Tinerilor nu le placea sa munceasca vara pentru ca nu se gandeau la altceva decat la cerul senin si la mirosul frumos al pomului care inflorea in luna mai. Degeaba le spuneau batranii haideti si voi la treaba ca vara-i scurta si avem nevoie de mancare pt la iarna. Tinerii greu credeau vorbele acelea. Multi dintre ei nici nu stiau ce e aceea iarna, dar furnicile lucratoare stiau. Era teribil de frig incat nu-ti venea sa iesi din musuroi. Era de neconceput sa ramai fara mancare pe o vreme ca aceea in care totul era acoperit in alb si mancaea era dificil de gasit.
Regina musuroiului avea o fiica. Fiica ei era o furnica frumoasa, indemanatica, cuminte si cu o minte agera. Prefera sa asculte invataturile celor batrani si trecuti prin multe decat sa mearga sa se distreze si sa piarda vremea impreuna cu ceilalti tineri, de aceea era respectata de furnicile mai in varsta. Ea isi iubea parintii foarte mult. Ducea o viata linistita, echilibrata si izolata de zbuciumul vietii traite de altii. Cu toate ca era o mica printesa, ea nu era cu nasul pe sus si nu-i placea sa se creada superioara celorlalti. Ea vroia sa obtina totul prin munca. Ii placea munca foarte mult si era harnica foc. Avea o inima buna si vroia sa-i ajute pe ceilalti. Nu-i placea sa-si piarda vremea cu lucruri marunte si tot ceea ce facea ea iesea foarte bine pentru ca punea suflet in tot ceea ce facea.
In acelasi timp, in alt musuroi din apropiere se afla un "furnic" (. Musuroiul furnicului era la poalele dealului pe care se afla musuroiul furnicii. Furnicul nu era ca printesa. El nu muncea la fel de mult ca ea si ii placea sa piarda vremea cu prietenii lui. Furnicul avea o multime de "prieteni" din toate categoriile si din anturaje diferite. Se intelegea bine cu toata lumea. Nu mai stia cum sa-si imparta timpul intre prieteni. Nu avea timp de stat de vorba cu batranii si invata totul din experienta proprie deseori dandu-si seama ca era mai bine daca asculta de povetele lor. Dar nu prea il interesa asta. Nu o data pati sa cada si sa se loveasca dar mai apoi sa se ridice si sa continue ca si cum nimik nu s-ar fi intamplat. Toate si le incurca si reusea sa le faca in modul cel mai complicat dar totdeauna le ducea pana la capat. Era un furnic hotarat si tot ceea ce-si propunea realiza. Daca isi punea ceva in cap facea nu mai dadea inapoi chiar daca era o tampenie.
Furnicul avea cunostinte si din musuroiul furnicii si mergea deseori p-acolo. Se vazura ei de mai multe ori, dar nici unul nu fu curios de celalalt. Fiecare avea viata lui care nu se intersecta deloc cu a celuilalt. Si viata fiecaruia era frumoasa pentru ca fiecare si-o traia exact cum stia mai bine. Si era bine asa.
Nu trecu mult timp si, ca sa nu dureze nici povestea noastra prea mult, furnicul se intalni cu furnica. Aveau un anturaj pe care il frecventau amandoi fara sa stie. Unul dintre ei mai de curand si ea mai de demult. Facura cunostinta si statura de vorba. De atunci ii cazu draga furnica si nu stia cum sa faca sa se intalneasca cu ea iar. Se mai intalnira, ea nu-l respinse, si devenira foarte buni prieteni.
Vara trecu si o data cu ea si cerul senin. Furnicile adunara provizii intreaga vara si acuma le aranjau in camaruta lor. Unele inca mai adunau, dar erau pe sfarsit cu lucrul. Vremea devenea mai rece si vantul batea mai tare. A venit toamna. Cu toate astea cei doi inca se mai intalneau si furnica tare se mai bucura cand il vedea. Furnicul se intalnea mai rar cu "prietenii" de odinioara si cauta tot timpul motive ca sa o vada pe frumoasa furnica. Ea nu inceta niciodata sa asculte de batrani era foarte responsabila si in continuare cumpatata in tot ce facea. Ea stia ca numai daca va munci va reusi in viata ei de furnica.
