FORMAREA SI DEZVOLTAREA PERSONALITATII

1. Delimitari conceptuale

  Pentru a desemna realitatea umana se folosesc diversi termeni. Individul este o unitate vie, indivizibila, orice organism viu, inclusiv omul, si se refera la ansamblul insusirilor biologice. Individualitatea reprezinta individul luat in ansamblul proprietatilor sale distincte si originale. Persoana desemneaza individualitatea in plan psihosocial, cea care se afla intr-o retea de relatii interpersonale, cu acele caracteristici care-i dau identitate sociala. Personajul este aspectul dinamic al persoanei care joaca un rol in imprejurari concrete, reprezinta multiplicari ale unei persoane in functie de situatie. Situarea persoanei la un inalt nivel de performanta si relevanta sociala marcheaza transformarea personajului in personalitate publica si implicit in model de referinta valorica pentru ceilalti.

  Personalitatea defineste individul uman considerat ca o unitate bio-psiho-sociala si culturala; este o rezultanta a factorilor biologici-ereditari, a factorilor care tin de dezvoltarea psihoindividuala, a factorilor culturali si sociali. Acest concept cuprinde intreg sistemul atributelor, structurilor si valorilor de care dispune o persoana.

  Criteriul suprem al unei personalitati il constituie constiinta propriei individualitati si masura in care individul se integreaza in viata unui grup social. Personalitatea reflecta sistemul relatiilor sociale in care ea se formeaza dar nu este rezultatul determinarii sociale, ci este, in sine, un element activ de determinare si modelare a mediului social; este intotdeauna unica, originala si irepetabila deoarece fiecare porneste de la o zestre ereditara unica si suporta pe parcursul dezvoltarii individuale influente de mediu si educatie unice.

  Referindu-se la deosebirile dintre indivizi, literatura de specialitate propune termenul de trasaturi de personalitate care desemneaza ceea ce este constant, invariabil si caracteristic la nivelul conduitei subiectului. Trasaturile de personalitate au unele caracteristici:

Sunt formatiuni sintetice, in sensul ca reunesc diferite functii si procese psihice.

Dispun de o relativa stabilitate, adica se manifesta constant in conduita, neputand fi modificate radical de situatii accidentale.

Tind spre generalitate si il caracterizeaza pe om in ansamblul lui.

Dispun totusi de o oarecare plasticitate, putandu-se restructura si perfectiona sub impactul conditiilor de mediu.

Sunt caracteristici definitorii pentru insul respectiv, exprimand ceea ce are el esential si general.

Pe baza cunoasterii lor se pot face previziuni asupra reactiilor si conduitei subiectului intr-o situatie data.

2. Structura personalitatii si posibilitatile de influentare educativa

   Componentele sau laturile personalitatii sunt:

subsistemul de orientare (sistemele motivationale, aspiratiile, interesele, idealurile de viata);

subsistemul dinamico-energetic (reprezentat de temperament);

subsistemul relational-valoric (reprezentat de caracter);

subsistemul instrumental-operational (reprezentat de aptitudini).

Temperamentul reprezinta latura dinamico-energetica a personalitatii, ansamblul trasaturilor neurofiziologice ale unei persoane, care determina diferentieri psihice interindividuale in cea ce priveste, indeosebi, capacitatea energetica si dinamica comportamentala.

Temperamentul indica stilul, forma, modul de a fi si a se comporta al cuiva ("firea omului"). El este o caracteristica formala a personalitatii care isi pune amprenta asupra modului in care sunt realizate diferite activitati intelectuale, afective, volitive, etc.

Caracteristicile temperamentului: este o manifestare primordiala a personalitatii (se constata inca de la nastere); este latura cu cea mai puternica inradacinare genetica, depinzand direct de forta, mobilitatea si echilibrul cu care se desfasoara activitatea nervoasa superioara, precum si de caracteristici somatice si de regimul de functionare al organismului; este o modalitate foarte generala (se manifesta in orice activitate); este constant (nu se schimba pe parcursul vietii); este latura personalitatii cea mai usor si repede constatabila, in special la varstele mici.

