Conceptul de sistem si particularitatile sistemului psihic uman. sistemul psihic uman si sistemul personalitatii

CONCEPTUL DE SISTEM SI PARTICULARITATILE SISTEMULUI PSIHIC UMAN. SISTEMUL PSIHIC UMAN SI SISTEMUL PERSONALITATII

Abordarea sistemica a psihicului presupune conceperea lui ca un sistem ce dispune de toate atributele sistemelor, in general. Prima problema care se ridica este insa aceea daca psihicul poate fi considerat un sistem. Si daca da, care sunt caracteristicile sistemului psihic uman? Astfel, consideram ca este necesar ca mai intai sa lamurim conceptul de sistem iar apoi sa vedem in ce masura psihicul dispune de coordonate sistemice.

Conceptul de "sistem' poate fi definit astfel: "Sistemul consta in multimea de elemente componente, in ansamblul relatiilor dintre aceste elemente structurate multinivelar si ierarhic si in constituirea unei integralitati specifice, ireductibile la componentele sau chiar la relatiile individuale dintre ele. Sistemul este ireductibil la componentele sale, in masura in care se constituie ca o totalitate de elemente interdependente'.

Sistemul cuprinde:

Trei categorii de marimi (de intrare ; de stare ; de iesire), cu topologia lor distincta. Marimile de intrare sunt cele pe care sistemul le primeste din afara sa, unele fiind asimilabile, altele neasimilabile sau chiar perturbatoare, raportul dintre ele dand coeficientul de complexitate al sistemului ; Marimile de stare sunt cele din interactiunea carora se creeaza o configuratie diferentiala sau difuza ;  Marimile de iesire sunt constituite din produsele sistemului, din rezultatele aparute ca urmare a functionalitatii lui concrete;

Relatiile dintre cele trei categorii de marimi: sistemul depinde de marimile de intrare, care sunt influentate de marimile de iesire ; cea mai importanta relatie dintr-un sistem este conexiunea inversa sau feed-back-ul, acesta constand in actiunea marimilor de iesire asupra celor de intrare fie pentru a le indeparta, fie pentru a le readuce la starea initiala; in cadrul sistemului exista relatii intre structuri sau intre elementele structurilor.

Activitatile sau comportamentele, adica modul in care sistemul interactioneaza cu mediul sau, efectele acestei interactiuni atat asupra sistemului, cat si asupra mediului; comportamentul sistemului poate fi interpretat prin prisma unor criterii de diferite naturi (substantiale, energetice, informationale)

Organizarea, data de ansamblul proprietatilor comportamentelor sistemului ;

Structura, adica acel aspect al organizarii ce ramane constant sau permanent in timp si formeaza baza comportamentului relativ permanent al sistemului ;

Subsisteme, constituite din structuri si activitati mai simple, dispunand, de aceleasi componente si particularitati enumerate anterior;

Stari distincte rezultate din valorile cantitative si calitative specifice caracteristicilor sistemului la un moment dat; astfel exista parametri de stare si parametri de transformare;

Finalitati proprii, referitoare la utilizarea adecvata a influentelor din mediul extern in vederea realizarii scopurilor, la mentinerea unei stari de echilibru homeostazic sau la trecerea la forme mai bune de organizare; indicatorii de finalitate ai sistemului se stabilesc sub forma unor valori ideale (maximale) sau sub forma unor valori medii.

In concluzie, orice sistem contine, in principal, trei subansambluri : substantial (vizeaza numarul si natura elementelor constitutive) ; structural (se refera la multimea si tipul relatiilor de interactiune dintre elementele componente) ; functional (are in vedere actiunile realizate de sistem ca raspuns la solicitarile mediului). In limbaj plastic putem spune ca primul subansamblu reprezinta anatomia sistemului, cel de-al doilea fiziologia lui, iar ultimul, mecanismul de coechilibrare dinamica a sistemului ca intreg cu mediul ambiant.

