire a productiei si a programului operativ, documentatia de lansare in fabricatie (fisa de insotire, dispozitii de lucru, bonuri de materiale, etc.);

urmareste intrarea in executie si realizarea la termenele programate a sarcinilor de productie, analizeaza si stabileste masuri pentru eliminarea cauzelor abaterilor si pentru recuperarea intarzierilor;

centralizeaza, zilnic si cumulat, productia realizata si informeaza managementul intreprinderii asupra stadiului realizarii;

informeaza managementul intreprinderii asupra abaterilor intervenite in realizarea programului de productie si propune masuri de eliminare a acestora.

Prin concentrarea activitatii de programare a productiei la nivelul unui compartiment specializat se elibereaza managerii directia ai verigilor de productie, de atributii neoperative, cum ar fi: controlul stocurilor la nivelul sectiilor, atelierelor, stocurilor circulante (stocurile tampon, intersectii), stocuri de siguranta intersectii, stabilirea loturilor de fabricatie, durata ciclurilor de fabricatie a semifabricatelor, pieselor si subanamblurilor ce compun produsele ieftinite, stabilirea programelor de productie ale sectiilor etc.

In aceste conditii, maistrii proceselor de productie din cadrul sectiilor pot sa se concentreze asupra activitatilor de productie privind supravegherea atelierului sub raport tehnic, executia produselor, instruirea muncitorilor si folosirea celor mai eficiente metode de munca.

Procesul de productie

Analiza practicii traditionale privind organizarea si conducerea intreprinderilor industriale, prin prisma teoriei sistemelor, evidentiaza orientarea factorilor de conducere, atat din domeniul proiectarii, cat si din cel al exploatarii sistemelor industriale, spre abordarea cu precadere a anumitor subsisteme. Ca urmare, o serie de elemente, cum ar fi: constructiile, instalatiile, utilajele tehnologice, de transport si de depozitare beneficiaza de metode, date statistice si solutii de rezolvare verificare intr-o practica indelungata.

Alte subsisteme care presupun insa integrarea, in cadrul unor activitati esentiale pentru functionalitatea sistemului, a elementelor sale de baza sunt: forta de munca, mijloacele de munca si obiectele muncii, nu se studiaza intr-o conceptie unitara si nu au extinderea si gradul de aprofundare necesar. Unul din conceptele de baza caracteristic domeniului proiectarii si exploatarii sistemelor industrial, este cel de proces de productie.

Procesul de productie este definit ca totalittea activitatilor desfasurate cu ajutorul mijloacelor de munca si a proceselor naturale care au loc in legatura cu transformarea organizata, condusa si realizata de oameni, a obiectelor muncii in produse finite (servicii) necesare societatii. In orice ramura industriala, procesul de productie reprezinta unitatea organica a doua laturi si anume: procesul tehnologic si procesul de munca.

Procesul tehnologic reprezinta transformarea directa, cantitativa si calitativa a obiectelor muncii, prin modificarea formelor, dimensiunilor, compozitiei chimice sau structurii interne si dispozitiei spatiale a acestora. Procesul tehnologic este una din laturile principale ale procesului de productie care determina cerinta obiectiva a dependentei formelor si metodelor de organizare in spatiu si timp de continutul si caracteristica tipologica a procesului de productie.

Procesul de munca reprezinta activitatea executantului in sfera productiei industriale sau indeplinirea unei functii in sfera neproductiva. Desi procesul de munca, este dependent, in ceea ce priveste continutul si structura activitatilor, de procesul tehnologic si mijloacele de munca, el are insa rolul primordial in desfasurarea procesului de productie.

Abordarea sistemica a procesului de productie, ca obiect al investigatiei stiintifice in domeniul organizarii, implica caracterizarea sa nu numai sub aspect tehnico-material, ci si economico-social. Sub aspect tehnico-material, procesele de productie, ce au loc in diferite ramuri industriale, se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi specifice determinate de: gradul de eterogenitate al destinatiei economice a produselor (serviciilor) realizate, complexitatea constructiva si tehnologica a produselor (serviciilor); dispersia in spatiu a procesuluui tehnologic si a parcului de utilaje; gradul de continuitate al desfasurarii in timp a procesului de productie; stabilitatea in timp a factorilor procesului de productie.

Trasaturile specifice ale fabricatiei in fiecare ramura industriala (v. Tabelul 6.1) determina o anumita complexitate a structurii procesului de productie, ceea ce se reflecta direct in efortul de organizare la care acesta este supus.

O analiza de fond a structurii procesului de productie releva ca acesta, este alcatuit, dintr-o serie de procese partiale de fabricatie, care se gasesc unele fata de altele in anumite relatii de interdependenta. De aceea, dezcompunerea conform principiilor analizei sistemice, a procesului de productie global in elementele sale componente si clasificarea acestora in raport cu diferite criterii reprezinta o premisa de baza a organizarii stiintifice a productiei.

