Alternative in educatia speciala - Sistemul educatiei incluzive

In ultimii ani o noua miscare a aparut in statele occidentale, ca urmare a unei revigorari a miscarii pentru drepturile omului.

Integrarea si includerea sunt doua alternative la sistemul educativ special. Includerea este mai noua si este derivata din integrare ceea ce a facut ca diferentele dintre cele doua alternative sa nu fie intotdeauna percepute corect.

Integrarea si includerea sunt mai usor de definit daca facem apel la conceptele opuse. Integrarea este vazuta in opozitie cu segregarea, includerea este in opozitie cu excluderea.

Segregarea se refera in special la copii ce prezinta dificultati de invatare, tulburari senzoriale sau dizabilitati fizice. Includerea se refera in special la copii cu probleme comportamentale.

In practica, rezultatele sunt similare in sensul ca amandoua sustin ideea ca toti copii cu cerinte educative speciale trebuie educati in scoli de masa. Totusi, diferentele intre cele doua abordari sunt semnificative. Contrastul dintre cele doua abordari poate fi urmarit in urmatorul tabel (Walker, 1995).

Tabel 3. Diferente de abordare intre educatia integrata si educatia incluziva

Dupa cum se observa din tabel, diferenta majora dintre integrare si includere este nivelul pe care acestea se centreaza. daca integrarea se centreaza pe copilul dizabil, pe nevoile acestuia si pe modalitatile in care aceste nevoi pot fi intalnite, includerea se centreaza pe nivelul institutional si vizeaza o schimbare majora a modului in care scoala functioneaza.

Daca integrarea incearca sa adapteze copilul la scoala, lasand-o pe aceasta din urma nemodificata (sau modificata doar in mica masura), includerea vizeaza schimbarea scolii in asa maniera, incat aceasta sa fie capabila sa intalneasca nevoile tuturor copiilor, abili si dizabili (indiferent de gradul lor de dizabilitate).

Centrul de Studii asupra Educatiei Incluzive sugereaza ca orice scoala incluziva trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:

1.   Trebuie sa fie bazata pe comunitate. O scoala incluziva reflecta comunitatea ca intreg. Participarea la scoala este deschisa, pozitiva si diversa. Ea nu este selectiva, exclusiva sau rejectiva.

2.   Este libera. O scoala incluziva este accesibila tuturor celor care devin membrii in sens fizic (in termeni de cladiri si terenuri) si educational (in termeni de curriculum, sistem de suport si metode de comunicare).

3.   Promoveaza colaborarea. O scoala incluziva lucreaza impreuna cu alte scoli. Ea nu este in competitie cu alte scoli.

4.   Promoveaza egalitatea. O scoala incluziva este o democratie in care toti membrii au drepturi si obligatii, cu aceleasi oportunitati de lua parte si de a beneficia de educatia oferita de scoala.

Consiliul pentru Copii Exceptionali are o lista de 12 principii pentru o scoala incluziva de succes.

1.   O viziune a egalitatii, articulata public;

2.   Conducere care expun public includerea si oportunitatile egale;

3.   O arie de servicii ce sunt coordonate intre si in cadrul educatiei si personalului;

4.   Sistem de cooperare in cadrul scolii; scolile inclusiv ofera retele naturale de suport pentru elevi si profesori. Sunt implementate strategii ca intrajutorarea, cercul de prieteni, invatarea cooperativa si alte moduri de a conecta studentii in relatii natural, continue si suportive. In plus, tot personalul scolii lucreaza impreuna si se ajuta reciproc prin colaborare profesionala, 'team teaching', echipe de asistenta profesori-elevi etc.;

5.   Roluri si responsabilitati flexibile;

6.   Parteneriat cu parintii.

Stainback a dezvoltat o lista similara pentru scoli si directori, care accentueaza strategiile pentru promovarea scolii incluzive:

1.   stabilirea unei filozofii scolare

2.   urmarea principiului proportiilor naturale, cu alte cuvinte vecinatatea scolii trebuie privita ca baza pentru integrare

3.   alcatuirea unui grup pentru includere, care sa stranga materiale despre integrare, sa organizeze sesiuni de informare si sa stabileasca un plan in care sa fie specificate obiectivele integrarii

4.   mentinerea flexibilitatii.