Cele patru tipuri temperamentale, dupa o clasificare clasica, sunt: sangvinicul, care, din punctul de vedere al desfasurarii activitatii nervoase superioare, este puternic, echilibrat si excitabil - se adapteaza usor la situatiile noi, este stapanit, are capacitate de efort sustinut si de actiune rapida; este sociabil, comunicativ, stabil din punct de vedere afectiv; manifesta spirit de grup si aptitudini de conducere; flegmaticul este puternic, echilibrat, inert - manifesta o oarecare lentoare in conduita, are rezistenta crescuta la stres si mare stabilitate la nivelul deprinderilor; este controlat, calm, introvert si pasiv din punct de vedere al initiativelor; colericul este puternic, neechilibrat, excitabil - manifesta rapiditate in miscari si in ritmul verbal; este inegal in manifestarile afective si in comportamente; impulsiv, uneori chiar agresiv, este instabil in interese, comunicativ si optimist; melancolicul - prezinta o sensibilitate deosebita, lipsa de energie si rezistenta scazuta la stres; introvert si instabil, este rigid, rezervat si pesimist; este cel mai putin sociabil dintre toate tipurile temperamentale.

Din punct de vedere educativ, cunoasterea tipului temperamental si a trasaturilor temperamentale, reprezinta prima treapta catre modelarea personalitatii. Chiar daca are o puternica inradacinare genetica, temperamentul poate fi modelat, in sensul potentarii si valorizarii unor trasaturi si al estomparii sau compensarii altora.

Caracterul constituie latura relational-valorica a personalitatii, un sistem de insusiri si atitudini specific individuale, cu semnificatii sociale si morale. El modeleaza maniera de raportare a individului la sine, la ceilalti si la activitate, reprezentand structura cea mai sintetica a personalitatii. Caracteristici:

Caracterul se formeaza si se reorganizeaza in timpul vietii, in cadrul relatiilor sociale ale individului, prin intermediul activitatii practice pe care acesta o desfasoara, avand o constanta relativa (si nu maxima constanta ca temperamentul).

Este alcatuit din insusiri-valori, fiecare trasatura caracteriala variind intre doi poli: valoare si nonvaloare (de ex. disciplinat-nedisciplinat, egoist-altruist, cinstit-necinstit etc.).

Caracterul constituie o formatiune superioara la structurarea careia participa trebuintele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile, interesele, idealul si conceptia despre lume si viata (formele si structurile motivationale).

Componentele fundamentale ale caracterului sunt: atitudinea stabila si trasatura voluntara.

In functie de domeniul in care se manifesta, atitudinile pot fi clasificate in: atitudinea fata de ceilalti oameni (se exprima in trasaturi de caracter cum ar fi: cooperarea, concilierea, altruismul), atitudinea fata de sine (narcisism, demnitate, modestie, incredere in fortele proprii, devalorizare, egoism), atitudinea fata de munca (harnicie, stradanie, interes pentru munca, respect), atitudinea fata de cultura, atitudinea fata de natura, atitudinea fata de societate (le integreaza pe toate celelalte).

Latura de baza a caracterului si totodata modalitatea principala de manifestare a acestuia, atitudinea este conceputa ca o pozitie adoptata fata de "ceva" sau "cineva", manifestata printr-un mod specific de reactie.

   Majoritatea psihologilor descriu atitudinea in baza a trei componente:

componenta afectiva - masurabila prin reactii neurovegetative sau marturii verbale despre stari emotionale si preferinte evaluative;

componenta cognitiva - masurabila prin perceptii si marturii verbale despre opinii si credinte, convingeri;

componenta comportamentala - masurabila prin actiunile deschise sau declaratii privind comportamentul.

  Ansamblul de atitudini si structuri caracteriale formeaza profilul psihomoral al fiecarui individ. Profilul psihomoral al individului dobandeste in timp o serie de particularitati structurale: unitatea (stabilitate in fata schimbarilor), expresivitatea (nota specifica impusa de trasaturile cardinale), originalitatea (modul particular de imbinare si organizare a trasaturilor caracteriale), taria (forta de mentinere a integritatii), bogatia (multitudinea trasaturilor de caracter), plasticitatea (restructurarea unor elemente ale caracterului in raport cu noile cerinte impuse subiectului).