Iata ca au mai trecut cateva luni si a venit si luna noiembrie. Se apropia iarna. Afara era frig si furnicile stateau linistite in musuroi cu proviziile pe care deja le incepusera. Trecu o luna si nu ninse deloc, dar frigul era prezent si ei inca se mai intalneau. Pe la mijlocul lunii decembrie se intampla o nenorocire in musuroiul printesei : in urma calculelor reiesea ca nu le va ajunge mancarea pentru intreaga iarna. Cu toate economiile pe care le-ar fi facut le lipsea un bob de grau. De unde sa faca furnicile rost de un bob de grau? De afara! Afara era frig. Inca nu ninsese. Inainte ca regina sa faca apel la toata lumea ca sa se gaseasca cineva in stare sa aduca bobul de grau care era vital pentru musuroi, furnicuta noastra se si oferi voluntara. Si nu ramase numai cu vorba : se lua si se duse. Stia ea un loc unde mai era un bob de grau pe care alte furnici din neglijenta, indiferenta si din cauza ca era un pic mai mare si mai greu decat celelalte boabe de grau, l-au lasat acolo.
Si cazu prima ninsoare. Furnica o lua la drum in jos, singura si trista. Stia ce drum important avea de parcurs si ii era teama ca nu va fi in stare sa-l duca pana la capat. Cu toate ca era singura, nu ceru ajutorul nimanui sa o insoteasca. Ninsoarea cadea linistit si se aseza incet pe pamant. Bobul se afla taman la poalele dealului nu departe de musuroiul furnicului. Drumul era usor la vale. Atata, doar, ca era putin frig si n-avea cu cine povesti. Dar nu era chiar asa singura. Pe drum mai intalni si alte insecte, dar acestea nu aveau toate timp sa stea de vorba cu ea. Cateodata se mai oprea cate un greiere sa i se mai planga ca n-are ce manca si ca ii parea rau ca a lenevit toata vara. Asta o facea sa se simta bine pe furnica. Asta era dovada ca e mai bine sa asculti de cei batrani pentru ca uite! Daca esti nechibzuit nu-ti va merge bine. Cateodata ii mai zbura gandul si la furnicul cu care se intalnea mai de mult.
Intr-un sfarsit, ajunse la locul cu pricina. Dar, vai! Era pustiu! Locul unde stia ea ca se afla bobul era pustiu! In zadar cauta ea bobul, ca nu-l mai gasi. Intr-un final, zari bobul chiar langa ea. De obosita si ingrijorata ce era nu-si dadu seama ca ceea ce cauta se afla chiar in fata ochilor ei. Era de doua ori mai greu ca ea. Se sperie putin, se aseza jos si planse. Credea ca nu va reusi. Dar si-a gasit puterea in interior asa cum a facut intotdeauna, fara sa o ajute nimeni si-a sters lacrimile si l-a apucat cu gura si cu labutele asa cum isi cara furnicile hrana.
Intretimp, furnicul se gandea la ea. Vroia sa o aiba langa el. I se facu dor si vroi sa o vada. Stia de drumul pe care si-l alese ea, isi parasi musuroiul sau si porni, si el singur, dupa ea. El nu stia drumul catre bob. Pe care cale sa o apuce? Nu avea pe cine sa intrebe. Nimeni nu stia sa-i spuna. Asa ca furnicul nostru porni si el la drum sperand ca o va ajunge din urma pe furnica. El incepu drumul mai tarziu si zapada asternuta pe pamant deja formase un strat subtire de gheata. Drumul era alunecos si un pas gresit te putea duce prea repede intr-o directie nedorita. Asa ca el fu foarte mult incetinit de drumul anevoios. Nestiind incotro sa mearga, o lua pe cai gresite. Avu multe piedici pe drum, care nu fac obiectul povestii noastre care si asa este lunga.