Abordarea sistemica a psihicului uman, recurge la o serie de principii cu caracter metodologic ce trebuiesc respectate in investigatiile teoretice si in demersurile practice. Cele mai importante sunt:

. principiul globalitatii (fiecare componenta trebuie sa fie raportata la intreg si la fiecare dintre celelalte componente);

. principiul contextualitatii (sa se ia in considerare contextul concret-situational, existential si functional in care are loc derularea comportamentelor);

. principiul cauzalitatii (descoperirea cauzelor conduitelor si comportamentelor);

. principiul ameliorarii (sa se sugereze masuri ameliorative in planul activitatii);

. principiul valorii (analiza sa se faca in termeni apreciativi, de eficienta).

Practicarea analizei sistemice in psihologie conduce la cercetarea mult mai riguroasa si profunda a psihicului uman, la relevarea interrelatiilor elementelor lui componente pentru a surprinde modul optim de actiune a acestora, la descoperirea unor modalitati de crestere a calitatii si eficientei intregului sistem.

Definirea sistemului psihic uman (SPU):

Golu si Dicu considera ca sistemul psihic reprezinta in sine un ansamblu autoreglabil de stari si procese structurate pe baza principiilor semnalizarii, reflectarii si simbolizarii si coechilibrate prin intermediul unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere, seriere spatio-temporara, generalizare.

In opinia lui Popescu-Neveanu, sistemul psihic uman este un sistem energetic-informational de o complexitate suprema, prezentand cele mai inalte si perfectionate mecanisme de autoorganizare si autoreglaj si fiind dotat cu dispozitii selective antiredundante si cu modalitati proprii de determinare antialeatorii.

Cele doua definitii cuprind principalele caracteristici ale sistemului psihic uman.

Particularitatile Sistemului Psihic Uman dupa Paul Popescu-Neveanu

Caracterul informational-energizant al sistemului psihic uman. Omul, traind intr-un univers informational, fiind bombardat permanem de informatii si trebuind sa reactioneze la ele, este nevoit sa-si elaboreze mecanismele prin intermediul carora sa le poata stapani. Astfel, el trebuie sa-si formeze si sa-si perfectioneze mecanismele de receptionare a informatiilor, de stocare, prelucrare si interpretare a lor, de combinare si recombinare sau pe cele de valorificare a lor.

Nu este importanta doar informatia, ci si modul de operare cu ea. Asadar, putem vorbi de caracterul informational-operational al sistemului psihic uman. Cel de-al doilea aspect, caracterul energizant, reiese din faptul ca avem de-a face cu un sistem viu, campurile bioenergetice reprezentand zone de generare a insesi modelelor informationale. In functionarea generala a sistemului psihic, o mare importanta o au starile locale si tranzitorii, dar si cele generalizate si permanente, de incarcare tensional-emotionala, de distribuire si consumare a acestei incarcaturi energetice, de focalizare a ei pe anumite stari subiective. In acelasi timp, la fel de importante sunt si starile de dezactivare sau de detensionare. Deoarece nu cantitatea de energie in sine este semnificativa, ci modul ei de utilizare, avand loc stimularea in grade diferite a sistemului psihic, trebuie sa observam natura stimulator-energizatoare a acestuia. Sistemul psihic dispune de stari si procese cu diferite grade de organizare si structurare ce le diferentiaza calitativ intre ele, acordandu-le o nota de valoare. In acest caz, aspectele de ordin axiologic ale sistemului trec pe primul plan. Sintetizand, putem spune ca sistemul psihic uman este informational-operational, stimulator-energizant si axiologic.