1.4.1. Criterii de clasificare a proceselor de productie

Unul, dintre cele mai importante criterii de clasificare a proceselor de productie, il constituie gradul de participare al diferitelor procese partiale de fabricatie, la realizarea produselor finite (serviciilor).

In raport cu acest criteriu, deosebim:

procese de baza;

procese auxiliare;

procese de servire

procese anexe.

Procesele de baza reprezinta acea parte din procesele de fabricatie in cadrul carora are loc direct si nemijlocit transformarea obiectelor muncii in produse finite (servicii). La randul lor, procesele de baza se impart pe stadii de fabricatie. In industria constructiilor de masini, spre exemplu, procesele de baza se grupeaza in raport cu stadiul de fabricatie dupa cum urmeaza:

a.   procese primare (turnare, forjare, trasare-debitare, tratamente termice);

b.       procese de prelucrari mecanice (strunjire, frezare, gaurire, alezare, rabotare,

rectificare, s.a.);

c. procese de asamblare-finisare (montaj) final, probe, rodaj, de protectie si  finisare, ș.a).

Procesele auxiliare, reprezinta partea din procesele partiale de fabricatie care participa indirect la realizarea produselor finite (serviciilor) prin crearea conditiilor materiale necesare desfasurarii normale a proceselor de baza. Procesele auxiliare includ: procesele de reparatii, de confectionare a S.D.V.-urilor, de ascutire a sculelor, producerea diferitelor forme de energie utilizata in producție.

Procesele de servire reprezinta, partea din procesele partiale de fabricatie care participa indirect la realizarea produselor finite (serviciilor) prin crearea conditiilor organizatorice necesare desfasurarii normale a proceselor de baza si proceselor auxiliare. Procesele de servire includ: procese de transport intern, de gospodarire a depozitelor, de distributie a diferitelor forme de energie.

Procesele anexe reprezinta partea din procesele partiale, cu caracter colatereal, care contribuie la valorificarea resurselor reziduale. Procesele anexe includ: procesele de confectionare a ambalajelor, valorificarea deseurilor, impachetarea aschiilor, regenerarea uleiurilor, emulsiilor etc.

Un alt criteriu de clasificare a proceselor de productie il constituie interventia executantului in efectuarea proceselor de productie. In raport cu acest criteriu deosebim:

procese manuale: in care actiunea asupra obiectelor muncii se realizeaza cu ajutorul unor unele simple, de exemplu: pilirea, razuirea, asamblarea, transportul etc., folosindu-se numai energia executantului;

procese manual-mecanice: in care actiunea asupra obiectelor muncii se realizeaza folosindu-se simultan atat energia executantului, cat si energia exterioara a unor mijloace mecanice, de exemplu: prelucrarea la masini-unelte cu avans manual;

procese mecanice: in care actiunea asupra obiectelor muncii se efectueaza direct de catre mecanisme actionate de o sursa de energie exterioara, executantului revenindu-i sarcina de a porni, supraveghea, regla, alimenta si opri mecanismele respective; de exemplu: procesele care se desfasoara la toate masinile cu avans automat;

procese de aparatura: in care actiunea asupra obiectelor muncii se realizeaza cu ajutorul unor instalatii, aparate cu caracter special, de exemplu: tratamentul termic cu ajutorul curentilor de inalta frecventa, prelucrarea electrochimica, prelucrarea electrochimica, prelucrarea prin electroeroziune etc.;

procese automate: in care actiunea asupra obiectelor muncii se efectueaza fara interventia directa a executantului, acestuia revenindu-i sarcina de supraveghere, de exemplu, a proceselor care se realizeaza la liniile automate.

Tabelul 1.1.

Particularitatile procesului de productie in principalele ramuri industrial

Acest criteriu de clasificare prezinta o importanta deosebita in proiectarea sistemelor de organizare, deoarece gradul de interventie al executantului in procesul de productie se reflect direct in structura celor doua laturi ale sale, procesul tehnologic si procesul de munca. Astfel, in cazul proceselor de productie predominant manuale si manual-meanice, ponderea procesului tehnologic este redusa, iar cand gradul de mecanizare este mare sau automatizat, ponderea laturii procesului de munca este mica, reducandu-se considerabil in cazul proceselor automate pana la limita in care interventia executantului se rezuma la simpla apasare pe un buton pentru pornirea (oprirea) liniei automate si supravegherea functionarii acesteia.

