Conceptul de strategie didactica

CONCEPTUL DE STRATEGIE DIDACTICA

Strategia  reprezinta si in educatie (ca si in alte stiinte) calea, modalitatea generala de abordare, in acest caz a actului de predare-invatare, pe durata unor activitati, pentru atingerea unei finalitati (scop, obiectiv). In aceasta acceptie strategia are sensul unui model general de lucru (de activitate).

Pentru prima data, conceptul de strategie a patruns in aria invatamantului din domeniul militar, preluand si o parte din particularitatile explicative din spatiul initial de definire: "strategia este arta celui care conduce o forta militara catre victoria finala" (Napoleon).

Asa cum orice comandant, inainte de a-si lansa trupele in atac, isi structureaza o anumita tactica de lupta, studiaza conditiile si factorii de teren (ansamblul variabilelor care intra in joc in obtinerea victoriei), elaboreaza solutii diferite (optand pentru aceea care este mai pertinenta) si are in vedere aspecte de tip anticipativ, tot asa, cadrul didactic intreprinde seturi de activitati si comportamente asemanatoare la nivelul procesului de instruire, orientand in final initiativa didactica spre maximum de rezultate educationale. Analiza resurselor, a conditiilor, a factorilor educationali care pot maximaliza rezultatele instructiv-educative constituie demersuri necesare pentru cristalizarea unei autentice strategii educationale.

Definirea pedagogica a notiunii de strategie educationala vizeaza analiza mai multor puncte de vedere exprimate de catre specialistii in domeniu. Astfel, acceptiunile date strategiei educationale de Ioan Cerghit in 1993 si preluate apoi de Romita Iucu in lucrarea "Instruirea scolara" aparuta la Editura Polirom in anul 2001 sunt urmatoarele :

Dirijarea activitatilor de predare-invatare

Strategia este "o structura procedurala" (Bastian, 1980), "o stare actionala corespunzatoare unor demersuri fixe de conducere si organizare a clasei de elevi printr-o corelare secifica intre predare si invatare" (Geulen, 1995), o componenta a programului de instruire, reprezentand, din perspectiva cadrului didactic, aspectul activ, dinamic, al formei de dirijare efectiva a invatarii. Din aceasta perspectiva, strategia didactica a fost definita ca "un ansamblu de actiuni coordonate si armonios integrate menite sa dirijeze invatarea in

vederea realizarii obiectivelor preformulate" (Vlasceanu, 1993). Strategia cuprinde astfel operatii si actiuni, fiecare operatie avand procedeul sau, fiecare actiune avand tehnica sa.

Planificarea si organizarea instruirii

Din acest punct de vedere, strategia sugereaza modul de abordare a unei situatii de instruire, punand in contact elevul cu noul continut de studiat, fiind definita ca "ansamblul de resurse si metode planificate si organizate de profesor in scopul de a permite elevilor sa atinga obiectivele stabilite" (Cerghit, 1993), "un mod de abordare a invatarii si predarii, de combinare si organizare optima a metodelor si mijloacelor avute la dispozitie, precum si a formelor de grupare a elevilor, in vederea atingerii obiectivelor stabilite" (UNESCO, 1976).

Abordarea decizionala a unei situatii instructionale in corelatie cu combinatoricastructurala specfica

In aceasta directie, Ioan Cerghit definea strategia didactica drept "o ipoteza de lucru, o linie directoare de actiune careia i se asociaza un anumit mod global de organizare a invatarii si a conditiilor invatarii, de utilizare cu precadere a unor metode si mijloace" (1988). Din aceeasi perspectiva, strategia didactica este considerata a contine o serie de "actiuni decompozabile intr-o suita de decizii - operatii - fiecare decizie asigurand trecerea la secventa urmatoare pe baza valorificarii informatiilor dobandite in etapa anterioara" (Potolea, 1983). Constructia unei strategii didactice presupune astfel un apel la combinatorica si probabilitate, diferentiindu-se complet de algoritm (element cu care a fost adesea confundata). R. Ausubel este acela care ne ofera spre analiza perspectiva diferentiatoare : strategia se deosebeste de algoritm prin aceea ca ofera momente de optiune in care se impune manifestarea unui comportament inteligent (eventual euristic), pe cand algoritmul presupune o stare mecanica de derulare a unei secvente actionale.