Caracteristica fundamentala a sistemului psihic uman o reprezinta caracterul sau interactiv, interactionist. Este un sistem prin excelenta dinamic, neaflandu-se niciodata intr-o stare de echilibru perfect, dar nici excluzand posibilitatea unor perioade de relativa stabilitate. Indiferent insa de starea in care se afla, interactiunea elementelor, a partilor, structurilor, subsistemelor sale este modul lui curent existential. Este greu sa ne imaginam o "parte' a sistemului independent de alta parte a sa. Elementele sistemului nu exista in sine, rupte si distincte unele de altele, dimpotriva, ele capata sens numai in procesul interactiunii. Caracterul interactionist al sistemului este demonstrat de faptul ca nivelul de dezvoltare a unei parti depinde de nivelul dezvoltarii altei parti. Daca nu se dezvolta gandirea, nu putem vorbi de existenta observatiei, care este o perceptie cu scop, organizata si planificata mintal, sau de existenta memorarii logice, bazata pe intelegere. Insuficienta organizare si dezvoltare a vointei nu permite aparitia conduitelor voluntare sau a formelor voluntare ale diferitelor procese si functii psihice (memorare voluntara, atentie voluntara, imaginatie voluntara etc.). Interactivismul componentelor sistemului se evidentiaza nu doar in procesul organizarii calitative a acestora, ci si in cel al destructurarii lor.

Perturbarea unei componente a sistemului antreneaza dupa sine alterarea alteia sau chiar a intregului sistem. Agnoziile (perturbari ale proceselor de cunoastere), amneziile (perturbari ale memoriei), abuliile (alterarea vointei) etc. se repercuteaza asupra integritatii personalitatii. Relatiile compensatorii dintre diferitele elemente componente ale sistemului evidentiaza mai pregnant caracterul interactiv al acestuia. Pentru ca sistemul sa-si pastreze integralitatea, este absolut necesar ca toate componentele sale sa fie la fel de dezvoltate. Chiar daca unele sunt mai putin dezvoltate sau lipsesc, sistemul poate actiona ca un intreg tocmai datorita compensarii, adica preluarii functiilor componentelor ce lipsesc sau sunt insuficient dezvoltate de catre alte componente ale sistemului, mult mai dezvoltate. Asadar, interactiunea elementelor componente ale sistemului, continuitatea si discontinuitatea lor, coexistenta sau coactiunea, dar si rivalitatea lor reprezinta adevaratul motor a1 sistemului psihic uman.

Relatii de cooperare exista nu doar intre elemente asemanatoare, ci si intre elemente opuse. Succcsul activitatii creative, este asigurat nu numai de cooperarea dintre diferitele forme de gandire divergenta, ci si prin cooperarea gandirii divergente cu gandirea convergenta.

Interactiunea sistemului psihic uman nu se realizeaza exclusiv la nivelul propriilor sale componente. Sistemul, luat ca intreg, interactioneaza cu exteriorul, asa incat o alta caracteristica a lui este aceea ca este ambilateral orientat. Sistemul asimileaza informatii atat din exterior, cat si din sine, pe care le coordoneaza in virtutea unui principiu al echilibrarii. Numai acest tip de orientare dubla ii asigura normalitatea. Ruperea sistemului de lume si centrarea excesiva pe sine, inchiderea in sine ar duce la "prabusirea in sine', la aparitia unor grave fenomene de dezadaptare, cum ar fi autismul, onirismul. La fel de periculoasa este si desprinderea de sine, de propria fiinta, care este principalul punct de sprijin in investigarea lumii. In acest caz, realitatea ar parea iluzorie, fluctuanta, lipsita de consistenta si de utilitate. Asadar, simtamantul de sine si simtamantul realitatii, cunoasterea de sine si cunoasterea obiectelor sau a semenilor trebuie sa existe intr-o stransa interdependenta.