In mod corespunzator, aceste ponderi influenteaza sensibil managementul sistemelui industrial, in sensul ca, pentru intreprinderile cu procese de productie predominant manuale sau manual-mecanice, cu toate eforturile proiectantilor de sistem, stabilirea parametrilor de functionare in timp, a nivelelor de performanta si a altor indicatori de stare se face in mod dificil, cu un grad ridicat de probabilitate, fapt ce face posibila aparitia a numeroase perturbatii (stare entropica ridicata). Spre deosebire de acestea, pentru intreprinderile cu procese de productie mecanizate si automatizate se creeaza posibilitatea integrarii formelor de organizare si a metodelor de management in insasi structura functionala a sistemului, fapt ce asigura controlul si coordonarea in conditii de eficienta substantial marite.

1.4.2 Structura procesului de productie

Din punctul de vedere al realizarii tehnologice si al muncii, procesele de productie partiale se impart in operatii.

Operatia reprezinta partea procesului de productie de carei efectuare raspunde un executant, pe un anumit loc de munca, prevazut cu anumite utilaje si unele de munca, actionand asupra unor anumite obiecte sau grupe de obiecte ale muncii in cadrul aceleiasi tehnologii.

Lucrarile care se efectueaza in cadrul unei operatii depind de stadiul in care se gaseste transformarea obiectului muncii, precum si de sistemul de productie (individual, de serie, de masa). Astfel, in cazul stadiului de prelucrari primare (turnare, forjare), lucrarile specifice din care sunt constituite operatiile sunt: preparare a amestecurilor de formare, miezuire, turnare, dezbatere, sablare (la turnare) sau debitare, indreptare, incalzirea materialului, forjare libera, matritare, debavurare (la forjare). In stadiul de prelucrari mecanice sau de asamblare, lucrarile din care sunt constituite operatiile sunt: centrare, retezare, strunjire de degrosare, strunjire de finisare (la prelucrari mecanice) sau asamblare partiala, asamblare finala, probe tehnologice, rodaj, finisare, ambalare (la montaj).

Diferentierea procesului de productie pe stadii, procese partiale si operatii nu satisface in intregime cerintele organizarii moderne a productiei, deoarece tendinta actuala de crestere continua a seriei de fabricatie, fundamentata in principal pe criteriile eficientei economice a productiei, implica cunoasterea si studierea amanuntita a microdinamicii muncii, in vederea sincronizarii diferitelor operatii, in conformitate cu tactul general al fabricatiei si organizarea functional-ergonomica a munclucrarile simple efectuate de masinile-unelte (latura tehnologica) si actiunile executantului in procesul de productie (latura procesului de munca)

Fiecare din diviziunile operatiei poate fi caracterizata, in functie de anumite elemente specifice, dupa cum urmeaza:

faza este partea operatiei caracterizata prin invariabilitatea suprafetei de prelucrat, a sculei si a regimului de ashiere;

trecerea, este partea fazei care are drept rezultat indepartarea unui singur strat de metal.

Aceste diviziuni sunt necesare si suficiente pentru elaborarea tehnologiei de fabricatie, dar pentru studiul muncii este, necesara impartirea fiecarei diviziuni in: complexe de manuiri, manuiri, actiuni si miscari elementare.

complexul de manuiri cuprinde o serie de manuiri inlantuite tehnologic in scopul realizarii unei lucrari;

manuirea este formata dintr-un ciclu inchis de actiuni de lucru caracterizate prin scop si invariabilitatea factorilor materiali ce o compun;

actiunile sunt partile componente ale manuirilor care indica un anumit efect;

miscarile elementare sunt cele mai discrete manifestari fiziologice sesizabile ale procesului de munca, care compun actiunile.

Pe masura trecerii de la productia de serie mica spre serie mare si masa creste importanta diferentierii procesului de productie in elementele sale componente, in vederea studierii amanuntite a acestora si organizarii rationale a procesului de munca.

In industriile cu flux discontinuu, diferentierea procesului de productie, conform cerintelor analizei sistemice, scotand in evidenta complexitatea structurii acestuia, ierarhizarea si interdependenta dintre elementele componente, reliefeaza totodata legitatile ce guverneaza procesul transformarii obiectelor muncii in produse finite.

Cunoasterea si respectarea cerintelor obiective ale acestor legitati constituie premisa fundamentala a organizarii stiintifice a proceselor de productie in spatiu si timp. Asa se explica de ce, conceptele moderne de organizare vizeaza in principal crearea conditiilor materiale si organizatorice necesare ce decurg din respectarea acestor legitati, care sa permita imbinarea si sincronizarea intr-o asemenea masura a componentelor discrete incat procesul de productie respectiv sa tinda in ansamblul sau catre realizarea unui grad cat mai ridicat de continuitate. O astfel de abordare a cerintelor fundamentale ale organizarii explica, in parte, tendintele actuale de crestere a seriei de fabricatie, de tipizare, unificare, standardizare, de introducere a tehnologiei de grup, in asa fel incat interschimbabilitatea functionala impreuna cu cea operationala a obiectelor muncii sa creeze o structura omogena de fabricatie.