Nu in ultimul rand, trebuie mentionat ca un aspect cheie in includere (dar si in integrare) il constituie diferentierea.

Diferentierea este inteleasa ca o modalitate de a adapta curriculumul fiecarui elev, in functie de cerintele si abilitatile acestuia. Ca principiu, acest lucru inseamna ca fiecare copil trebuie sa dispuna de o educatie adaptata lui, de asa maniera incat in final sa dispuna de profitul maxim la care se poate ajunge.

Sistemul educatiei integrate

Sistemul educatiei integrate a aparut ca reactie fata de sistemul educational special. Dupa cum am aratat, integrarea a aparut ca urmare fireasca a schimbarii de atitudine fata de grupurile de persoane ce prezinta dizabilitati. Aceste grupuri au facut apel la Carta Drepturilor Omului pentru a avea sanse egale si acces egal la facilitatile comunitare. In plan educational aceasta s- a concretizat printr-o serie de documente internationale.

Declaratia Natiunilor Unite din 1981 a inclus dreptul la educatie a copiilor cu dizabilitati astfel incat acestia sa-si poata dezvolta din plin capacitatile si abilitatile. Acest drept a fost inclus si in Conventia Natiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului, in anul 1990.

La fel ca si in cazul principiul mediului cel mai putin restrictiv, si acest drept a fost interpretat in mai multe moduri. Dreptul copiilor la educatie era deja pus in practica in scoli speciale, dar programele de invatamant erau foarte diferite de cele din scolile normale, iar accentul nu era pus pe achizitia acelor abilitati care sa-l ajute pe copilul dizabil sa se adapteze mai tarziu societatii in care traieste

Acest drept a avut drept consecinta o mai mare responsabilitate din partea educatorilor din sistemul educational special, si o constientizare a resurselor copiilor dizabili, resurse ce nu erau pe deplin valorificate anterior.

Pentru partizanii integrarii acest drept a insemnat dreptul copiilor cu dizabilitati de a avea acces la o educatie comparabila sub toate aspectele cu cea a copiilor normali. Ca urmare parintii copiilor dizabili au dreptul sa fie informati despre diferitele tipuri de oferta educationala si au dreptul sa aleaga intre o scoala integrata sau una speciala pentru copii lor.

In Marea Britanie acest drept a fost interpretat diferit, in sensul ca toti copii au dreptul de a fi evaluati corect, dar dreptul de a alege tipul de scoala pe care o va urma copilul revine Autoritatii Educationale Locale si nu parintilor (Eucation Act 1981, 1995, 1997).

Exista la ora actuala o dezbatere aprinsa despre dreptul parintilor de a alege sau nu scoala pe care o considera potrivita pentru copilul lor. In Statele Unite ale Americii aceste principii sunt cuprinse in lege (The Bill of Rights).

Drepturile reglementate prin lege nu sunt suficiente pentru a face ca integrarea sa fie eficienta. Un alt factor major in integrare il reprezinta atitudinile. Au existat atat atitudini pozitive cat si negative in momentul in care miscarea pentru integrare a inceput sa experimenteze aceasta forma de educatie. De aceea, inca de la inceput, studiile despre atitudini fata de integrare si fata de persoanele cu dizabilitati. Atitudinile fata de integrare au fost masurate pe doua categorii de persoane:

profesori si persoane calificate care lucreaza cu copiii cu dizabilitati in institutii integrate;

elevii cu dizabilitati care au fost integrati.

Trecerea de la o scoala normala la o scoala integrata presupune (in opinia directorilor) schimbarea politicii educative a scoli si a intregii structuri organizatorice. O problema poate fi si faptul ca profesorii pot sa se simta nepregatiti sa lucreze cu copii cu cerinte educative speciale si in acelasi timp sa predea si celorlalti copii, care au de asemenea o varietate larga de abilitati. Pe de alta parte, parintii pot avea impresia ca facilitatile oferite copiilor ce cerinte educative speciale nu sunt suficiente, iar colegii acestora pot sa-i priveasca pe acestia ca inferiori si sa-i respinga.