Sistemul psihic uman este evolutiv, trece de la o stare la alta, de la o insuficienta organizare, diferentiere si specializare spre forme tot mai complexe de organizare, diferentiere si specializare. Functionarea si interactiunea proceselor de crestere, maturizare, dezvoltare, invatare, integrare, asimilare, acomodare se soldeaza cu consolidarea unor structuri psihocomportamentale tot mai evoluate. Sistemul psihic nu dispune doar de capacitatea de a-si elabora o serie de mecanisme functionale proprii, evident sub influenta si dirijarea factorilor si solicitarilor externe, ci si de aceea de a si le transforma in mecanisme mijlocitoare ale propriilor lui demersuri. Ele sunt introduse in circuitul functional al psihicului, contribuind la evolutia acestuia.

Exemplu: de indata ce copilul, isi formeaza gandirea formala, gandirea logica si abstracta, pe baza de judecati si rationamente, toate celelalte mecanisme si functii psihice sunt "ridicate' la noi niveluri, calitativ superioare celor anterioare. Caracterul evolutiv al sistemului psihic uman se exprima prin trecerea acestuia de la stari de condensare si maxima concentratie la stari de expansiune, de cautare a unor noi cai si mijloace care sa conduca la obtinerea altor produse. De asemenea, caracterul evolutiv al sistemului psihic uman presupune succesiunea fazelor de organizare si de dezorganizare, fiecare dintre acestea putand fi premisa sau impulsul celeilalte.

Sistemul psihic uman nu functioneaza global, nediferentiat, ci pe niveluri, continuturile sale capatand o ierarhizare functionala si valorica. Cele trei niveluri functionale ale psihicului sunt constientul, subconstientul si inconstientul. Intalnim o ierarhizare chiar in interiorul fiecaruia dintre aceste niveluri.

De exemplu, in constiinta avem urmatoarele niveluri functionale :

1) nivelul de maxima acuitate si claritate (starea de veghe) ;

2) nivelul acuitatii moderate si minime (starea de atipire) ;

3) nivelul acuitatii umbrite, intunecate, slabite (starea de boala, de febra) ;

4) nivelul acuitatii abolite (starea de coma).

Trecerea de la un nivel la altul asigura dinamica normala a sistemului, fixarea unuia dintre ele echivaleaza cu perturbarea sistemului. Constiinta dispune de o infrastructura (formata din perceptie, memorie, vorbire), dar si de o suprastructura (atentia, reflexia, personalitatea). Destructurarea acestor niveluri are loc gradat. Cea mai simpla forma de destructurare a infrastructurii constiintei o reprezinta somnul si visele, alta forma, mai complexa, fiind reprezentata de starile crepusculare si oniroide (trairi halucinatorii in care se ingusteaza deschiderea spre lumea externa, largindu-se, in schimb, cea catre lumea interna, privata); forma cea mai complexa de destructurare a infrastructurii constiintei este depersonalizarea (tulburarea senzatiilor, perceptiilor). Acelasi lucru este valabil si pentru destructurarea suprastructurii constiintei. In ordine ierarhica, destructurarile acestui nivel sunt: caracteropatiile (individului ii lipseste libertatea de a dispune de sine, el este incorsetat in comportament de o serie de fixatii, stereotipii); eul nevrotic (caracterizat prin lipsa de unitate, individul fiind concomitent el si un altul); eul alienat (opozitia dintre eu si lume, ruperea eului de lume); eul demential (ce presupune tulburarea structurii intelectuale a eului).

Sistemul psihic uman este antientropic si antiredundant, adica pe masura constituirii lui, favorizeaza procesele de organizare si diminueaza efectele influentelor perturbatoare. Sunt eliminate informatiile de prisos, cele care si-au pierdut utilitatea sau cele care, in loc sa organizeze sistemul, il dezorganizeaza. Sunt retinute, in schimb, informatiile facilitatoare ale bunei functionalitati a sistemului. Mecanismele de selectie, abstractizare, uitare, transfer joaca astfel de roluri. Este gresit sa concluzionam ca sistemul psihic uman ar exclude totalmente momentele de dezorganizare, de desinergizare, cum s-ar exprima sinergeticienii. Momentele dezorganizatoare nu sunt destructive, ci constructive si innoitoare, conducand la crearea conditiilor favorabile reinceperii unui nou proces. Acest fapt este extrem de evident in procesul creatiei, in cel al rezolvarii problemelor sau in cel al invatarii. Se stie din proprie experienta ca uneori o noua invatare presupune mai intai o dezinvatare si abia apoi o reinvatare. Principalele dispozitive antialeatorii ale omului sunt ratiunea si vointa, prin intermediul lor omul sustragandu-se intamplarii, contingentei. Nu trebuie sa intelegem insa ca sistemul psihic este total antiredundant. Dimpotriva, el isi conserva o anumita cantitate de informatie care, desi actual nu este utila, poate deveni intr-o alta etapa, ea reprezentand un fel de rezerva pentru constructiile viitoare.