In miezul conceptului de strategie este plasata intrebarea : ,,Cum voi face?" si astfel strategia poate fi privita ca o imagine globala programata initial dar permanent perfectibila pe parcursul derularii ei. Strategia rezuma o dubla optiune pedagogica : o optiune asumata ,,pentru un anumit mod de combinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor de invatamant, formelor de organizare a invatarii", si o optiune angajata

"pentru un anumit mod de abordare a invatarii prin problematizare, euristica, algoritmizare, cercetare experimentala" (Cerchit, I., coordonator,1980, p.59).

La nivel de principii generale sunt relevante trei tipuri de strategii, care asigura eficientizarea permanenta a actiunii educationale:

a) strategia comunicarii pedagogice (strategie didactica);

b) strategia cunoasterii pedagogice (strategie de instruire);

c) strategia creativitatii pedagogice (strategie educationala).

O strategie didactica eficienta, adaptata la continuturile instructiv-educative si obiective, la particularitatile de varsta si individuale ale copiilor, asigura realizarea optima a proiectarii, organizarii si desfasurarii activitatilor din scoala. Actiunea educativa va fi incununata de success daca ,,se intemeiaza pe o conceptie coerenta si pe o strategie actionala care nu pierde din vedere multimea faptelor, aspectelor si interdependentelor care se cer corelate si controlate in acelasi timp"(Ezechil, L., Paisi Lazarescu, M., 2002, p.7).

Strategia didactica (a activitatii formativ-educative) ,,reprezinta modul de imbinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor, tehnicilor, formelor de organizare a activitatii, ales de cadrul didactic in functie de conditii si facilitati, de nevoile celui educat"( Voiculescu, E., p.68).

Strategia face din activitatea la grupa un act de creatie a cadrului didactic si al scolarilor insisi, si va avea eficienta concreta doar daca ,,vizeaza adaptarea procesului instructiv-educativ la posibilitatile aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul si stilul de invatare" al copilului. (Cretu, C., 1998, p.66 ).

Pornind de la aceste definitii, care nu reflecta unitar complexitatea temei, concluziile pot fi urmatoarele:

strategia presupune un mod de abordare a unei situatii de instruire specifice, atat din punct de vedere psihosocial (relatii si interactiuni), cat  si din punct de vedere psihopedagogic (motivatie, personalitate, stil de invatare, etc.); reprezentarile si convingerile psihopedagogice ale cadrului didactic sunt elemente determinante in constructia strategiei ;

strategia relationeaza continuturile instruirii determinand structuri actionale pertinente pentru atingerea obiectivelor prestabilite; programarea ca activitate distincta este subinteleasa ;

strategia presupune o combinatorica structurala in care elementele de tip probabilistic si de tip voluntar se intersecteaza in dinamica procesului la nivelul deciziei; de remarcat decompozabilitatea acesteia in suite de decizii ;

strategia are o structura multinivelara: metode de instruire, mijloace de instruire, forme de organizare a instruirii, interactiuni si relatii instructionale, decizia instructionala in care dimensiunea finalista, determinata pe focalizarea pe anumite obiective, nu rezulta din suma elementelor enumerate, ci din sinteza si interactiunea lor ; strategia se inscrie in demersul de optimizare a instruirii, fiind un mod functional de gestionare a resurselor instructionale in vederea atingerii criteriilor de eficienta si eficacitate ale procesului.

Un cadru didactic eficient in activitatea sa nu se poate baza pe una sau cateva strategii, ci trebuie sa conceapa moduri diverse de abordare a invatarii, strategii generale si particulare, care, in timp, vor deveni particularitati ale unui stil propriu.