  In formarea caracterului, un rol deosebit revine modelelor culturale de comportament prin care se constituie deprinderi socio-morale si se adera la tabele de valori pe care le cultiva societatea. Existenta unor atitudini indezirabile pune problema posibilitatii schimbarii acestora si a puterii influentei educationale. Pornind de la perspectiva tridimensionala asupra structurii atitudinilor rezulta ca strategiile educative de schimbare atitudinala trebuie sa tina cont de procesele si mecanismele psihologice subiacente:

intre inductia influentei sociale si efectele ei intervin o serie de procese cognitive de mediere; rezulta ca modificarea atitudinilor este un proces de invatare motivat dependent de trei factori: atentia, intelegerea mesajului si acceptarea lui

modificarea initiala a comportamentului (deseori nesemnificativa) declanseaza procesele psihologice ale schimbarii mai profunde (de atitudine);

inducerea unei stari de teama poate bloca total capacitatea individului de a se adapta, putand duce le reactii de evitare sau respingerea a mesajului educational.

nu se poate obtine o schimbare veritabila si de durata fara a produce un conflict la receptorul mesajului (o divergenta intre comportamentul propriu si cel care i se propune), conform teoriei conflictelor.

Aptitudinile reprezinta latura instrumental-operationala a personalitatii si exprima operatii organizate in sistem, superior dezvoltate, ce contribuie la obtinerea unor performante peste medie in activitate. Aptitudinile diferentiaza oamenii in ceea ce priveste posibilitatea de a executa diferite activitati. La polul opus, termenul de inaptitudine desemneaza posibilitatile minime de a actiona intr-un domeniu al realitatii.

  Aptitudinea rezulta dintr-un potential nativ si se demonstreaza prin usurinta psihica sau fizica in invatare si executia unor miscari sau acte. Prezenta aptitudinii denota insa si efortul depus de individ pentru atingerea unei performante. Capacitatea reprezinta o aptitudine implinita care s-a consolidat prin deprinderi in urma exersarii si s-a imbogatit cu o serie de cunostinte adecvate. Talentul tine de mostenirea unor structuri de disponibilitati, de potentiale deosebite de manifestare intr-un domeniu al realitatii, care au fost supuse unor factori de mediu facilitatori si permit individului sa obtina performante maxime intr-un acel domeniu complex.

  Nu putem stabili cat se datoreaza ereditarului si cat s-a dobandit pe parcursul vietii. Este posibil ca potential ereditar sa nu fie valorificat decat partial sau ca acest potential sa fie depasit si compensat. Foarte importante in construirea aptitudinilor sunt: activitatea, invatarea (antrenamentul) si perfectionarea in directia inclinatiilor personale.

  Exista aptitudini generale (ce stau la baza eficientei in orice domeniu: inteligenta) si aptitudini speciale (specifice pentru o anumita activitate: muzicale, sportive, tehnice, etc.); de asemenea, exista aptitudini simple si complexe, precum si aptitudini senzorial-perceptive, psihomotorii sau intelectuale.

  Educarea aptitudinilor trebuie sa constituie o prioritate pentru fiecare cadru didactic. Ea depinde de: specificul aptitudinii, intervalul optim de educabilitate (specific indeosebi aptitudinilor speciale), conditiile externe si activitatea desfasurata, gradul de maturizare biologica si psihica a individului, atitudinea fata de activitate, efortul depus, motivatiile si interesele legate de o anumita aptitudine etc.

Intrebari de autoevaluare

Ce este personalitatea si care este structura ei?

Care sunt caracteristicile trasaturilor de personalitate?

Descrieti cele patru tipuri temperamentale.

Care sunt strategiile educative de schimbare atitudinala?

Definiti aptitudinile si enumerati factorii de care depinde educarea lor.