Sistemul psihic uman are un caracter adaptativ, indeplinind functia de reglare si autoreglare. Desi el se formeaza ca urmare a influentelor exterioare socio-culturale ce se exercita de-a lungul ontogenezei asupra sa, fapt care duce si la socializarea lui, aceasta nu inseamna ca individul nu participa la propria sa formare, ca activismul sau individual este diminuat sau exclus. Din contra, sistemul psihic uman isi afirma specificul si forta sa proprie. Selectia insusirilor ce sunt reflectate in perceptie se realizeaza, nu numai in functie de "taria' fizica a acestora, ci si de dorintele, aspiratiile, scopurile subiectului. Uneori aceste "forte interne' sunt atat de puternice, incat apar perceptii deformate (iluzii). In afara de functia de autoreglare, sistemul psihic uman o are insa si pe cea de autoorganizare, de a-si elabora noi forme de organizare, noi modele sau functii interne. Autoorganizarea nu se identifica cu autoreglajul, care este posibil si la sistemele inapte de autoorganizare. Ilustrative in acest sens sunt autoorganizarea motivationala, cea afectiva, cea constienta - ca specific umane. Autoimpunerea, autorealizarea, autoafirmarea, autodescoperirea, autoeducatia, autodepasirea sunt comportamente specifice prin care se exprima functia autoorganizatoare a psihicului.

Datorita acestor caracteristici, psihicul este considerat un sistem hipercomplex, un fel de rezumat condensat al intregii dezvoltari biologice si socio-culturale a omului, sistem ce dispune de un numar mare de elemente active, puternic saturate de legaturi interne si externe.

Opinia lui Ion Manzat fata de caracterul de sistem al psihicului prezinta o indoiala, o incertitudine, psihicul putand fi sau neputand fi un sistem. Argumentul invocat in sustinerea acestui punct de vedere il reprezinta diferentierea si complexitatea enorma a psihicului in raport cu alte sisteme. Psihismul tinde doar spre starea de sistem, ca o stare ideala pe care o va atinge la infinit, spune autorul. Psihismul uman poate imprumuta multe dintre atributele unui sistem: organizare, reglarea, orientarea, structura, interactiunea, integrarea. Psihismul uman ar putea fi considerat mai mult in sens metaforic un sistem; sistemicitatea psihicului uman poate fi acceptata doar ca o tendinta; unicitatea si specificitatea sa nu permit mai mult.

Paul Popescu-Neveanu si Mihai Golu considera ca psihicul este realmente un sistem, poate cel mai complex sistem din universul cunoscut, si nu o metafora, nu doar o tendinta, un aspirant la statutul de sistem. Solutia pe care o formuleaza la problema daca psihicul este sau nu un sistem este mult mai simpla decat ne putem imagina: psihicul este un sistem, dar un sistem deosebit, diferit de alte sisteme, el este un sistem sinergetic, cu proprietati pe care sistemele nesinergetice nu le detin. Daca omul este un sistem sinergetic viu si de gradul doi (deoarece isi poate autocrea sinergismul, il poate cunoaste si amplifica in mod constient), atunci si psihicul sau este un sistem sinergetic viu si de gradul doi.